ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 6468/2020

Ședința publică din data de 2 decembrie 2020

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Suceava, secția de contencios administrativ și fiscal la data de 5 martie 2018 sub nr. x/2018, reclamanta S.C. A. S.R.L. Botoșani a solicitat în contradictoriu cu pârâții Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Iași și Ministerul Finanțelor Publice:

- anularea parțială a Deciziei nr. 7/P din 25.01.2018 emisă de Ministerul Finanțelor Publice - Serviciul de soluționare a plângerilor prealabile și a contestațiilor și a măsurii 4.1.1 din cuprinsul Dispoziției obligatorii nr. ISR-AIF - 3201/30.08.2017 emisă de Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Iași în privința sumei de 1.563.035 RON reprezentând debit principal precum si în privința dobânzilor și penalităților de întârziere aferente acestei sume și menținerea acelorași acte pentru suma de 23.292 RON reprezentând debit principal precum și pentru dobânzile și penalitățile de întârziere aferente acestei sume;

- suspendarea executării Deciziei nr. 7/P din 25.01.2018 emisă de Ministerul Finanțelor Publice - Serviciul de soluționare a plângerilor prealabile și a măsurii 4.1.1. din cuprinsul Dispoziției obligatorii nr. ISR-AIF - 3201/30.08.2017 emisă de DGRFP Iași în privința sumei de 1.563.035 RON reprezentând debit principal precum si în privința dobânzilor și penalităților de întârziere aferente acestei sume până la soluționarea definitivă a cauzei.

Prin sentința civilă nr. 62 din 18 aprilie 2018 pronunțată de Curtea de Apel Suceava s-a admis acțiunea în contencios administrativ având ca obiect "contestație act administrativ fiscal" formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L. în contradictoriu cu pârâții Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Iași și Ministerul Finanțelor Publice, a fost suspendată executarea măsurii 4.1.1 din cuprinsul Dispoziției obligatorii nr. ISR-AIF-3201/30.08.2017 emisă de DGRFP Iași în privința sumei de 1.563.035 RON reprezentând debit principal, precum și în privința dobânzilor și a penalităților de întârziere aferente acestei sume, până la soluționarea definitivă a cauzei și a fost anulată parțial Decizia nr. 7/P din 25.01.2018 emisă de MEF - Serviciul de soluționare a plângerilor prealabile și a contestațiilor și măsura 4.1.1 din cuprinsul Dispoziției Obligatorii nr. ISR-AIF-3201/30.08.2017 emisă de DGRFP Iași în privința sumei de 1.563.035 RON reprezentând debit principal, precum și în privința dobânzilor și a penalităților de întârziere aferente acestei sume.

Împotriva sentinței civile nr. 62 din 18 aprilie 2018, pronunțate de Curtea de Apel Suceava, pârâta Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Iași prin Administrația Județeană a Finanțelor Publice Botoșani a declarat recurs, criticând-o pentru nelegalitate, solicitând admiterea recursului, casarea sentinței recurate și, în rejudecare, respingerea cererii în anulare și a cererii de suspendare, ca neîntemeiate.

În contextul prezentării pe larg a motivelor invocate de reclamantă în cererea de chemare în judecată, a apărărilor pârâtei din fața primei instanțe și a considerentelor sentinței atacate, recurenta-pârâtă a arătat că în ceea ce privește caracterul nelegal al dispoziției privind obligarea la restituirea sumei de 1.562.693 RON împreună cu accesoriile aferente pentru călătoriile efectuate în județul Botoșani, argumentele instanței de fond în sensul că statutul juridic al societății în cadrul procedurilor generate de aplicarea Legii nr. 44/1994 nu îi permitea să impună veteranilor de război să călătorească doar pe traseele județene, singura obligație legală a operatorului de transport rutier fiind de a admite la transport această categorie de beneficiari de facilități de transport sunt vădit neîntemeiate.

Astfel, organele de inspecție fiscală au constatat că societatea a solicitat și încasat necuvenit contravaloarea unor cupoane statistice, care nu îndeplinesc condițiile legale reținând ca temei art. 8, art. 16 și art. 23 din Legea nr. 44/1994, art. 5 și 6, art. 11 din Ordinul MTCT/MFP nr. 266/312/2005 și art. 1 alin. (1) din H.G. nr. 580/1995.

A susținut recurenta că din interpretarea dispozițiilor art. 16 alin. (3) lit. a) din Legea nr. 44/1994, facilitățile de transport pe mijloacele auto acordate veteranilor și văduvelor de război sunt supuse îndeplinirii cumulative a următoarelor condiții: beneficiarii trebuie să aibă calitatea de veteran de război sau de văduvă de război, să locuiască în mediul rural, precum și ca pe ruta pe care se efectuează călătoria să nu existe posibilitatea de a călători pe calea ferată.

Totodată, potrivit art. 23 din aceeași lege Ministerul Finanțelor Publice decontează direct Ministerului Transporturilor și Infrastructurii contravaloarea costurilor de călătorie auto județene, pe baza legitimațiilor de transport tip card puse la dispoziție de Ministerul Transporturilor și Infrastructurii, la cererea asociațiilor de veterani de război legal constituite.

În același sens, invocă prevederile art. 1 din H.G. nr. 580/1995 și art. 1 și art. 4 din Ordinul comun al ministrului Transporturilor și al ministrului Finanțelor nr. 266/312/2005, emis în baza art. 2 din H.G. nr. 580/1995, apreciind, în concluzie că din analiza coroborată a acestor prevederi rezultă că din bugetul de stat sunt suportate cheltuielile aferente călătoriilor efectuate de veterani pe căile auto județene.

Recurenta-pârâtă a mai criticat faptul că prima instanță nu a avut în vedere mențiunile organului de control care se referă la împrejurarea că echipa de inspecție economico-financiară a constatat înscrierea în documentație a unor informații care nu corespund cu realitatea (date ale unor veterani de război și a văduvelor de război care la data călătoriei, înscrisă pe cupoane, erau decedați), cu privire la acest aspect invocând dispozițiile art. 6 și art. 11 alin. (1) și (3) din Anexa nr. 1 la Ordinul ministrului transporturilor și al ministrului economiei finanțelor nr. 266/312/2005 și art. 19 alin. (1) din Anexa 1 - Norme privind stabilirea calității de veteran de război de către Ministerul Apărării la Ordinul ministrului apărării nr. M 127/2008.

Din interpretarea acestor dispoziții legale rezultă că operatorul de transport, înainte de efectuarea călătoriei are obligația de a verifica cuponul statistic, cupoanele - anexa 1 și 2, biletul special de călătorie, precum și valabilitatea acestuia care este condiționată de prezentarea legitimației de veteran sau văduvă de război, în acest sens neputând fi reținută ca pertinentă aprecierea instanței potrivit căreia operatorul de transport nu poate verifica identitatea persoanelor care intenționează să călătorească în baza biletelor speciale destinate veteranilor de război (...).

Cererea de recurs a fost întemeiată pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Intimata-reclamantă A. S.R.L. a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat, apreciind că sentința recurată este temeinică și legală, fiind dată cu aplicarea corectă a normelor de drept material incidente situației de fapt reținute.

Astfel, a arătat că veteranii de război și beneficiarii Legii nr. 44/1994 au dreptul de a beneficia de facilități la transport și în situația în care este în afara unui județ, iar operatorii de transport au dreptul de a li se deconta contravaloarea acestor servicii de la bugetul de stat.

Din interpretarea dispozițiilor art. 16 lit. a) alin. (3) din Legea nr. 44/1994 rezultă expres că beneficiarii acestei legi au dreptul de a efectua călătorii interne, fără a se face vreo distincție între călătorii județene sau interjudețene. Dispozițiile art. 23 din cadrul aceluiași act normativ prevăd că modul de finanțare a călătoriilor județene se asigură de la bugetul de stat, însă această normă procedurală cu privire la modul de decontare a sumelor de bani nu poate afecta dreptul substanțial, material stabilit prin art. 16.

Acceptarea unei interpretări date de recurentă ar echivala cu acceptarea creării unei discriminări între diferite categorii de beneficiari prevăzuți de Legea nr. 44/1994, în sensul că cei care au acces la calea ferată ar avea dreptul să beneficieze de 12 călătorii, iar cei care nu au acces la calea ferată ar trebui să utilieze un cupon pentru călătorii în raza județului de domiciliu și să utilizeze un alt cupon pentru călătoria pe calea ferată pentru destinația din afara județului de domiciliu. Practic, unii veterani ar avea dreptul la 6 călătorii, iar alții la 12 călătorii.

Totodată, o astfel de interpretare ar crea o discriminare între diferitele categorii de operatori de transport, în sensul că s-ar interpreta că legea favorizează operatorii de transport feroviar, în dauna acelor operatori care prestează servicii de transport rutier. Or, dacă s-ar adopta o astfel de interpretare, ar exista situația unui ajutor de stat acordat indirect, așa cum este menționat de art. 107 alin. (2) TFUE care interzice acordarea de beneficii sociale diferitelor categorii de consumatori individuali, în situația în care acordarea acestora este condiționată de utilizarea anumitor produse sau servicii, în situația în care există o discrimianare între produsele sau serviciile pe care aceștia sunt obligați să le folosească, situație întâlnită în speța de față, și anume situația în care beneficiarul Legii nr. 44/1994 i se acordă dreptul să călătorească gratuit, doar cu condiția de a utiliza serviciile de transport feroviar.

În final, s-a făcut trimitere la practica Înaltei Curți de Casație și Justiție din perioada 2012-2013, care a fost unanimă în a statua că veteranii de război au dreptul de a călători în afara județului de domiciliu cu mijloace de transport rutier și că operatorii de transport rutier au dreptul de a li se deconta, jurisprudență confirmată în anii 2019-2020.

Prin răspunsul la întâmpinare, recurenta-pârâtă a solicitat respingerea apărărilor formulate de intimată, reiterând, în esență argumentele prezentate prin cererea de recurs.

Cu privire la examinarea recursului în completul filtru, în cauză, au fost avute în vedere modificările aduse prin Legea nr. 212/2018 dispozițiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ în sensul că procedura de filtrare a recursurilor, reglementată prin dispozițiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ și fiscal, precum și măsurile luate prin Hotărârea Colegiului de Conducere nr. 106 din data de 20 septembrie 2018 prin care s-a luat act de hotărârea Plenului judecătorilor secției de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție adoptată la data de 13 septembrie 2018 în sensul că procedura de filtrare a recursurilor, reglementată prin dispozițiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ și fiscal.

Față de aceste aspecte, în temeiul art. 494, raportat la art. 475 alin. (2) și art. 201 din C. proc. civ., astfel cum au fost completate prin dispozițiile XVII alin. (3), raportat la art. XV din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, precum și pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ. și dispozițiile art. 109 din Regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești, prin rezoluția din 4 decembrie 2018 s-a fixat termen de judecată la data de 20 mai 2020, în ședință publică, cu citarea părților.

Prin încheierea de ședință din 20 mai 2020 pronunțată în dosarul nr. x/2018, Înalta Curte a reținut că în recursul de față are calitatea de parte, recurentă-pârâtă, DGRFP Iași prin reprezentant AJFP Botoșani, în baza mandatului de reprezentare nr. x/28.03.2018, transmis de către Ministerul Finanțelor Publice.

Prin aceeași încheiere, s-a constatat că recursul declarat de pârâtă împotriva soluției privind suspendarea executării măsurii 4.1.1 din cuprinsul dispoziției obligatorii contestate este tardiv formulat și s-a respins cererea de sesizare a Curții de Justiție a Uniunii Europene cu întrebări prelimininare formulată de intimata-reclamantă S.C. A. S.R.L., acordându-se termen de judecată la data de 2 decembrie 2020.

Prin încheierea de ședință din data de 20 mai 2020 pronunțată în dosarul asociat nr. x/2018, creat conform dispozițiilor art. 148 alin. (12) din Regulamentul privind organizarea și funcționarea administrativă a Înaltei Curți de Casație și Justiție, a fost admisă cererea de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 16 lit. a), alin. (1), (2) și (3) și a sintagmei "județene" din cuprinsulart. 23 alin. (2) teza a II-a din Legea nr. 44/1994, republicată, formulată de intimata-reclamantă S.C. A. S.R.L. în prezentul dosar.

II. Soluția și considerentele Înaltei Curți asupra recursului

Examinând sentința recurată prin prisma criticilor invocate prin cererea de recurs, a apărărilor invocate prin întâmpinare și a dispozițiilor legale incidente în materia suspusă verificării, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele expuse în continuare.

Reclamanta A. S.R.L. este societate comercială care are ca obiect principal de activitate efectuarea de transporturi terestre de călători. În baza licențelor de transport emise de Autoritatea Rutieră Română pentru trasee județene și interjudețene, aceasta a efectuat transportul cu autobuzul a beneficiarilor Legii nr. 44/1994 privind veteranii de război, de la care a colectat biletele speciale de călătorie, tipărite de Ministerul Transporturilor și pe baza acestor cupoane a completat documentele prevăzute de Ordinul nr. 266/2005 emis de Ministrul Finanțelor Publice pe care le-a prezentat spre avizare filialei județene a B., iar ulterior Direcției Generale a Finanțelor Publice din județul unde își avea sediul social, deconturi pe baza cărora a obținut ulterior contravaloarea prestației de transport din fondurile asigurate de Ministerul Transporturilor.

Din înscrisurile aflate la dosar, rezultă că verificarea cupoanelor statistice pentru transportul auto interjudețean de persoane s-a efectuat inițial de către inspectori din cadrul unui serviciu al AJFP Botoșani (D.G.R.F.P. Iași) și rezultatul verificărilor s-a consemnat în nota de constatare sau raportul de inspecție economico-financiară în care se consemna realitatea seriei, km și valoarea cupoanelor.

Referitor la controalele anterioare efectuate de DGRFP Botoșani în conformitate cu dispozițiile art. 18 și 19 din Ordinul comun MTCT/MFP nr. 266/312 din 22.02.2005 pentru aprobarea Instrucțiunilor privind tipărirea și decontarea biletelor speciale de călătorie gratuită, emise în baza prevederilor Legii nr. 44/1994 privind veteranii de război, reclamanta a prezentat lunar Direcției Generale a Finanțelor Publice Botoșani (ulterior, DGRFP Iași) toate documentele justificative (inclusiv cupoanele statistice) pentru decontarea sumelor reprezentând cheltuielile cu transportul persoanelor prevăzute de Legea nr. 44/1994 aferente intervalului ianuarie 2012 - decembrie 2015, iar în urma verificării legalității si regularității acestora, organele de inspecție economico-financiară au emis acte administrativ financiare, după cum urmează: în situația în care s-a constatat legalitatea și regularitatea tuturor documentelor justificative prezentate de reclamantă, au fost emise note unilaterale conform dispozițiilor art. 21 din Normele metodologice aprobate prin H.G. nr. 101/2012, prin care au fost aprobate decontarea integrală a sumelor solicitate spre decontare; în situația în care au fost constatate abateri de legalitate, au fost emise rapoarte de inspecție economico-financiară, conform dispozițiilor art. 20 din Normele metodologice aprobate prin H.G. nr. 101/2012, prin intermediul cărora, o parte din sumele solicitate au fost respinse de la decontare, iar pentru o altă parte a fost aprobată decontarea.

Privitor la considerentele care au determinat efectuarea unei noi inspecții economico - financiare pentru aceeași perioadă și cu aceleași obiective, factorul generator al controlului îl constituie Decizia nr. 54/2014 a Camerei de Conturi Botoșani, emisă în urma unei acțiuni de audit efectuată de Curtea de Conturi a României cu privire la modalitatea în care DGFP Botoșani (și, ulterior, DGRFP Iași) "a avizat deconturile depuse de transportatorii interni privind acordarea de la bugetul statului a contravalorii cupoanelor statistice privind călătoria gratuită cu autobuzele a beneficiarilor Legii nr. 44/1994".

În urma controlului care a vizat perioada 01.01.2012 - 31.12.2015, auditorii externi din cadrul Camerei de Conturi Botoșani au depistat abateri de nelegalitate constând în avizarea nelegală de către DGFP Botoșani (DGRFP Iași) a unor cupoane statistice.

Față de această situație, Curtea de Conturi Botoșani a impus în sarcina DGRFP Iași să efectueze noi inspecții economico-financiare la agenții economici transportatori.

Ulterior, a fost efectuat un control la S.C. A. S.R.L. în anul 2017 ce a avut ca obiect modul de acordare a sumelor reprezentând transferuri și subvenții acordate de la bugetul de stat pentru decontarea cheltuielilor de călătorie gratuită cu autobuzele a veteranilor de război pentru perioada 01.01.2012 - 31.12.2015, iar în urma acestora s-a încheiat raportul de inspecție economico-financiară nr. ISR-AIF 3200/30.08.2017 care a stat la baza emiterii dispoziției obligatorii nr. ISR-AIF 3201/30.08.2017 prin care reclamantei i s-a stabilit ca sumă de restituit la buget 1.586.327 RON reprezentând contravaloarea cupoanelor statistice decontate de societate în perioada 01.01.2012 - 31.12.2015, precum și dobânzile și penalitățile aferente în cuantum de 782.277 RON.

Prin decizia nr. 7/P din 25.01.2018 emisă de Ministerul Finanțelor Publice a fost respinsă plângerea formulată de împotriva raportului de inspecție economico-financiară nr. ISR - AIF 3200/30.08.2017 și dispoziției obligatorii nr. ISR-AIF 3201/30.08.2017.

În acest context, instanța de contencios administrativ și fiscal a fost învestită de către reclamanta A. S.R.L. cu o cerere prin care a solicitat anularea parțială a Deciziei nr. 7/P din 25.01.2018 emisă de Ministerul Finanțelor Publice - Serviciul de soluționare a plângerilor prealabile și a contestațiilor și a măsurii 4.1.1 din cuprinsul Dispoziției obligatorii nr. ISR-AIF - 3201/30.08.2017 emisă de Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Iași în privința sumei de 1.563.035 RON reprezentând debit principal precum si în privința dobânzilor și penalităților de întârziere aferente acestei sume și menținerea acelorași acte pentru suma de 23.292 RON reprezentând debit principal precum și pentru dobânzile și penalitățile de întârziere aferente acestei sume, precum și suspendarea executării acestei decizii.

Prin sentința recurată, acțiunea a fost admisă, recurenta-pârâtă formulând critici de nelegalitate împotriva soluției privind atât suspendarea executării măsurii 4.11, cât și anularea parțială a dispoziției obligatorii.

Înalta Curte constată că recursul împotriva soluției prin care s-a soluționat suspendarea executării măsurii 4.1.1 din cuprinsul dispoziției obligatorii contestate este tardiv formulat, nefiind respectat termenul prevăzut de lege pentru declararea acestuia, având în vedere și faptul că cererea de repunere în termen nu este întemeiată, întrucât motivul invocat de recurenta - pârâtă nu este unul obiectiv, de natură să justifice nedepunerea recursului în termenul legal, modalitatea decomunicare între autorități fiind o chestiune proprie procedurilor interne, care nu poate fi opusă părții adverse, astfel cum a reținut prin încheierea de ședință din data de 20 mai 2020.

Înalta Curte constată că prima critică din recurs se raportează la argumentul instanței dedus din interpretarea și aplicarea art. 16 lit. a) alin. (3) din Legea nr. 44/1994.

Recurenta susține că aceste dispoziții trebuie coroborate cu cele ale art. 23 din aceeași lege și că, într-o interpretare corectă a acestor texte, transportul cu bilete gratuite pe mijloacele de transport auto al veteranilor și văduvelor de război, cu suportarea costurilor călătoriilor de la bugetul de stat poate avea loc numai pe căi de transport auto județene.

Potrivit art. 16 lit. a) din Legea nr. 44/1994, Veteranii de război și văduvele de război beneficiază și de următoarele drepturi:

a) câte 12 călătorii gratuite, dus-întors, sau 24 de călătorii simple, în cursul unui an calendaristic, la clasa I pe calea ferată, la tren de orice rang, pentru marii mutilați, pentru invalizii de război, precum și pentru veteranii de război decorați cu ordine și medalii de război.

b) Veteranii de război decorați cu Medalia "Crucea comemorativă a celui de-al doilea război mondial, 1941 - 1945", cei nedecorați, precum și văduvele de război au dreptul, în cursul unui an calendaristic, la 6 călătorii interne gratuite, dus-întors, sau la 12 călătorii simple pe calea ferată, la tren de orice rang. Generalii, ofițerii și ceilalți veterani de război decorați cu Medalia "Crucea comemorativă a celui de-al doilea război mondial, 1941 - 1945" călătoresc la clasa I, iar cei nedecorați și văduvele de război, la clasa a II-a.

Veteranii de război și văduvele de război care locuiesc în mediul rural au dreptul, în cursul unui an calendaristic, la 12 călătorii interne, dus-întors, gratuite, pe mijloacele de transport auto, dacă nu există posibilitatea să călătorească pe calea ferată, sau la 12 călătorii interne gratuite, dus-întors, pe căile fluviale, la alegere.

În cadrul numărului de călătorii stabilit pentru titulari, aceștia le pot folosi și pentru însoțitori. Legitimațiile de transport tip card pot fi utilizate și de către soțul/soția sau alte persoane mandatate de titulari să le reprezinte interesele, pe bază de procură autentificată, nefiind necesară prezența titularului la efectuarea călătoriei.

Însoțitorii marilor mutilați și ai invalizilor de gradul I beneficiază de aceleași drepturi de transport gratuit și la aceeași clasă ca și titularii drepturilor ai căror însoțitori sunt.

Potrivit art. 23 din aceeași lege, Pentru acoperirea tuturor cheltuielilor determinate de aplicarea acestei legi, fondurile necesare se vor suporta de la bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale de stat sau de la bugetele locale, în limita sumelor aprobate anual Ministerului Apărării Naționale, Ministerului Administrației și Internelor, Ministerului Muncii, Familiei și Protecției Sociale, celorlalte organe de specialitate ale administrației publice centrale ori locale.

Călătoria pe calea ferată se efectuează pe bază de legitimații de transport tip card puse la dispoziție de Ministerul Transporturilor și Infrastructurii, la cererea asociațiilor veteranilor de război legal constituite. Achitarea costurilor de călătorie pe calea ferată, căile fluviale și auto județene, pe baza legitimațiilor de transport tip card, se face de către Ministerul Finanțelor Publice direct Ministerului Transporturilor și Infrastructurii, iar costul biletelor pe mijloacele de călătorie în comun din municipii și orașe se suportă de către consiliile județene și locale.

Ministerele și celelalte organe de specialitate ale administrației publice centrale și locale, precum și operatorii economici din domeniile respective de activitate vor lua fiecare măsurile necesare ce le revin pentru aplicarea prezentei legi.

Înalta Curte constată că textul de lege care are ca obiect de reglementare dreptul veteranilor și al văduvelor de război la un număr de călătorii gratuite este art. 16 lit. a). Prin cel de-al treilea alineat, este reglementat dreptul beneficiarilor legii, care locuiesc în mediul rural, la 12 călătorii interne dus-întors gratuite pe mijloacele de transport auto, dacă nu există posibilitatea să călătorească pe calea ferată.

Așa cum a reținut corect instanța de fond, articolul de lege care instituie dreptul nu cuprinde limitarea pe care o pretind autoritățile recurente-pârâte, potrivit căreia cele 12 călătorii pe căi auto ar putea avea loc numai în interiorul județului. Dimpotrivă, alin. (3) al literei a) a art. 16 se referă la "călătorii interne", prin aceasta înțelegându-se călătorii în limitele granițelor statale, sintagma fiind utilizată în același sens și în alin. (2) al art. 16 lit. a).

Textul de lege din care se poate deduce o limitare în sensul pretins de recurenții-pârâți este art. 23 alin. (2), care se referă expres la călătoriile pe căi auto județene. Însă, Înalta Curte constată că o astfel de limitare nu poate fi luată în considerare câtă vreme obiectul de reglementare al art. 23 nu este dreptul propriu-zis al beneficiarilor legii de a călători gratuit, ci procedura de acoperire a cheltuielilor determinate de aplicarea acestei facilități. Drept urmare, necorelarea celor două dispoziții nu poate conduce la o interpretare restrictivă a art. 16 lit. a) alin. (3) din Legea nr. 44/1994.

Subsecvent art. 23 din Legea nr. 44/1994 operează prevederile art. 1 din H.G. nr. 580/1995 și cele ale art. 1 și art. 4 din Instrucțiunile privind tipărirea și decontarea biletelor speciale de călătorie gratuită, emise în baza prevederilor Legii nr. 44/1994 privind veteranii de război, precum și unele drepturi ale invalizilor și văduvelor de război, aprobate prin Ordinul comun al ministrului Transporturilor și ministrului Finanțelor Publice nr. 266/312/2005, de asemenea invocate de către recurenta-pârâtă.

Cum aceste prevederi situate la nivel infra legislativ au legătură cu punerea în aplicare a art. 23 din Legea nr. 44/1994, ele nu pot fi avute în vedere ca argumente de ordin legal care să susțină o interpretare a art. 16 lit. a) alin. (3) în sensul pretins de către recurenții-pârâți.

De altfel, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal are jurisprudență referitoare la interpretarea prevederilor art. 16 lit. a) alin. (3), prin care a statuat că legea se referă la călătorii interne, fără limitare la căile de transport auto județene, jurisprudență reflectată într-o seamă de decizii (nr. 4527/2012, nr. 4607/2012, nr. 4732/2012, nr. 3575/2013, nr. 1151/2015, etc.).

Constatând că dreptul veteranilor de război și al văduvelor de război care locuiesc în mediul rural de a beneficia de 12 călătorii gratuite, conform art. 16 lit. a) alin. (3) din Legea nr. 44/1994 nu este limitat la călătoriile auto județene, Înalta Curte constată că sunt nefondate criticile din recurs referitoare la suma de 1.586.327 RON reprezentând contravaloarea cupoanelor statistice decontate de societate în perioada 01.01.2012 - 31.12.2015, precum și dobânzile și penalitățile aferente în cuantum de 782.277 RON.

Instanța de control judiciar constată că este nefondată și alegația recurentei-pârâte în sensul că prima instanță nu a avut în vedere mențiunile organului de control care se referă la împrejurarea că echipa de inspecție economico-financiară a constatat înscrierea în documentație a unor informații care nu corespund cu realitatea.

Astfel, prima instanță a analizat susținerea reclamantei și apărările formulate de pârâtă cu privire la acest aspect, prin prisma dispozițiilor legale incidente, concluzionând, în mod corect, că măsura este nelegală, întrucât operatorului de transport nu i se poate reține nicio culpă în privința deficiențelor datelor înscrise în cupoanele statistice.

S-a reținut că, săvârșirea de către reclamantă a unor abateri prin prezentarea spre decontare a cupoanelor statistice cu deficiențele anterior menționate reținută în actele contestate, este nefondată, întrucât operatorul de transport rutier, chiar și în situația respectării stricte a instrucțiunilor privind emiterea, verificarea și decontarea cupoanelor statistice, nu are posibilitatea de a verifica identitatea persoanelor care călătoresc în baza acestor tichete (pentru a verifica dacă beneficiarul biletului este cel care călătorește efectiv, dacă numele și prenumele acestuia este scris corect sau dacă acesta mai este sau nu în viață la data prezentării cuponului) și nici a numerelor legitimațiilor aparținând acestor persoane.

Înalta Curte observă că potrivit dispozițiilor pct. 11 alin. (1) și (3) din Instrucțiunile aprobate prin Ordinul comun MTCT/MFP nr. 266/312/2005, operatorul de transport nu poate și nici nu are dreptul să verifice identitatea persoanelor care intenționează să călătorească în baza biletelor speciale destinate veteranilor de război, posesorul unui astfel de bilet fiind obligat să prezinte casierului (conducătorului auto) doar cele trei părți ale unui astfel de bilet (cuponul statistic, cupoanele anexă 1 și 2 și biletul special propriu-zis), nu și vreun act de identitate (buletin/carte de identitate sau legitimație de veteran/văduvă de război).

Așa fiind, în acord cu opinia judecătorului fondului, simpla verificare a concordanței dintre datele înscrise între cele trei părți ale biletului special de călătorie, în lipsa legitimării pasagerului, nu permite identificarea situațiilor în care biletul respectiv a fost completat cu un număr greșit de legitimație, cu un nume scris incorect sau dacă pasagerul în cauză utilizează un bilet propriu sau unul aparținând altei persoane. În măsura în care biletele în cauză au fost utilizate de către alte persoane decât cele îndreptățite sau au fost completate cu nume sau numere de legitimații greșite, răspunderea aparține călătorilor respectivi, potrivit pct. 9 din Instrucțiuni.

Pe de altă parte, este nesusținută și interpretarea acestor dispoziții legale rezultă că operatorul de transport, înainte de efectuarea călătoriei are obligația de a verifica cuponul statistic, cupoanele - anexa 1 și 2, biletul special de călătorie, precum și valabilitatea acestuia care este condiționată de prezentarea legitimației de veteran sau văduvă de război, întrucât, astfel cum în mod judicios a apreciat prima instanță, din cauza imposibilității obiective a operatorului de transport rutier de a verifica identitatea pasagerilor utilizatori ai cupoanelor speciale de călătorie și corectitudinea datelor înscrise în acestea, legiuitorul a prevăzut ca anterior verificării lunare efectuate de către organele de inspecție economico-financiară, documentele justificative utilizate pentru decontarea cupoanelor statistice să facă obiectul unei verificări din partea filialelor județene ale asociațiilor veteranilor de război legal constituite, conform pct. 17 alin. (1) și (2) din Instrucțiunile aprobate prin Ordinul comun MTCT/MFP nr. 266/312/2005.

Prin urmare, Înalta Curte constată că sentința recurată este legală, fiind dată cu corecta interpretare și aplicare a normelor de drept incidente circumstanțelor de fapt reținute în cauză, motivele invocate prin cererea de recurs nefiind în măsură să conducă la reformarea acesteia.

Pentru considerentele expuse, nefiind identificate motive de casare a sentinței prin prisma dispozițiilor invocate de recurentă, Înalta Curte, în temeiul prevederilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul declarat de recurenta-pârâtă Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Iași prin Administrația Județeană a Finanțelor Publice Botoșani împotriva sentinței nr. 62 din 18 aprilie 2018, pronunțate de Curtea de Apel Suceava, secția de contencios administrativ și fiscal, în ceea ce privește soluția privind cererea de suspendare a executării măsurii 4.11 din Decizia nr. ISR-AIF-3201/2017, ca tardiv formulat și va respinge recursul declarat de aceeași parte împotriva aceleiași sentințe ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurenta-pârâtă Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Iași prin Administrația Județeană a Finanțelor Publice Botoșani împotriva sentinței nr. 62 din 18 aprilie 2018, pronunțate de Curtea de Apel Suceava, secția de contencios administrativ și fiscal, în ceea ce privește soluția privind cererea de suspendare a executării măsurii 4.11 din Decizia nr. ISR-AIF-3201/2017, ca tardiv formulat.

Respinge recursul declarat de recurenta-pârâtă Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Iași prin Administrația Județeană a Finanțelor Publice Botoșani împotriva sentinței nr. 62 din 18 aprilie 2018, pronunțate de Curtea de Apel Suceava, secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 2 decembrie 2020.