ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 6408/2020

Cererea de chemare în judecată Prin cererea formulată reclamanta A., în contradictoriu cu pârâta Agenția Națională de Integritate, a solicitat anularea Raportului de evaluare nr. x/10.04.2017, cu obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

Soluția instanței de fond Curtea de Apel Cluj, secția a III-a contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 373 din 21 noiembrie 2017, a respins, ca nefondată, acțiunea formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâta Agenția Națională de Integritate.

Calea de atac exercitată Împotriva hotărârii instanței de fond reclamanta A. a declarat recurs. Recursul este întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. După o amplă prezentare a situației de fapt, în motivarea recursului se arată că afacerea Bara și alții este pe deplin incidentă în cauză. În această cauză există un temei legal pentru transmiterea de informații între CNAS și ANAF conform prevederilor 315 din Legea nr. 95/2006. Cu toate acestea, Curtea a decis că nu este suficient să existe un text general într-un act normativ și autoritatea publică să invoce un interes legitim pentru a se aprecia că transferul de date să se fi realizat cu respectarea legislației europene în materia protecției datelor cu caracter personal. Curtea de la Luxemburg a subliniat că transferul concret de date între părțile implicate (de pildă în speța de față ANI și Consiliul Județean Cluj) trebuie să se realizeze în baza unui protocol care să aibă valoarea de act normativ (par. 45 din hotărârea preliminară din afacerea Bara și alții). De asemenea, Curtea de la Luxemburg a mai arătat că existența unui text normativ de genul art. 315 din Legea nr. 95/2006, care autorizează transferul de date cu caracter personal între instituțiile publice nu este suficient pentru a fi considerat o informație prealabilă care să permită scutirea operatorului de obligația de a informa persoanele de la care colectează date privind veniturile lor despre destinatarii acestor date, având ca rezultat că nu se poate considera că transmiterea datelor în cauză ar fi fost efectuată cu respectarea dispozițiilor art. 10 din Directiva 95/46/CE. În opinia recurentei, este eronat a se interpreta și aplica prevederile art. 96 alin. (1) teza a II-a din Legea nr. 161/2003 în sensul că prin asigurarea operațiunilor de contabilitate la o entitate publică și la o entitate privată constituie un caz de incompatibilitate deoarece din analiza reglementărilor legale se poate observa că nu există niciun fel de suprapunere a atribuțiilor legate de asigurarea contabilității la entitățile publice și la cele private. În primul rând, cadrul legal pentru asigurarea operațiunilor de contabilitate la o instituție publică și la o instituție privată este complet diferit. Astfel, pentru entitățile private contabilitatea se asigură în temeiul dispozițiilor art. 1 din Legea nr. 82/1991. Pentru verificarea atribuțiilor pe care le poate exercita un expert contabil pe bază de contract de prestări servicii trebuie avute în vedere dispozițiile art. 6 lit. a) din O.G. nr. 65/1994 cu privire la organizarea și reglementarea activității de expertiză contabilă și a contabililor autorizați. În ceea ce privește autoritățile publice, operațiunile de contabilitate își regăsesc temei juridic în cadrul prevederilor art. 19 lit. d) din Legea nr. 500/2002 în cazul entităților publice de la nivel central sau în cadrul prevederilor art. 84 din Legea nr. 273/2006 în cazul entităților publice de la nivel local. Pentru dezvoltarea subiectului cu privire la ceea ce înseamnă operațiunile de contabilitate de la nivelul entităților publice trebuie analizate prevederile art. 1.1 din normele metodologice din cadrul OMFP nr. 1917/2005. Atribuțiile exercitate de recurentă, conform fișei postului pusă la dispoziție de către Consiliul Județean Cluj, au privit efectuarea de plăți asumate prin angajamente bugetare și legale, calcularea obligațiilor fiscale ale angajaților Consiliului Județean Cluj, efectuarea virărilor de credite bugetare, înregistrarea în contabilitate a operațiunilor economice efectuate de Consiliul Județean, etc. Pentru societatea B. S.R.L. recurenta a asigurat doar operațiunile de contabilitate specifice unei societății comerciale de drept privat conform standardelor impuse de către Legea nr. 82/1991. Asigurarea contabilității la o societatea comercială presupune înregistrarea în registrele jurnal a operațiunilor economice pe care aceasta le desfășoară, completarea și depunerea la organele fiscale competente a declarațiilor fiscale aferente. Recurenta mai precizează că între societatea B. S.R.L. și Consiliul Județean Cluj nu au existat și nu există raporturi contractuale sau de orice altă natură. În această situație recurenta consideră că nu există o contrarietate de interese între funcția publică și cea privată. De altfel, dacă este să acceptăm punctul de vedere promovat de către prima instanța s-ar ajunge în situația absurdă ca niciodată un absolvent de studii economice să nu poată să asigure operațiuni de contabilitate la o entitate publică și la una privată în aceeași perioadă de timp, ceea ce reprezintă o îngrădire nepermisă a dreptului constituțional la muncă, reglementat de art. 41 alin. (1) din Constituția României. În ceea ce privește colaborarea cu C., recurenta arată că a asigurat doar operațiunile de contabilitate specifice unei asociații de promovare a tradițiilor culturale ale județului Cluj, conform standardelor impuse de către Legea nr. 82/1991. Însă asigurarea unei obligații legale (ținerea contabilității) nu poate fi considerată ca fiind o afectare a regimului incompatibilităților. În susținerea recursului sunt redate texte de lege incidente pricinii și practică judiciară.

Apărările formulate în cauză Intimata Agenția Națională de Integritate a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

Soluția instanței de recurs Analizând sentința atacată, prin prisma criticilor formulate de recurentă, a apărărilor expuse în întâmpinarea intimatei, Înalta Curte apreciază că recursul este nefondat. Pentru a ajunge la această soluție, instanța a avut în vedere considerentele în continuare arătate. Din actele și lucrările dosarului rezultă că prin Raportul de Evaluare nr. x/10.04.2017 încheiat de pârâta Agenția Națională de Integritate s-a reținut în sarcina recurentei-reclamante că s-a aflat în stare de incompatibilitate în sensul art. 96 alin. (1) din Legea nr. 161/2003, întrucât pe durata exercitării funcției publice de execuție, de consilier grad superior la Serviciul Financiar -Contabil din cadrul Consiliului Județean Cluj, respectiv 1.10.2010 - 4.05.2014, a deținut simultan funcția de economist în cadrul S.C. B. S.R.L., în perioada 1.10.2010-4.05.2014, respectiv economist în cadrul C., în perioada 13.10.2011 - 1.05.2014, desfășurând același tip de activitate potrivit fișelor de post aferente. În ceea ce privește susținerea potrivit căreia în cauză art. 96 din Legea nr. 161/2003 a fost aplicat și interpretat eronat de către instanța de fond, Înalta Curte constată că aceasta este neîntemeiată. Potrivit art. 96, alin. (1) din Legea nr. 161/2003: "(1) Funcționarii publici, funcționarii publici parlamentari și funcționarii publici cu statut special pot exercita funcții sau activități în domeniul didactic, al cercetării științifice, al creației literar-artistice. Funcționarii publici, funcționarii publici parlamentari și funcționarii publici cu statul special pot exercita funcții în alte domenii de activitate din sectorul privat, care nu sunt în legătură directă sau indirectă cu atribuțiile exercitate ca funcționar public, funcționar public parlamentar sau funcționar public cu statut special, potrivit fișei postului." Începând cu anul 2009, legiuitorul a permis funcționarilor publici să exercite funcții în alte domenii de activitate din sectorul privat, care nu sunt în legătură directă sau indirectă cu atribuțiile exercitate ca funcționar public. Așadar, pentru depistarea unei legături directe sau indirecte între activitățile desfășurate de un funcționar public, în exercitarea funcției publice și a unei activități conexe, în mediul privat, se vor avea în vedere, spre comparație, atribuțiile din fișa postului de funcționar public și domeniul/domeniile de activitate din sfera privată. Înalta Curte constată că, în cauză, a fost reținută starea de incompatibilitate, având în vedere faptul că recurenta a desfășurat concomitent cu funcția publică de consilier grad superior la Serviciul Financiar - Contabil din cadrul Consiliului Județean Cluj, respectiv 01.10.2010 - 04.05.2014, și funcțiile de economist în cadrul S.C. B. S.R.L., în perioada 01.10.2010-04.05.2014 și economist în cadrul C., în perioada 13.10.2011 - 01.05.2014, desfășurând același tip de activitate, potrivit fișelor de post aferente. Înalta Curte apreciază că în mod corect s-a reținut că există legătură directă între atribuțiile exercitate ca funcționar public, respectiv, consilier la Serviciul Financiar - Contabil din cadrul Consiliului Județean Cluj și funcția de economist în cadrul societății comerciale B. S.R.L., respectiv funcția de economist în cadrul C. deoarece aceste funcții solicită pregătire în același domeniu și presupun desfășurarea aceluiași tip de activitate, respectiv conducerea evidenței contabile, potrivit fișelor de post. Astfel, legătura directă/indirectă între activitățile exercitate de recurentă nu poate fi înlăturată, în contextul în care prevenirea stărilor de incompatibilitate în apărarea principiilor enunțate de legiuitor, respectiv imparțialitatea, integritatea, transparența deciziei și supremația interesului public, constituie un imperativ esențial într-o societate democratică. Având în vedere aceste aspecte privind prevenirea stărilor de incompatibilitate, dispozițiile art. 96 alin. (1) teza a II-a din Legea nr. 161/2003 se impun a fi interpretate în raport cu scopul preventiv urmărit de legiuitor, urmărindu-se ca persoana care deține o funcție publică să adopte o conduită preventivă de natură să conducă la excluderea exercitării oricăror activități care ar putea genera o stare de incompatibilitate. Incompatibilitatea nu are legătură cu obținerea unui folos material și nici nu este instituită pentru a preveni obținerea direct sau indirect a unor foloase materiale, pentru aceste aspecte există instituția conflictului de interese, atât de natură administrativă cât și de natură penală. Prin cumularea mandatului de ales local cu o altă funcție publică de autoritate sau cu o funcție privată stabilită prin legea specială, alesul ar putea intra în conflict cu prerogativele si obligațiile stabilite prin statutul său. În ceea ce privește motivele de recurs potrivit cărora transmiterea datelor nu ar fi fost efectuată cu respectarea Directivei nr. 95/46 a Parlamentului European și a Consiliului privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și libera circulație a acestor date, Înalta Curte constată că potrivit art. 7: "Statele membre prevăd ca datele cu caracter personal să fie prelucrate numai dacă: (a) persoana vizată și-a dat consimțământul neechivoc sau (b) prelucrarea este necesară pentru executarea unui contract la care subiectul datelor este parte sau în vederea luării unor măsuri, la cererea acesteia, înainte de încheierea contractului sau (c) prelucrarea este necesară în vederea îndeplinirii unei obligații legale care îi revine operatorului sau (d) prelucrarea este necesară în scopul protejării interesului vital al persoanei vizate sau (e) prelucrarea este necesară pentru aducerea la îndeplinire a unei sarcini de interes public sau care rezultă din exercitarea autorității publice cu care este învestit operatorul sau terțul căruia îi sunt comunicate datele sau (f) prelucrarea este necesară pentru realizarea interesului legitim urmărit de operator sau de către unul sau mai mulți terți, cu condiția ca acest interes să nu prejudicieze interesul sau drepturile și libertățile fundamentale ale persoanei vizate, care necesită protecție în temeiul articolului 1 alin. (1)". De asemenea, prevederile art. 5 din Legea nr. 677/2001 privind protecția datelor cu caracter personal stabilesc condițiile de legitimitate privind prelucrarea datelor și anume: (2) Consimțământul persoanei vizate nu este cerut în următoarele cazuri: a) când prelucrarea este necesară în vederea executării unui contract sau antecontract la care persoana vizată este parte ori în vederea luării unor măsuri, la cererea acesteia, înaintea încheierii unui contract sau antecontract; b) când prelucrarea este necesară în vederea protejării vieții, integrității fizice sau sănătății persoanei vizate ori a unei alte persoane amenințate; c) când prelucrarea este necesară în vederea îndeplinirii unei obligații legale a operatorului; d) când prelucrarea este necesară în vederea aducerii la îndeplinire a unor măsuri de interes public sau care vizează exercitarea prerogativelor de autoritate publică cu care este învestit operatorul sau terțul căruia îi sunt dezvăluite datele; e) când prelucrarea este necesară în vederea realizării unui interes legitim al operatorului sau al terțului căruia îi sunt dezvăluite datele, cu condiția ca acest interes să nu prejudicieze interesul sau drepturile și libertățile fundamentale ale persoanei vizate; f) când prelucrarea privește date obținute din documente accesibile publicului, conform legii; g) când prelucrarea este făcută exclusiv în scopuri statistice, de cercetare istorică sau științifică, iar datele rămân anonime pe toată durata prelucrării. Înalta Curte constată că în cauza de față, procedura stabilită de Legea nr. 176/2010 cu modificările și completările ulterioare a fost îndeplinită față de recurentă, fiind înștiințată de către inspectorul de integritate cu privire la declanșarea procedurii de evaluare. Astfel, față de recurentă, Agenția Națională de Integritate a respectat, în emiterea raportului de evaluare, toată procedura legal impusă, fiind respectate prevederile privitoare la utilizarea informațiilor cu caracter nepublic ale persoanei evaluate. Transmiterea de date și de informații de la instituțiile sau autoritățile statului sau de la alte persoane de drept privat către inspectorii de integritate are bază legală în conținutul art. 15 din Legea nr. 176/2010, ceea ce este reglementat prin protocoale fiind doar procedura pe care această transmitere o implică. Înalta Curte apreciază că în mod corect s-au reținut ca fiind nefondate susținerile recurentei privitoare la încălcarea dreptului la protecția datelor cu caracter personal de către inspectorul de integritate, precum și la incidența aplicabilității directe a dreptului unional în detrimentul dreptului național. În raport de scopul și activitatea desfășurată de intimata-pârâtă, în mod cert prelucrarea este necesară, altfel nu și-ar putea îndeplini atribuțiile prevăzute de lege. Spre deosebire de cadrul factual și legal constatat de CJUE în afacerea Bara (C-201/14) (în acest sens sunt relevante pct. 35-38 din Hotărârea pronunțată în afacerea Bara), în prezenta cauză intimata are, în temeiul art. 15 din Legea nr. 176/2006, o bază legală de a obține orice date cu caracter personal care sunt necesare soluționării dosarului de evaluare, iar, în mod corelativ, orice instituție, autoritate publică sau persoană fizică ori juridică are obligația de a comunica asemenea date. Prin urmare, Înalta Curte constată că transmiterea informațiilor în prezenta cauză a fost efectuată cu respectarea dispozițiilor Directivei nr. 95/46. Câtă vreme art. 10-11 din Directiva 95/46 nu au fost încălcate, nu se mai pune problema necesității existenței unei derogări de la drepturile și obligațiile stabilite prin aceste norme unionale, în conformitate cu art. 13 din același act juridic al Uniunii. Din această perspectivă, contrar criticilor formulate de reclamantă, Înalta Curte constată că în speță nu este incidentă cauza Bara. De asemenea, Înalta Curte constată că și celelalte critici formulate sunt nefondate, judecătorul fondului apreciind în mod corect și legal starea de fapt dedusă judecății, hotărârea pronunțată nefiind susceptibilă de criticile formulate, dimpotrivă, aceasta a fost dată cu aplicarea corectă a dispozițiilor legale aplicabile cauzei, după cercetarea atentă a fondului și a probatoriilor administrate. Prin urmare, instanța constată că susținerile și criticile recurentei sunt neîntemeiate și nu pot fi primite, iar instanța de fond a pronunțat o hotărâre legală, motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., fiind nefondat.

Temeiul legal al soluției instanței de recurs Pentru toate considerentele expuse la punctul anterior, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.