Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 27.11.2020
admis

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 6400/2020

HOTĂRÂRE
27.11.2020
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 6400/2020 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2020)

Ședința publică din data de 27 noiembrie 2020 Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

D E C I D E Admite excepția nulității recursului. Anulează recursul declarat de recurenta - reclamantă S.C. A. S.A. împotriva sentinței civile nr. 89/2018 din 5 aprilie 2018, pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția a III-a contencios administrativ și fiscal, în raport cu prevederile art. 489 alin. (2) C. proc. civ. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 27 noiembrie 2020.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2022-04-13
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2305/2022
Ședința publică din data de 13 aprilie 2022 Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Obiectul cererii de chemare în judecată Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția
ÎCCJ 2021-06-28
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3857/2021
Ședința publică din data de 28 iunie 2021 Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele: 1. Cererea de chemare în judecată Prin cererea formulată, reclamanta Compania Națională A. S.A. a solicitat anula
ÎCCJ 2020-10-30
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5629/2020
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Potrivit art. 499 C. proc. civ., "prin derogare de la prevederile art. 425 alin. (1) lit. b), hotărârea instanței de recurs va cuprinde în considerente nu
ÎCCJ 2020-01-16
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 222/2020
Ședința publică din data de 16 ianuarie 2020 Asupra conflictului negativ de competență de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, a constatat următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Cadrul procesual Prin cererea de chemare în judecată a
ÎCCJ 2020-11-26
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 6358/2020
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Cadrul procesual Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de Apel Cluj, secția a III-a, contencios adm
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă