ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5629/2020

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Potrivit art. 499 C. proc. civ., "prin derogare de la prevederile art. 425 alin. (1) lit. b), hotărârea instanței de recurs va cuprinde în considerente numai motivele de casare invocate și analiza acestora, arătându-se de ce s-au admis ori, după caz, s-au respins. În cazul în care recursul se respinge fără a fi cercetat în fond ori se anulează sau se constată perimarea lui, hotărârea de recurs va cuprinde numai motivarea soluției fără a se evoca și analiza motivelor de casare".

Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 912 din 02 martie 2018, pronunțată în dosarul nr. x/2017, a admis cererea formulată de reclamanta Compania Națională de Administrare a Infrastructurii, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Finanțelor Publice - Direcția Generală de Inspecție Economico- Financiară, și a anulat Decizia M.F.P. nr. 54/P/23.06.2017, dispoziția obligatorie nr. 240736/14.03.2017, Raportul de inspecție economico-financiară nr. x/14.03.2017, Ordinul de serviciu nr. 21/6.03.2017 și Adresa nr. x/6.04.2017, emise de pârât.

Împotriva acestei sentințe a formulat recurs, pârâtul MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE, la data de 20.04.2018.

În recurs, s-a derulat procedura de regularizare a cererii de recurs și de comunicare a actelor de procedură între părți, prin intermediul grefei instanței, în conformitate cu dispozițiile art. 486, art. 490 C. proc. civ.

Prin rezoluția din 21 noiembrie 2018, a completului învestit aleatoriu cu soluționarea dosarului, a fost fixat termen de judecată pentru soluționarea recursului în ședință publică, la data de 30 octombrie 2020, cu citarea părților, fără a se mai parcurge procedura de filtrare a recursului, având în vedere Hotărârea Colegiului de Conducere nr. 106 din 20 septembrie 2018, prin care s-a luat act de hotărârea Plenului judecătorilor secției de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție adoptată la data de 13 septembrie 2018, în sensul că procedura de filtrare a recursurilor reglementată prin dispozițiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ și fiscal, precum și Hotărârea Colegiului de Conducere nr. 109 din data de 20 septembrie 2018.

Fiind luată în examinare cu prioritate, față de dispozițiile art. 248 alin. (1) C. proc. civ. excepția tardivității recursului invocată de către intimata-reclamantă, prin întâmpinare, pentru formularea acestuia cu depășirea termenului prevăzut de lege, Înalta Curte urmează să o admită și să anuleze recursul, ca fiind promovat peste termenul legal, având în vedere următoarele considerente:

Prin dispozițiile din C. proc. civ., legiuitorul a impus în sarcina persoanelor interesate exercitarea drepturilor procesuale în condițiile, ordinea și termenele stabilite de lege, legalitatea căilor de atac fiind un principiu a cărui respectare este impusă și de exigențele art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, concretizând una dintre garanțiile unui proces echitabil.

Căile de atac și termenele în care acestea pot fi exercitate sunt reglementate prin norme de ordine publică, întemeindu-se pe interesul general de a înlătura orice împrejurări ce ar putea tergiversa, în mod nejustificat, judecata unei cauze.

Potrivit art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004: "Hotărârea pronunțată în primă instanță poate fi atacată cu recurs, în termen de 15 zile de la comunicare".

Prin urmare, legea pretinde exercitarea căii de atac în termenul menționat, termen legal imperativ, care are ca punct/moment de plecare data comunicării hotărârii, moment de la care se calculează termenul de 15 zile prevăzut de lege pentru formularea cererii de recurs deduse judecății, ce se calculează potrivit art. 181 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ. (termenele se înțeleg pe zile libere, neintrând la socoteală nici ziua când au început, nici ziua când s-au sfârșit acestea).

Termenul imperativ de 15 de zile, în care se poate declara recurs, este socotit de la momentul comunicării respectivei hotărâri, și acest fapt nu este de natură a încălca sau restrânge nici un drept procesual al părții, iar, potrivit dispozițiilor art. 487 alin. (1) teza I C. proc. civ., recursul se motivează în termenul de declarare a recursului, fapt care nu este de natură a încălca sau restrânge nici un drept procesual al părții.

Potrivit art. 180 C. proc. civ., termenele procedurale sunt stabilite prin lege ori de instanță și reprezintă intervalul de timp în care poate fi îndeplinit un act de procedură. De asemenea, în conformitate cu art. 181 alin. (1) pct. 2 din același act normativ, când termenul se socotește pe zile, nu intră în calcul ziua de la care începe să curgă termenul, nici ziua când acesta se împlinește.

În situația nerespectării unui termen procedural, devin aplicabile dispozițiile art. 185 alin. (1) C. proc. civ. care prevăd următoarele: "Când un drept procesual trebuie exercitat într-un anumit termen, nerespectarea acestuia atrage decăderea din exercitarea dreptului, în afară de cazul în care legea dispune altfel. Actul de procedură făcut peste termen este lovit de nulitate".

Din verificarea lucrărilor dosarului, se constată că sentința instanței de fond a fost comunicată recurentului- pârât la data de 02 aprilie 2018, și, în aplicarea prevederilor legale anterior redate, reiese că termenul pentru exercitarea recursului s-a împlinit la data de 18 aprilie 2018. Or, conform datei menționate în rezoluția de înregistrare, recursul a fost exercitat la 20 aprilie 2018, dată care, de altfel, este identică cu data înscrisă de însuși recurent în nr. de înregistrare (55897/20.04.2018) și cu ocazia semnării recursului .

Prin urmare, recursul a fost declarat cu încălcarea termenului legal, imperativ și de decădere prevăzut de art. 20 din Legea nr. 554/2004, partea neinvocând nicio împrejurare mai presus de voința sa care să o fi împiedicat în exercitarea căii de atac.

Or, neexercitarea dreptului procesual- în speță, a recursului- în cadrul termenului imperativ stabilit de lege, atrage sancțiunea prevăzută de art. 185 alin. (1) C. proc. civ., care este decăderea, iar consecința este rămânerea definitivă a hotărârii pe data expirării termenului, astfel încât, aceasta nu mai poate fi analizată.

Legea procesual civilă reglementează și situația în care partea, dintr-o împrejurare mai presus de voința sa, a fost în imposibilitate de exercitare în termenul legal a unui act procedural, caz în care devin aplicabile dispozițiile art. 186 ce dispun: "(1) Partea care a pierdut un termen procedural va fi repusă în termen numai dacă dovedește că întârzierea se datorează unor motive temeinic justificate. (2) În acest scop, partea va îndeplini actul de procedură în cel mult 15 zile de la încetarea împiedicării, cerând totodată repunerea sa în termen. În cazul exercitării căilor de atac, această durată este aceeași cu cea prevăzută pentru exercitarea căii de atac. (3) Cererea de repunere în termen va fi rezolvată de instanța competentă să soluționeze cererea privitoare la dreptul neexercitat în termen."

Or, Înalta Curte constată că, în speță, recurentul-pârât nu a solicitat repunerea sa în termen.

În ce privește calculul termenului, vor fi aplicate dispozițiile art. 181 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., care dispun în sensul că:

"Când termenul se socotește pe zile, nu intră în calcul ziua de la care începe să curgă termenul, nici ziua când acesta se împlinește.

Având în vedere această situație, cât și dispozițiile art. 185 C. proc. civ., potrivit cărora, neexercitarea oricărei căi de atac în termenul legal atrage decăderea părții din dreptul de a exercita această cale extraordinară de atac, conform art. 185 alin. (1) teza I C. proc. civ., afară de cazul când legea dispune altfel -ceea ce, în cauză, nu se poate reține-, sau când partea dovedește că a fost împiedicată printr-o împrejurare mai presus de voința ei -ceea ce, în cauză, nu s-a susținut, Înalta Curte urmează a da eficiență textului de lege sus- evocat și, pe cale de consecință, a admite excepția tardivității recursului, invocată de intimata-reclamantă, prin întâmpinare, și a anula recursul declarat de recurentul- pârât Ministerul Finanțelor Publice, ca fiind promovat peste termenul legal.

Prin aplicarea acestor dispoziții, imperative, nu se poate considera o încălcare a dreptului la o cale efectivă de atac (art. 6 și 13 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului). Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că liberul acces la justiție nu reprezintă un drept absolut, exercițiul acestuia fiind supus unor limite și condiții de procedură prevăzute de dreptul intern, cum sunt cele referitoare la nerespectarea termenelor procedurale, situație regăsită în speța de față.

Așa fiind, având în vedere aspectele prezentate, Înalta Curte constată că recursul nu îndeplinește condițiile de formă prevăzute sub sancțiunea nulității, nerespectarea termenului de declarare a recursului prevăzut de dispozițiile art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 atrăgând aplicarea prevederilor art. 493 alin. (5) C. proc. civ., în temeiul cărora recursul va fi anulat, ca fiind promovat peste termenul legal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepția tardivității recursului, invocată de intimata-reclamantă, prin întâmpinare.

Anulează recursul declarat de recurentul-pârât MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE împotriva sentinței civile nr. 912 din 02 martie 2018, a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca fiind promovat peste termenul legal.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 30 octombrie 2020.