ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 6387/2020

Ședința publică din data de 27 noiembrie 2020

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea formulată reclamanta Societatea A. SRL-la SCPA B., în contradictoriu cu pârâții Primăria Municipiului Craiova, Guvernul României, Unitatea Administrativ Teritorială Municipiul Craiova reprezentată de primar, Consiliul Local Craiova a solicitat anularea/revocarea parțială a H.G. nr. 141/2008 și a H.G. nr. 965/2002 în sensul anulării poziției 4794 din Anexa 2 la H.G. nr. 965/2002 în ceea ce privește terenul în suprafață de 24.749 mp deținut de societatea reclamantă din totalul de 140.000 mp trecuți la poziția menționată ca făcând parte din domeniul public, anularea adresei nr. x/06.07.2017 a Primăriei Municipiului Craiova de răspuns la plângerea prealabilă precum și anularea parțială a hotărârii Municipiului Craiova nr. 80/2006.

Curtea de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 190 din 28 martie 2018, a respins acțiunea formulată de reclamanta Societatea A. SRL-la SCPA B., în contradictoriu cu pârâții Primăria Municipiului Craiova, Guvernul României, Unitatea Administrativ Teritorială Municipiul Craiova reprezentată de primar și Consiliul Local Craiova.

Împotriva hotărârii instanței de fond reclamanta Societatea A. S.R.L. a declarat recurs.

Recursul este întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

După o amplă prezentare a situației de fapt, în motivarea recursului se arată că, în prezenta cauză, sunt atacate acte administrative cu caracter individual destinate altor subiecte de drept, în speță Primăria Municipiului Craiova, însă deși acceptă că este aplicabilă Decizia CCR nr. 797 din 27 septembrie 2007, consideră că termenul de la care s-a luat la cunoștința de existenta celor două hotărâri de Guvern este data publicării în Monitorul Oficial.

Recurenta precizează că a luat la cunoștință despre existența atestării terenului ca parte a domeniului public cu ocazia demarării procedurii ce face obiectul H.G. nr. 834/1991, ocazie cu care a primit un refuz din partea Primăriei Municipiului Craiova - Direcția de Urbanism, care prin adresa nr. x/05.05.2017 menționează că Parcul A. conform H.G. nr. 141/2008 aparține domeniului public al municipiului Craiova și este în administrarea RAADPFL prin HCL 80/2006" fapt pentru care solicitarea de a semna procesele-verbale privind amplasamentul incintei (de delimitare) nu poate fi soluționată favorabil.

Recurenta mai arată că nu putea lua cunoștință despre anexele la cele două Hotărâri de Guvern, pentru simplul considerent că acestea nu se publică în Monitorul Oficial.

În opinia recurentei, termenul de 30 de zile, în cadrul căruia se poate formula, sub sancțiunea decăderii, plângere prealabilă, este aplicabil doar persoanelor cărora li se comunică actul administrativ contestat.

Într-o astfel de ipoteză, devin aplicabile prevederile art. 7 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 și cele ale Deciziei Curții Constituționale nr. 797 din 27 septembrie 2007 referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 7 alin. (3) și (7) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004.

Ori, având în vedere că i s-a opus un act de atestare a domeniului public al municipiului Craiova, anume H.G. nr. 141/2008 prin care s-a modificat H.G. nr. 965/2002, recurenta consideră că este vătămată într-un drept și interes legitim, deoarece bunul imobil- teren și construcții în suprafața de 24749 mp -nu poate face parte din domeniul public al municipiului Craiova, existând două Decizii de dare în administrare a acestui teren de către Consiliul Județean Dolj către OJT Dolj, transmis apoi către S.C. Jiul S.A..

Recurenta mai susține că data la care a luat la cunoștință despre cele două hotărâri este data la care i s-a comunicat imposibilitatea parcurgerii procedurii prevăzută de H.G. nr. 834/1991, iar considerentul și de fapt singurul considerent al instanței de fond pentru care a admis excepția inadmisibilității, respectiv că data luării cunoștință este data publicării în MO este neîntemeiat din moment ce anexele nu se publică în MO, aceasta fiind și practica Înaltei Curți.

Având în vedere nelegalitatea soluției sub acest aspect al admiterii excepției inadmisibilității, devine nelegală și soluția dată capătului de cerere în anularea HCL 80/2008 a Consiliului Local al Mun. Craiova, fiind o legătură de subsidiaritate între cele două soluții, fiind necesară, tot în temeiul dispozițiilor art. 20 alin. (3) să fie casată hotărârea recurată și sub acest aspect și trimisă cauza pentru rejudecare la instanța de fond.

Din înscrisurile depuse la dosar rezultă că societatea este titulara dreptului de proprietate asupra construcțiilor din autorizațiile de construire, inclusiv pentru căsuțele de vacanță care apar în autorizația de executare lucrări.

Acest teren în suprafața de 24.749 mp se află în folosința societății tocmai pentru că se află ocupat de toată investiția Popas și Motel A., cu construcții autorizate, parcaj, căsuțe de vacanță, dar și utilități, toate construcțiile fiind racordate la gaze, apa, canal și electricitate, rețele subterane construite în baza aceleiași autorizații de executare de lucrări nr. x din 29 decembrie 1980.

Mai mult decât atât, potrivit dispozițiilor art. 20 din Legea nr. 15/1990, patrimoniul societății comerciale nou înființate era constituit din bunurile aflate în patrimoniu la data înființării/transformării fostei OJT Dolj în societate comercială JIUL S.A..

Așadar, pentru că în patrimoniul fostei OJT Dolj se află și dreptul de administrare asupra suprafețelor de teren de 14.750 mp și 10.000 mp în baza celor doua decizii - Decizia nr. 157/1973 emisa de Consiliul Popular Județean prin care se transmite către OJT Dolj suprafața de 14750 mp și Decizia nr. 89/1981 emisă de Consiliul Popular Județean prin care se transmite către OJT Dolj suprafață de 10.000 mp - rezultă că în patrimoniul S.C. JIUL S.A., (care a preluat patrimoniul fostei OJT Dolj) s-a transferat și dreptul de administrare asupra terenului în suprafață de 24.750 mp.

De altfel, din cuprinsul actelor reiese că în inventarul bunurilor S.C. JIUL S.A. se află și Hotel A., Restaurant A., Căsuța A., toate situate la adresa Drumul European 70, Craiova.

În susținerea recursului sunt redate texte de lege incidente pricinii și practică judiciară.

Intimații Primăria Municipiului Craiova, Guvernul României, Unitatea Administrativ Teritorială Municipiul Craiova reprezentată de primar și Consiliul Local Craiova au formulat întâmpinări prin care au solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

Analizând sentința atacată, prin prisma criticilor formulate de recurentă, a apărărilor expuse în întâmpinarea intimaților, Înalta Curte apreciază că recursul este nefondat.

Pentru a ajunge la această soluție instanța a avut în vedere considerentele în continuare arătate.

Din actele și lucrările dosarului rezultă că prin H.G. nr. 965/2002 emisa de Guvernul României a fost atestată ca făcând arte din domeniul public al Municipiului Craiova suprafața de teren de 14.000 m, din zona A., suprafața ce include și terenul de 24.749 m care este deținut de recurenta-reclamantă, iar prin HCL 80/2008 terenul a fost dat în administrare RAADPFL Craiova.

Recurenta-reclamantă susține că terenul în cauză poate face obiectul H.G. nr. 834/1991, motiv pentru care a demarat procedura impusă de normele legale, împrejurare în care a primit un refuz din partea Primăriei Municipiului Craiova Direcția de Urbanism, care prin adresa nr. x/05.05.2017 o informează ca potrivit H.G. nr. 141/2008, Parcul A. aparține domeniului public al Municipiului Craiova și este dat în administrarea RAADPFL prin HCL 80/2006" fapt pentru care solicitarea reclamantei de a semna procesele-verbale privind amplasamentul incintei (de delimitare) nu poate fi soluționata favorabil.

Față de răspunsul primit, recurenta-reclamantă s-a considerat vătămată de actele administrative de care a luat cunoștință la primirea adresei, motiv pentru care le-a contestat, urmând procedura plângerii prealabilă în temeiul dispozițiilor art. 7 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, plângere înaintată Primăriei Municipiului Craiova la data de 06.06.2017 și Guvernului României la data de 06.06.2017.

Actele administrative atacate, respectiv H.G. nr. 965/2002 și H.G. nr. 141/2008 sunt acte administrative individuale care fac parte din categoria actelor prevăzute de art. 108 alin. (4) din legea fundamentală și a căror comunicare către persoanele interesate este considerată ca fiind realizată din ziua publicării în Monitorul Oficial.

Înalta Curte constată că H.G. nr. 965/2002 a fost publicată în Monitorul Oficial al României nr. 687/18.09.2002, iar anexele la hotărâre în nr. 687bis/18.09.2002, iar H.G. nr. 141/2008 a fost publicată în Monitorul Oficial al României nr. 334/30.04.2008, iar anexele la hotărâre în nr. 334bis/30.04.2008.

Pe de altă parte, instanța de control judiciar are în vedere faptul că potrivit art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, înainte de a se adresa instanței de contencios administrativ competente, persoana care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim printr-un act administrativ individual trebuie să solicite autorității publice emitente sau autorității ierarhic superioare, dacă aceasta există, în termen de 30 de zile de la data comunicării actului, revocarea, în tot sau în parte, a acestuia.

Totodată, potrivit alin. (3) al aceluiași articol, "Este îndreptățită să introducă plângere prealabilă și persoana vătămată într-un drept al său sau într-un interes legitim, printr-un act administrativ cu caracter individual, adresat altui subiect de drept, din momentul în care a luat cunoștință, pe orice cale, de existența acestuia, în limitele termenului de 6 luni prevăzut la alin. (7).

Articolul 11 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 prevede un alt termen de 6 luni pentru introducerea acțiunii în contencios administrativ și momentul de la care acesta începe să curgă prin raportare la dispozițiile art. 7 din același act normativ.

Astfel, s-a stabilit că:

"Cererile prin care se solicită anularea unui act administrativ individual, a unui contract administrativ, recunoașterea dreptului pretins și repararea pagubei cauzate se pot introduce în termen de 6 luni de la:

a) data comunicării răspunsului la plângerea prealabilă;

b) data comunicării refuzului nejustificat de soluționare a cererii;

c) data expirării termenului de soluționare a plângerii prealabile, respectiv data expirării termenului legal de soluționare a cererii".

Pentru a se evita posibilitatea unor interpretări contradictorii asupra naturii juridice a termenului de 6 luni, prin art. 11 alin. (5) s-a stipulat în mod expres că termenul stabilit la alin. (1) este un termen de prescripție, după expirarea căruia nu se mai poate cere anularea unui act administrativ și nici obligarea unei autorități administrative de a-i rezolva cerere o referitoare la un drept recunoscut de lege.

Înalta Curte constată că în mod corect s-a reținut că reclamanta (chiar și în persoana autoarei sale, S.C. JIUL S.A. sau, cel mai târziu, la momentul preluării patrimoniului acesteia ca succesor) avea cunoștință, cu mult timp înainte de momentul pretins despre apartenența imobilului-teren în discuție la domeniul public local.

Astfel fiind, Înalta Curte apreciază că în mod corect instanța de fond a apreciat că reclamanta a luat cunoștință de existența actelor la data publicării acestora în Monitorul Oficial (moment de la care actul a devenit opozabil tuturor persoanelor interesate, deci inclusiv reclamantei).

Prin urmare, temeinic și legal a apreciat instanța de fond că raportat la termenul de 6 luni prevăzut de art. 7 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 formularea plângerii prealabile la data de 06.06.2017 s-a realizat cu depășirea termenului prevăzut de lege.

De asemenea, Înalta Curte constată că și celelalte critici formulate sunt nefondate, judecătorul fondului apreciind în mod corect și legal starea de fapt dedusă judecății, hotărârea pronunțată nefiind susceptibilă de criticile formulate, dimpotrivă, aceasta a fost dată cu aplicarea corectă a dispozițiilor legale aplicabile cauzei, după cercetarea atentă a fondului și a probatoriilor administrate.

Prin urmare, instanța constată că susținerile și criticile recurentei sunt neîntemeiate și nu pot fi primite, iar instanța de fond a pronunțat o hotărâre legală, motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., fiind nefondat.

Pentru toate considerentele expuse la punctul anterior, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurenta - reclamantă Societatea A. S.R.L. împotriva sentinței nr. 190/2018 din 28 martie 2018 pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 27 noiembrie 2020.