ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 6380/2020

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal la data de 14.03.2018, sub nr. x/2018, reclamantul Ministerul pentru Românii de Pretutindeni a chemat în judecată pârâta A. pentru cultură a românilor-vlahilor din nord-estul Serbiei și a solicitat obligarea la plata sumei de 10.410 RON, reprezentând avans plătit către aceasta în baza Contractului de finanțare nr. x/28.07.2016, la care se adaugă penalități zilnice calculate conform legii.

Prin sentința nr. 3282 pronunțată la data de 10 iulie 2018, Curtea de Apel București, secția a Vlll-a contencios administrativ și fiscal a respins cererea formulată de reclamantul Ministerul pentru Românii de Pretutindeni, în contradictoriu cu pârâta A., ca neîntemeiată.

Împotriva acestei sentințe a formulat recurs reclamantul Ministerul pentru Românii de Pretutindeni, cu invocarea motivelor de casare prevăzute de art. 488 pct. 6) și 8) din C. proc. civ., a solicitat casarea în tot a sentinței și obligarea pârâtei la restituirea sumei de 10.410 RON, reprezentând avans acordat în baza contractului de finanțare nr. x/28.07.2016, la care se adaugă penalități de întârziere de la data acordării sumei până la data achitării integrale a debitului principal.

A prezentat situația de fapt și a arătat că în conformitate cu prevederile legislației aplicabile, coroborate cu prevederile art. 6.2 lit. g) din contractul de finanțare, printre obligațiile Beneficiarului se afla și aceea de a prezenta până la data de 23.11.2016 Raportul final de activitate însoțit de decontul final împreună cu documentele justificative întocmite corect și legal pentru cheltuielile efectuate.

La data de 11.11.2016, pârâta a solicitat în temeiul art. 7.6 din contractul de finanțare, prelungirea termenului de depunere a Raportului final de activitate, respectiv a decontului final de cheltuieli de la data de 23.11 până la data de 10.12.2016. În considerarea acestui aspect, au fost inițiate procedurile interne de avizare și aprobare a încheierii unui act adițional la contractul de finanțare, ulterior acesta fiind transmis prin serviciul poștal în vederea semnării. Întrucât actul adițional nu a fost înregistrat la finanțator până la data de 10 decembrie, raporturile contractuale dintre părți s-au întemeiat pe forma inițială a contractului de finanțare nr x/28.07.2016 și pe cale de consecință obligația beneficiarului prevăzută la art. 8.1 din contract a subzistat. Față de acest aspect, apărările pârâtei exprimate în cadrul dezbaterilor pe fond privind o așa zisă culpă a finanțatorului în derularea proiectului datorată semnării cu întârziere a contractului de finanțare nu pot fi reținute. Conform art. 1270 alin. (1) C. civ., atât timp cât contractul de finanțare s-a încheiat în mod valabil între părți, părțile contractante sunt ținute să execute întocmai, una față de cealaltă, obligațiile la care s-au îndatorat (regula conformității executării), deoarece "contractul valabil încheiat are putere de lege între părțile contractante".

În ceea ce privește apărarea pârâtei potrivit căreia simpla aprobare internă a finanțatorului reprezintă o prelungire tacită, iar documentele au fost depuse în termen, în condițiile în care clauzele contractuale prevăd expres încheiere unui act adițional la contractul de finanțare, nu poate fi reținută. Ministerul este o instituție publică care trebuie să respecte regulile de avizare și aprobare ale documentelor, conform legilor în vigoare și Regulamentului de funcționare. Totodată, conform art. 12.1 din contract, orice modificare a acestuia se face cu acordul părților, prin act adițional, fapt ce presupune că inclusiv modificarea clauzei prevăzute la art. 6.2 lit. g) din contract se face tot prin act adițional, conform principiului simetriei actelor juridice. În lipsa semnării actului adițional de către toate părțile, raporturile contractuale s-au întemeiat și derulat pe forma inițială a contractului de finanțare. Conform art. 8.1 din contractul de finanțare, beneficiarul avea obligația de a înregistra la Finanțator Raportul de activitate final semnat până la data de 23.11.2016, fapt ce nu s-a întâmplat, astfel devenind aplicabile dispozițiile art. 12.4 din contractul de finanțare privind împlinirea termenului de depunere a documentelor justificative și a Raportului final și punerea de drept în întârziere, fără a mai fi necesară îndeplinirea vreunei formalități.

Respectarea clauzelor contractuale sunt de ordin imperativ în temeiul legii speciale nr. 321/2006. Totodată, conform art. 5.3 din Contractul de finanțare, "pentru avansul primit, Beneficiarul va prezenta documente justificative cu privire la utilizarea acestuia, odată cu transmiterea decontului final sau a deconturilor parțiale de cheltuieli". Prin notificarea nr U1-2/678 din data de 30.12.2016, pârâtei i s-a solicitat, în temeiul art. 11 alin. (2) din Legea 321/2006, coroborat cu art. 12.3 din contractul de finanțare, restituirea sumei de 10.410 RON reprezentând avansul acordat și nejustificat în cadrul decontului final. Prin aceeași notificare, pârâta a fost pusă în întârziere și în ceea ce privește plata penalităților de întârziere.

Având în vedere nerespectarea culpabilă a obligațiilor asumate prin contract, în favoarea Finanțatorului s-a născut un drept de creanță, având ca obiect avansul acordat în cuantum de 10.410 RON, la care se adaugă penalității de întârziere de la data acordării sumei până la data achitării integrale a debitului principal. În ceea ce privește modalitatea de calcul a penalităților, trebuie ținut cont de faptul că este o instituție publică care acordă finanțări din fonduri publice și căreia i se aplică prevederile H.G. nr. 264/2003 republicată cu privire la recuperarea sumelor și perceperea penalităților de întârziere, în sensul că penalitățile vor fi calculate de la data acordării avansului și până la momentul plății, în speța dedusă judecății data acordării avansului.

Intimata pârâtă a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

A invocat excepția nulității recursului, cu motivarea că recurentul reia susținerile de la prima instanță, astfel că în cuprinsul recursului practic nu se regăsește nicio critică a hotărârii judecătorești atacate, recurentul ignoră soluția și argumentele legale exprimate în hotărârea atacată

A prezentat situația de fapt și a arătat, în esență, că cererea de finanțare s-a aprobat în luna mai, iar contractul, care este unul de adeziune în sensul descris de art. 1.175 C. civ., a fost întocmit și semnat de toți reprezentanții finanțatorului la 28 iulie 2016. Astfel, momentul încheierii contractului este, conform art. 1.186 alin. (1) C. civ., cel în care acceptarea ajunge la ofertant, astfel încât se constată că data reală a încheierii contractului este cea din luna august, care nu este consemnată în cuprinsul acestuia, iar nu 28 iulie 2016; la data de 11 noiembrie 2016, a solicitat prelungirea datei de depunere a decontului final până la 10 decembrie 2016, acest document a fost depus la dosar de către recurentul-reclamant și se poate observa cu ușurință că poartă pe el mențiunea "De acord". Acest act reprezintă și consemnează voința expresă, scrisă, a ambelor părți, de modificare a termenilor contractuali în sensul unei oferte de a contracta, urmată de acceptare, însă finanțatorul a apreciat că este necesar ca această voință să mai fie consemnată și printr-un alt înscris, denumit act adițional, și purcede la întocmirea și semnarea acestuia de către reprezentanții săi, acest act reprezentând o nouă acceptare a ofertei de modificare a termenilor contractuali; acest document a fost redactat și semnat de o singură parte cu mare întârziere, în data de 14 decembrie 2016 (a se vedea mesajul din acea dată pe care îl anexează) reprezentatul Asociației comunică prin poșta electronică adresa la care cele două exemplare originale ale actului adițional care urmau a fi semnate și de către Beneficiar ar fi trebuit să fie trimise prin poștă, la această dată raportul final de activitate și decontul final de cheltuieli fuseseră depuse la 9 decembrie 2016, în termenul modificat prin voința expresă a ambelor părți, cele două exemplare ale actului adițional nu fuseseră expediate către beneficiar.

În ceea ce privește aplicarea art. 12.7 privind încetarea "de plin drept" a contractului, se aplică numai în cazurile în care beneficiarul nu transmite deloc documentele justificative și raportul final de activitate, iar nu în cele în care acestea se depun cu o mică întârziere care oricum este inexistentă în cauza de față, așa cum am arătat anterior. în orice caz, o astfel de interpretare excesivă a prevederilor contractuale este lezionară în sensul că beneficiarul ar fi acceptat o astfel de stipulație, interpretată în acest mod, doar ca efect al leziunii.

Asupra excepției nulității recursului, în raport de dispozițiile art. 489 C. proc. civ., potrivit cărora "(1) Recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepția cazului prevăzut la alin. (3). (2) Aceeași sancțiune intervine în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488.", examinând motivele de recurs, Înalta Curte constată că, deși în cererea de recurs se enunță faptul că hotărârea judecătorească recurată nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei, motiv de casare prevăzut de art. 488 pct. 6) C. proc. civ., nu se invocă concret motive de recurs pentru analiza acestuia, din care să rezulte că sentința recurată nu ar cuprinde motivele pe care se întemeiază, ar cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei, susțineri pe care instanța să le analizeze și care să permită examinarea hotărârii recurate prin prisma acestui motiv de casare. Motivele de recurs sunt circumscrise, însă, motivului de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 pct. 8) C. proc. civ., încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material, considerente pentru care Înalta Curte va respinge excepția nulității recursului și va analizat motivul de casare menționat.

Examinând sentința recurată prin prisma motivului de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 pct. 8) C. proc. civ., hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material, prin care se instituie exclusiv un control de legalitate a hotărârii judecătorești recurate, Înalta Curte constată următoarele:

În fapt, între Ministerul Afacerilor Externe - Departamentul Politici pentru Relația de Românii de Pretutindeni, în calitate de finanțator, și pârâta, A., în calitate de beneficiar, s-a încheiat contractual de finanțare U1-1/2058/28.07.2016, având ca obiect acordarea finanțării nerambursabile de către finanțator către beneficiar pentru realizarea proiectului "Caravana culturii și tradițiilor populare românești în Timoc, a IV-a ediție", perioada de derulare a proiectului fiind iunie- decembrie 2016.

În conformitate cu dispozițiile art. 16 din O.U.G. nr. 1/2017 pentru stabilirea unor măsuri în domeniul administrației publice centrale și pentru modificarea și completarea unor acte normative și art. 13 din H.G. nr. 17/2017, reclamanta, Ministerul pentru Românii de Pretutindeni, s-a subrogat în drepturile și obligațiile MAE, aferente activității DPRRP, cu privire la contractul de finanțare x/28.07.2016.

Conform art. 5.1 din contractul de finanțare x/28.07.2016, care prevede că finanțatorul poate acorda un avans de maxim 30% din valoarea totală a contractului la solicitarea beneficiarului, pe bază de factură de avans emisă de beneficiar, la data de 21.09.2016 finanțatorul a dispus acordarea avansului în cuantum de 10.410 RON, reprezentând 30% din valoarea finanțării aprobate.

Potrivit art. 8.1 din contractul de finanțare, beneficiarul va înregistra la MAE - DPRRP, până la data de 23.11.2016, un raport de activitate final completat, semnat, iar potrivit art. 8.3 din contract, beneficiarul trebuie să depună un dosar complet, necompletarea unei părți a raportului sau nedepunerea lui în termenul prevăzut poate conduce la returnarea totală sau parțială a sumelor primite de la finanțator.

Prin notificarea nr. x/30.12.2016, reclamanta a solicitat pârâtei restituirea sumei de 10.410 RON, reprezentând 30% din valoarea finanțării aprobate, acordat pârâtei la data de 21.09.2016, întrucât pârâta nu și-a respectat obligația prevăzută de art. 8.1 din contractual de finanțare U1-1/2058/28.07.2016, de a înregistra la MAE - DPRRP, până la data de 23.11.2016, un raport de activitate final completat, semnat.

Ulterior, pentru aceleași motive, reclamanta a formulat cererea de chemare în judecată, respinsă prin sentința recurată.

A invocat faptul că, urmare a solicitării beneficiarului din data de 11.11.2016, în temeiul art. 7.6 din Contractul nr. Ul-1/2058/28.07.2016, au fost inițiate procedurile de întocmire a unui act adițional în vederea modificării termenului de depunere a Raportului final de activitate, respectiv a decontului final de cheltuieli, de la data de 23 noiembrie la data de 10 decembrie; la nivelul MAE-DPRRP a fost urmată procedura de avizare a actului adițional, ulterior fiind transmis prin poștă în vederea semnării acestuia de către beneficiar, însă, până la data de 10 decembrie, la DPRRP nu a fost transmis actul adițional semnat de către beneficiar, prin urmare raporturile contractuale se întemeiază pe forma inițială a contractului de finanțare.

Recursul formulat de reclamantă este nefondat.

Dispozițiile art. 6.2 lit. g) din Contractul de finanțare nr. x/28.07.2016 încheiat între reclamant și pârâtă prevăd că beneficiarul se obligă să prezinte finanțatorului raportul final de activitate și decontul final de cheltuieli până la data de 23.11.2016.

Art. 7.6. prevede, însă, că "În situația în care, din motive temeinic justificate, decontul de cheltuieli și raportul de activitate nu pot fi prezentate conform termenelor stabilite în contractul de finanțare, beneficiarul are posibilitatea, o singură dată, să prezinte în scris, o solicitare de modificare a termenelor de raportare către responsabilul de contract din cadrul MAE - DPRRP, înainte cu cel puțin 10 zile de expirarea termenelor stabilite"

Beneficiarul are posibilitatea, așadar, să solicite responsabilului de contract din cadrul MAE - DPRRP modificarea termenelor de raportare, înainte cu cel puțin 10 zile de expirarea termenelor stabilite.

Potrivit art. 12.1. din Contractul de finanțare, acesta poate fi modificat cu acordul părților prin act adițional, cu respectarea prevederilor Ghidului de finanțare.

La data de 11.11.2016, în temeiul art. 7.6 din contractul de finanțare, pârâta a solicitat reclamantei prelungirea termenului de depunere a raportului final de activitate și a decontului final de cheltuieli, de la data de 23.11.2016 până la data de 10.12.2016, aspect recunoscut de către reclamantă, care a arătat că au fost inițiate procedurile interne de avizare și aprobare a încheierii unui act adițional la contractul de finanțare în vederea modificării termenului de depunere a raportului final de activitate, respectiv a decontului final de cheltuieli, ulterior acesta fiind transmis prin serviciul poștal în vederea semnării de către pârâtă.

În conformitate cu dispozițiile art. 1.243 din C. civ., dacă prin lege nu se prevede altfel, orice modificare a contractului este supusă condițiilor de formă cerute de lege pentru încheierea sa, iar potrivit dispozițiilor Ghidului Solicitantului, pct. 5, care prevede Procedura de contractare, "În cazul în care proiectul a fost aprobat, finanțatorul va transmite solicitantului (beneficiarului) contractul de finanțare semnat în două exemplare, în original. În termen de 5 zile lucrătoare de la data primirii, beneficiarul are obligația de a le semna și de a restitui un exemplar la DPRRP".

Reclamantul susține că raporturile contractuale dintre părți s-au întemeiat pe forma inițială a Contractului de finanțare nr. x/28.07.2016, prin care obligația beneficiarului prevăzută la art. 8.1 din contract, de a prezenta finanțatorului raportul final de activitate însoțit de documentele justificative și decontul final, avea ca termen limită data de 23.11.2016, întrucât actul adițional, prin care acest termen a fost prelungit până la data de 10.12.20120, nu a fost înregistrat la finanțator până la data de 10 decembrie,

Din situația de fapt, rezultă că reclamantul a primit la data de 11.11.2016, "înainte cu cel puțin 10 zile de expirarea termenelor stabilite", solicitarea pârâtei de prelungire a termenului de depunere a raportului final de activitate și a decontului final de cheltuieli, a fost de acord cu această prelungire a termenlui și a inițiat procedurile interne de avizare și aprobare a încheierii unui act adițional la contractul de finanțare. Actul adițional emis în acest sens a fost semnat de finanțator și prevede că, la capitolul VI, art. 6.2 lit. g) din contract se modifică și va avea următorul cuprins: "Să prezinte Finanțatorului raportul final de activitate și decontul final de cheltuieli până la data de 10.12.2016", iar la capitolul VIII, art. 8.1 se modifică și va avea următorul cuprins: "Beneficiarul va înregistra la MAE-DPRRP, până la data de 10.12.2016, un Raport final de activitate complet, semnat."

Recurenta reclamantă susține că actul adițional nu a fost înregistrat la finanțator până la data de 10 decembrie, astfel că raporturile contractuale dintre părți s-au întemeiat pe forma inițială a contractului, prin urmare, deși pârâta a transmis prin poștă electronică, la data de 9.12.2016, Raportul final de activitate însoțit de decontul final de cheltuieli, a notificat-o la 30.12.2016 pentru restituirea sumei de 30% din valoarea finanțării acordate la data de 21.09.2016, întrucât nu și-a respectat obligația până la data de 23.11.2016.

Deși modificarea propusă de beneficiar la data de 11.11.2016 și acceptată de finanțator prevedea chiar modificarea datei de prezentare a raportului final de activitate și a decontului de cheltuieli, având termen prin contractul de finanțare la data de 23.11.2016, iar reclamanta a invocat faptul că până la data de 10 decembrie 2016 nu i-a fost transmis actul adițional semnat de către beneficiar, este de observat, pe de o parte, că reclamanta nu a indicat data la care a transmis pârâtei acest act adițional pentru a fi semnat de aceasta și a-i fi recomunicat, operațiune ce se impunea a fi realizată astfel încât actul adițional să producă efectele vizate, acest fapt nerezultând nici din probele administrate, iar pe altă parte că pârâta a precizat faptul că până la data de 9 decembrie 2016, dată la care a depus raportul final de activitate și decontul final de cheltuieli, înainte de termenul limită de 10 decembrie, solicitat de beneficiar și acceptat de finanțator, actul adițional nu îi fusese expediat către beneficiar.

În condițiile în care, pe de o parte, reclamanta și-a exprimat acordul pentru modificarea contractului de finanțare, în sensul prelungirii termenului de depunere a raportului final de activitate și a decontului final de cheltuieli de la data de 23.11.2016 până la data de 10.12.2016, însă actul adițional nu i-a fost comunicat pârâtei pentru a fi semnat și retransmis reclamantei până la data de 23.11.2016 menționată în contractul de finanțare, iar pe de altă parte pârâta s-a conformat și a depus la data de 9.12.2016, anterior datei de 10.12.2016, raportul final de activitate și decontul final de cheltuieli, prin care a făcut dovada realizării obiectivelor asumate prin contractul de finanțare x/28.07.2016, cererea ulterioară a reclamantului, prin notificarea adresată pârâtei la data 30.12.2016, pentru restituirea finanțării acordate, cu invocarea contractului de finanțare nemodificat și a faptului că nu a fost transmis actul adițional semnat de către beneficiar, este disproporționată în raport de circumstanțele de fapt și de drept anterior prezentate și raporturile juridice existente între părți.

Orice măsură luată de o autoritate publică trebuie să fie necesară și corespunzătoare scopului legitim urmărit și în același timp rezonabilă, să nu depășească ceea ce este necesar, pentru a nu deveni improprie scopului urmărit.

Raportat la situația de fapt, modalitatea de executare a contractului de finanțare și problema intervenită în derularea acestuia, nelămurită și nesoluționată corespunzător de autoritatea publică, efectele produse, este disproporționată solicitarea reclamantului de obligare a pârâtei la plata avansului plătit către aceasta în baza contractului de finanțare, cu penalități de întârziere.

Pentru aceste motive, Înalta Curte constată că sentința recurată, prin care a fost respinsă acțiunea formulată de reclamant, este legală, fiind nefondate motivele de recurs invocate de recurentul reclamant.

Pentru toate aceste considerente, nefiind incidente motivele de casare invocate de recurentul reclamant, prevăzute de dispozițiile art. 488 pct. 6) și 8) C. proc. civ., în temeiul dispozițiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ și art. 496 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.