ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 898/2020

Ședința publică din data de 17 februarie 2020

Asupra recursurilor de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București la data de 05.10.2016 sub nr. de mai sus, reclamanta A. a chemat în judecată pe pârâtul Ministerul pentru Românii de Pretutindeni, solicitând în contradictoriu cu acesta:

- obligarea pârâtului la plata sumei de 47.110 RON reprezentând rest de plată pentru derularea Proiectului "B. pentru elevii Români de pretutindeni - ediția a II-a", potrivit art. 4.1 și art. 6.1 lit. b) din Contractul de finanțare nr. x/26.05.2015;

- obligarea pârâtului la plata penalităților de întârziere, în cuantumul dobânzii legale penalizatoare, începând cu data de 10.10.2015 până la data achitării sumei datorate;

- obligarea paratei la plata cheltuielilor de judecată.

În motivare, reclamanta a arătat că a participat în anul 2015 la selecția de proiecte de finanțare organizată în baza Legii nr. 321/2006, depunând în acest privind regimul acordării finanțărilor nerambursabile pentru programele, proiectele sau acțiunile privind sprijinirea activității românilor de pretutindeni și a organizațiilor reprezentative ale acestora, precum și a modului de repartizare și de utilizare a sumei prevăzute în bugetul Ministerului Afacerilor Externe pentru această activitate.

Soluția instanței de fond

Prin sentința civilă nr. 1653/2017 pronunțată în data de 08.05.2017, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a respins acțiunea formulată de reclamanta A. în contradictoriu cu pârâtul Ministerul pentru Românii de Pretutindeni, ca nefondată, respingând și cererea reconvențională formulată de pârâtul Ministerul pentru Romanii de Pretutindeni, ca nefondată.

Cererea de recurs

Împotriva sentinței civile nr. 1653/2017 din data de 08 mai 2017 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal au formulat recursuri ambele părți.

Recurenta-reclamantă A. a formulat și recurs incident, în temeiul dispozițiilor art. 491 raportat la art. 472 C. proc. civ.

Recurentul - pârât Departamentul pentru Românii de Pretutindeni (fost Ministerul pentru Românii de Pretutindeni) a încadrat criticile sale de recurs în dispozițiile art. 488 pct. 8 C. proc. civ. solicitând admiterea recursului, casarea în parte a hotărârii atacate și rejudecându-se procesul în fond, să se mențină soluția instanței de fond, de respingere în tot a acțiunii promovate de A., ca neîntemeiată și, totodată, să se admită cererea reconvențională a recurentei-pârâte.

Referitor la constatarea rezoluțiunii de plin drept a contractului în temeiul pactului comisoriu, recurentul - pârât a susținut, în esență, că este inserat expres de către părți în cuprinsul Contractului nr. x/26.05.2015, rezilierea întemeiată pe pactul comisoriu, fiind o rezoluțiune/reziliere convențională, reglementată de dispozițiile art. 1550 alin. (2), respectiv, art. 1553 din C. civ.

Incidența în speță a dispozițiilor art. 1553 C. civ. și, pe cale de consecință, aplicabilitatea pactului comisoriu rezidă în faptul că părțile au inserat în mod expres în cuprinsul contractului de finanțare clauza potrivit căreia, simpla nerespectare de către una dintre părți, în mod culpabil, a obligațiilor contractuale asumate, dă dreptul părții lezate de a considera contractul încetat de drept.

Se apreciază eronată interpretarea dată de instanța de fond textelor normative și clauzelor contractuale menționate, referitoare la ineficacitatea pactului comisoriu prevăzut la art. 13.5 din contract, redat anterior, cu motivarea că nu sunt precizate în mod expres obligațiile a căror neexecutare atrage rezilierea de drept a acestuia.

Se arată că art. 6.2. din contractul de finanțare enumeră în mod expres și limitativ obligațiile a căror respectare este asumată de către beneficiar prin semnarea actului juridic în discuție.

De asemenea, recurentul arată că în mod greșit instanța de fond a reținut că dispozițiile art. 13.5 din contractul de finanțare nu respectă rigorile prevăzute de art. 1553 C. civ. în privința modului de redactare a pactelor comisorii.

Din documentele și materialele justificative transmise de către beneficiar pentru decont, s-a constatat încălcarea următoarelor prevederi contractuale:

- art. 6.2 lit. a) ce stipulează:

"beneficiarul se obligă să utilizeze finanțarea nerambursabilă numai în scopul realizării proiectului care face obiectul prezentului contract".

- art. 6.2 lit. c) ce stipulează: "să respecte etapele realizării proiectului și să comunice în scris orice modificare intervenită în desfășurarea proiectului".

- art. 7.2 lit. c) ce stipulează: "pentru a fi considerate eligibile, documentele prezentate la decont vor trebui sa facă dovada legăturii directe dintre cheltuieli și activitățile proiectului" și vor fi "completate cu detalierea exactă a produselor sau serviciilor achiziționate pentru activitățile proiectului".

A. a fost pusă în întârziere cu privire la nerespectarea obligațiilor contractuale.

Punerea în întârziere a beneficiarului s-a realizat prin emailul transmis de către responsabilul de proiect în data 11 septembrie 2015 sau cel mai târziu prin Notificarea nr. x/06.11.2015, astfel că nu poate fi primită critica instanței de fond cu privire la faptul că în cauză nu a existat o punere în întârziere a A. referitoare la neîndeplinirea obligațiilor contractuale, realizată în raport cu dispozițiile art. 1521, respectiv 1522 C. civ.

Referitor la respingerea capătului de cerere privind obligarea A. la restituirea avansului plătit în baza Contractului de finanțare nr. x/26.05.2015

Se apreciază de recurent că susținerile instanței de fond potrivit cărora judecătorul nu poate schimba calificarea juridică a cererii și motivele de drept asupra cărora au fost limitate dezbaterile de părți nu pot fi primite.

Astfel cum reține doctrina judiciară, alin. (1)-(5), art. 22 C. proc. civ. stabilește în sarcina instanței de judecată obligația de a identifica normele de drept aplicabile cauzei deduse judecății, chiar și în situația în care părțile le-au dat o altă denumire.

Potrivit alin. (4) al aceluiași articol, "judecătorul dă sau restabilește calificarea juridică a actelor și faptelor deduse judecății, chiar dacă părțile le-au dat o altă denumire".

Instanța de judecată va proceda, însă, la recalificarea actelor sau faptelor părților numai după ce va pune în discuția acestora aspectele care o determină să aibă în vedere această posibilitate.

Raportat la cauza de față, în scopul determinării cauzei juridice a cererii în pretenții, instanța de fond a pus în vedere, din oficiu, recurentului să indice în concret care este cauza cererii privind restituirea avansului și a accesoriilor calculate față de debitul principal, însă nu a pus în discuția părților și considerentele care au stat la baza formulării acestei cereri și nici nu a procedat la o cercetare a fondului cu privire la capătul de cerere având ca obiect restituirea avansului, constatând în mod eronat că premisa de la care a pornit pârâtul în formularea acestuia, respectiv acțiunea în pretenții, nu ar exista.

Chiar și în situația în care cauza acțiunii în despăgubire nu s-ar fi întemeiat pe prevederile indicate în cererea precizatoare, respectiv art. 1322 C. civ., în ipoteza în care s-ar admite lipsa unei încetări valabile a contractului, apreciem că dreptul recurentei-pârâte la restituirea avansului acordat și a accesoriilor aferente izvorăște din înțelegerea părților.

În raport de prevederile art. 12.2 din contractul de finanțare:

"în cazul în care beneficiarul nu respectă obligațiile asumate prin contract, acesta este obligat să restituie fondurile primite în termen de 15 zile calendaristice de la data primirii notificării din partea finanțatorului".

Mai arată recurentul că fondurile pe care beneficiarii le primesc cu titlu de avans pentru realizarea proiectelor, reprezintă fonduri publice, cu regim special de utilizare și gestionare, cu o destinație precisă, stabilită prin contractul de finanțare, iar în măsura în care se conturează indicii că un beneficiar s-a folosit de date inexacte sau incomplete pentru a obține (deconta) astfel de fonduri, acesta poate fi ținut atât de răspunderea contractuală cât și de altă natură.

Întrucât A. nu a procedat la clarificarea neconcordanțelor identificate pe parcursul derulării proiectului, în mod legal, DPRRP a considerat că, dată fiind echivocitatea documentelor justificative, acestea nu pot constitui temei pentru inițierea procedurii de decontare.

Recurenta-reclamantă A. a depus o declarație de recurs la data de 25.07.2017, înregistrată la instanța de fond la data de 26.07.2017, ce nu conținea însă și motivele de recurs, în cuprinsul declarației partea precizând expres că "motivele de recurs vor fi depuse ulterior".

Ulterior, în data de 27.09.2019, recurenta - reclamantă A. a depus la dosar, împreună cu întâmpinarea la recursul promovat de pârâtul Departamentul pentru Românii de Pretutindeni (anterior Ministerul pentru Românii de Pretutindeni), recurs incident, întemeiat pe dispozițiile art. 491 raportat la art. 472 C. proc. civ. A solicitat în cadrul recursului incident casarea în parte a sentinței civile nr. 1653 din 08 mai 2017, în ceea ce privește soluția de respingere ca neîntemeiată a cererii de chemare în judecată formulată de această parte și obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.

În esență, a susținut recurenta - reclamantă în cadrul recursului incident că are la bază motivul prevăzut de disp. art. 488 pct. 8 C. proc. civ., în sensul că hotărârea atacată a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material.

Se arată că prima instanța retine însă, în mod greșit, recurenta ar fi modificat "locul desfășurării proiectului" fără acordul finanțatorului, încălcând disp. art. 6 din Ghidul de Finanțare și disp. art. 6.2. din Contractul de Finanțare.

În acest sens s-a reținut ca orele de curs și masa s-au ținut în B., din raionul Orhei și nu la locul de cazare din localitatea Strășeni, raionul Strășeni, Rep. Moldova. Acest aspect a fost confirmat prin adresa de către parata, cu nr. x/14.12.2015. Aceasta constatare a primei instanțe a fost calificata drept o modificare a locului desfășurării proiectului, din l localitatea Strășeni, la B., dintr-un alt raion. Pentru a aprecia dacă acest raționament este unul corect, întrebarea pe care o ridicam însă este următoarea: care este definiția, în economia dispozițiilor contractuale și legale aplicabile (Legea nr. 321/2006, Ghidul de Finanțare, contractul de finanțare) a locului desfășurării proiectului.

Este astfel de subliniat ca noțiunea nu apare în Contractul încheiat între părți ci doar în cererea de finanțare a (pagina 1, final). Este astfel limpede ca locul de desfășurare este localitatea Strășeni, dar oare, faptul ca orele de curs s-au ținut în alta localitate (și evident s-a luat masa acolo) se poate interpreta în sensul ca a fost modificat locul de desfășurare a proiectului.

Prima instanța a nesocotit dispozițiile de interpretare contractuală ale art. 1269 alin. (1) C. civ., potrivit cu care "dacă după aplicarea regulilor de interpretare, contractul rămâne neclar, acesta se interpretează în favoarea celui care se obligă".

S-a arătat prin adresa din 14.12.2015, faptul că orele de curs s-au ținut în altă localitate ca urmare a semnării tardive a contractului de finanțare, neavând vreo rea-intenție în acest sens și a citat în continuare răspunsul său către finanțator.

Prima instanța reține, de asemenea în mod greșit, nerespectarea de către recurentă a dispozițiilor art. 7.2. din contract, potrivit cu care "documentele prezentate la decont vor trebui sa facă dovada legăturii directe dintre cheltuieli și activitățile proiectului".

Este adevărat ca, luate individual, contractele de cazare si de furnizare a mesei nu îndeplinesc toate trăsăturile lit. a)-f) de la art. 7.2. din contract, însă nici nu se cere acest lucru; pentru a se face decontul trebuie prezentate "documente" și nu "un document"; aceste documente se completează astfel unele pe altele; este cazul facturilor de masa, care, contrar a ceea ce a reținut prima instanța, sunt defalcate pe fiecare zi de acordare a mesei, pe durata a 7 zile, începând cu data de 2 iulie 2015. Tocmai pentru a evita situații de genul s-a mers atât de departe încât fiecare participant (copil) a fost rugat să semneze diagrama, confirmând fiecare masa pe care a luat-o în fiecare zi.

Aceeași este situația și cu serviciile de cazare, existând facturi de cazare pentru fiecare zi, fără însă a mai recurge la propunerea josnică față de participanți de a semna diagrama de cazare.

Prima instanța a respins cererea introductivă, invocând dispozițiile art. 1556 C. civ., privind excepția de neexecutare a contractului (însă, paradoxal, făcând abstracție de alin. (2) al art. 1556 C. civ.). Din acest punct de vedere, este surprinzător faptul că a fost respinsă cererea reconvențională tocmai pentru ca aceasta cerere se întemeiază pe un pact comisoriu cu obligații insuficient individualizate.

Pentru obligațiile esențiale din contract, rezoluțiunea funcționează fără un pact comisoriu, insa în ipoteza unui pact comisoriu, este necesară indicarea expresa a obligațiilor pentru care funcționează, tocmai pentru ca indicarea lor le conferă un caracter esențial, nu în baza legii ci în baza voinței părților (cu alte cuvinte legiuitorul nu dorește ca actul să se desființeze pentru nimic, ci pentru neexecutările unor obligații importante, fie ca importanța lor e dată de lege sau de părți).

Apărările formulate în cauză

Împotriva recursului principal promovat de recurenta-reclamantă A. și înregistrat la instanța de fond la data de 26.07.2017, a formulat întâmpinare recurentul-pârât Departamentul pentru Românii de Pretutindeni (fost Ministerul pentru Românii de Pretutindeni), în cadrul căreia a invocat nulitatea acestui recurs, pentru nemotivare.

Recurentul - pârât a formulat întâmpinare și împotriva recursului incident declarat de recurenta-reclamantă, în cadrul căreia a invocat excepția inadmisibilității recursului incident, motivând că, recursul împotriva considerentelor este o cale de atac care se poate formula doar prin intermediul căii de atac principale și nu pe cale incidentală, cu atât mai mult cu cât rămâne aplicabil art. 488 C. proc. civ., chiar și în cazul recursului incident.

Pe fondul recursului incident se solicită respingerea acestuia, ca netemeinic.

La rândul său și recurenta - reclamantă a formulat întâmpinare împotriva recursului promovat de pârâtul Departamentul pentru Românii de Pretutindeni (Ministerul pentru Românii de Pretutindeni), în cadrul căreia menționează, ca și aspect prealabil că, potrivit dispozițiilor art. 496 alin. (2) și art. 497 C. proc. civ. nu poate fi admisă cererea de recurs a pârâtei în sensul admiterii, de către instanța de recurs, a cererii reconvenționale.

Mai susține recurenta - reclamantă prin întâmpinare că pârâta nu poate invoca o eventuală lipsa de rol activ din partea instanței care nu i-ar fi spus acesteia expres ca, pentru a avea câștig în prezenta cauza ar trebui să invoce un alt temei de drept al restituirii (aceasta este, într-o altă formulare, argumentarea paratei din recurs) întrucât instanța a dat dovada de suficient rol activ (chiar părtinire) prin faptul că:

- instanța acorda un termen de judecata suplimentar paratei pentru a-și preciza temeiul de drept al cererii reconvenționale, deși acest temei reieșea în mod evident din cuprinsul cererii; astfel s-a dat eficienta deplină disp. art. 22 alin. (4) C. proc. civ.

- pentru a respinge cererea principală, prima instanța califică, cu de la sine putere, apărările pârâtei drept o excepție de neexecutare, deși în niciuna din apărările sale pârâta nu face referire la această noțiune.

Răspunsul la întâmpinare

Ambele părți din proces au formulat răspunsuri la întâmpinări.

Prin răspunsul dat de pârâtul Departamentul pentru Românii de Pretutindeni (fost Ministerul pentru Românii de Pretutindeni), la întâmpinarea formulată de reclamantă, se solicită respingerea apărărilor invocate de aceasta, ca fiind neîntemeiate.

La rândul său, recurenta-reclamantă, prin răspunsul la întâmpinarea formulată de pârât, menționează că primul său recurs, înregistrat de instanță la data de 26.07.2017 este unul tardiv, susținând în continuare recursul incident, în sensul admiterii acestuia, casării hotărârii atacate, rejudecării în fond a cererii de chemare în judecată și admiterii acesteia, potrivit art. 20 din Legea nr. 554/2004.

Procedura de soluționare a recursului

Având în vedere Hotărârea Colegiului de Conducere nr. 106 din data de 20 septembrie 2018 prin care s-a luat act de hotărârea Plenului judecătorilor secției de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție adoptată la data de 13 septembrie 2018 în sensul că, procedura de filtrare a recursurilor reglementată prin dispozițiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ și fiscal, a fost fixat termen pentru soluționarea recursului de față.

Soluția și considerentele Înaltei Curți asupra recursurilor, potrivit prevederilor art. 496-499 din C. proc. civ.

În ceea ce privește excepția nulității recursului principal formulat de intimata-reclamantă A.

În conformitate cu prevederile art. 248 C. proc. civ. raportat la art. 489 C. proc. civ., Înalta Curte va constata nulitatea recursului A. și îl va respinge ca tardiv față de lipsa motivelor de recurs.

În ceea ce privește excepția inadmisibilității recursului incident

În conformitate cu prevederile art. 472 alin. (2):

"Dacă apelantul principal își retrage apelul sau dacă acesta este respins ca tardiv, ca inadmisibil ori pe alte motive care nu implică cercetarea fondului, apelul incident prevăzut la alin. (1) rămâne fără efect.

Așa cum s-a arătat, art. 472 alin. (2) stabilește dependența soluției date recursului incident de soluția dată de instanța cu privire la recursul principal, astfel că dată fiind constatarea tardivității recursului principal, se va respinge ca inadmisibil recursul incident, nu se justifică reformarea soluției în absența unui apel principal pe care A. să îl fi formulat.

Recursul Ministerului Românilor de Pretutindeni

Analizând cererea de recurs, motivele invocate, normele legale incidente, Înalta Curte constată că acesta nu este fondat pentru următoarele considerente:

În ceea ce privește prevederile art. 13.5 din contractul de finanțare și pactul comisoriu invocat de recurentul MRP

Conform prevederilor art. 13.5 din contractul de finanțare:

"Prezentul contract încetează pe deplin drept, fără a fi nevoie de intervenția unui tribunal arbitral sau de instanță de judecată (pact comisoriu de grad IV) în cazul în care una dintre părți: a) nu execută una sau mai multe obligații asumate prin prezentul contract".

În conformitate cu prevederile art. 1550 alin. (2) C. civ.:

"în cazurile anume prevăzute de lege sau dacă părțile au convenit astfel, rezoluțiunea poate opera de plin drept".

Art. 1553 din C. civ.:

"Pactul comisoriu produce efecte dacă prevede, în mod expres, obligațiile a căror neexecutare atrage rezoluțiunea sau rezilierea de drept a contractului. (2) În cazul prevăzut la alin. (1), rezoluțiunea sau rezilierea este subordonată punerii în întârziere a debitorului, afară de cazul în care s-a convenit că ea va rezulta din simplul fapt al neexecutării. (3) Punerea în întârziere nu produce efecte decât dacă indică în mod expres condițiile în care pactul comisoriu operează".

Art. 1522 C. civ.:

"(1) Debitorul poate fi pus în întârziere fie printr-o notificare scrisă prin care creditorul îi solicită executarea obligației, fie prin cererea de chemare în judecată. (2) Dacă prin lege sau prin contract nu se prevede altfel, notificarea se comunică debitorului prin executor judecătoresc sau prin orice alt mijloc care asigură dovada comunicării. (3) Prin notificare trebuie să se acorde debitorului un termen de executare, ținând seama de natura obligației și de împrejurări. Dacă prin notificare nu se acordă un asemenea termen, debitorul poate să execute obligația într-un termen rezonabil, calculat din ziua comunicării notificării. (4) Până la expirarea termenului prevăzut la alin. (3), creditorul poate suspenda executarea propriei obligații, poate cere daune-interese, însă nu poate exercita celelalte drepturi prevăzute la art. 1516, dacă prin lege nu se prevede altfel. Creditorul poate exercita aceste drepturi dacă debitorul îl informează că nu va executa obligațiile în termenul stabilit sau dacă, la expirarea termenului, obligația nu a fost executată. (5) Cererea de chemare în judecată formulată de creditor, fără ca anterior debitorul să fi fost pus în întârziere, conferă debitorului dreptul de a executa obligația într-un termen rezonabil, calculat de la data când cererea i-a fost comunicată. Dacă obligația este executată în acest termen, cheltuielile de judecată rămân în sarcina creditorului".

Art. 1523 alin. (1) C. civ.:

"(1) Debitorul se află de drept în întârziere atunci când s-a stipulat că simpla împlinire a termenului stabilit pentru executare produce un asemenea efect".

Recurentul MRP arată că simpla nerespectare a obligațiilor contractuale asumate prin semnarea contractului de finanțare dă dreptul părții legate de a considera contractul încetat de drept.

Înalta Curte constată că în mod corect a apreciat instanța de fond că prevederile art. 13.5 din contractul de finanțare nu reprezintă un pact comisoriu de natură a conduce la desființarea de drept a contractului.

Astfel, se constată că prevederile art. 13.5 nu arată "în mod expres" care sunt obligațiile a căror neexecutare atrage rezoluțiunea sau rezilierea de drept a contractului.

În corelație cu acest raționament este și neîndeplinirea condiției punerii în întârziere a reclamantei beneficiar cu privire la restituirea avansului.

În mod corect a reținut instanța de fond că această condiție nu a fost îndeplinită deoarece invocarea în Notificare a prevederilor art. 6.2 lit. a) din contractul de finanțare, acesta se referă la obligația beneficiarului de a utiliza finanțarea conform controlului.

Referirea în notificare la prevederile art. 72 lit. c) se referă la caracterul eligibil sau neeligibil al unor cheltuieli și nu poate duce la concluzia aplicării pactului comisoriu stabilit de părți prin prevederile art. 13.5 din contract.

Nu este primită susținerea recurentului în sensul că prin art. 6.2 din contractul de finanțare sunt enumerate în mod expres și limitativ obligațiile a căror nerespectare de către A. și fiind suficient de grave justifică măsura de încetare a contractului de finanțare încheiat de părți.

În prevederile art. 6.2 din contractul de finanțare sunt enumerate în mod detaliat toate obligațiile beneficiarului, ori pentru pactul comisoriu de grad IV este necesar a fi invocate expres obligațiile a căror neexecutare atrage rezoluțiunea sau rezilierea de drept a contractului, acestea trebuie să fie prevăzute pentru ambele părți și nu doar ale uneia (ale beneficiarului/debitorului obligației).

În ceea ce privește cererea având ca obiect restituirea avansului

Înalta Curte constată contrar celor arătate de recurent că instanța de fond și-a exercitat rolul activ atunci când a solicitat acestei părți să-și precizeze temeiul juridic pe care se întemeiază cererea sa, în conformitate cu prevederile art. 22 C. proc. civ.

Ori recurentul pretinde că instanța de fond, ulterior temeiurilor invocate în cererea precizatoare (ca fiind acela - art. 1322 C. civ., al încetării contractului) să fi propus o altă întemeiere în drept care eventual putea duce la o soluționare favorabilă cererii reclamantei, ceea ce nu se poate admite deoarece calificarea și recalificarea juridică a actelor și faptelor deduse judecății (art. 22 C. proc. civ.), se referă la denumirea legală și temeiul juridic ale actelor și faptelor juridice invocate de parte.

Principiul aflării adevărului care prevalează în fața principiului disponibilității invocat de recurent nu are semnificația dată de acesta pentru cauza de față, având în vedere cele precizate mai sus.

Dispozițiile art. 12.2 din contractul de finanțare nu pot fi valorificate în cererea de recurs, acestea reprezentând cereri noi, invocate direct în cererea de recurs, fără a fi fost analizate de instanța de fond în consecință.

Potrivit art. 478 alin. (3) C. proc. civ.:

"în apel nu se poate schimba calitatea părților, cauza sau obiectul cererii de chemare în judecată și nici nu se pot formula pretenții noi".

Aceste reguli privind judecata se aplică și în instanța de recurs în conformitate cu prevederile art. 494 C. proc. civ.

Temeiul legal al soluției adoptate de instanța de recurs

Față de cele arătate mai sus, în conformitate cu prevederile art. 496 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul formulat de pârâtul Departamentul pentru Românii de Pretutindeni împotriva sentinței civile nr. 1653/8 mai 2017 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, precum și recursul principal formulat la data de 26.07.2017 de reclamanta A. împotriva aceleiași sentințe, ca tardiv.

Va respinge, ca inadmisibil, recursul incident formulat de reclamanta A. împotriva sentinței civile nr. 1653/2017 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul formulat de pârâtul Departamentul pentru Românii de Pretutindeni (anterior Ministerul pentru Românii de Pretutindeni) împotriva sentinței civile nr. 1653/2017 din 8 mai 2017 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Respinge, ca tardiv, recursul principal formulat la data de 26.07.2017 de reclamanta A. împotriva sentinței civile nr. 1653/2017 din 8 mai 2017 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Respinge, ca inadmisibil, recursul incident formulat de reclamanta A. împotriva sentinței civile nr. 1653/2017 din 8 mai 2017 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 17 februarie 2020.