ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 6372/2020

Ședința publică din data de 26 noiembrie 2020

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin Ordonanța nr. 1/26.01.2018, Comisia de cercetare a averilor din cadrul Curții de Apel Pitești a dispus trimiterea cauzei spre soluționare Curții de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal cu privire la persoana cercetată A., pentru suma de 18.536,75 euro, sumă nejustificată pentru perioada 2009-2011.

Prin sentința civilă nr. 120/F-CONT din 25 octombrie 2018 a Curții de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal s-a respins sesizarea formulată de Comisia de Cercetare a Averilor din cadrul Curții de Apel Pitești, potrivit art. 10

4

din Legea nr. 115/1996, privind pe reclamanta Agenția Națională de Integritate, Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice și prin Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Ploiești - Administrația Județeană a Finanțelor Publice Argeș, citați în cauză în temeiul art. 16 din Legea nr. 115/1996 și pe pârâții A. și B..

Împotriva sentinței civile nr. 120/F-CONT din 25 octombrie 2018 a Curții de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal au formulat recurs Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Pitești și reclamanții Agenția Națională de Integritate, Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice - Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Ploiești prin Administrația Județeană a Finanțelor Publice Argeș.

În motivarea recursului său Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Pitești a invocat cazul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 dn C. proc. civ.. Recurentul a arătat, în primul rând, că prin respingerea sesizării formulate de Comisia de cercetare a averilor din cadrul Curții de Apel Pitești în condițiile în care soluțiile care pot fi pronunțate în această materie sunt limitative și expres prevăzute de lege, prima instanță a pronunțat o hotărâre nelegală, nesoluționând fondul cauzei. Sentința este criticată pentru faptul că instanța de fond a avut în vedere cea de a treia variantă a expertizei judiciare considerând că prima variantă nu poate primi efecte juridice. Or, în prima variantă nu se ținea seama de sumele de bani provenind de la fiica pârâților și nici de contravaloarea unui autovehicul marca x încasată în cursul anului 2007.

În opinia recurentului nu trebuia să fie avută în vedere suma de bani în valoare de 9500 RON transmisă pârâților prin virament bancar întrucât aceasta este o formă de economisire a martorei în vederea efectuării unor cheltuieli personale și nu reprezintă un venit al pârâților. Nu trebuia avută în vedere nici suma de 4005 euro aflată în contul martorei întrucât reprezintă venituri ale acesteia nefiind transmisă părinților cu vreun titlu și nu se constituia în niciun fel de folos în favoarea acestora. Mai mult, s-a făcut doar dovada retragerii acestei sume de bani din respectivul cont bancar fără să se poată stabili în mod concret destinația reală a respectivei sume de bani, cu atât mai puțin remiterea către pârâți a acestei sume. Mai trebuia avut în vedere și faptul că martora nu se afla în întreținerea părinților în perioada verificată, cuantumul veniturilor și cheltuielilor acesteia neavând relevanță în cauză conform dispozițiilor legale incidente.

În ceea ce privește contravaloarea autovehiculului BMW înstrăinat în anul 2007 se afirmă că suma de bani a fost încasată cu mult înaintea perioadei verificate astfel încât nu putea fi luată în considerare. Dacă s-ar lua în considerare și veniturile din perioada respectivă ar fi trebuit să se țină seama și de cheltuielile aferente respectivei perioade.

O altă critică a recurentului se referă la modalitatea de interpretare și de aplicare a art. 18 din legea nr. 176/2010, recurentul considerând că instanța a dat în mod greșit eficiență acestui text de lege. Acest articol nu reprezintă o normă completatoare a dispozițiilor incidente din legea nr. 115/1996. Dispozițiile legii 115/1996 reprezintă norme de procedură de strictă aplicare și interpretare astfel că analogia realizată de instanța de fond prin aplicarea dispoziției indicate nu este permisă de legea procesual civilă. Printre soluțiile expres și limitativ prevăzute de legea 115/1996 nu se regăsește și cea adoptată de instanța de fond prin referire la dispozițiile art. 18 din legea 176/2010.

La rândul său, Ministerul Finanțelor Publice- Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Ploiești a invocat, în susținerea recursului său, cazul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

Și acest recurent critică soluția cu privire la acceptarea variantei 3 din raportul de expertiză, apreciind, pentru motive similare celor dezvoltate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Pitești, că instanța de fond nu trebuia să aibă în vedere nici veniturile economisite de fiica pârâților nici cele aferente prețului încasat pentru autovehiculul înstrăinat în anul 2007 .

Recursul Agenției Naționale de Integritate a fost, de asemenea, întemeiat pe prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

Recurenta afirmă că în mod greșit s-au avut în vedere veniturile fiicei intimaților întrucât nu există probe din care să rezulte că aceste sume de bani au fost remise acestora. În mod greșit au fost reținute doar cele declarate de fiica părților în condițiile în care nu există alte probe și nu rezultă că aceasta avea puterea financiară să acorde aceste ajutoare fără a-și afecta situația personală și a cheltuielilor zilnice necesare întreținerii sale mai ales că aceasta a părăsit țara în anul 2011. În concluzie, pentru anul 2010 se apreciază că instanța de fond nu a administrat probe necesare și utile care să justifice soluția de clasare a cauzei.

În ceea ce privește suma de bani obținută din înstrăinarea unui autovehicul în anul 2007, recurenta afirmă că nu există nicio dovadă că această sumă mai era la dispoziția pârâților în perioada 2009-2011 pentru a mai putea fi cheltuită. Recurenta susține că dacă s-ar accepta faptul că persoanele supuse controlului averii își pot justifica cheltuielile avute cu venituri obținute mult anterior efectuării cheltuielilor, pe o perioadă nelimitată de timp- fără a fi demonstrată existența acestor venituri la data efectuării cheltuielilor ar însemna că întreaga procedură de cercetare a averilor ar fi golită de conținut și lipsită de orice formalitate.

Pârâții A. și B. au depus întâmpinare, solicitând respingerea recursurilor ca nefondate și menținerea hotărârii pronunțate de prima instanță ca temeinică și legală.

II. Soluția instanței de recurs

Înalta Curte, analizând probele administrate în cază constată că recursurile sunt nefondate.

Deși au fost întemeiate pe prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. criticile recurenților se referă, preponderent, la modalitatea în care instanța de fond a interpretat materialul probator administrat în cauză. Or, recursul este o cale extraordinară de atac care se poate formula doar pentru motivele de legalitate limitativ prevăzute de lege. Nu este posibil ca în cadrul acestei căi de atac instanța de control judiciar să reevalueze probele și să stabilească o situație de fapt diferită de cea reținută de instanța de fond, aceste aspecte ținând de temeinicia sentinței nu de legalitatea ei stricto sensu.

În raport de aceste considerente nu se mai poate analiza în recurs dacă fiica intimaților-pârâți le-a remis acestora sumele reținute de instanța de fond, acest fapt fiind stabilit de instanță în baza probatoriului administrat în fața acesteia. Audierea unei rude de gradul 1 și luarea în considerare a declarației acesteia în contextul procedurii speciale reglementate de legea nr. 115/1996 și în condițiile în care în discuție sunt fapte petrecute în cadrul familiei nu contravine prevederilor legale.

Luarea în considerare a acestor sume nu era condiționată de o analiză a situației materiale a fiicei intimaților-pârâți, aceasta nefiind supusă normelor referitoare al controlul averilor. Desigur, instanța ar fi putut să aprecieze diferit forța probantă a declarațiilor martorei dacă ar fi existat elemente de fapt care să facă puțin probabilă deținerea respectivei sume de către aceasta dar în niciun caz persoanele cercetate nu aveau obligația să dovedească modalitatea de dobândirea a sumelor de către fiica lor. Faptul că este vorba de venituri ale unui terț nu prezintă relevanță cât timp s-a reținut că acestea au fost remise persoanelor cercetate astfel încât acestea au putut dispune de ele în mod legal, justificându-și, în acest mod, achizițiile efectuate în timpul perioadei cercetate. Legea nr. 115/1996 și legea nr. 176/2010 instituie un mecanism de control al averii dobândite de anumite categorii de funcționari cu scopul de a preveni dobândirea de venituri în mod nelegal dar nu instituie limitări ale drepturilor civile ale acestora de natură să le împiedice să primească o sumă de bani de la o rudă de gradul I în cadrul unor raporturi firești de familie.

În ceea ce privește suma de bani încasată în anul 2007 din vânzarea unui autovehicul, se constată că nu există nicio prevedere legală care să impună ca dovedirea dobândirii legale a unor bunuri să se poată face doar cu venituri obținute în perioada supusă controlului. Această abordare excesiv formalistă a controlului averii este străină de prevederile legii nr. 115/1996 și ale legii nr. 176/2010.

Cât privește dovedirea faptului că intimații-pârâți mai dispuneau de respectiva sumă în perioada verificată se constată că perioada în care a fost încasat prețul pentru autovehicul nu este atât de îndepărtată de perioada verificată încât să facă puțin probabilă deținerea respectivei sume și, în aceste condiții, Autoritatea Națională de Integritate ar fi trebuit să facă dovada că aceste sume au fost cheltuite, în caz contrar funcționând prezumția privind caracterul licit al averii.

În ceea ce privește incidența prevederilor art. 18 din legea nr. 176/2010 se constată că mecanismul de control al averilor este reglementat parțial prin legea nr. 115/1996 și parțial prin legea nr. 176/2010 astfel încât aceste două legi se completează, contrar celor susținute de recurentul Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Pitești.

Potrivit art. 17 alin. (1) din legea nr. 176/2010 "(1) Dacă, după exprimarea punctului de vedere al persoanei invitate, verbal sau în scris, ori, în lipsa acestuia, după expirarea unui termen de 15 zile de la confirmarea de primire a informării de către persoana care face obiectul evaluării, sunt identificate în continuare, pe baza datelor și informațiilor existente la dispoziția inspectorului de integritate, diferențe semnificative în sensul prevederilor art. 18, inspectorul de integritate întocmește un raport de evaluare."

Potrivit art. 18 din același act normativ "Prin diferențe semnificative, în sensul prezentei legi, se înțelege diferența mai mare de 10.000 de euro sau echivalentul în RON al acestei sume între modificările intervenite în avere pe durata exercitării demnităților și funcțiilor publice și veniturile realizate în aceeași perioadă."

Art. 17 alin. (4) din legea 176/2010 prevede că

"(4) Raportul de evaluare se comunică în termen de 5 zile de la finalizare persoanei care a făcut obiectul activității de evaluare și, după caz, organelor fiscale, celor de urmărire penală și celor disciplinare, precum și comisiei de cercetare a averilor prevăzute în Legea nr. 115/1996 pentru declararea și controlul averii demnitarilor, magistraților, a unor persoane cu funcții de conducere și de control și a funcționarilor publici, cu modificările și completările ulterioare, precum și cu cele aduse prin prezenta lege."

Așadar procedura reglementată de legea nr. 115/1996 se derulează în continuarea procedurii derulate în condițiile legii nr. 176/2010 în fața Autorității Naționale de Integritate, confiscarea averii fiind condiționată de constatarea unei diferențe semnificative în lipsa căreia sesizarea Comisiei de cercetare a averilor prevăzute în Legea nr. 115/1996 nu era posibilă.

În consecință, în temeiul art. 496 din C. proc. civ. și art. 20 din legea nr. 554/2004 Înalta Curte va respinge recursurile ca nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursurile formulate de Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Pitești și reclamanții Agenția Națională de Integritate și Statul Român reprezentat de Ministerul Finanțelor Publice prin Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Ploiești reprezentată de Administrația Județeană a Finanțelor Publice Argeș împotriva sentinței nr. 120/F- CONT din 25 octombrie 2018 a Curții de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondate.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 26 noiembrie 2020.