ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 6303/2020

Ședința publică din data de 26 noiembrie 2020

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1.1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Timișoara, secția de contencios administrativ și fiscal, la data de 29.01.2018, reclamanta S.C. A. S.R.L. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Timișoara, anularea Deciziei de impunere nr. x/07.06.2017 cu privire la suma de 1.746.210 RON stabilită în sarcina sa, reprezentând impozit pe profit în sumă de 1.429.816 RON și TVA în sumă de 316.394 RON.

1.2. Soluția primei instanțe

Prin sentința nr. 187 din 3 iulie 2018, Curtea a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Timișoara și a respins acțiunea formulată de reclamantă în contradictoriu cu această pârâtă ca fiind formulată împotriva unei părți fără calitate procesuală pasivă.

Împotriva acestei sentințe, în condițiile art. 483 C. proc. civ., reclamanta S.C. A. S.R.L. a formulat recurs, întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând casarea în tot a hotărârii recurate cu trimiterea cauzei spre rejudecare la prima instanță.

A susținut recurenta-reclamantă că pârâtă în cauză poate fi doar Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Timișoara, în condițiile în care însăși prima instanță a citat art. 1 din OPANAF nr. 3610/2016 care stabilește fără putință de tăgadă competența de administrare a contribuabililor mijlocii în sarcina direcțiilor generale regionale ale finanțelor publice.

De asemenea, art. 13 alin. (3) lit. c) din H.G. nr. 520/2013 privind organizarea și funcționarea ANAF stipulează că "În cadrul direcțiilor generale regionale ale finanțelor publice funcționează ca structuri fără personalitate juridică: c) administrații pentru contribuabili mijlocii", ceea ce înseamnă că pârâtă într-o astfel de cauză poate fi doar entitatea ce are personalitate juridică, anume DGRFP Timișoara, nu o structură în subordinea acesteia, fără personalitate juridică.

În plus, trebuie avut în vedere ce organ fiscal a soluționat contestația administrativă împotriva actului administrativ-fiscal, chiar dacă după formularea dosaruuil în instanță, respectiv Agenția Națională de Administrare Fiscală, ceea ce dovedește că Administrația pentru Contribuabili Mijlocii constituită la nivelul Regiunii Timișoara nici nu a soluționat contestația administrativă, neputând avea calitate procesuală pasivă în cauză.

Astfel, soluția dată de instanța de fond este netemeinică și nelegală, impunându-se trimiterea cauzei spre rejudecare.

Intimata-pârâtă Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Timișoara a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat. A făcut trimitere la dispozițiile art. 30 și urm. din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală coroborate cu prevederile OPANAF nr. 3610/2016 privind organizarea activității de administrare a contribuabililor mijlocii.

Înalta Curte, examinând hotărârea atacată în raport de prevederile legale incidente, constată că recursul este nefondat, neputându-se reține incidența motivelor de casare prevăzute la art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare.

4.1. Recurenta-reclamantă S.C. A. S.R.L. a învestit instanța de contencios administrativ cu o cerere prin care a solicitat, în contradictoriu cu Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Timișoara, anularea Deciziei de impunere nr. x/07.06.2017 emise de Administrația pentru Contribuabili Mijlocii constituită la nivelul Regiunii Timișoara.

Pentru primul termen acordat în fața Curții de Apel Timișoara, reclamanta a făcut dovada faptului că a formulat și acțiune prin care a solicitat anularea Deciziei nr. 23/18.01.2018 emise de ANAF-Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor prin care a fost soluționată contestația formulată împotriva deciziei de impunere, cu consecința anulării Deciziei de impunere nr. x/07.06.2017, acțiune înregistrată sub alt număr de dosar, x/2018, pe rolul aceleiași instanțe.

Potrivit art. 36 din C. proc. civ., calitatea procesuală rezultă din identitatea dintre părți și subiectele raportului juridic litigios, astfel cum acesta este dedus judecății.

Altfel spus, calitatea procesuală pasivă presupune existența unei identități între persoana celui chemat în judecată și cel obligat în raportul juridic dedus judecății.

Or, actul ce face obiectul acțiunii dosarului de față, Decizia de impunere nr. x/07.06.2017, a fost emis de Administrația pentru Contribuabili Mijlocii constituită la nivelul Regiunii Timișoara-Activitatea de inspecție fiscală.

Nu pot fi reținute criticile recurentei-reclamante, în sensul că aceasta este o entitate fără personalitate juridică, aflată în subordinea Direcției Generale Regionale a Finanțelor Publice Timișoara, și că nu ar fi soluționat contestația administrativă, pentru că, în materia contenciosului administrativ, nu prezintă relevanță personalitatea juridică a autorității publice, ci capacitatea ei de drept administrativ, respectiv aptitudinea de a emite acte administrative în exercitarea unor prerogative de putere publică ori a unui serviciu public.

Astfel, este suficientă capacitatea administrativă a autorității, respectiv posibilitatea emiterii de acte administrative, ce determină și eventuala calitate procesuală pasivă într-un litigiu de contencios administrativ.

Prin urmare, reținând și dispozițiile art. 30 din OPANAF nr. 3610/2016, invocat, de altfel, și de recurentă prin cererea de recurs, în mod legal a reținut instanța de fond lipsa calității procesuale pasive a pârâtei Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Timișoara, întrucât aceasta nu este emitentul actului și nici nu are competența în administrarea fiscală a societății recurente.

4.2. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs

Prin urmare, dezlegarea dată litigiului cu care a fost învestită prima instanță reflectă analizarea, interpretarea și aplicarea corectă a prevederilor legale incidente, astfel că, Înalta Curte, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ. și art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, urmează a respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de S.C. A. S.R.L. prin administrator judiciar Casa de Insolvență B. împotriva sentinței nr. 187 din 3 iulie 2018 a Curții de Apel Timișoara, secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 26 noiembrie 2020.