ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 6443/2020

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată la data de 31.01.2018 pe rolul Curții de Apel Timișoara, secția de contencios administrativ și fiscal, reclamanta S.C. A. S.R.L. a solicitat, în contradictoriu cu pârâții Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Timișoara și Administrația pentru Contribuabili Mijlocii constituită la nivelul Regiunii Timișoara, anularea Deciziei nr. 16504/20.12.2017 privind instituirea măsurilor asigurătorii, emise de pârâți, și a măsurilor dispuse prin acest act, precum și obligarea intimatelor la plata cheltuielilor de judecată.

Prin sentința civilă nr. 72 din 13 martie 2018, Curtea de Apel Timișoara, secția de contencios administrativ și fiscal a admis acțiunea formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâtele Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Timișoara și Administrația pentru Contribuabili Mijlocii constituită la nivelul Regiunii Timișoara, și, în consecință: a anulat Decizia nr. 16504/20.12.2017 de instituire a măsurilor asiguratorii emisă de Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Timișoara și Administrația pentru Contribuabili Mijlocii constituită la nivelul Regiunii Timișoara și măsurile dispuse prin aceasta și a obligat pârâta Administrația pentru Contribuabili Mijlocii constituită la nivelul Regiunii Timișoara la plata cheltuielilor de judecată către reclamantă în sumă de 2.242 RON.

Împotriva sentinței civile nr. 72 din 13 martie 2018, pronunțate de Curtea de Apel Timișoara, secția de contencios administrativ și fiscal a declarat recurs pârâtă Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Timișoara, invocând motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. și solicitând admiterea recursului și modificarea hotărârii recurate, în sensul respingerii cererii de chemare în judecată.

Recurenta-pârâtă susține în esență că măsurile asiguratorii au fost în mod corect și legal dispuse de către organul fiscal, existând riscul ca intimata-reclamantă să fie în imposibilitatea de a-și achita în totalitate obligațiile fiscale și nefiind produs niciun prejudiciu societății, întrucât este vorba despre o indisponibilizare fără deposedare.

Intimata-reclamantă A. S.R.L. a formulat întâmpinare, prin care invocă excepția nulității recursului, având în vedere că aspectele invocate de recurentă nu se circumscriu motivelor de casare prevăzute de art. 488 C. proc. civ., iar pe de altă parte, din perspectiva faptului că recursul cuprinde doar motive de netemeinicie și nu de nelegalitate.

Pe fond, solicită respingerea recursului, cu cheltuieli de judecată.

II. Soluția instanței de recurs

2.1. Analizând cu prioritate excepția nulității cererii de recurs formulate de către pârâta Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Timișoara, invocată de către intimata-reclamantă A. S.R.L., Înalta Curte constată că excepția este întemeiată, având în vedere următoarele considerente:

Potrivit art. 486 alin. (1) lit. d) din C. proc. civ.:

"(1) Cererea de recurs va cuprinde următoarele mențiuni:

d) motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor sau, după caz, mențiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat".

Articolul 487 alin. (1) din C. proc. civ., prevede că:

"Recursul se va motiva prin însăși cererea de recurs, în afară de cazurile prevăzute la art. 470 alin. (5), aplicabile și în recurs."

Conform art. 489 alin. (1) din C. proc. civ.:

"Recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepția cazului prevăzut la alin. (3)", iar potrivit art. 489 alin. (2) din C. proc. civ.:

"Aceeași sancțiune intervine în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488."

Înalta Curte constată că prezenta cerere de recurs nu îndeplinește cerințele de formă prevăzute de art. 486 alin. (1) lit. d) din C. proc. civ., întrucât dezvoltarea motivelor de recurs nu se încadrează în niciunul dintre motivele de casare prevăzute de dispozițiile art. 488 alin. (1) C. proc. civ., reprezentând o redare a stării de fapt și nemulțumirea recurentei-pârâte cu privire la soluția instanței de fond.

Astfel fiind, prin cererea de recurs nu a fost adus niciun argument suplimentar care să se circumscrie motivelor de nelegalitate apte să conducă la casarea hotărârii recurate.

Or, această neregularitate a cererii de recurs este sancționată cu nulitatea.

În acest sens, Înalta Curte constată că potrivit art. 483 alin. (3) din C. proc. civ.:

"Recursul urmărește să supună Înaltei Curți de Casație și Justiție examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile", legiuitorul înțelegând să încadreze calea de atac a recursului în rândul căilor extraordinare de atac, obiectul său fiind verificarea aspectelor de nelegalitate indicate în mod expres și limitativ de dispozițiile art. 488 C. proc. civ.

Recursul nu reprezintă o cale devolutivă de atac, instanța de recurs fiind învestită cu analiza conformității hotărârii recurate în raport cu dispozițiile legale incidente, prin prisma motivelor de casare expuse de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

De aceea, nici simpla indicare formală a încadrării recursului într-unul dintre motivele de casare prevăzute de acest text de lege nu este suficientă pentru a se considera îndeplinită condiția motivării recursului, atât timp cât criticile expuse nu pot fi încadrate în motivele de casare prevăzute de lege.

Prin urmare, deoarece recurenta-pârâtă nu s-a conformat exigențelor cerute de lege și nu a formulat critici care să permită încadrarea motivelor de recurs în vreunul dintre cazurile expres și limitativ prevăzute de art. 488 alin. (1) din C. proc. civ., instanța de recurs urmează a admite excepția nulității recursului, cu consecința anulării acestuia.

2.2. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs

Pentru considerentele anterior expuse, în temeiul art. 496 coroborat cu art. 489 alin. (2) C. proc. civ., Înalta Curte va admite excepția nulității recursului, invocată de intimata-reclamantă prin întâmpinare și va anula recursul declarat de pârâta Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Timișoara împotriva sentinței civile nr. 72 din 13 martie 2018, pronunțate de Curtea de Apel Timișoara, secția de contencios administrativ și fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepția nulității recursului, invocată de intimata-reclamantă prin întâmpinare.

Anulează recursul declarat de pârâta Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Timișoara împotriva sentinței civile nr. 72 din 13 martie 2018, pronunțate de Curtea de Apel Timișoara, secția de contencios administrativ și fiscal.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 2 decembrie 2020.