ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 6185/2020

Ședința publică din data de 19 noiembrie 2020

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrata la aceasta instanța sub nr. 383/45/din 9 mai 2011, reclamanta SG "A." S.R.L. Vaslui a solicite în contradictoriu, cu Direcția Generala a Finanțelor Publice Vaslui și A.N.V. - Direcția Județeană pentru .Accize și Operațiuni Vamale Vaslui, anularea deciziei nr. 13 din 5 aprilie 2011, emisa de D.G.F.P. Vaslui prin care au fost soluționate contestațiile formulate împotriva deciziei de impunere și a raportului de inspecție fiscala, din data de 31 ianuarie 2011, întocmite de D.J.A.O.V. Vaslui, și a tuturor actelor administrativ fiscale care au stat la baza emiterii acestei decizii, precum și obligarea "intimatelor la restituirea sumei de 1.260.000 RON reprezentând accize și dobânzi încasate nelegal și dobânda legală pentru aceasta suma, calculata de la data executării", plus cheltuielile de judecata, apreciindu-se ca "actul administrativ fiscal contestat este lovit de nulitate, ca de altfel toate actele care au stat la baza emiterii acestuia, deoarece toate se fundamentează pe procesul-verbal de control nr. x/12.11.2010, întocmit de garda Financiară Vrancea".

Prin sentința civilă nr. 7 din data de 06 ianuarie 2012, Curtea de Apel Iași, secția contencios administrativ și fiscal a admis, în parte, acțiunea și a anulat, în parte, decizia de impunere nr. x din 31.01.2011, emisă de Direcția Județeană pentru Accize și Operațiuni Vamale Vaslui, precum și decizia nr. 13 din 5.04.2011, emisă de Direcția generală a Finanțelor Publice a Județului Vaslui, în partea referitoare la cuantumul dobânzii aferente obligației principale, în sumă de 1.431.742 RON, reprezentând accize.

A stabilit că reclamanta datorează, pentru obligația de plată a sumei de 1.431.742 RON, reprezentând accize, dobânzi în cuantum de 0,04%pe zi întârziere, pentru perioada de calcul a acestora.

A respins, ca neîntemeiată, cererea reclamantei de a se anula actele administrativ-fiscale contestate în partea referitoare la stabilirea obligației de plată a sumei de 1.431.742 RON, reprezentând accize.

A respins cererea reclamantei de obligare a pârâtelor la restituirea sumei de ..260.000 RON, achitată cu titlu de accize și dobânzi aferente.

A obligat pârâta D.J.A.O.V. Vaslui să plătească reclamantei suma de 440,30 RON reprezentând cheltuieli de judecată.

Împotriva sentinței civile nr. 074 din 06 iauniarie 2012 a Curții de Apel Iași, secția contencios administrativ și fiscal au declarat recurs reclamanta S.C. "A." S.R.L. și pârâta Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Iași, invocând motivele de recurs prevăzute de art. 307 pct. 7, 8 și 9 Cod procedură cuvilă de la 1865.

Prin încheierea de ședință din data de 12 aprilie 2013, judecarea recursurilor a fost suspendată, în temeiul dispozițiilor art. 244 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ. de la 1865, până la soluționarea dosarului penal nr. x/2008 Măsura suspendării a fost menținută prin încheierea din 15 mai 2015.

La data de 06 noiembrie 2020, recurenta - pârâtă Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Iași a depus la dosar precizări, aătând că prin ordonanța din data de 08.03.2018 din dosarul penal nr. x/2008 s-a dispus disjungerea, în vederea continuării cercetărilor, față de învinuita S.C. A. S.R.L. Materialul de urmărire disjuns a fost înregistrat pe rolul D.I.I.C.O.T - Structura Centrală sub nr. x/2018, iar prin ordonanța din data de 29.05.2018 s-a dispus clasarea cauzei față de suspecta S.C. A. S.R.L. întrucât firma a fost radiată.

La termenul de judecată din 19 noiembrie 2020, Înalta Curte a invocat, din oficiu, excepția lipsei capacității procesuale de folosință a recurentei-reclamante A. S.R.L., în raport de împrejurarea că societatea a fost radiată din registrul comerțului.

Examinând cu prioritate, în temeiul art. 137 din C. proc. civ. de la 1865 aplicabil și în recurs, excepția lipsei capacității procesuale de folosință a recurentei-reclamante, invocată din oficiu, Înalta Curte constată că este întemeiată.

În materia dreptului procesual civil doctrina a consacrat indubitabil că una din condițiile de exercitare a acțiunii civile și de dobândire a calității de parte în procesul civil este aceea ca cel ce se adresează justiției să aibă capacitatea de a sta în judecată.

Capacitatea procesuală de folosință reprezintă aptitudinea unei persoane de a avea drepturi și de a-și asuma obligații pe plan procesual, reflectând în plan procesual capacitatea civilă din dreptul civil material, pornindu-se de la dispozițiile art. 5 alin. (2) din Decretul nr. 31/1954 privitor la persoanele fizice și juridice, care definesc capacitatea de folosință ca fiind capacitatea de a avea drepturi și obligații.

Potrivit art. 41 alin. (1) C. proc. civ. "orice persoană care are folosința drepturilor civile poate fi parte în judecată", iar potrivit alin. (2) al aceluiași text "asociațiile sau societățile care nu au personalitate juridică pot sta în judecată ca pârâte, dacă au organe de conducere proprii".

Astfel, pornind de la acest text de lege, entitățile lipsite de personalitate juridică nu pot sta în proces în calitate de reclamante, neavând deci capacitate procesuală de folosință.

Persoanele juridice dobândesc diferit capacitate de folosință, după cum sunt supuse sau nu înregistrării, capacitatea de folosință a persoanelor juridice fiind guvernată de principiul specializării consacrat de art. 34 din Decretul nr. 31/1954, conform căruia "persoana juridică nu poate avea decât acele drepturi care corespund scopului ei stabilit prin lege, actul de înființare sau statut".

Art. 40 din Decretul nr. 31/1954 prevede cazurile (legale) de încetare a persoanei juridice, iar în speță a intervenit un astfel de caz.

Capacitatea de folosință deplină a persoanei juridice ia sfârșit odată cu încetarea acestui subiect de drept.

În speță, așa cum rezultă din actele și lucrările dosarului, recurenta S.C. A. S.R.L. a fost radiată din evidențele Oficiului Național al Registrului Comerțului, ca urmare a încheierii procedurii falimentului, începând cu data de 20.09.2017, dată de la care societatea nu mai beneficiază de capacitatea de a avea și de a-și exercita drepturile și obligațiile, respectiv nu mai subzistă ca subiect de drept și nu mai are îndreptățirea legală de a fi parte în proces, întrucât este lipsită de "legitimatio act causam".

În consecință, pentru considerentele anterior expuse, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., raportat la art. 20 și art. 28 din Legea nr. 554/2004 modificată, Înalta Curte va admite excepția lipsei capacității procesuale de folosință a recurentei A. S.R.L. Vaslui, va anula recursul declarat de aceasta și va respinge recursul declarat de pârâta Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Iași ca fiind formulat în contradictoriu cu o persoană fără capacitate procesuală de folosință, fără a mai analiza motivele invocate prin cererile de recurs, o astfel de analiză fiind inutilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepția lipsei capacității procesuale de folosință a recurentei S.C. A. S.R.L. Vaslui.

Anulează recursul declarat de reclamanta S.C. A. S.R.L. Vaslui împotriva sentinței nr. 7 din 16 ianuarie 2012 a Curții de Apel Iași, secția de contencios administrativ și fiscal.

Respinge recursul declarat de pârâta Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Iași împotriva aceleiași sentințe, ca fiind formulat în contradictoriu cu o persoană fără capacitate procesuală de folosință.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 19 noiembrie 2020.