ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 6152/2020

Ședința publică din data de 18 noiembrie 2020

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, reclamanta A. S.A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâții A.N.A.F. - D.G.R.F.P Galați - Serviciul de Soluționare Contestații și A.N.A.F. - D.G.R.F.P Galați - Administrația Județeană a Finanțelor Publice Tulcea:

Prin sentința civilă nr. 216/CA din 11 octombrie 2017 pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a fost admisă acțiunea, a fost anulată în parte Decizia nr. 876/08. IX.2015 de soluționare a contestației a D.G.R.F.P. Galați - Serviciul soluționare contestații privind: stabilirea unei diferențe suplimentare de plată a impozitului pe profit în sumă de 296.835 RON, pentru perioada 2008-2009, stabilită prin decizia de impunere, la care se adaugă dobânzi și penalități; diminuarea pierderii fiscale cu suma de 2.257.502 RON aferentă perioadei 2010 - 2011. Au fost anulate, în parte: decizia de impunere nr. x/10. VI.2015 emisă de A.J.F.P. Tulcea - Activitatea de inspecție fiscală și Raportul de inspecție fiscală nr. x/10. VI.2015, dispoziția de măsuri nr. x/10. VI.2015, sub aspectul măsurilor stabilite la pct. 3.1 și 4.1, fiind obligate pârâtele la plata sumei de 30.000 RON cheltuieli de judecată către reclamantă.

Împotriva hotărârii pronunțate de instanța de fond au formulat recurs Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Galați, prin Administrația Județeană a Finanțelor Publice Tulcea, și Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Galați - Serviciul de Soluționare a Contestațiilor, întemeiat pe motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., solicitând admiterea acestuia, casarea în parte a sentinței, respingerea în totalitate a acțiunii și menținerea actelor administrative atacate.

În motivarea recursului au fost prezentate, cu privire la stabilirea unei diferențe suplimentare de plată a impozitului pe profit în sumă de 296.835 RON pentru perioada 2008 - 2009, constatările din raportul de inspecție fiscală. Referitor la diminuarea pierderii fiscale cu suma de 2.257.502 RON aferentă perioadei 2010 - 2011 au fost redate susținerile din întâmpinarea depusă în dosarul de fond.

S-a susținut că în mod nejustificat instanța de judecată a dispus obligarea pârâtelor la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 30.000 RON, fără a avea în vedere disp. art. 451 alin. (2) din C. proc. civ., prin aplicarea acestor prevederi neintervenindu-se în contractul de asistență juridică încheiat între parte și avocat/executor judecătoresc, ci doar se apreciază în ce măsură onorariul părții care a câștigat procesul trebuie suportat de partea care a pierdut. În acest sens a fost invocată și jurisprudența CEDO în materie.

Intimata-reclamantă a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția nulității recursului față de împrejurarea că recursul reprezintă o reluare a tuturor argumentelor prezentate în întâmpinarea de la fond, dar și a alegațiilor din cuprinsul actelor administrative contestate, fiind invocat doar formal motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.. Pe fondul cauzei a solicitat respingerea recursului ca nefondat, cu cheltuieli de judecată.

II. Soluția instanței de recurs

Analizând cu prioritate excepția nulității recursului, Înalta Curte constată că este întemeiată pentru următoarele considerente:

Reclamanta a făcut obiectul unei inspecții fiscale parțiale având ca obiect verificarea realității înregistrării contabile efectuate de aceasta din punct de vedere al impozitului pe profit și al TVA.

În ceea ce privește impozitul pe profit, organele de inspecție fiscală au avut în vedere perioada cuprinsă între 01. VIII 2008 - 31. XII 2013, iar în privința TVA perioada cuprinsă între 01. XII.2008 - 31. III.2014.

În urma controlului a fost întocmit raportul de inspecție fiscală nr. x/10. VI.2015 stabilindu-se că reclamanta nu are drept de deducere pentru o parte din impozitul pe profit și TVA. Ulterior, a fost emisă decizia de impunere nr. xl 224/10. VI.2015 și dispoziția de măsuri nr. x/10. VI.2015.

Prin decizia de impunere, organele de inspecție fiscală au dispus majorarea bazei impozabile și au stabilit în sarcina reclamantei obligații fiscale suplimentare de plată în ceea ce privește impozitul pe profit, dobânzi și penalități de întârziere. Prin dispoziția de măsuri s-a stabilit diminuarea pierderii fiscale și s-a dispus obligarea societății la înregistrarea în contabilitate a diminuării pierderii fiscale potrivit punctelor 3.1 și 4.1.

Contestația administrativ fiscală formulată de reclamantă a fost respinsă prin decizia nr. 876/08.09.2015.

Instanța de fond a admis în parte acțiunea reținând că problema principală a litigiului se referă la faptul că societatea reclamantă a utilizat metoda cost plus în ceea ce privește analiza activității de producție și metoda prețului de revânzare în ceea ce privește analiza activității de distribuție, în timp ce organul de inspecție fiscală a apreciat că ar fi trebuit utilizată o altă metodă de calcul al prețurilor de transfer, respectiv metoda marjei nete.

Instanța de fond a argumentat în fapt și în drept, în conformitate cu disp. art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ., soluția de admitere în parte a acțiunii făcând referire la: situația de fapt, probele administrate, legislația națională și normele europene aplicabile, concluzionând că este legală alegerea de către reclamantă a metodelor sus menționate.

Cu toate acestea, prin cererea de recurs nu au fost formulate critici concrete cu privire la argumentele avute în vedere la pronunțarea soluției a cărei legalitate este supusă controlului instanței de recurs.

În acest sens Înalta Curte are în vedere, așa cum s-a arătat, împrejurarea că susținerile din cererea de recurs vizează aspecte privind situația de fapt și reprezintă o redare fidelă a apărărilor din întâmpinarea depusă în dosarul de fond, aflată în vol. I, respectiv a susținerilor de la pag. 39-44.

Recursul este o cale extraordinară de atac prin intermediul căreia se poate solicita instanței de control judiciar, în condițiile și pentru motivele expres și limitativ prevăzute de lege, reformarea hotărârii pronunțate de instanța de fond sau de instanța de apel în anumite cazuri prevăzute de lege.

Conform prevederilor legale în vigoare, recursul nu presupune examinarea cauzei sub toate aspectele, ci numai controlul legalității hotărârii atacate, respectiv al concordanței acesteia cu dispozițiile legii materiale și procesuale aplicabile. Astfel, motivele de recurs vizează numai nelegalitatea hotărârii atacate, spre deosebire de C. proc. civ. anterior în care motivele vizau și netemeinicia acesteia.

Potrivit art. 483 alin. (3) C. proc. civ., recursul urmărește să supună Înaltei Curți de Casație și Justiție examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

Această examinare presupune existența unor critici concrete cu privire la soluția atacată, pentru a permite instanței de recurs să stabilească dacă sentința este conformă cu normele legale incidente în speță.

Faptul că recurenta își exprimă dezacordul cu privire la soluția primei instanțe, prin reluarea susținerilor din întâmpinarea depusă în dosarul de fond, nu înseamnă că prezintă în cuprinsul cererii de recurs motive de nelegalitate dintre cele prevăzute expres și limitativ de disp. art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Prin urmare, în soluționarea căii de atac a recursului, instanța nu poate proceda la o reanalizare a susținerilor din întâmpinare, acestea fiind deja examinate de prima instanță, ci numai la examinarea motivelor de nelegalitate care trebuie menționate în cererea de recurs, în conformitate cu disp. art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ. potrivit cărora "Cererea de recurs va cuprinde următoarele mențiuni: d) motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor sau, după caz, mențiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat".

Art. 487 alin. (1) din C. proc. civ., republicat, prevede că:

"Recursul se va motiva prin însăși cererea de recurs, în afară de cazurile prevăzute la art. 470 alin. (5), aplicabile și în recurs."

Conform art. 489 alin. (1) din C. proc. civ.:

"Recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepția cazului prevăzut la alin. (3)", iar potrivit art. 489 alin. (2) din C. proc. civ.:

"Aceeași sancțiune intervine în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488."

În condițiile în care prin cererea de recurs nu au fost formulate critici de nelegalitate la adresa sentinței recurate, Înalta Curte constată că soluția instanței de fond este legală.

Referitor la critica vizând cuantumul cheltuielilor de judecată reprezentate de onorariul de avocat și faptul că nu au fost aplicate disp. art. 451 alin. (2) din C. proc. civ., instanța de control judiciar constată că nu reprezintă o critică de nelegalitate a sentinței, ci o critică de netemeinicie, întrucât vizează exercitarea dreptului de apreciere al instanței sub aspectul cuantumului cheltuielilor de judecată acordate în cauză.

În acest sens este relevantă Decizia nr. 3/2020 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru soluționarea recursurilor în interesul legii prin care s-a statuat că în interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 488 alin. (1) din C. proc. civ., motivul de recurs prin care se critică modalitatea în care instanța de fond s-a pronunțat, în raport cu prevederile art. 451 alin. (2) din C. proc. civ., asupra proporționalității cheltuielilor de judecată reprezentând onorariul avocaților, solicitate de partea care a câștigat procesul, nu se încadrează în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) din C. proc. civ.

Astfel, s-a reținut că "34. Or, stabilirea, în raport cu prevederile art. 451 alin. (2) din C. proc. civ., a cheltuielilor cu onorariul de avocat plătit de partea care a câștigat procesul presupune o analiză a unor aspecte de fapt referitoare la complexitatea cauzei și la munca efectivă a apărătorului părții. De asemenea, presupune o raportare la valoarea obiectului pricinii și o evaluare a ponderii pe care instanța trebuie să o dea acestui criteriu în cadrul demersului de stabilire a cheltuielilor la care este obligată partea care a pierdut litigiul. În analiza sa, judecătorul trebuie să se raporteze, în permanență, la circumstanțele cauzei, instanța de fond dispunând de o marjă de apreciere în analiza pe care o face.

Deoarece recurentele-pârâte nu s-au conformat exigențelor cerute de lege și nu au formulat critici care să permită încadrarea motivelor de recurs în vreunul dintre cazurile expres și limitativ prevăzute de art. 488 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va constata nul recursul.

În condițiile art. 453 din C. proc. civ., Înalta Curte va obliga recurenta DGRFP Galați la plata către intimata S.C. A. S.A. a sumei de 9.000 RON cheltuieli de judecată reprezentând onorariu de avocat redus, conform art. 451 alin. (2) din C. proc. civ., dovedit prin depunerea la dosarul instanței de recurs a facturii nr. x/26.07.2018 și a confirmării plății din 04.10.2018, apreciind că se justifică reducerea acestuia în raport cu munca efectiv realizată de avocat în stadiul procesual al recursului, constând în depunerea întâmpinării și prezența la singurul termen de judecată acordat în cauză.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 din C. proc. civ. coroborat cu art. 488 alin. (1) și art. 489 alin. (2) C. proc. civ., Înalta Curte va constata nul recursul.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată nul recursul declarat de Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Galați, prin Administrația Județeană a Finanțelor Publice Tulcea, și Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Galați - Serviciul de Soluționare a Contestațiilor împotriva sentinței civile nr. 216/CA din 11 octombrie 2017 pronunțate de Curtea de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

Obligă recurenta DGRFP Galați la plata către intimata S.C. A. S.A. a sumei de 9000 RON cheltuieli de judecată reprezentând onorariu de avocat redus conform art. 451 alin. (2) din C. proc. civ.

Definitivă.

Soluția va fi pusă la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.

Pronunțată astăzi, 18 noiembrie 2020.