ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 6143/2020
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 6143/2020 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2020)
Ședința publică din data de 18 noiembrie 2020
Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Obiectul cererii de chemare în judecată
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la Curtea de Apel Alba Iulia sub dosar nr. x/2017, reclamantul Ordinul Franciscan a solicitat în contradictoriu cu pârâtul Guvernul României - Comisia Specială de Retrocedare a unor bunuri imobile care au aparținut Cultelor Religioase din România ca prin hotărâre judecătorească să se dispună: anularea în totalitate a Deciziei nr. 7382/29.09.2017 emisa de Guvernul României - Comisia Speciala de retrocedare a unor bunuri imobile care au aparținut cultelor religioase din Romania si admiterea cererii de retrocedare înregistrata cu nr. x/30.01.2003.
Hotărârea instanței de fond
Prin sentința civilă nr. 237 din 14 noiembrie 2018, pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia, secția de contencios administrativ și fiscal s-a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul Ordinul Franciscan în contradictoriu cu pârâta Guvernul României - Comisia Speciala de retrocedare a unor bunuri imobile care au aparținut cultelor religioase din Romania împotriva Deciziei nr. 7382/29.09.2017 emisă de pârâtă.
Calea de atac exercitată în cauză
Împotriva sentinței nr. 237 din 14 noiembrie 2018, pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia, secția de contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs, reclamantul Ordinul Franciscan, criticând hotărârea prin prisma motivelor de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.
În dezvoltarea motivului de recurs invocat se arată că în mod greșit instanța de fond a respins acțiunea, fiind incident astfel motivul de recurs prevăzut de art. 488 pct. 8 din C. proc. civ.
Astfel, instanța de fond a reținut greșit lipsa calității de persoană îndreptățită la retrocedare a Ordinului Franciscan, cu motivația că (pag.l2din Sentința recurata), "solicitantul din cererea de retrocedare - Ordinul Franciscan nu a fost proprietarul tabular al imobilului solicitat fiind o persoană juridică distinctă de proprietarul tabular al imobilului. Potrivit Cărtii funciare imobilul având destinația inițială de Mănăstire a Călugărilor Franciscani a fost Mănăstirea din Sibiu a Ordinului Călugăresc al Sfanțului Franciscsi nu reclamantul Ordinul Franciscan ca atare, incalcandu-se dispozițiile art. 1 din O.U.G. nr. 94/2000.
Concluzia primei instanțe in sensul celor de mai sus, este greșită si contrazisă de probațiunea administrată in cauza cu privire la aceste aspect, si anume, deplina calitate de persoană îndreptatită la retrocedare.
Comisia a ignorat in totalitate faptul ca in conformitate cu Hotărârea Consiliului de Miniștri nr. 810 din 29 iulie 1949 privind interzicerea funcționarii pe întreg teritoriu al Republicii Populare Romane a mai multor formațiuni si organizațiuni ce formează diferite ordine si congregatiuni romano catolice, a incetat brutal si practic peste noapte, funcționarea tuturor formațiunilor si organizațiilor franciscane. - deci si al Mănăstirii din Sibiu a Ordinului Călugăresc al Sfântului Francisc - membrilor acestora fiindu-le stabilite domicilii forțate, iar instituțiilor Ordinului fiindu-le preluate toate bunurile împreuna cu intreg inventariul acestora inclusiv arhive.
Această realitate istorică a existat pe întreaga perioadă a comunismului din România si pana la abrogarea Hotărârii Consiliului de Miniștri nr. 810 din 29 iulie 1949, conform Hotărârii nr. 831 din 13 decembrie 1991.
Subsecvent adoptării Hotărârii nr. 831 din 13 decembrie 1991, Ordinul Franciscan, ca si continuatoare in drepturi a entității Ordinului Călugăresc al Sfanțului Francisc desființat forțat in 1949 -funcționează in cadrul cultului Romano Catolic, realitate corecta si concreta dovedita conform Înscrisurilor depuse la dosarul de retrocedare de către Arhiepiscopia Romano Catolica din Alba Iulia si Secretariatul de Stat pentru Culte.
Astfel, ca efect al desființării forțate din anul 1949 a tuturor formațiunilor si organizațiunilor franciscane, e evident ca si proprietarul tabular "Mănăstirea din Sibiu a Ordinului Călugăresc al Sfanțului Francisc" a incetat sa mai ființeze inclusiv ca entitate (juridica) distinctă si ca proprietar înscris in Cartea funciara al imobilelor in cauză.
In aceste condiții, este absolut evident ca entitatea "Mănăstirea din Sibiu a Ordinului Călugăresc al Sfanțului Francisc" nu avea cum să formuleze o Cerere de retrocedare după mai bine de 50 ani de la desființarea forțată a acestuia.
In acest context este absolut hilara si neavenita trimiterea făcuta de instanța la dispozițiile Legii nr. 21/1924, (pag. 13 din Sentința recurata), instanța apreciind ca ceea ce s-a întâmplat in anul 1949 ca efect al Hotărârii Consiliului de Miniștri nr. 810 a reprezentat în realitate o dizolvare fila persoanei juridice "Mănăstirea din Sibiu a Ordinului Călugăresc al Sfanțului Francisc-proprietarul tabular, situație in care aceasta entitate putea sa decidă ce se intampla/cui ii transmite bunurile ce le deținea in patrimoniu, ceea ce nu a inteles să facă.
Este absolut incorect si ilogic ceea ce retine instanța, fiind de notorietate faptul că efectul Hotărârii Consiliului de Miniștri nr. 810 din 29 iulie 1949 a fost incetarea imediată si brutală a oricărei existente si activități a organizațiilor si congregațiilor franciscane in România, acestea fiind scoase in afara legii, fiind astfel in mod evident lipsite de orice putere de a dispune juridic de patrimoniile ce le aparțineau.
In mod greșit, instanța de fond a ignorat in totalitate si chestiuni stabilite cu putere de judecat prin hotărâri judecătorești irevocabile, care au stabilit următoarele: calitatea procesuala si personalitatea juridica a Ordinul Franciscan in calitate de succesor legitim in drepturi al proprietarului tabular Mănăstirea din Sibiu a Ordinului Călugăresc al Sfanțului Francisc, (ne referim la: hotărârile judecătorești pronunțate in litigii având ca obiect anularea Contractelor de vânzare cumpărare încheiate in temeiul Legii 112/1995 pentru apartamente din imobilele ce fac obiect al prezentei cereri de retrocedare, încheiate de către stat cu foștii chiriași persoane fizice).
În mod greșit, instanța de fond a ignorat in totalitate si conținutul inscrisurilor obținute pe parcursul judecații de la Direcția Județeană a Arhivelor Naționale Sibiu referitoare la imobilele in cauza (Proces-verbal de verificare si constatare nr. x/25.01.1940, Proces-verbal de revizuire si evaluare nr. x/03.02.1940, Proces-verbal nr. x/25.01.1940, Proces-verbal nr. x/03.02.1940 - acte oficiale întocmite de funcționarii statului in acord cu Ordinul Ministerului Inventarului Avuțiilor Publice nr. 85/10/1939 si in acord cu Deciziile Primăriei Municipiului Sibiu), in cuprinsul cărora se consemnau ca imobilele întabulate în Cartea Funciara Sibiu nr. 500, au fost proprietăți construite si deținute ca si proprietari din anii 1716-1720 dinainte de intabulare și prin intabulare la data intocmirii Cărtii funciare de către "Mănăstirea Franciscanilor Sibiu, Mănăstirea si Ordinul Călugărilor Franciscani, Institutul Călugărilor Franciscani", având ca destinație "Biserica, Cultul Ordinului Franciscanilor, Institut si locuințe".
In mod greșit, instanța de fond a ignorat in totalitate si normele Dreptului canonic, conform cărora, la incetarea unei persoane juridice bisericești, bunurile acesteia se transmit în proprietatea persoanei juridice bisericești supraordonate, respectând, dacă este cazul, voința fondatorilor si donatorilor.
Concluzionând: in mod greșit instanța fondului are o intepretare restrictivă, greșită, a dispozițiilor art. 1 alin. (1) din O.U.G. nr. 94/2000 reținând o lipsa de identitate, formală, între persoana de la care s-a preluat imobilul si cea care formulează cererea de retrocedare, asta in condițiile in care instanța de judecata avea obligația sa stabilească îndreptățirea de a obține restituirea imobilelor nu printr-o simplă comparare a denumirilor proprietarului tabular cu cea a titularului Cererii de retrocedare, ci printr-o analiză coroborată a probelor administrate si a unor realități istorice notorii confirmate prin acte legislative.
O astfel de interpretare eludează însă si scopul O.U.G. nr. 94/2000 - acela "de reparație" - ajungându-se la situația consolidării unei naționalizări, recunoscuta de Stat ca fiind ilegala, si la rămânerea in patrimoniul Statului a unor bunuri stabilite ca intrate ilegal in patrimoniul sau.
În concluzie, solicită respingerea recursului formulat.
Apărările formulate în recurs
Intimata-pârâtă Comisia Specială de Retrocedare, a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepția nulității și a solicitat respingerea recursului și menținerea ca temeinică și legală a sentinței recurate.
- În ceea ce privește excepția nulității recursului, arată că cererea de recurs formulată de către reclamantul Ordinul Franciscan este lovită de nulitate, având în vedere prevederile art. 489 alin. (2) din C. proc. civ. conform cărora sancțiunea nulității recursului intervine în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488. Deși recurentul-reclamant indică formal ca temei art. 488 pct. 8 C. proc. civ., susținerile acestuia nu se încadrează în niciunul din motivele de recurs prevăzute limitativ la art. 488 alin. (1) din C. proc. civ.. În acest context, recurentul-reclamant dorește să determine, pe baza unor argumente/critici de ordin general rejudecarea cauzei sub toate aspectele (în sensul prevederilor art. 304
1
din vechiul C. proc. civ.).
Față de cele învederate mai sus, având învedere prevederile art. 489 din C. proc. civ., solicită admiterea excepției nulității recursului.
II. În ceea ce privește calitatea de proprietar a recurentului reclamant, consideră ca fiind temeinică si legală sentința recurată, având în vedere următoarele aspecte:
In mod corect prima instanță a respins cererea de chemare în judecată formulată de către Ordinul Franciscan, motivat de faptul că "trebuie pornit de la premisa că însăși înscrierea din cartea funciară demonstrează existența dreptului de proprietate în beneficiul altei persoane juridice decât reclamantul, iar chestiunea ce se impune a fi rezolvată este cea a identității dintre persoanele juridice implicate, dacă este cazul, respectiv a preluării și contopirii patrimoniilor lor în urma dizolvării pe cale legală, într-un cuvânt, a continuității în drepturi între cele două persoane juridice vizate ".
Așadar, așa cum a menționat și prin întâmpinarea depusă la Curtea de Apel Alba Iulia, în sistemul cărților funciare opera principiul forței probante a înscrierii, potrivit căruia, pe de o parte, toate indicațiile cuprinse în cartea funciară sunt presupuse a fi exacte, iar, pe de altă parte, niciun drept real nu poate fi opus nimănui dacă nu a fost înscris în cartea funciară.
Principiul forței probante absolute a înscrierii în cartea funciară este acea regulă conform căreia cuprinsul cărții funciare se consideră exact în folosul aceluia care și-a înscris un drept real în cartea funciară.
În speța de față, proprietarul tabular al imobilelor înscrise în această carte funciară a fost "Mănăstirea din Sibiu a Ordinului călugăresc al Sfântului Francisc", iar nu reclamantul, Ordinul Franciscan.
III. Pe fondul cauzei, susține legalitatea sentinței civile nr. 237/14.11.2018, pronunțată de către Curtea de Apel Alba Iulia, secția de contencios administrativ și fiscal.
Prin Decizia nr. 7382/29.09.2017, Comisia specială de retrocedare a respins cererea de retrocedare formulată de către Arhiepiscopia Romano-Catolică Alba Iulia pentru Ordinul Franciscan, având în vedere că:
- Imobilul, biserică, potrivit prevederilor pct. 2 din Normele metodologice corespunzătoare art. 1 din O.U.G. nr. 94/2000, republicată, cu modificările și completările ulterioare, aprobate prin H.G. nr. 1164/2002, cu modificările și completările ulterioare, nu face obiectul retrocedării potrivit O.U.G. nr. 94/2000, republicată, cu modificările și completările ulterioare;
- Celelalte imobile nu au fost proprietatea Ordinului Franciscan.
În mod temeinic și legal, Curtea de Apel Alba Iulia, prin sentința recurată în prezenta cauză a respins contestația formulată, întemeindu-și soluția, în urma administrării probatoriului, pe următoarele motive:
- reclamantul nu a fost titularul dreptului de proprietatea supra imobilelor;
- proprietar tabular al imobilului înscris în cartea funciară este Mănăstirea din Sibiu a Ordinului călugăresc al Sfântului Francisc și nu reclamantul Ordinul Franciscan, iar bunurile Mănăstirii sunt doar gestionate de Ordinul Franciscan;
- dovada dreptului de proprietate revine reclamantului, încât cel ce invocă un drept sau cel care face o propunere justiției trebuie să o dovedească:
"actori incumbit probatio"; în speță, deși se pune problema unui imobil înscris în cartea funciară, reclamantul nu a dovedit, prin actele depuse la dosar, că deținea, anterior preluării lui de către stat, un titlu de proprietate asupra imobilului revendicat.
Argumentele recurentului-reclamant privind dreptul său de proprietate asupra imobilului solicitat sunt neîntemeiate. Din actele existente la dosarul aferent cererii de retrocedare nr. x/30.01.2003 nu reiese dovada dreptului de proprietate al solicitantului cu privire la imobilul în cauză la momentul trecerii acestuia în proprietatea statului.
Legalitatea deciziei contestate trebuie analizată în funcție de actele aflate la dosarul aferent cererii de retrocedare, coroborat cu respectarea de către solicitant, în procedura administrativă, a obligațiilor sale izvorând din prevederile O.U.G. nr. 94/2000, republicată, cu modificările și completările ulterioare.
La termenul din data de 17.09.2018, Ordinul Franciscan a depus la dosar următoarele înscrisuri:
- procesul-verbal de verificare și constatare nr. x/25.01.1940;
- procesul-verbal din data de 03.02.1940;
- procesul-verbal din data de 25.01.1940;
- procesul-verbal nr. x/03.02.1940.
Potrivit acestor înscrisuri, proprietarul imobilelor, însuprafață de 1073 stânjeni pătrați, situate în municipiul Sibiu, județul Sibiu, înscriseîn C.F. nr. x a localității Sibiu, nr. top. x, 242, 258, a fost Mănăstirea Franciscanilor, din anul 1716.
In consecință, aceste înscrisuri nu au făcut dovada dreptului de proprietate al solicitantei cu privire la imobilul în cauză la momentul trecerii acestuia în proprietatea statului.
In concluzie, având în vedere cele menționate solicită respingerea ca nefondat a recursului promovat de către recurentul-reclamant, Ordinul Franciscan și, pe cale de consecință, menținerea ca temeinică și legală a sentinței recurate.
Procedura de soluționare a recursului
Încauză a fostparcursăprocedura de regularizare a cererii de recurs și de efectuare a comunicăriiactelor de procedurăîntrepărțilelitigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 471
1
și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., cu aplicarea și a dispozițiilor O.U.G. nr. 80/2013.
În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 471
1
și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., prin rezoluția din data de 6 mai 2019, s-a fixat termen de judecată pentru soluționarea cererii de recurs la data de 4 noiembrie 2020, în ședință publică, cu citarea părților.
SoluțiașiconsiderenteleÎnalteiCurțiasuprarecursului
Examinând legalitatea sentinței recurate prin prisma criticilor formulate prin cererea de recurs, a apărărilor formulate prin întâmpinare, și a dispozițiilor legale incidente, Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.
Cu privire la excepția nulității recursului, Înalta Curte apreciază că este neîntemeiată, întrucât criticile invocate de reclamantul recurent pot fi încadrate la motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.
Reclamantul Ordinul Franciscan a solicitat instanței de contencios administrativ verificarea legalității Deciziei nr. 7382/29.09.2017 emisa de Guvernul României - Comisia Speciala de retrocedare a unor bunuri imobile care au aparținut cultelor religioase din Romania prin care i-a fost respinsă cererea de retrocedare înregistrata cu nr. x/30.01.2003 având ca obiect retrocedarea imobilului situat în mun. Sibiu str. x și imobilul situat în str. x jud. Sibiu, compus din biserică, două corpuri de clădiri, curte și grădină, având destinația inițială Mănăstire a Călugărilor Franciscani, înscris inițial în c.f. nr. x al loc. Sibiu.
Pentru a respinge cererea de retrocedare formulată, prin decizia contestată s-a arătat că, potrivit cărții funciare nr. x, imobilele au avut ca proprietar tabular Mănăstirea din Sibiu al Ordinului călugăresc al Sfântului Francisc, iar nu Ordinul Franciscan.
Mai mult, s-a reținut că, cu privire la imobilele înscrise în c.f. nr. x Sibiu s-au pronunțat hotărâri judecătorești în sensul că Ordinul Franciscan nu este continuator în drepturi al proprietarului tabular, acesta fiind o entitate distinctă de solicitant.
Astfel, prin sentința civilă nr. 6171/13.10.2003, pronunțată de Judecătoria Sibiu în dosarul nr. x/2003 a fost admisă excepția lipsei calității procesuale active a Ordinului Franciscan, cu motivarea că reclamantul nu a putut face dovada că este fostul proprietar tabular, nici continuatorul în drepturi al acestuia, pentru a beneficia de restituirea în natură sau de măsurile reparatorii prin echivalent prevăzute de O.U.G. nr. 94/2000.
Prin decizia civilă nr. 448/14.06.2007, irevocabilă, pronunțată de Tribunalul Sibiu în dosarul nr. x/2005 s-a stabilit faptul că proprietara tabulară, înainte de preluarea imobilului de către Statul Român este Mănăstirea care are personalitate juridică și este entitate distinctă față de Ordinul Franciscan, care nu și-a dovedit calitatea de continuator al celui dintâi.
Prima instanță, pentru a respinge cererea de chemare în judecată ca neîntemeiată, a reținut că solicitantul din cererea de retrocedare nr. x/30.01.2003, respectiv Ordinul Franciscan, nu a dovedit calitatea de fost proprietarul tabular al imobilului solicitat în condițiile art. 4 alin. (2). O.U.G. nr. 94/2000, fiind o persoană juridică distinctă de proprietarul tabular al imobilului. Potrivit cărții funciare nr. x a localității Sibiu, proprietar al imobilului situat in municipiul Sibiu, str. x și str. x. județul Sibiu, compus din biserică, două corpuri de clădiri, curte și grădină, având destinația inițială Mănăstire a Călugărilor Franciscani, a fost "Mănăstirea din Sibiu al Ordinului călugăresc al Sfântului Francisc", iar nu reclamantul, Ordinul Franciscan.
Constituie un fapt necontestat că însăși înscrierea din CF demonstrează existența dreptului de proprietate în beneficiul unei alte persoane juridice decât reclamanta, iar chestiunea ce se impunea a fi rezolvată era cea a identității dintre persoanele juridice implicate, respectiv a preluării și contopirii patrimoniilor lor în urma dizolvării pe cale legală, într-un cuvânt, a continuității în drepturi între cele două persoane juridice vizate.
Arhiepiscopia Romano-Catolică de Alba-Iulia pentru Ordinul Franciscan, în calitate de persoană care a depus cererea de retrocedare, conform art. 1 din O.U.G. nr. 94/2000, nu a fost în măsură să justifice împrejurarea că, în ipoteza în care "Mănăstirea din Sibiu al Ordinului călugăresc al Sfântului Francisc" și-a încetat existența, este succesoarea în drepturi a acestui proprietar de la care imobilul a fost preluat de stat.
Fundația a fost reglementată prin Legea nr. 21/1924 ca fiind o persoană juridică de drept privat ce se constituie prin actul unilateral al unei persoane fizice sau juridice, prin grevarea unui patrimoniu în vederea realizării scopului propus; este o liberalitate a unei părți din patrimoniu și își poate produce efectele în timpul vieții (sub formă de donație) sau după moarte (prin testament). În urma acestei liberalități bunurile ies din patrimoniul fondatorului și alcătuiesc un subiect de drept distinct, care este fundația.
Încetarea fundației are loc și prin dizolvare de drept, caz prevăzut în art. 81 din Legea 21/1924, atunci când scopul ei a fost îndeplinit sau nu mai poate fi realizat. Destinația bunurilor, în cadrul procedurii specifice lichidării, este determinată prin actul de fondare, putând fi transmise altei persoane juridice, unei fundații de drept privat sau public cu scop similar, folosite în scopuri caritabile sau împărțite între persoanele care au alcătuit persoana juridică desființată.
În acest context, deși recurentul reclamant a susținut că prima instanță trebuia să țină seama de dispozițiile Codului de drept canonic cu privire la înființarea școlilor în cadrul cultului catolic și cu privire la regimul bunurilor după încetarea unor persoane juridice înființate de acesta, potrivit cărora bunurile se transmit în proprietatea persoanei juridice supraordonate, respectând voința fondatorilor și donatorilor, nu a demonstrat în mod concret și efectiv că a avut loc o asemenea transmisiune în ceea ce privește imobilul a cărui retrocedare formează obiectul judecății.
Potrivit dispozițiilor art. 565 din Noul C. civ., în cazul imobilelor înscrise în cartea funciară dovada dreptului de proprietate se face cu extrasul de carte funciară.
Dovada dreptului de proprietate revine reclamantului, încât cel ce invocă un drept sau cel care face o propunere justiției trebuie să o dovedească:
"actori incubit onus probandi" Or, în speță, deși se pune problema unui imobil înscris în cartea funciară, recurentul reclamant nu a dovedit, prin actele depuse la dosar, că deținea, anterior preluării lui de către stat, un titlu de proprietate asupra imobilului revendicat sau că este continuatorul în drepturi a fortului proprietar tabular.
Pentru toate aceste considerente, Înalta Curte apreciază că Decizia nr. 7382/29.09.2017 este legal emisă, cu respectarea prevederilor O.U.G. nr. 94/2000 și a normelor metodologice de aplicare, iar criticile reclamantului, din perspectiva motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., sunt neîntemeiate.
Temeiul legal al soluției adoptate în recurs
Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 și art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge excepția nulității recursului.
Respinge recursul declarat de recurentul-reclamant Ordinul Franciscan împotriva sentinței civile nr. 237 din data de 14 noiembrie 2018, pronunțate de Curtea de Apel Alba Iulia, secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 18 noiembrie 2020.