ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 6136/2020

Ședința publică din data de 18 noiembrie 2020

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, la data de 30.03.2018, sub nr. x/2018, reclamanta S.C. A. S.R.L. a formulat, în contradictoriu cu pârâții Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale - Direcția Generală Pescuit - Autoritatea de Management pentru POPAM și Direcția Generală a Finanțelor Publice Galați - Administrația Județeană a Finanțelor Publice Tulcea, contestație împotriva Deciziei de instituire a măsurilor asigurătorii nr. x/05.02.2018, solicitând anularea acesteia.

Prin sentința civilă nr. 5393 din 17 decembrie 2018 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, s-a respins acțiunea formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâții Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale - Direcția Generală Pescuit - Autoritatea de Management pentru POPAM și Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Galați - Administrația Județeană a Finanțelor Publice Tulcea, ca neîntemeiată.

Împotriva sentinței civile nr. 5393 din 17 decembrie 2018 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamanta S.C. A. S.R.L. a declarat recurs, criticând-o pentru nelegalitate, solicitând admiterea recursului, casarea sentinței recurate și, în rejudecare admitere acțiunii astfel cum a fost formulată.

În contextul unei succinte prezentări a situației de fapt, recurenta a susținut că hotărârea este dată cu încălcarea prevederilor art. 45 alin. (4) din O.G. nr. 66/2011, prima instanță reținând în mod eronat legalitatea deciziei de instituire a măsurilor asiguratorii.

Astfel, este greșită reținerea curții de apel în sensul că este îndeplinită condiția ca din Decizia contestată să rezulte existența unei suspiciuni de fraudă, respectiv a unei fapte penale, precum și legătura de cauzalitate între existența faptei penale/fraudei și creanța bugetară prin mențiunile de la rubrica "motivarea măsurii dispuse", această motivare nefiind suficientă, nearătând în ce constă frauda/fapta penală în sensul O.G. nr. 66/2011 și nici în ce fel ar depinde existența creanței bugetare de existența fraudei.

Astfel, la fel ca în materie penală, efectuarea unei sesizări penale trebuie să aibă la bază indicii obiective cu privire la savârșirea unei infracțiuni/fraude, iar nu simple presupuneri, nefiind în sarcina organelor penale efectuarea unui control al modalității de administrare a fondurilor europene.

A mai susținut recurenta că o dovadă a faptului că motivarea nu este una efectivă o reprezintă faptul că nu este estimat un prejudiciu, astfel cum prevăd normele legale pentru emiterea deciziei, ci suma pentru care a fost emisă decizia de instituire a măsurilor asiguratorii vizează întreaga sumă a finanțării.

De asemenea, cu privire la necesitatea dovedirii sesizării DLAF/ANI, este eronată și aprecierea primei instanțe în sensul că "niciunul dintre textele legale incidente nu impun cu necesitate inserarea unor astfel de mențiuni", această condiție având legătură cu "suspendarea titlului de creanță, nevizând luarea măsurilor asiguratorii".

Or, art. 45 alin. (4) din O.G. nr. 66/2011 prevede această condiție obligatorie, neavând, așadar, caracter facultativ, fiind cunoscut faptul că este esențial ca actul administrativ emis să cuprindă mențiuni cu privire la îndeplinirea tuturor condițiilor.

Totodată, ambele condiții, existența sesizării și supendarea emiterii titlului de creanță, interdependente, într-adevăr, sunt obligatorii pentru emiterea deciziei de instituire a măsurilor asiguratorii.

Cu privire la ne-suspendarea emiterii titlului ce creanță, recurenta a arătat că rațiunea pentru care decizia de instituire a măsurilor asiguratorii se poate emite doar dacă a fost suspendată emiterea titlului de creanță este legată de faptul că titlul de creanță este un act cu caracter executoriu, astfel încât, odată emis, nu este nevoie de o Decizie provizorie de măsuri asiguratorii, putându-se proceda la executare, în toate formele sale.

Or, în cauză lipsește dovada sesizării DLAF/ANI, iar o dovadă în plus în sensul că acestea nu au fost învestite cu o astfel de sesizare este ne-suspendarea emiterii titlului de creanță, nefiind, așadat, îndeplinite condițiile prevăzute de art. 45 alin. (4) din O.G. nr. 66/2011.

Cererea de recurs a fost întemeiată pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Intimații-pârâți au formulat întâmpinari, prin care au invocat excepția nulități irecursului, pentru neindicarea motivelor de nelegalitate care să se circumscrie prevedeilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Pe fond, au solicitat respingerea recursului ca nefondat, apreciind că sentința recurată este temeinică și legală, fiind dată cu aplicarea corectă a normelor de drept material incidente situației de fapt reținute.

S-a solicitat, totodată, respingerea unei eventuale cereri de acordare de cheltuieli de judecată, iar, în subsidiar, cenzurarea respectivelor cheltuieli.

În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs și de efectuare a comunicării actelor de procedură între părțile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 471

1

și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., cu aplicarea și a dispozițiilor O.U.G. nr. 80/2013.

În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 471

1

și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., prin rezoluția din data de 20 martie 2020, s-a fixat termen de judecată pentru soluționarea cererii de recurs la data de 21 octombrie 2020, în ședință publică, cu citarea părților.

II. Soluția și considerentele Înaltei Curți asupra recursului

Examinând sentința recurată prin prisma criticilor invocate prin cererea de recurs, a apărărilor invocate prin întâmpinare și a dispozițiilor legale incidente în materia suspusă verificării, Înalta Curte constată că recursul este fondat, pentru considerentele expuse în continuare.

Prin Decizia de instituire a măsurilor asigurătorii nr. x/05.02.2018, în temeiul art. 45 alin. (4) din O.U.G. nr. 66/2011, s-a dispus instituirea măsurilor asigurătorii pentru a preveni eventuale imposibilitate de recuperare a prejudiciului în cuantum de 1.291.749,24 RON, reprezentând cheltuieli decontate societății A. S.R.L. prin Programul Operațional Pescuit 2007 - 2013.

Instanța de contencios administrativ și fiscal a fost învestită cu o cerere prin care reclamanta S.C. A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâții Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale - Direcția Generală Pescuit - Autoritatea de Management pentru POPAM și Direcția Generală a Finanțelor Publice Galați - Administrația Județeană a Finanțelor Publice Tulcea, a solicitat anularea Decizia de instituire a măsurilor asigurătorii nr. x/05.02.2018.

Prin sentința recurată acțiunea a fost respinsă, reclamanta formulând critici de nelegalitate pe care Înalta Curte le apreciază ca fiind fondate.

Astfel, instanța de control judiciar reține că potrivit art. 45 alin. (4) din O.U.G. nr. 66/2011 "În cazul în care existența creanței bugetare depinde de existența unei fapte penale, respectiv a unei fraude, și a fost sesizat/sesizată DLAF/Agenția Națională de Integritate - ANI, autoritățile competente prevăzute la art. 20 suspendă de drept emiterea titlului de creanță până la obținerea deciziei definitive a instanței privind caracterul penal sau nepenal al faptei incriminate și dispun aplicarea măsurilor asiguratorii prevăzute la art. 40 alin. (1), cu aplicarea corespunzătoare a prevederilor art. 8 alin. (2)."

În ceea ce privește forma pe care trebuie să o aibă înscrisul prin care se instituie măsurile asigurătorii, sunt incidente dispozițiilor Anexei 6 la Normele metodologice adoptate prin H.G. nr. 875/2011.

Înalta Curte constată că, după indicarea naturii creanței bugetare, respectiv cheltuieli decontate din Programul Operațional Pescuit 2007-2013, în cuprinsul deciziei de instituire a măsurilor asigurătorii contestată, la rubrica "Motivarea dispunerii măsurilor asigurătorii", se menționează că "în urma controlului efectuat de către echipa de control din cadrul Direcției Generale Control Antifraudă și Inspecții au rezultat indicii privind o posibilă fraudă, constând în includerea valorii TVA aferentă unor lucrări incluse în Raporul de evaluare și ulterior decontate de DG AM POP, precum și suspiciunea includerii în valoare totală a Raportului de evaluare a unor sume aferente unor lucrări care nu au fost executate și nici plătite de beneficiar prestatorului. Până la stabilirea caracterului penal sau nepenal al faptei de către organele abilitate, se dispune instituirea măsurilor asigurătorii în cuantumul tuturor sumelor plătite beneficiarului pentru a se preveni eventuala imposibinilitate a recuperării prejudiciului".

Or, astfel cum a reținut și instanța de fond, o atare mențiune reliefează cu evidență ideea că existența creanței bugetare depinde de existența unei fapte penale, respectiv a unei fraude.

Înalta Curte constată că prin Ordonanța de clasare a urmăririi penale din data de 25 mai 2018, emisă în dosarul nr. x/2018 de către Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial Constanța, care a fost sesizată la data de 13 aprilie 2018 de Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale - Direcția Generală, Control, Antifraudă și Inspecții, s-a dispus "clasarea urmăririi penale pentru săvârșirea infracțiunilor de folosire și prezentare cu rea-credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Uniunii Europene sau din bugetele administrate de aceasta ori în numele ei, prevăzută de art. 18

1

alin. (1) din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea și sancționarea faptelor de corupție, Fals în înscrisuri sub semnătură privată prevăzut de art. 322 C. pen. în legătură cu derularea de către S.C. A. S.R.L. a proiectului Construire pensiune turistică, amenajare incintă + împrejmuire, cod SIMPOP x, finanțat din Fondul European pentru Pescuit, întrucât fapta nu este prevăzută de legea penală."

Înalta Curte amintește că măsurile asigurătorii reprezintă o situație de excepție din cauza efectului de restrângere adusă dreptului de proprietate al societății debitoare, ceea ce însemnă că la dispunerea acestora trebuie respectate condițiile expres prevăzute de dispozițiile ce le reglementează, o interpretare contrară având semnificația că, ori de câte ori organele competente ar constata indicii privind o posibilă fraudă, acestea ar fi îndreptățite să ia măsuri asigurătorii, ceea ce ar transforma aceste măsuri în regulă, iar nu în excepție, astfel cum este reglementată.

În speță, astfel cum prevede art. 45 alin. (4) din O.U.G. nr. 66/2011, și cum s-a menționat în decizia de instituire a măsurilor asigurătorie contestată, s-a stabilit că, până la stabilirea caracterului penal sau nepenal al faptei de către organele abilitate, se dispune instituirea măsurilor asigurătorii în cuantumul tuturor sumelor plătite beneficiarului pentru a se preveni eventuala imposibilitate a recuperării prejudiciului.

Or, din Ordonanța de clasare a urmăririi penale din data de 25 mai 2018, emisă în dosarul nr. x/2018 de către Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial Constanța, necontestată astfel cum a susținut intimatul-pârât MADR la interpelarea instanței de recurs, rezultă că suspiciunea de fraudă ori faptă penală care condiționează dispunerea măsurii asigurătorii în discuție, nu s-a confirmat, astfel că se impune anularea acesteia.

Dincolo de aceste aspecte, Înalta Curte constată că prin sentința nr. 585 din 28 iulie 2020 pronunțată de Tribunalul Tulcea, secția civilă de contencios admiinstrativ și fiscal în dosarul nr. x/2018, s-a admis acțiunea formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L. în contradictoriu cu pârâtul MADR și MADR - Direcții Generală Control, Antifraudă și Inspecții și s-a anulat Nota de constatare nr. x/20.04.2018 (cu consecința exonerării de la plata sumei de 217.408,23 RON) și Decizia nr. 45/22.06.2018, prin care a fost respinsă contestația împotriva acesteia, acte emise ulterior deciziei de instituire a măsurilor asigurătorii contestată în prezentul dosar.

Această sentință, deși nu este definitivă, constituie un reper în verificarea legalității actelor administrative contestate, prin care s-a aplicat reclamantei o corecție financiară pentru o pretinsă neregulă, întrucât judecătorul fondului a avut posibilitatea administrării și interpretării unor probe și a efectuării unei evaluări aprofundate, apreciind că se impune anularea acestora, neconfirmându-se, așadar, nici existența neregulii invocate de pârâti.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul prevederilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge excepția nulității recursului invocată de intimați, va admite recursul, va casa sentința recurată și, rejudecând, va admite acțiunea și va anula decizia de instituire a măsurilor asiguratorii nr. x/05.02.2018.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepția nulității recursului invocată de intimați.

Admite recursul declarat de recurenta-reclamantă S.C. A. S.R.L., împotriva sentinței nr. 5393 din 17 decembrie 2018, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința recurată și rejudecând:

Admite acțiunea formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L. în contradictoriu cu pârâții Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale - Direcția Generală Pescuit - Autoritatea de Management pentru POPAM și Direcția Generală a Finanțelor Publice Galați - Administrația Județeană a Finanțelor Publice Tulcea.

Anulează decizia de instituire a măsurilor asiguratorii nr. x/05.02.2018.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 18 noiembrie 2020.