ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 6125/2020

Ședința publică din data de 18 noiembrie 2020

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel sub nr. x/2018 din data de 14.12.2018, petenții A. și B. au formulat cerere pentru aplicarea unei amenzi de 20% din salariul minim (380 RON) pe zi conducătorului ANPA și obligarea la plata unei penalități în favoarea petenților stabilită între 100 și 1.000 RON pe zi până la îndeplinirea obligației stabilite prin titlul executoriu, în contradictoriu cu Agenția Națională pentru Pescuit și Acvacultura și conducătorul instituției C..

În motivarea cererii, petenții au susținut că au sesizat Curtea de Apel Ploiești pentru obligarea pârâtei la predarea terenului, cu privire la care s-a dispus reconstituirea dreptului de proprietate în favoarea petenților, de către Comisia Județeană Dâmbovița pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate asupra Terenurilor.

Cererea a fost admisă conform sentinței nr. 212 din 28.10.2014, care a devenit definitivă prin respingerea recursului conform deciziei nr. 1459 din 10.04.2017.

Prin sentința nr. 11/CC din camera de consiliu din data de 18 martie 2019, Curtea de Apel Ploiești, secția contencios administrativ și fiscal a admis cererea privind instituirea unei amenzii pentru neexecutarea hotărârii judecătorești formulată de petenții A. și B., în contradictoriu cu intimații Agenția Națională pentru Pescuit și Acvacultură și C., a aplicat conducătorului (ANPA) o amendă în cuantum de 20% din salariul minim brut pe economie pe zi de întârziere, până la executarea obligației prevăzută în titlul executoriu reprezentat de sentința nr. 212 din 28.10.2014 a Curții de Apel Ploiești, a acordat reclamanților penalități care vor fi suportate de pârâta ANPA, în cuantum de 200 RON pe zi de întârziere, de la data rămânerii definitive a prezentei, până la executarea obligației prevăzute în titlul executoriu reprezentat de sentința nr. 212 din 28.10.2014 a Curții de Apel Ploiești, a obligat pârâții în solidar la plata către reclamanți a sumei de 1000 RON cu titlu de cheltuieli de judecată.

Împotriva sentinței nr. 11/CC din camera de consiliu din data de 18 martie 2019, pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția contencios administrativ și fiscal a declarat recurs pârâta Agenția Națională pentru Pescuit și Acvacultură.

În dezvoltarea motivelor de recurs se arată că hotărârea a fost pronunțată cu greșita aplicare a normelor de drept material, reținându-se o situație de fapt eronată. Incidența motivelor de recurs prevăzute de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8. Sentința civilă nr. 212/2014 ce constituie titlul executoriu nu a putut fi pusă în executare din motive neimputabile ANPA. Materialul cartografic (hărțile cadastrale vechi) ce au stat la baza expertizei efectuate de către expert D. era viciat prin prisma faptului că, nefiind folosit sistemul național stercografic 1970 (stereo 70) acesta nu conținea măsurători bazate pe coordonate digitale GPS și în realitate (adică măsurate corect) relevă un teren ce conține amenajări piscicole (iazul nr. 6 și 7 - concesionate de către S.C. E. SA). Această expertiză se extinde asupra unor bunuri imobile (în speță diguri) ce nu erau în administrarea ANPA fiind intabulate ca proprietate privata a unui terț, instituția noastră neputând să predea ceva ce nu arc.

Procesul-verbal de delimitare semnat în 2011 la care face referire reclamantul ca fiind începutul pașilor administrativi pentru predarea terenului, semnat de către părți, OCPI și martori nu poate fi considerat ca începutul procedurii din moment ce acesta NU conține o lista de coordonate care să permită delimitarea. Nici acesta nu a fost măsurat corespunzător în sistem cu coordonate digitale.

Hotărârea este nemotivată deoarece nu au fost analizate sub nici un aspect înscrisurile ce dovedeau imposibilitatea executării sentinței mcivile nr. 212/2014 care deja fuseseră depuse la dosar.

În speță este de precizat faptul că instanța a reținut în mod greșit faptul că ANPA nu și-ar fi executat corect obligațiile raportat la ceea ce prevedea dispozitivul sentinței nr. 212/2014. De asemenea în mod greșit atitudinea echivocă a instituției pârâte din moment ce ANPA nu era singura instituție obligată să facă demersuri în vederea punerii în executare a sentinței menționate.

La dosarul cauzei a fost depuse înscrisuri ce au dovedit faptul că ANPA a inițiat demersurile necesare. Mai departe, ulterior pronunțării sentinței din prezenta cauză, instituția prefectului a comunicat către ANPA o adresă prin care i-a pus în vedere toți pași administrativi necesari executării sentinței nr. 212/2014.

În această adresă comunicată, din nefericire, ulterior pronunțării acestui dosar se prevede clar necesitatea efectuării unei actualizări a expertizei din 2006 prin transpunerea acesteia într-un sistem stereo 60, transpunere ce ar facilita mai departe predarea terenului către Comisia Locală pentru Fond Funciar Butimanu.

Numai după ce toți acești pași administrativi vor fi îndepliniți atunci Comisia județeană va solicita ANPA predarea terenului pe bază de protocol de predare-primire către comisia locală, iar ulterior către comisia județeană. Acesta este momentul în care ar fi exigibilă obligația ANPA de preda terenul și nu anterior urmării acestor pași.

În cele din urma după ce terenul va fi la dispoziția comisiei locale aceasta va efectua documentația aferentă și va face propunerea către comisia județeană pentru eliberarea titlului de proprietate pe numele beneficiarului.

O altă problemă esențială ce se pune este faptul că o parte din terenul a cărei predare este obligată să o execute ANPA este bun proprietate publică inclus în inventarul centralizat al bunurilor proprietate public de interes național aprobat prin H.G. nr. 1705/2006. Înainte ca ANPA să poată preda acest teren se impune realizarea documentației aferente și necesare procedurii de scoatere din domeniul public al statului român prin ANPA ca administrator și trecerea acestuia în domeniul privat al UAT- Butimanu.

Legea nr. 165/2015 precum și normele de aplicare ale acesteia stabilesc această obligație în sarcina Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților la cererea Comisie Județene Dâmbovița pentru restituirea proprietăților. Este de precizat faptul că ANRP este obligată să verifice documentația transmisă de către Comisa Județeană și această instituție nu va iniția proiect de H.G. pentru scoaterea din domeniul public al statului în lipsa unui proces-verbal de delimitare realizat cu coordonate digitale în sistem stereo 70, PV de delimitare care va conține în mod obligatoriu coordonate fixe stabilite prin GPS. Acest PV de delimitare va trebui semnat și asumat și de către partea reclamantă.

Este de reținut faptul că prin acest proces-verbal de delimitare nu se poate reduce suprafața menționată în dispozitivul sentinței civile nr. x/2014 ci doar se va face delimitarea și amplasamentul real al bunului a cănii predare se solicită.

Pentru a putea executa obligația stabilită conform sentinței civile nr. 212/2014 ANPA are nevoie de concursul reclamantului care va trebui să își dea acceptul asupra delimitării în calitate de solicitant/persoană îndreptățită. În lipsa acestuia ANPA nu poate preda terenul în cauză.

Pentru toate aceste considerente solicită admiterea recursului, casarea hotărârii atacate și rejiulecarea cu consecința firească a respingerii acțiunii inițiale ca fiind nefondată.

Intimații-reclamanți au depus întâmpinare prin care au solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

Cu privire la examinarea recursului în completul filtru

În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs și de efectuare a comunicării actelor de procedură între părțile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 471

1

și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., cu aplicarea și a dispozițiilor O.U.G. nr. 80/2013.

În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 471

1

și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., prin rezoluția din data de 06 iunie 2020, s-a fixat termen de judecată pentru soluționarea cererilor de recurs la data de 18 noiembrie 2020, în ședință publică, cu citarea părților.

Examinând sentința atacată, în raport cu actele și lucrările dosarului, precum și cu dispozițiile legale incidente în cauză, prin prisma criticilor formulate de recurenta-pârâtă, Înalta Curte apreciază că recursul este nefondat și va fi respins.

Intimații-reclamanți au învestit instanța de contencios administrativ și fiscal cu o cerere prin care au solicitat aplicarea unei amenzi de 20% din salariul minim (380 RON) pe zi conducătorului ANPA și obligarea la plata unei penalități în favoarea petenților stabilită între 100 și 1.000 RON pe zi până la îndeplinirea obligației stabilite prin titlul executoriu, în contradictoriu cu Agenția Națională pentru Pescuit și Acvacultura și conducătorul instituției C..

Prima instanță a admis cererea dedusă judecății și a aplicat conducătorului (ANPA) o amendă în cuantum de 20% din salariul minim brut pe economie pe zi de întârziere, până la executarea obligației prevăzută în titlul executoriu reprezentat de sentința nr. 212 din 28.10.2014 a Curții de Apel Ploiești, a acordat reclamanților penalități care vor fi suportate de pârâta ANPA, în cuantum de 200 RON pe zi de întârziere, de la data rămânerii definitive a prezentei, până la executarea obligației prevăzute în titlul executoriu reprezentat de sentința nr. 212 din 28.10.2014 a Curții de Apel Ploiești, a obligat pârâții în solidar la plata către reclamanți a sumei de 1000 RON cu titlu de cheltuieli de judecată.

Învestită cu soluționarea cererii de recurs, Înalta Curte va răspunde punctual motivelor invocate.

În cea ce privește motivul de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., Înalta Curte, constată că aceste ciritici vizează nerespectarea exigențelor dispozițiilor art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., respectiv faptul că hotărârea ar fi nemotivată deoraece nu au fost analizate sub niciun aspect înscrisurile ce dovedeau imposibilitatea executării sentinței civile nr. 212/2014 depuse la dosar.

Înalta Curte consată că în procedura instituită de dispozițiile art. 24 alin. (1)-(3) din Legea nr. 554/2004 nu poate fi reanalizat materialul cartografic (hărțile cadastrale vechi) ce au stat la baza expertizei efectuate de către expert D., neavând relevanță un eventual viciu, atât timp cât punerea în executare a unei hotărâri judecătorești, care constituie titlu executoriu, nu permite reanalizarea probelor administrate.

Din această perspectivă recursul este nefondat, considerentele explicând în mod convingător soluția pronunțată în dispozitiv, prin argumente de fapt și de drept care demonstrează că judecătorul fondului a analizat în mod adecvat situația de fapt și susținerile părților, trecându-le prin filtrul propriei sale aprecieri.

Prin urmare, Înalta Curte reține caracterul nefondat al recursului în privința criticilor întemeiate pe motivul de casare reglementat de art. 488 pct. 6 din C. proc. civ.

Cu privire la critica întemeiată pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte constată că potrivit acestui motiv, casarea unor hotărâri se poate cere când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material. Prin intermediul acestui motiv de recurs poate fi invocată numai încălcarea sau aplicarea greșită a legii materiale, nu și a legii procesuale. Hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii atunci când instanța, deși a recurs la textele de lege aplicabile speței, fie le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, adăugând sau omițând unele condiții pe care textele nu le prevăd, fie le-a aplicat greșit.

În cauza de față acest motiv nu este incident, având în vedere că interpretarea pe care prima instanță a dat-o dispozițiilor legale este corectă.

Astfel, în mod corect a reținut instanța de fond că, potrivit art. 24 alin. (1)-(3) din Legea nr. 554/2004, (1) Dacă în urma admiterii acțiunii autoritatea publică este obligată să încheie, să înlocuiască sau să modifice actul administrativ, să elibereze un alt înscris sau să efectueze anumite operațiuni administrative, executarea hotărârii definitive se face de bunăvoie în termenul prevăzut în cuprinsul acesteia, iar în lipsa unui astfel de termen, în termen de cel mult 30 de zile de la data rămânerii definitive a hotărârii. (2) În cazul în care debitorul nu execută de bunăvoie obligația sa, aceasta se duce la îndeplinire prin executare silită, parcurgându-se procedura prevăzută de prezenta lege. (3) La cererea creditorului, în termenul de prescripție a dreptului de a obține executarea silită, care curge de la expirarea termenelor prevăzute la alin. (1) și care nu au fost respectate în mod culpabil, instanța de executare, prin hotărâre dată cu citarea părților, aplică conducătorului autorității publice sau, după caz, persoanei obligate o amendă de 20% din salariul minim brut pe economie pe zi de întârziere, care se face venit la bugetul de stat, iar reclamantului îi acordă penalități, în condițiile art. 906 din C. proc. civ.

Conform sentinței civile nr. 3520 din 04.10.2007 a Judecătoriei Târgoviște, petenților din prezenta cauză li s-a reconstituit dreptul de proprietate pentru suprafața de 18.582 mp teren situat în intravilanul comunei Butimanu, iar prin sentința civilă nr. 212 din 28.10.2014 a Curții de Apel Ploiești, rămasă definitivă prin Decizia nr. 1459 din 10.04.2017 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, intimata Agenția Națională Pentru Pescuit și Acvacultură a fost obligată să predea către Comisia Județeană Dâmbovița pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor și către Comisia Locală de aplicare a Legilor fondului funciar Butimanu, terenul în suprafață de 18.582 mp situat în intravilanul comunei Butimanu, identificat conform raportului de expertiză întocmit de expert D..

În acest context, nu are relevanță faptul că în vederea predării acestui teren Agenția Națională pentru Pescuit și Acvacultură trebuia să realizeze documentația aferentă și necesară procedurii de scoatere din domeniul public al statului român și trecerea acestuia în domeniul privat al UAT- Butimanu atât timp cât, prin hotărâre definitivă, aceasta a fost obligată să predea către Comisia Județeană Dâmbovița pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor și către Comisia Locală de aplicare a Legilor fondului funciar Butimanu, terenul în suprafață de 18.582 mp situat în intravilanul comunei Butimanu.

De fapt, aceste aspecte au fost reiterate și analizate de instanța de judecată cu ocazia pronunțării sentinței nr. 212/2014, astfel cum reiese din considerente acesteia, în care s-a arătat că nu pot fi reținute susținerile în sensul imposibilității delimitării suprafeței solicitate de suprafața rămasă în administrarea sa, în condițiile existenței unui raport de expertiză tehnică judiciară, a existenței unui proces-verbal de delimitare, a unui plan de amplasament și delimitare certificat de OCPI Dâmbovița, precum și a unui plan parcelar pentru tarlaua11 parcela x și parcela x.

Prin urmare, Înalta Curte apreciază că susținerile și criticile recurentei-pârâte sunt neîntemeiate și vor fi respinse, iar instanța de fond a pronunțat o hotărâre cu interpretarea corectă a normelor de drept material.

Pentru toate considerentele expuse la punctul anterior, în temeiul art. 20 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurenta-pârâtă Agenția Națională pentru Pescuit și Acvacultură împotriva sentinței nr. 11 C. civ. din 18 martie 2019, pronunțate de Curtea de Apel Ploiești, secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 18 noiembrie 2020.