ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1459/2017

Decizia nr. 1459/2017

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea formulată reclamanții A. și B. au solicitat, în contradictoriu cu pârâta Agenția Națională pentru Pescuit și Acvacultură, în temeiul dispozițiilor art. 1 și 8 din Legea nr. 554/2004, obligarea la predarea către Comisia Județeană Dâmbovița pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor și către Comisia Locală de aplicare a Legii fondului funciar Butimanu a terenului cu privire la care s-a dispus reconstituirea proprietății ca efect a legilor de reparație și stabilirea unui termen pentru executarea obligației de predare precum și amendă în caz de neexecutare în termen, conform art. 24 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, în cuantum de 20% din salariul minim brut pe economie.

Prin sentința civilă nr. 212 din 28 octombrie 2014, Curtea de Apel Ploiești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a admis în parte acțiunea formulată de reclamanții A. și B., în contradictoriu cu pârâta Agenția Națională pentru Pescuit și Acvacultură, a obligat pârâta să predea către Comisia Județeană Dâmbovița pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor și către Comisia Locală de aplicare a Legii fondului funciar Butimanu, terenul în suprafață de 18.582 m.p., situat în intravilanul comunei Butimanu, identificat conform raportului de expertiză întocmit de expert C. și a respins în rest acțiunea ca neîntemeiată.

Împotriva sentinței civile nr. 212 din 28 octombrie 2014 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, pârâta Agenția Națională pentru Pescuit și Acvacultură a declarat recurs.

În recursul declarat de Agenția Națională pentru Pescuit și Acvacultură a fost criticată soluția instanței de fond deoarece nu s-a pronunțat asupra a două excepții pe care le-a invocat, respectiv excepția inadmisibilității și excepția autorității de lucru judecat.

Excepția inadmisibilității acțiunii a fost invocată în raport de prevederile art. 24 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ și s-a susținut că prin aceste dispoziții a fost instituit un mecanism special pentru a asigura executarea hotărârilor instanțelor de contencios administrativ de către autoritățile publice. În speță, hotărârea a cărei anulare o urmăresc reclamanții nu a fost pronunțată de o instanță de contencios administrativ, ci de o instanță civilă, în materia fondului funciar, iar litigiile de fond funciar nu au fost date de legiuitor în competența instanțelor de contencios administrativ, ci a instanțelor civile de drept comun.

Excepția autorității de lucru judecat a fost invocată în raport de sentința nr. 4791 din 12.12.2013 pronunțată de Judecătoria Târgoviște în Dosarul nr. x/315/2012, sentință prin care a fost respinsă acțiunea reclamanților A. și B. prin care au solicitat în contradictoriu cu Agenția Națională pentru Pescuit și Acvacultură încheierea protocolului de predare-primire cu Comisia locală. În motivarea hotărârii instanța a arătat în esență că nu poate fi reținută susținerea că ar putea fi obligată la predarea terenurilor pârâtei Agenția Națională pentru Pescuit și Acvacultura în condițiile în care, potrivit dispozițiilor menționate (art. 69 din O.U.G. nr. 23/2008) și cum rezultă și din hotărârea Agenției Naționale pentru Pescuit și Acvacultura comunicată la dosar, o parte din terenurile deținute de această instituție nu se mai află în administrarea sa ci a Agenției Domeniilor Statului, fiind necesară o delimitare a suprafețelor rămase în prezent în administrarea Agenției Naționale pentru Pescuit și Acvacultura.

În ceea ce privește fondul cauzei s-a arătat că instanța de fond a motivat hotărârea prin raportare la art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale și la art. 1 din Protocolul nr. 1 la aceeași convenție, dar în această speță problema nu era la nivel de principiu al dreptului de proprietate al reclamanților.

Recurenta a invocat dispozițiile art. II din Legea nr. 317/2009 de aprobare a O.U.G. nr. 23/2008 privind pescuitul și acvacultura, dispoziții din care rezultă că Agenția Națională pentru Pescuit și Acvacultură se subrogă Agenției Domeniilor Statului doar în privința drepturilor și obligațiilor rezultate din contractele pe care le avea Agenția Domeniilor Statului cu agenții ce exploatau și administrau amenajările piscicole, astfel că Agenția Națională pentru Pescuit și Acvacultura nu exercita în numele statului prerogativele dreptului de proprietate ale acestuia, neavând atribuții în privința restituirii către foștii proprietari a terenurilor pe care sunt amenajări piscicole ci asemenea atribuție este conferită în mod expres Agenției Domeniilor Statului, potrivit art. 4 alin. (1) lit. a)-c) din Legea nr. 268/2001.

Chiar dacă există un protocol de predare către Agenția Națională pentru Pescuit și Acvacultura a unor suprafețe luciu de apă, această predare s-a făcut numai în privința administrării terenurilor respective și a încheierii contractelor cu agenții comerciali precum și a derulării politicilor de exploatare, iar acest fapt nu are însă consecința juridică a înlăturării obligațiilor Agenției Domeniilor Statului stabilite în mod expres prin actele normative, în legătură cu transmiterea acestor suprafețe în mod efectiv către foștii proprietari prin comisiile de fond funciar.

Conform art. 2 din Legea nr. 18/1991, în funcție de destinație, terenurile cu destinație agricolă sunt și amenajările piscicole, acest caracter fiind confirmat și prin art. 2 alin. (2) din Legea nr. 268/2001 privind privatizarea societăților comerciale ce dețin în administrare terenuri proprietate publică și privată a statului cu destinația agricolă și înființarea Agenției Domeniilor Statului, însă art. 2 din O.U.G. nr. 23/2008 privind pescuitul și acvacultura dă o altă definiție amenăjării piscicole.

Așadar, Agenția Domeniilor Statului (ce a fost înființată și ale cărei atribuții sunt reglementate de Legea nr. 268/2001) este acea instituție publică care are obligația transmiterii terenului în conformitate cu art. 3 alin. (3) din Legea nr. 268/2001 către comisiile locale, la cererea comisiilor județene. În același sens sunt și dispozițiile art. 7 alin. (7) din Legea nr. 268/2001 și cele ale art. 47 din H.G. nr. 890/2005, art. 9 din H.G. nr. 626/2001, ceea ce dovedește că obligația transmiterii terenurilor aparține Agenției Domeniilor Statului și nu Agenției Naționale pentru Pescuit și Acvacultură.

S-a solicitat casarea hotărârii atacate și trimiterea cauzei spre o nouă judecată Curții de Apel Ploiești.

Intimații A. și B. au formulat Întâmpinare și au solicitat respingerea recursului ca nefondat, iar recurenta Agenția Națională pentru Pescuit și Acvacultură a depus răspuns la întâmpinare, iar ambele părți au depus înscrisuri.

La data de 24.04.2015 a fost depusă la dosar de către D. SA o cerere de intervenție accesorie în interesul recurentei-pârâte Agenția Națională pentru Pescuit și Acvacultură.

A fost întocmit raportul asupra admisibilității recursului declarat, iar prin încheierea din 18 mai 2016 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, s-a dispus comunicarea acestuia.

La data de 17.06.2016 intimații-reclamanți A. și B. au formulat cerere pentru constatarea nulității absolute a recursului.

Prin încheierea din 16.02.2017 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, a fost admis în principiu recursul declarat de pârâta Agenția Națională pentru Pescuit și Acvacultură și s-a fixat termen pentru judecarea recursului la 31.03.2017, cu citarea părților.

Excepția nulității recursului a fost respinsă de către instanța de recurs prin încheierea din 31.03.2017, iar prin aceeași încheiere a fost admisă în principiu cererea de intervenție accesorie formulată de SC D. SA.

După examinarea motivelor de recurs, a dispozițiilor legale incidente în cauză, Înalta Curte va respinge recursul declarat pentru următoarele considerente:

Instanța de fond a fost învestită cu soluționarea acțiunii formulată de reclamanți prin care s-a solicitat obligarea la predarea, de către Agenția Națională pentru Pescuit și Acvacultură, a terenului cu privire la care s-a dispus reconstituirea dreptului de proprietate al acestora către Comisia Județeană Dâmbovița pentru Stabilirea Drepturilor de Proprietate asupra terenului și către Comisia Locală de Aplicare a Legii fondului funciar Butimanu și s-a solicitat, eventual, un termen pentru executarea obligației de predare și amendă în caz de neexecutare.

Acțiunea reclamanților a fost admisă în parte, în sensul că s-a considerat că poziția Agenției Naționale pentru Pescuit și Acvacultura este un veritabil refuz nejustificat, fiind o înșiruire de documente pe care Comisia Județeană pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor Dâmbovița ar fi trebuit să i le înainteze, ignorând faptul că documentația a fost deja înaintată.

Însă, s-a considerat că solicitarea reclamanților de stabilire a unui termen pentru executarea obligației de predare și a unei amenzi în caz de neexecutare în termen este neîntemeiată pentru că dispozițiile art. 24 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 sunt aplicabile în cazul refuzului executării sentinței, inaplicabile la momentul pronunțării litigiului în fond, moment în care termenul de 30 de zile pe care pârâta îl are la dispoziție pentru executarea hotărârii nu s-a împlinit.

Prin recursul declarat a fost criticată soluția instanței de fond în ceea ce privește admiterea acțiunii în parte, dar criticile Agenției Naționale pentru Pescuit și Acvacultura sunt nefondate.

Referitor la critica soluției instanței de fond că nu ar fi analizat cele două excepții invocate de Agenția Națională pentru Pescuit și Acvacultura se constată că este nefondată deoarece prin încheierea din 24.09.2014 a Curții de Apel Ploiești, secția a II-a civilă, contencios administrativ și fiscal, au fost respinse excepțiile inadmisibilității și autorității de lucru judecat ca neîntemeiate, cu motivarea că excepția inadmisibilității va fi respinsă raportat la obiectul cererii deduse judecății, respectiv art. 8 din Legea nr. 554/2004, instanța de contencios administrativ fiind învestită cu verificarea și analizarea refuzului autorității de emitere a unui act administrativ, iar excepția autorității de lucru judecat pentru că nu există identitate de obiect și cauză între litigiul ce a făcut obiectul Dosarului nr. x/315/2013 și prezentul litigiu.

Deși au fost reluate în motivele de recurs cele două excepții, se constată că soluția instanței de fond în privința acestor excepții este legală, iar excepțiile sunt nefondate.

Excepția inadmisibilității a fost invocată în raport cu prevederile art. 24 din Legea nr. 554/2004, dar criticile recurentei sunt nefondate.

Într-adevăr, prin dispozițiile art. 24 din Legea nr. 554/2004 a fost instituit un mecanism special pentru a asigura executarea hotărârilor instanțelor de contencios administrativ de către autoritățile publice, prin crearea unui mijloc de constrângere a conducătorului autorității publice obligat la executare, însă, prin cererea adresată instanței de fond, reclamanții nu au solicitat executarea unei hotărâri civile, așa cum susține recurenta, ci să analizeze dacă există sau nu un refuz nejustificat al autorității publice în privința cererii adresate acesteia. Mai mult, solicitarea reclamanților de a se dispune amendarea potrivit art. 24 din Legea nr. 554/2004 a fost respinsă, iar aceștia nu au formulat recurs.

Excepția autorității de lucru judecat este și ea nefondată.

Potrivit art. 431 alin. (1) C. proc. civ.: „Nimeni nu poate fi chemat în judecată de două ori în aceeași calitate, în temeiul aceleiași cauze și pentru același obiect”.

În raport cu acest text, pentru a fi în prezența unei autorități de lucru judecat, se impune a fi îndeplinită condiția triplei identități de părți, obiect și cauză.

Or, în speță, în raport de sentința nr. 4791 din 12.12.2013 a Judecătoriei Târgoviște pronunțată în Dosarul nr. x/315/2012 se constată că tripla identitate nu este îndeplinită. Soluția pronunțată de Judecătoria Târgoviște a vizat o cerere, calificată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, prin decizia nr. 4935 din 10.04.2013, pronunțată în urma conflictului de competență, ca fiind una formulată potrivit Legii nr. 18/1991, adică un litigiu civil, iar prezentul litigiu este unul de contencios administrativ referitor la refuzul unei autorități publice.

Mai mult, instanța de fond a făcut referire la faptul că ulterior acesteia, a fost emisă adresa nr. 11476/26.02.2014 de către Agenția Domeniilor Statului prin care s-a precizat că prin Protocolul de predare-preluare nr. 4025 din 23.11.2009 Agenția Domeniilor Statului a predat către Agenția Națională de Pescuit și Acvacultură suprafețele de teren categoria de folosință luciu de apă pe care le deținea pe raza administrativ teritorială a comunei Butimanu, jud. Dâmbovița, îndrumând reclamanții a se adresa deținătorului suprafeței reconstituite și adresa nr. 2884/07.05.2014 emisă de Instituția Prefectului Județului Dâmbovița.

În privința soluției instanței de fond se constată că sunt nefondate criticile recurentei.

Față de soluția atacată, prin care a fost obligată recurenta-pârâtă să predea către Comisia Județeană Dâmbovița pentru Stabilirea Drepturilor de Proprietate asupra Terenurilor și către Comisia Locală de aplicare a legii fondului funciar Butimanu terenul în suprafață de 18.582 m.p., situat în intravilanul comunei Butimanu, criticile din motivele de recurs au vizat tocmai faptul că recurenta nu ar avea atribuții în privința restituirii către foștii proprietari ai terenurilor pe care sunt amenajări piscicole și că această atribuție ar fi conferită Agenției Domeniilor Statului.

Este adevărat că potrivit art. 4 alin. (1) lit. a) și c) din Legea nr. 268/2001 privind privatizarea societăților comerciale ce dețin în administrare terenuri proprietate publică și privată a statului cu destinație agricolă și înființarea Agenției Domeniilor Statului:

„(1) Se înființează Agenția Domeniilor Statului, instituție de interes public cu personalitate juridică, cu caracter financiar și comercial, finanțată din surse extrabugetare, în subordinea Ministerului Agriculturii, Alimentației și Pădurilor, având ca atribuții:

a) exercitarea în numele statului a prerogativelor dreptului de proprietate asupra terenurilor cu destinație agricolă aparținând domeniului privat al statului;

c) administrarea terenurilor cu destinație agricolă aparținând domeniului public și privat al statului, aflate în exploatarea societăților naționale, a institutelor și stațiunilor de cercetare și producție agricolă și a unităților de învățământ agricol și silvic”.

În conformitate cu prevederile art. 3 alin. (3) din același act normativ: „Terenurile care urmează să fie retrocedate în conformitate cu prevederile Legii fondului funciar nr. 18/1991, republicată, și ale Legii nr. 1/2000 pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole și celor forestiere, solicitate potrivit prevederilor Legii fondului funciar nr. 18/1991 și ale Legii nr. 169/1997, se transmit, la cererea comisiilor județene, comisiilor locale”, iar potrivit art. 7 alin. (7): „Agenția Domeniilor Statului, împreună cu oficiul de cadastru agricol și organizarea teritoriului agricol, va inventaria terenurile care fac obiectul reconstituirii dreptului de proprietate potrivit Legii nr. 18/1991, republicată, și Legii nr. 1/2000 și le va preda pe bază de protocol comisiilor locale în vederea eliberării titlurilor de proprietate și punerii în posesie a celor îndreptățiți”.

Art. 9 din H.G. nr. 629/2001 privind privatizarea societăților comerciale ce dețin în administrare terenuri proprietate publică și privată a statului cu destinație agricolă și înființarea Agenției Domeniilor Statului prevede că: „Terenurile cu destinație agricolă a căror retrocedare se solicita în conformitate cu prevederile Legii fondului funciar nr. 18/1991, republicată, cu modificările ulterioare, și ale Legii nr. 1/2000 pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole și celor forestiere, solicitate potrivit prevederilor Legii fondului funciar nr. 18/1991 și ale Legii nr. 169/1997, cu modificările ulterioare, se transmit de Agenția Domeniilor Statului comisiilor locale, pe bază de protocol, la cererea comisiilor județene, conform modelului aprobat de Consiliul de administrație al Agenția Domeniilor Statului.

(2) Anterior încheierii protocolului prevăzut la alin. (1) vor fi parcurse următoarele etape:

a) prezentarea către Agenția Domeniilor Statului a cererii comisiei județene de aplicare a Legii fondului funciar, împreună cu actele ce stau la baza acesteia, precum și a documentației de predare a terenurilor cu destinație agricolă, stabilită de Consiliul de administrație al Agenției Domeniilor Statului ;

b) verificarea de către direcțiile de specialitate din cadrul Agenției Domeniilor Statului a legalității documentației prezentate”.

Aceste texte instituiau obligația de predare a terenurilor reconstituite în baza Legii nr. 18/1991 și Legii nr. 1/2000 în sarcina Agenției Domeniilor Statului, însă, O.U.G. nr. 23/2008 privind pescuitul și acvacultura a fost modificată prin Legea nr. 317/2009 iar prin art. II s-a prevăzut că: „(1) La data intrării în vigoare a prezentei legi, Agenția Națională pentru Pescuit și Acvacultură se subrogă Agenției Domeniilor Statului în ceea ce privește drepturile și obligațiile care rezultă din contractele încheiate de aceasta cu agenți contractanți care dețin în exploatare și în administrare amenajări piscicole, precum și cu cei care au încheiat contracte de asociere în participațiune sau alte tipuri de contracte și va încheia acte adiționale în acest sens; (2) Agenția Națională pentru Pescuit și Acvacultură preia cu titlu gratuit acțiunile pe care Agenția Domeniilor Statului le deține la societățile comerciale cu profil piscicol, terenurile pe care sunt amplasate amenajările piscicole, precum și alte terenuri aferente amenajărilor piscicole deținute de aceasta, în baza unui protocol de predare-preluare aprobat prin ordin al ministrului agriculturii, pădurilor și dezvoltării rurale”.

În raport cu aceste prevederi rezultă că, în privința terenurilor pe care sunt amplasate amenajările piscicole, obligația de predare a acestora a fost stabilită în sarcina Agenției Naționale pentru Pescuit și Acvacultură și că nu pot fi reținute susținerile recurentei că în baza acestor prevederi, recurenta s-ar fi subrogat în locul Agenției Domeniilor Statului doar în privința drepturilor și obligațiilor rezultate din contractele pe care le avea aceasta încheiate cu agenții ce exploatau și administrau amenajările piscicole.

De altfel, faptul că recurenta este instituția abilitată de lege să predea terenurile ocupate cu amenajări piscicole o dovedește chiar adresa nr. 1935/17.04.2014 emisă de aceasta prin care s-a precizat că predarea-preluarea de terenuri cu destinație agricolă de către Agenția Națională pentru Pescuit și Acvacultura către Comisiile locale de fond funciar, se efectuează în baza documentației înaintată de Comisia Județeană de stabilire a drepturilor de proprietate privată asupra terenurilor către Agenția Națională pentru Pescuit și Acvacultura și a indicat ce trebuie să cuprindă această documentație, dar și Hotărârea nr. 124/22.02.2012 emisă de Agenția Națională pentru Pescuit și Acvacultură prin care a fost respinsă solicitarea Comisiei Județene Dâmbovița pentru retrocedarea suprafeței de 18.582 m.p. luciu de apă pentru că nu se poate face delimitarea suprafeței solicitată de suprafața rămasă în administrarea Agenția Națională pentru Pescuit și Acvacultura, deci nu pentru că nu ar avea ca atribuție predarea acestor terenuri.

În raport de aceste considerente se constată că soluția instanței de fond a fost dată cu aplicarea corectă a normelor de drept material, iar în baza art. 496 C. proc. civ. raportat la art. 20 din Legea nr. 554/2004, recursul va fi respins ca nefondat.

Referitor la cererea de intervenție accesorie formulată de SC D. SA trebuie precizat că o asemenea cerere este definită ca fiind cererea prin care un terț ce justifică un interes solicită introducerea sa, într-un litigiu în curs de desfășurare, pentru a sprijini apărarea uneia dintre părți.

Pentru că a fost justificat interesul său, cererea de intervenție accesorie formulată de SC D. SA a fost admisă în principiu, dar, soluția pe fond a acestei cereri, tocmai pentru că sprijină apărarea uneia dintre părți și are un scop limitat fiindcă nu invocă o pretenție proprie și urmărește ca instanța să pronunțe o soluție în favoarea părții pentru care a intervenit, depinde de soluția dată cererii formulate de partea în favoarea căreia a intervenit.

În raport soluția de respingere a recursului declarat de pârâta Agenția Națională pentru Pescuit și Acvacultură, parte în favoarea căreia a fost formulată cererea de intervenție, va fi respinsă și cererea de intervenție accesorie formulată de SC D. SA.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepția nulității recursului.

Respinge recursul declarat de pârâta Agenția Națională pentru Pescuit și Acvacultură împotriva sentinței nr. 212 din 28 octombrie 2014, pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Respinge cererea de intervenție accesorie formulată de SC D. SA.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 10 aprilie 2017.