ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 6114/2020

Circumstanțele cauzei. Cererea de chemare în judecată. Prin acțiunea înregistrată la data de 01.09.2017, pe rolul Curții de Apel Cluj, secția a III-a contencios administrativ și fiscal, reclamanta A., în contradictoriu cu pârâții Administrația Națională Apele Române și S.C. Hidroelectrica S.A., a solicitat anularea în tot a Avizului de gospodărirea apelor nr. 410/15.08.2005. emis de către Administrația Națională Apele Române, pentru proiectul "Amenajarea hidroenergetică a râului Jiu pe sectorul Livezeni-Bumbești", titular proiect S.C. Hidroelectrica S.A., cu cheltuieli de judecată.

Hotărârea primei instanțe. Prin sentința civilă nr. 232 din data de 27 septembrie 2018, Curtea se Apel Cluj, secția a III-a contencios administrativ și fiscal a respins ca nefondată excepția lipsei de interes invocată de Societatea de Producere a Energiei Electrice în Hidrocentrale "Hidroelectrica" S.A. (în continuare S.C. Hidroelectrica S.A.); a respins ca nefondată excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei A. invocată de pârâtele S.C. Hidroelectrica S.A. și Administrația Națională Apele Române, a admis excepția inadmisibilității acțiunii invocată de pârâta Administrația Națională Apele Române ca urmare a tardivității plângerii prealabile și a respins ca inadmisibilă acțiunea în contencios formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâtele S.C. Hidroelectrica S.A. și Administrația Națională Apele Române.

Cererea de recurs. Împotriva sentinței civile nr. 232 din data de 27 septembrie 2018, pronunțată de Curtea se Apel Cluj, secția a III-a contencios administrativ și fiscal a declarat recurs reclamanta A.. În dezvoltarea motivelor de recurs se arată că, prima instanță a interpretat greșit dispozițiile art. 7 alin. (3) și art. 7 alin. (7) din Legea nr. 554/2004 considerând că termenul de prescripție pentru introducerea plângerii prealabile curge de la momentul înființării societății, respectiv din anul 2009. Se susține că era obligația asociației de a urmări proiectul "Amenajarea hidroenergetică a râului Jiu pe sectorul Livezeni-Bumbești" al cărui titluar de proiect este Hidroelectrica S.A., însă lurările la acest proiect au fost oprite până în anul 29016, când a fost obținută o nouă autorizație de construire. Ulterior acestui moment, observând că au fost reluate lucrările pe Defileul Jiului, societatea reclamantă a depus toate diligențele pentru a intra în posesia documentației ce a stat la baza proiectului. Astfel, la data de 29.05.2017, raportat la solicitarea reclamantei de a-i fi comunicată întreaga documentație ce a stat la baza proiectului, Apele Române au transmis avizul de gospodărire a apelor nr. 410/2005. Având în vedere că documentația integrală care a stat la baza emiterii acetui aviz nu a fost pusă la dispoziția reclamantei, nici la solicitarea instanței, a formulat plângere prealabilă la data de 31.05.2017. În aceste condiții, este evident că plângerea prealabilă a fost introdusă în termen, neexistând niciun argument juridic pentru admiterea excepției inadmisibilității acțiunii. Orientarea jurisprudenței este constantă în sensul că "pentru efectuarea procedurii prealabile în materia contenciosului administrativ este necesară luarea la cunoștință a conțintului actului administrativ, iar nu doar simpla cunoștință a existenței abstracte a acestuia. Pentru ca o persoană vătămată printr-un act administrativ să fie în măsură să conteste legalitatea acestuia, este necesar să cunască conținutul actului respectiv; altminteri acesta nu va putea să formuleze motivele pentru care solicită anularea actului". Pentru aceste considerente solicită admiterea recursului în sensul solicitat.

Apărările formulate în cauză. Prin întâmpinarea formulată, intimata-pârâtă Societatea de Producere a Energieni Electrice în Hidrocentrale Hidroelectrica S.A. a solicitat respingerea recursului, ca nefondat. Prin întâmpinarea formulată, intimata-pârâtă Administrația Națională "Apele Române" a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

Procedura de soluționare a recursului Cu privire la examinarea recursului în completul filtru În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs și de efectuare a comunicării actelor de procedură între părțile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 471 1 și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., cu aplicarea și a dispozițiilor O.U.G. nr. 80/2013. În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 471 1 și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., prin rezoluția din data de 31 mai 2019, s-a fixat termen de judecată pentru soluționarea cererilor de recurs la data de 18 noiembrie 2020, în ședință publică, cu citarea părților.

Soluția instanței de recurs Analizând sentința atacată, prin prisma criticilor formulate de recurentei-pârâte, a apărărilor expuse în întâmpinarea intimatului-reclamant, Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat. Intimatul-reclamant a învestit instanța de contencios administrativ și fiscal cu o cerere prin care a solicitat anularea în tot a Avizului de gospodărirea apelor nr. 410/15.08.2005, emis de către Administrația Națională Apele Române, pentru proiectul "Amenajarea hidroenergetică a râului Jiu pe sectorul Livezeni-Bumbești", titular proiect S.C. Hidroelectrica S.A., cu cheltuieli de judecată. Prima instanță a respins ca inadmisibilă cererea dedusă judecății reținând, în esență, plângerea prealabilă împotriva Avizului de gospodărirea apelor nr. 410/15.08.2005, emis de către Administrația Națională Apele Române, pentru proiectul "Amenajarea hidroenergetică a râului Jiu pe sectorul Livezeni-Bumbești", titular proiect S.C. Hidroelectrica S.A., trebuia formulată în termen de 6 luni de la data luării la cunoștință de existența acestui act administrativ. Învestită cu soluționarea cererii de recurs, Înalta Curte constată că potrivit motivului de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., casarea unor hotărâri se poate cere când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material. Prin intermediul acestui motiv de recurs poate fi invocată numai încălcarea sau aplicarea greșită a legii materiale, nu și a legii procesuale. Hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii atunci când instanța, deși a recurs la textele de lege aplicabile speței, fie le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, adăugând sau omițând unele condiții pe care textele nu le prevăd, fie le-a aplicat greșit. În cauza de față acest motiv nu este incident, având în vedere că interpretarea pe care prima instanță a dat-o dispozițiilor legale este corectă. Potrivit dispozițiilor art. 7 alin. (7) din Legea nr. 554/2004, "plângerea prealabilă în cazul actelor administrative unilaterale se poate introduce, pentru motive temeinice, și peste termenul prevăzut la alin. (1), dar nu mai târziu de 6 luni de la data emiterii actului. Termenul de 6 luni este termen de prescripție." Cu privire la termenul de prescripție prevăzut de dispozițiile art. 7 alin. (7) din Legea nr. 554/2004, prin Decizia nr. 797/27.09.2007, Curtea Constituțională a constatat că acestea nu fac distincție între calitatea persoanei vătămate printr-un act administrativ unilateral cu caracter individual, și anume dacă aceasta este însuși destinatarul actului sau are calitatea de terț față de acesta. Fără a opera o diferențiere în acest sens, textul de lege prevede același termen de 6 luni de la emiterea actului în care poate fi atacat actul administrativ. Or, actul administrativ unilateral cu caracter individual nu este opozabil terților, nefiind supus niciunei forme de publicitate, astfel încât aceștia nu au posibilitatea reală de a cunoaște existența de la data emiterii lui. Acest act este adus la cunoștință doar destinatarului său prin comunicare. Așa fiind, terții persoane vătămate într-un drept al lor sau într-un interes legitim se găsesc în imposibilitatea obiectivă de a cunoaște existența unui act administrativ adresat altui subiect de drept. Întrucât dispozițiile art. 7 alin. (7) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 condiționează îndeplinirea procedurii prealabile obligatorii de formularea plângerii prealabile de către persoana vătămată, alta decât destinatarul actului administrativ atacat, într-un termen de cel mult 6 luni de la data emiterii actului, este evident că accesul la instanță al acestor categorii de persoane este practic blocat. Instanța de judecată va respinge cererea ca tardiv introdusă, în condițiile în care reclamantul a luat cunoștință de existența actului ulterior prescrierii termenului de 6 luni de la data emiterii acestuia. Or, potrivit art. 21 din Constituție, "Orice persoană se poate adresa justiției pentru apărarea drepturilor, a libertăților și a intereselor sale legitime". Este adevărat că, potrivit art. 126 alin. (2) din Constituție, legiuitorul are competența de a stabili procedura de judecată, iar în considerarea unor situații deosebite, pot fi adoptate reguli speciale, însă norma constituțională menționată nu justifică reglementarea unor prevederi legale care să aibă ca efect încălcarea unui drept. De altfel, în acest sens s-a pronunțat constant Curtea Europeană a Drepturilor Omului, de exemplu în Cauza Prince Hans-Adam II de Lichtenstein contra Germaniei, 2001, precum și Curtea Constituțională, prin Decizia nr. 189 din 2 martie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 307 din 5 aprilie 2006. Totodată, Curtea Constituțională a constatat că, prin Legea nr. 262/2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 510 din 30 iulie 2007, Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 a fost modificată și completată, unele dintre aceste modificări vizând, spre exemplu, dispozițiile art. 11 referitoare la termenul de introducere a acțiunii în contencios administrativ. Astfel, dacă în vechea redactare aceste dispoziții prevedeau, la alin. (2), că, pentru motive temeinice, cererile pot fi introduse și peste termenul de 6 luni stabilit la alin. (1), dar nu mai târziu de un an de la data emiterii actului, în noua redactare, ca urmare a modificărilor menționate, textul de lege prevede că limită a termenului de introducere a cererii termenul de un an de la data comunicării actului, data luării la cunoștință, data introducerii cererii sau data încheierii procesului-verbal de conciliere, după caz. Așa fiind, instanța constituțională a constatat că, în cazul termenelor legale pentru introducerea acțiunii în contencios administrativ, legiuitorul a intervenit pentru a corecta reglementările anterioare, urmând însă, ca și în cazul termenelor legale specifice procedurii prealabile, prevăzute de art. 7 din Legea nr. 554/2004, să procedeze în același sens, pentru îndepărtarea viciului de constituționalitate și armonizarea prevederilor legii în ansamblul său. Astfel, în mod corect a reținut prima instanță că dispozițiile art. 7 alin. (3) și (7) din Legea nr. 554/2004 trebuie interpretate în lumina acestui principiu de ordin constituțional (art. 1 alin. (3) și (5) din Constituție) și european, așa încât plângerea prealabilă trebuia formulată într-un termen rezonabil (6 luni), din momentul în care reclamanta fusese înființată, în condițiile în care dreptul național recunoaște - ope legis - informația privind mediul ca fiind una de interes public, iar lucrarea de interes național "Amenajarea hidroenergetică a râului Jiu pe sectorul Livezeni - Bumbești fusese declarată de utilitate publică încă din anul 2006 printr-un act administrativ accesibil reclamantei, fiind publicat în Monitorul Oficial al României. Este de necontestat faptul că, identificarea avizului nr. x/2005 s-a făcut printr-o simplă cerere de informații publice adresată pârâtei Administrația Națională Apele Române, iar sub aspectul asigurării publicității proiectului de amenajare hidroenergetică, în mod corect s-a reținut de prima instanță că prin H.G. nr. 1297/2006, publicată în Monitorul Oficial nr. 808 din 26 septembrie 2006, s-a declarat de utilitate publică lucrarea de interes național "Amenajarea hidroenergetică a râului Jiu pe sectorul Livezeni - Bumbești" astfel încât recurenta-reclamantă, în calitate de organizație neguvernamentală care promovează protecția mediului putea să ia la cunoștință de existența proiectului respectiv, inclusiv de actele administrative prin care se stabileau condiționările din punct de vedere tehnic și juridic a finanțării și/sau execuției obiectivelor noi de investiție ce urmeau să fie construite pe ape sau care au legatură cu apele de suprafață (avize de gospodărire a apelor) ori condițiile de realizare a proiectului din punct de vedere al protecției mediului (acordul de mediu). În acest context, nu poate fi primită critica recurentei-reclamante conform căreia termenul de prescripție ar trebui calculat de la data comunicării documentației (29.05.2017) ce a stat la baza proiectului, atât timp cât aceasta este specializată în protecția mediului, fiind înființată în anul 2009, iar plângerea prealabilă trebuia formulată cu respectarea unui termen de 6 luni de la înființare, neavând relevanță că aceasta a înțeles să solicite informație publică respectivă la aproximativ 8 ani de la înființarea sa, respectiv la aproximativ 12 ani de la emiterea actului, cu nesocotirea principiului securității juridice, recunoscut atât de Curtea Constituțională a României, respectiv de Înalta Curte de Casație și Justiție, cât și de jurisprudența CEDO și CJUE. Prin urmare, Înalta Curte apreciază că susținerile și criticile recurentei-reclamante sunt neîntemeiate și vor fi respinse, iar instanța de fond a pronunțat o hotărâre cu interpretarea corectă a normelor de drept material.

Temeiul legal al soluției instanței de recurs Pentru toate considerentele expuse la punctul anterior, în temeiul art. 20 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat. PENTRU ACESTE MOTIVE,