Decizia nr. 596/2021 — ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal — recurs împotriva sentinței nr. 624/2019 a Curții de Apel București

Obiectul cererii de chemare în judecată Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, la data de 26.07.2018, sub nr. x/2018, reclamanta A. a chemat în judecată pe pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților a solicitat instanței: - anularea deciziei FGA nr. 15662/02.07.2018 ca fiind netemeinică și nelegală; - obligarea Fondului de Garantare a Asiguraților la plata sumelor de 10.821 RON reprezentând contravaloarea unei proteze de coapsă modulară cu silicon și contravaloarea operațiunilor de service ale articulațiilor precum și a sumei de 2.000 de RON cu titlu de cheltuieli de judecată; - obligarea Fondului de Garantare a Asiguraților la plata dobânzii legale datorate reclamantei de la data rămânerii definitive a sentinței civile nr. 1022/2017 și până la data plății efective; - obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de prezentul litigiu.

Hotărârea instanței de fond Prin sentința civilă nr. 624 din 19 februarie 2019 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal s-a admis în parte cererea formulată de reclamanta A. în contradictoriu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților, a fost anulată decizia FGA nr. 15662/02.07.2018, a fost obligat pârâtul la plata către reclamantă a sumei de 10.821 RON reprezentând despăgubiri și 2000 RON cheltuieli de judecată, s-a respinge cererea de obligare a pârâtului la plata dobânzii legale, ca neîntemeiată. Totodată, a fost obligat pârâtul la plata către reclamantă a sumei de 2550 RON cu titlu de cheltuieli de judecată suportate în cauza de față, reprezentând taxă de timbru și onorariu avocat.

Calea de atac exercitată în cauză Împotriva sentinței civile nr. 624 din 19 februarie 2019 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților a declarat recurs, criticând-o pentru nelegalitate, solicitând admiterea recursului, casarea în parte a sentinței recurate, în ceea ce privește petitul de acordare a cheltuielilor de judecată și, reținând cauza spre rejudecare, respingerea contestației ca nefondată. În contextul unei succinte prezentări a situației de fapt, în ceea ce privește motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., enunțând prevederile art. 1381, art. 1386, art. 1469 și art. 1488 C. civ., recurentul-pârât a susținut că este nelegală soluția primei instanțe de anulare a unei decizii deja revocate, în condițiile în care a depus la dosar dovada plății despăgubirii, și de obligare la repararea prejudiciului de două ori. Astfel, debitul principal a fost stins prin factura din 28.12.2018, aspect care rezultă din înscrisurile transmise prin e-mail la data de 17.01.2019, înainte de închiderea dezbaterilor, înscrisuri încuviințate în probațiune și ignorate de prima instanță. A mai arătat recurentul că, în mod greșit, a reținut judecătorul fondului existența autorității de lucru judecat a sentinței nr. 1022/30.10.2017 pronunțată de Judecătoria Luduș în dosarul nr. x/2016, nefiind îndeplinită condiția triplei identități. De asemenea, a susținut că nu constitutie creanță de asigurare cheltuielile de judecată stabilite prin sentința nr. 1022/30.10.2017. În fine, a invocat recurentul nepronunțarea instanței de fond asupra cererii de acordare a cheltuielior de judecată, precum și asupra cererii de cenzurare a acestor cheltuieli în raport de munca depusă de avocat și de complexitatea cauzei. În concluzie, a solicitat casarea în parte a hotărârii în ceea ce privește soluția de respingere a excepției rămânerii fără obiect a acțiunii, respectiv respingerea contestației ca nefondată și implicit menținerea ca temeinică și legală a deciziei FGA, prin care s-a revocat decizia inițială. Cererea de recurs a fost întemeiată pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ.

Apărările formulate în recurs Intimata-reclamantă a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat, apreciind că sentința recurată este temeinică și legală, fiind dată cu aplicarea corectă a normelor de drept material incidente situației de fapt reținute.

Procedura de soluționare a recursului În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs și de efectuare a comunicării actelor de procedură între părțile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 471 1 și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., cu aplicarea și a dispozițiilor O.U.G. nr. 80/2013. În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 471 1 și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., prin rezoluția din data de 30 august 2019, s-a fixat termen de judecată pentru soluționarea cererii de recurs la data de 3 februarie 2021, în ședință publică, cu citarea părților. II. Soluția și considerentele Înaltei Curți asupra recursului Examinând sentința recurată prin prisma criticilor invocate prin cererea de recurs, a apărărilor invocate prin întâmpinare și a dispozițiilor legale incidente în materia suspusă verificării, Înalta Curte constată că recursul este fondat, în limitele și pentru considerentele expuse în continuare. 1. Argumente de fapt și de drept relevante În fapt, prin decizia nr. 15662/02.07.2018 Fondul de Garantare a Asiguraților a respins cererea de plată formulată de reclamanta A. pentru plata sumelor de 10.821 RON, reprezentând contravaloarea unei proteze de coapsă modulară cu silicon și contravaloarea operațiunilor de service ale articulațiilor precum și a sumei de 2.000 de RON cu titlu de cheltuieli de judecată obținute în mod definitiv prin intermediul sentinței civile nr. 1022/2017 pronunțată de Judecătoria Luduș, rămasă definitivă la data de 07.03.2018. FGA a reținut că prin cererea de plată petenta a solicitat suma de 12.821 RON, stabilită conform sentinței civile nr. 1022/30.10.2017 pronunțată de Judecătoria Luduș în cadrul dosarului nr. x/2016 rămasă definitivă prin neapelare la data de 06.02.2018, iar pârâtul nu deține calitatea de asigurator al societății de asigurare, întrucât instanța a admis excepția inadmisibilității capătului de cerere privind constatarea calității de asigurător, astfel că sentința civilă nr. 1022/30.10.2017 nu îi este opozabilă Fondului. În acest context, instanța de contencios administrativ și fiscal a fost învestită cu o cerere, prin care reclamanta A., în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților, a solicitat: anularea deciziei FGA nr. 15662/02.07.2018 ca fiind netemeinică și nelegală; obligarea Fondului de Garantare a Asiguraților la plata sumelor de 10.821 RON reprezentând contravaloarea unei proteze de coapsă modulară cu silicon și contravaloarea operațiunilor de service ale articulațiilor precum și a sumei de 2.000 de RON cu titlu de cheltuieli de judecată; obligarea Fondului de Garantare a Asiguraților la plata dobânzii legale datorate reclamantei de la data rămânerii definitive a sentinței civile nr. 1022/2017 și până la data plății efective; obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de prezentul litigiu. Prin sentința recurată, acțiunea a fost admisă, pârâtul formulând critici de nelegalitate, pe care Înalta Curte le apreciază ca fiind fondate. Astfel, instanța de control judiciar constată că hotărârea recurată a fost pronunțată la data de 19 februarie 2019, iar, la data de 15 noiembrie 2018, Fondul de Garantare a Asiguraților a emis Decizia nr. 17898, privind revocarea Deciziei nr. 15662/02.07.2018, cererea de plată nr. x/22.03.2018 fiind reanalizată sub toate aspectele în cadrul ședinței Comisiei Speciale din data de 27.12.2018, decizie prin care s-a admis cererea de plată formulată de reclamantă pentru suma de 10.821 RON, reprezentând prejudiciu și s-a respins cererea de plată privind cheltuielile de judecată. Din borderoul nr. 749/27.12.2018, privind efectuarea plății aflat la dosar, respectiv Ordinul de plată nr. x/28.12.2019, rezultă efectuarea plății sumei de 10.821 RON către reclamantă. Or, în mod greșit, instanța de fond a reținut că, deși prin notele de ședință pârâtul a invocat faptul că a emis o decizie de revocare a deciziei nr. 15662, decizia de revocare a fost depusă de pârât după închiderea dezbaterilor, motiv pentru care nu poate fi luată în considerare de instanță întrucât potrivit art. 394 alin. (3) C. proc. civ. "după închiderea dezbaterilor, părțile nu mai pot depune niciun înscris la dosarul cauzei, sub sancțiunea de a nu fi luat în seamă", în condițiile în care, prin notele de ședință, transmise prin e-mail la data de 3 februarie 2019, s-a învederat achitarea despăgubirilor în sumă de 10.821 RON, iar, la data de 5 februarie 2019, tot prin e-mail, a fost transmisă copia Deciziei nr. 17898 din 15 noiembrie 2018 privind revocarea Deciziei nr. 15662/02.07.2018, așadar, anterior pronunțării sentinței la data de 19 februarie 2019. În acest context, amintește instanța de control judiciar că potrivit dispozițiilor art. 32 alin. (1) lit. c) din C. proc. civ., republicat, una din condițiile necesare pentru existența dreptului la acțiune este cea privind obiectul cererii/formularea unei pretenții, condiție generală care vizează orice cerere formulată în justiție și care se impune a fi îndeplinită în cadrul oricărui proces, pe tot parcursul soluționării cauzei, atât la momentul introducerii cererii de chemare în judecată, cât și la momentul exercitării și soluționării căilor de atac. În contextul celor anterior arătate, Înalta Curte constată că, deși condiția existenței obiectului acțiunii privind obligarea pârâtului FGA la anularea deciziei FGA nr. 15662/02.07.2018, a fost îndeplinită la data promovării acțiunii, ulterior, ca urmare a emiterii de către FGA a Deciziei nr. 17898/15.11.2018 privind revocarea Deciziei nr. 15662/02.07.2018, cererea de plată nr. x/22.03.2018 fiind reanalizată sub toate aspectele în cadrul ședinței Comisiei Speciale din data de 27.12.2018, (anterior pronunțării sentinței recurate) fiind admisă, în parte, și efectuată plata sumei de 10.821 RON, reprezentând prejudiciu, obiectul cererii de chemare în judecată sub acest aspect nu mai subzistă. Prin urmare, Decizia nr. 17898/15 noiembrie 2018 este actul administrativ împotriva căruia se poate formula contestație în condițiile art. 13 alin. (5) din Legea nr. 213/2015 coroborat cu art. 19 din Legea nr. 503/2004, în caz de nemulțumire a petentei/reclamante. În aceste condiții, Înalta Curte apreciază că prin revocarea de către FGA a deciziei a cărei anulare s-a solicitat de reclamantă a fost realizată pretenția concretă dedusă judecății, astfel că demersul judiciar formulat de reclamantă este la momentul de față rămas fără obiect, urmând să fie respins ca atare și să fie menținute dispozițiile sentinței privind soluția de obligarea pârâtului la plata către reclamantă a sumei de 2550 RON cu titlu de cheltuieli de judecată. În ceea ce privește criticile cu privire la soluția de obligare a pârâtului la plata cheltuielilor de judecată, instanța de recurs constată că este nefondată susținerea recurentului în sensul că prima instanță nu s-a pronunțat cu privire la cererea de respingere a acestei solicitări ori de cenzurare/diminuare a cheltuielilor reprezentând onorariu de avocat, judecătorul fondului pronunțându-se în temeiul art. 453 alin. (1) C. proc. civ. În aceste condiții nu se poate susține că sentința este nemotivată sub acest aspect, așa cum s-a reținut în practica consolidată a instanței supreme, având în vedere că motivarea unei hotărâri este o chestiune de sinteză, de conținut, nu de volum, instanța nefiind obligată să răspundă punctual tuturor susținerilor/apărărilor părților ori fiecărei nuanțe date de părți textelor pe care acestea și-au întemeiat cererile, care pot fi sistematizate în funcție de legătura lor logică, cerință pe care o îndeplinește sentința recurată, faptul că soluția pronunțată nu este în concordanță cu opinia recurentului neputând să atragă casarea hotărârii în temeiul dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. Referitor la solicitarea de înlăturare a acestor cheltuieli, Înalta Curte reține că faptul că acțiunea a rămas fără obiect nu duce la exonerarea sa de plata cheltuielilor de judecată, fiind incidente dispozițiile art. 454 alin. (1) teza finală C. proc. civ. Totodată, cu privire la solicitarea de cenzurare a sumei acordate cu titlu de onorariu de avocat, în temeiul art. 451 alin. (2) C. proc. civ., instanța de control judiciar reține incidența în cauză a Deciziei nr. 3/2020, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în soluționarea recursului în interesul legii, prin care s-a stabilit că "În interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 488 alin. (1) din C. proc. civ., motivul de recurs prin care se critică modalitatea în care instanța de fond s-a pronunțat, în raport cu prevederile art. 451 alin. (2) din C. proc. civ., asupra proporționalității cheltuielilor de judecată reprezentând onorariul avocaților, solicitate de partea care a câștigat procesul, nu se încadrează în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) din C. proc. civ.." 2. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul prevederilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va admite recursul, va casa, în parte, sentința recurată și, rejudecând, va respinge cererea formulată de reclamanta A. în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților, ca rămasă fără obiect și va menține dispozițiile sentinței privind soluția de obligarea pârâtului la plata către reclamantă a sumei de 2550 RON cu titlu de cheltuieli de judecată. PENTRU ACESTE MOTIVE,