ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5958/2020

Ședința publică din data de 12 noiembrie 2020

Asupra recursurilor de față,

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1.1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată, la data de 14.10.2019 pe rolul Curții de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, reclamanții Curtea Militară de Apel București și A. au solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Finanțelor Publice, suspendarea executării Deciziei nr. 11/C/27.09.2019 emise de pârât și a Procesului-verbal de inspecție nr. x/16.07.2019 emis de MFP-Direcția Generală de Inspecție Economică Financiară, cu cheltuieli de judecată.

1.2. Soluția primei instanțe

Prin sentința civilă nr. 724 din 4 noiembrie 2019, Curtea a respins excepția lipsei calității procesuale active, invocată de pârât, ca neîntemeiată.

A respins cererea de suspendare formulată de reclamanți, ca neîntemeiată.

Împotriva acestei sentințe au formulat recurs reclamanții Curtea Militară de Apel București și A. și pârâtul Ministerul Finanțelor Publice.

2.1. Recurenții-reclamanți Curtea Militară de Apel București și A. și-au întemeiat recursul pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând casarea hotărârii recurate și, rejudecând cauza, admiterea acțiunii astfel cum a fost formulată.

Au susținut recurenții că sentința atacată a fost dată cu încălcarea și aplicarea greșită a dispozițiilor art. 256 alin. (1) din Legea nr. 53/2003, ale Legii nr. 554/2004 și ale Legii nr. 153/2017.

Au precizat că Ministerul Apărării Naționale și Direcția Instanțelor Militare au calitatea de ordonator principal, respectiv, ordonator terțiar de credite pentru instanțele militare, astfel cum dispune art. 44 alin. (2) și art. 131 alin. (4) din Legea nr. 304/2004.

Personalul militar din familia ocupațională "Justiție" aflat în asigurarea financiară a Ministerului Apărării Naționale face parte din personalul care intră în componența unor structuri din compunerea Ministerului Apărării Naționale, instanțele militare fiind structuri care au și statut de unitate militară, fiecare cu indicativ propriu, conform art. 56 alin. (3) din Legea nr. 304/2004.

Potrivit art. 38 alin. (6) din Legea nr. 153/2017, începând cu 1 ianuarie 2018 soldele de funcție/salariile de funcție se plătesc la nivelul celor stabilite pentru anul 2022 prin Legea nr. 153/2017, după cum urmează:

- 25 % cu titlul de spor pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, prevăzut de art. 5 din Anexa nr. V la Legea nr. 153/2017;

- 5 % cu titlul de spor pentru păstrarea confidențialității, prevăzut de art. 5 din Anexa nr. V la Legea nr. 153/2017;

- 15 % cu titlul de spor pentru condiții de muncă grele, vătămătoare sau periculoase, prevăzut de art. 4 din Anexa nr. V la Legea nr. 153/2017, sporuri al căror cuantum total se ridică la 45% din nivelul soldei de funcție/salariului de funcție aflată în plată, cuantum rezultat din însumarea sporurilor mai sus arătate.

Potrivit art. 86 alin. (7) din Anexa VI la Legea nr. 153/2017, Direcția Generală Financiar-Contabilă din cadrul Ministerului Apărării Naționale asigură îndeplinirea sarcinilor ministrului apărării naționale în calitate de ordonator principal de credite în domeniile reglementării, implementării, coordonării metodologice, asistenței de specialitate, monitorizării și gestiunii sistemului de salarizare.

Direcția Instanțelor Militare a solicitat Direcției Generale Financiar-Contabile din cadrul MApN să-i comunice datele necesare pentru a cunoaște dacă prin acordarea sporurilor cuvenite acestei categorii de personal la cuantumul total de 45% se depășeșe ori nu procentul de 30% din bugetul total al ordonatorului principal de credite aferent sumei salariilor de bază, a soldelor în funcție/salariilor de funcție, soldelor de grad/salariilor gradului profesional deținut, gradațiilor și a soldelor de comandă/salariilor de comandă și a indemnizațiilor lunare aflate în plata ordonatorului principal.

Prin Adresa A

2

302 din 09.02.2018, Direcția Generală Financiar-Contabilă a comunicat că prevederile art. 25 alin. (2) din Legea nr. 153/2017 se aplică structurilor din compunerea Ministerului Apărării Naționale al căror personal este salarizat în conformitate cu prevederile Anexei nr. VI la lege, fără alte date necesare stabilirii cuantumului de 30%.

A fost solicitat un punct de vedere Ministerului Justiției care, prin Adresa nr. x/2017 a comunicat că nu are competența de a stabili drepturile salariale ale magistraților militari sau ale personalului auxiliar de specialitate și personalului conex militar și civil de la instanțele și parchetele militare.

Fiind lipsită de informațiile necesare, la data de 15.02.2018, Direcția Instanțelor Militare a emis Ordinul de zi pe unitate nr. 15 prin care a stabilit drepturile salariale care se cuvin personalului încadrat în instanțele militare, act administrativ prin care cuantumul total al sporurilor a fost stabilit în conformitate cu art. 25 alin. (1) din Legea nr. 153/2017, fiind limitat la nivelul de 30% din bugetul total al ordonatorului terțiar de credite.

Dar, instanțele militare fiind instituții din sistemul de apărare, ordine publică și siguranță națională, limitarea cuantumului total al sporurilor trebuia să se facă la nivelul ordonatorului principal de credite, astfel cum se dispune prin art. 25 alin. (2) din Legea nr. 153/2017, astfel că drepturile salariale cuvenite personalului în cauză au fost diminuate cu 15% prin aplicarea Ordinului de zi pe unitate nr. 15/15.02.2018.

Împotriva acestui ordin au fost exercitate căile de atac prevăzute de lege, fiind pronunțată sentința civilă nr. 345 din 1 februarie 2019 a Curții de Apel București prin care au fost recunoscute drepturile salariale cuvenite reclamanților judecători militari, personal auxiliar și conex încadrat la Curtea Militară de Apel București, reprezentate de diferența de 15% dintre cuantumul total al sporurilor acordate prin actul administrativ atacat, respectiv 30% din solda de funcție/salariul de funcție și cuantumul total cuvenit în temeiul art. 25 alin. (2) din Legea nr. 153/2017, respectiv 45% din solda de funcție/salariul de funcție pentru perioada 01.01.2018-01.10.2018.

Răspunzând unei cereri pentru comunicarea unor informații publice întemeiată pe dispozițiile Legii nr. 544/2001, formulată de reclamantul A., prin adresa nr. A

3

3591, Direcția Generală Financiar Contabilă din cadrul Ministerului Apărării Naționale a arătat că suma sporurilor, compensațiilor, adaosurilor, primelor, premiilor și indemnizațiilor și a altor drepturi aflate în plată la nivelul acestui minister în calitate de ordonator principal de credite, pentru anul 2018, reprezintă numai 18,75% din bugetul total al salariilor de bază, a soldelor de funcție/salariilor de funcție, soldelor de grad/salariilor gradului profesional deținut, gradațiilor și a soldelor de comandă/salariilor de comandă și a indemnizațiilor lunare aflate în plata ordonatorului principal mai sus arătat.

Astfel, având în vedere adresa arătată, se poate concluziona că ordonatorul principal de credite are disponibil un procent de 11,25% din bugetul total al salariilor de bază, al soldelor de funcție/salariilor de funcție, soldelor de grad/salariilor gradului profesional deținut, gradațiilor și al soldelor de comandă/salariilor de comandă și al indemnizațiilor lunare aflate în plata acestui ordonator principal, ceea ce conduce la concluzia certă că s-a produs o pagubă personalului din familia ocupațională "Justiție" aflat în asigurarea financiară a Ministerului Apărării Naționale, prin reducerea cuantumului total al sporurilor cuvenite acestui personal de la nivelul maxim de 45% la cel de 30%.

La data de 01.10.2018, președintele Curții Militare de Apel București, în calitate de comandant al UM 02949 București, a emis Ordinele de zi pe unitate nr. 36 și 37 prin care a stabilit drepturile salariale cuvenite personalului încadrat la Curtea Militară de Apel București și personalului auxiliar și conex încadrat la tribunalele militare, începând cu 01.01.2018, prin acordarea sporurilor într-un cauntum total de 45%, stabilit în temeiul art. 25 alin. (2) din Legea nr. 153/2017.

Prin Adresa nr. x/02.10.2018, Direcția Instanțelor Militare a comunicat refuzul de viză pentru control financiar preventiv propriu cu privire la drepturile salariale stabilite prin ordinele de zi pe unitate, refuz fundamentat pe considerentul că se depășește limita de 30% impusă pentru Direcția Instanțelor Militare în calitate de ordonator terțiar de credite.

La data de 03.10.2018, președintele Curții Militare de Apel București, prin Ordinul de zi pe unitate nr. 39, a dispus efectuarea pe proprie răspundere a operațiunilor înscrise în Ordinele de zi pe unitate nr. 36 și nr. 37 din 01.10.2018, conform art. 21 din O.G. nr. 19/1999.

Ordinul de zi pe unitate nr. 39 emis de președintele Curții Militare de Apel București a fost însușit de ordonatorul terțiar de credite pentru instanțele militare, care, începând cu 15.11.2018, a dispus efectuarea plății drepturilor salariale cuvenite personalului indicat în Ordinele de zi pe unitate nr. 36 și 37 din 01.10.2018 prin stabilirea unui cuantum total al sporurilor de 45%.

Procedând la efectuarea verificărilor impuse prin H.G. nr. 1257/2012, la 16.07.2019, inspectorii Direcției Generale de Inspecție Economico-Financiară din cadrul Ministerului Finanțelor Publice au întocmit Procesul-verbal de inspecție a cărui suspendare face obiectul acțiunii, act prin care s-a constatat că ordonatorul de credite a dispus plata unor drepturi salariale în valoare de 331.306 RON, printr-o operațiune efectuată pe răspunderea unei alte persoane decât ordonatorul de credite, operațiune refuzată la viza de control financiar prevenitv propriu.

Totodată, prin procesul-verbal s-a dispus ca ordonatorul terțiar de credite să vireze la bugetul de stat suma de 349.448 RON, compusă din contravaloarea prejudiciului adus bugetului de stat și accesorii până la 15.07.2019, precum și recuperarea acestei sume de la persoanele responsabile de producerea prejudiciului.

Împotriva acestui proces-verbal, au formulat contestații care au fost respins prin Deciziile nr. 10 și 11 din data de 27.09.2019, fiind menținut actul administrativ în litigiu.

Prin Ordinul de zi pe unitate nr. 118 din 03.10.2019, Direcția Instanțelor Militare a procedat la punerea în executare a dispozițiilor cuprinse în titlul executoriu reprezentat de actul administrativ în litigiu, dispunând că, începând cu 01.09.2019, personalul înscris în Ordinele de zi pe unitate nr. 36 și 37 din 01.10.2018 beneficiază de plata sporului de risc și suprasolicitare neuropsihică de 18%.

Deci, începând cu 01.09.2019, cuantumul total al sporurilor cuvenite personalului arătat se reduce de la 45% la 38%, astfel că urmare a actului administrativ în litigiu personalul este obligat să suporte un prejudiciu material în cuantum de 7% din totalul drepturilor salariale cuvenite.

Au precizat recurenții-reclamanți că, în ceea ce privește condiția cazului bine justificat prevăzută de art. 14 din Legea nr. 554/2004, din analiza actului administrativ atacat se constată o îndoială serioasă în privința legalității acestuia.

În primul rând, nelegalitatea actului rezidă în lipsa prejudiciului, constatare care se impune a fi reținut ca urmare a existenței identității între bugetul pretins a fi prejudiciat prin actul în litigiu și bugetul din care trebuie să fie plătite drepturile salariale stabilite în conformitate absolută cu dispozițiile legale incidente, drepturile salariale cuvenite personalului înscris pe Ordinele de zi pe unitate nr. 36 și 37 din 01.10.2018.

Astfel, prin art. 1 alin. (1) din Legea nr. 153/2017 se prevede că prin această lege este reglementată salarizarea pentru personalul din sectorul bugetar plătit din bugetul general consolidat al statului, același din care au fost plătite sumele.

Existența acestei identități impune, în mod absolut necesar, evaluarea apărărilor formulate de contestatorii actului administrativ în litigiu, referitoare la analiza legalității cuantumului sporurilor stabilite și plătite în temeiul Ordinelor de zi pe unitate nr. 36 și nr. 37 din 01.10.2018.

Această analiză se impune pentru că, potrivit art. 256 din Legea nr. 53/2003, numai în situația în care personalul angajat a încasat suma a cărei recuperare a fost dispusă prin actul administrativ în litigiu, fără ca angajatorul reprezentat de ordonatorul principal de credite să o datoreze, se poate acționa pentru recuperarea acesteia.

În caz contrar, chiar dacă s-ar fi constatat că plata drepturilor s-a efectuat cu încălcarea art. 22 din O.G. nr. 119/1999, stingerea obligației de plată prin restituirea sumei se face prin compensație.

Au mai apreciat recurenții-reclamanți că un alt indiciu care conduce la concluzia nelegalității actului rezidă și în faptul că nu au fost avute în vedere dispozițiile art. 1 alin. (2) C. civ., privitoare la aplicarea legii civile prin analogie, operațiune absolut obligatorie pentru președintele Curții Militare de Apel București și ordonatorul terțiar de credite pentru instanțele militre, întrucât aplicarea dispozițiilor privitoare la dreptul de proprietate, prevăzut de art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenția europeană pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, este obligatorie, iar această aplicare se face în mod direct, fără intervenția vreunei instanțe de judecată.

Totodată, nelegalitatea actului privește și faptul că, la întocmirea acestuia, nu s-a ținut seama de faptul că, prin aprobarea statelor de salarii și dispunerea plății drepturilor în cauză, ordonatorul terțiar de credite pentru instanțele militare și-a însușit Ordinul de zi pe unitate nr. 39/2018 emis de președintele Curții Militare de Apel București.

Astfel, actul în litigiu a fost emis cu exces de putere, exces care constă în faptul că emitentul actului s-a limitat doar la aplicarea dispozițiilor legale care reglementează efectuarea pe proprie răspundere a operațiunilor pentru care s-a dat refuz de viză pentru control financiar prevenitv, ignorând faptul că interpretarea acestor dispoziții se face sistemic, întrucât, cel puțin în procesul de adoptare a Legii nr. 53/2003 și a Legii nr. 153/2017, nu s-a realizat o corelare cu aceste legi a O.G. nr. 119/1999.

În ceea ce privește paguba iminentă, recurenții-reclamanți au arătat că executarea actului atacat are ca primă și principală consecință lipsirea personalului arătat de un procent de 7% din totalul veniturilor salariale lunare.

2.2. Recurentul-pârât Ministerul Finanțelor Publice și-a întemeiat recursul pe motivul prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând casarea hotărârii recurate și respingerea cererii de chemare în judecată ca fiind formulată de o persoană fără calitate procesuală activă.

A precizat că a invocat excepția lipsei calității procesuale active a reclamanților, în considerarea faptului că, pe de o parte, subiectul de drept căruia i se adresează Procesul-verbal de inspecție nr. x/17.07.2019 este instituția publică verificată, Ministerul Apărării Naționale-Direcția Instanțelor Militare, iar, pe de altă parte, reclamanții Curtea de Apel Militară București și președintele acesteia nu se pot considera vătămați în sensul reglementat de art. 2 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ.

Instanța de fond a aplicat eronat dispozițiile art. 1 alin. (1) coroborate cu cele ale art. 2 alin. (1) lit. a) din lege.

Interpretarea instanței, în sensul că oricine pretinde o vătămare într-un drept sau interes legitim dobândește calitate procesuală activă în materia contenciosului administrativ, contravine normelor cu caracter general aplicabile în stabilirea calității procesuale, întrucât, potrivit art. 36 din C. proc. civ., calitatea procesuală rezultă din identitatea dintre părți și subiectele raportului juridic, astfel cum acesta este dedus judecății, presupunând identitatea între persoana reclamantului și persoana care este titular al dreptului în raportul juridic dedus judecății.

Prin actele criticate nu s-au stabilit vinovații pentru abaterile consemnate, ci au fost consemnate instituțiile al căror personal a beneficiat de spor pentru condiții de muncă vătămătoare, spor pentru confidențialitate și spor pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, fără bază legală, precum și faptul că președintele Curții Militare de Apel București a dispus efectuarea pe proprie răspundere a operațiunilor înscrise în Ordinele de zi pe unitate nr. 36 și nr. 37 din 01.01.2018, ca urmare a refuzului de viză de control financiar preventiv nr. J4449/02.10.2018, pentru suma de 544.199 RON.

Reclamanții s-au raportat în cererea lor de chemare în judecată la o posibilă vătămare cu caracter viitor și eventual, nesigură sub aspectul producerii sale, întrucât nu se poate anticipa concluzia la care va ajunge Direcția Instanțelor Militare în privința identificării persoanelor vinovate de prejudiciul care trebuei recuperat, conform recomandărilor echipei de inspecție economico-financiară.

Prin urmare, întrucât vătămarea nu are un caracter actual, apare ca evident că recurenții-reclamanți nu au, în prezent, calitatea de persoană vătămată în sensul reglementat de art. 1 alin. (1) coroborat cu art. 2 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 554/2004.

Eventualele vătămări decurgând din atragerea răspunderii pentru pierderile aduse bugetului de stat nu s-ar datora, în mod direct, măsurilor dispuse de echipa de inspecție economico-financiară, ci verificărilor efectuate de conducerea Direcției Instanțelor Militare.

Recurentul-pârât Ministerul Finanțelor Publice a formulat întâmpinare față de recursul reclamanților, prin care a invocat excepția nulității recursului, pentru lipsa motivării.

Pe fond, a solicitat respingerea recursului și menținerea hotărârii recurate, ca legală și temeinică, în ceea ce privește soluția instanței de respingere a cererii de suspendare, ca neîntemeiată.

Examinând sentința atacată, în raport cu actele și lucrările dosarului, cu motivele invocate de recurenți precum și cu dispozițiile legale incidente în cauză, Înalta Curte constată că recursurile sunt nefondate, neputându-se reține că prima instanță ar fi încălcat sau aplicat greșit normele de drept material.

4.1. În ceea ce privește recursul pârâtului Ministerul Finanțelor Publice, Înalta Curte reține că, în cauză, prin Procesul-verbal de inspecție nr. x din 16.07.2019, la măsurile nr. 1, 2 și 3 s-a dispus, în esență, virarea la bugetul de stat, de către Ministerul Apărării Naționale-Direcția Instanțelor Militare UM 02592, a sumei de 349.448 RON achitate fără bază legală, recuperarea acestei sume și a accesoriilor de la persoanele responsabile și analiza drepturilor salariale acordate personalului Curții Militare de Apel București în ultimii 3 ani, în vederea identificării eventualelor plăți efectuate către salariații acestei structuri fără bază legală.

Potrivit art. 1 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, se poate adresa instanței de contencios administrativ și persoana vătămată într-un drept al său sau într-un interes legitim printr-un act administrativ individual adresat altui subiect de drept.

Aceasta întrucât este posibil ca efectele actului respectiv să prejudicieze drepturile sau interesele altor persoane decât cele ale destinatarului său.

Or, prin procesul-verbal, s-a dispus recuperarea sumei și a accesoriilor acesteia de la persoanele responsabile, precum și analiza drepturilor salariale acordate personalului Curții Militare de Apel București.

Actul contestat este un act administrativ emis de o autoritate a administrației publice, Ministerul Finanțelor Publice prin Direcția Generală de Inspecție Economico-Financiară, în vederea executării legii, având un caracter obligatoriu, bucurându-se de prezumția de legalitate, veridicitate și autenticitate, care va fi opozabil tuturor subiectelor de drept cărora le este adresat.

Prin dispunerea măsurilor de recuperare a prejudiciului de la persoanele vizate, reclamanții din prezenta acțiune, terți față de procesul-verbal de inspecție, este evident că aceștia se pot considera persoane vătămate de act în sensul art. 2 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 554/2004.

Nu în ultimul rând, reține Înalta Curte că, dacă entitatea vizată în mod direct prin procesul-verbal de inspecție, Direcția Instanțelor Militare, nu ar ataca actul și ar proceda la executarea măsurilor dispuse, s-ar consolida prezumția de legalitate și caracterul obligatoriu al actului într-un eventual litigiu dintre Direcția Instanțelor Militare și terții vizați de măsurile dispuse.

Prin urmare, nu sunt fondate alegațiile recurentului-pârât în sensul că s-ar putea ajunge la situația în care oricine pretinde o vătămare într-un drept sau interes legitim ar dobândi calitate procesuală activă în contencios administrativ, pentru că rolul instanței judecătorești este tocmai acela de a verifica dacă terțul respectiv justifică un drept subiectiv sau un interes legitim în raport cu circumstanțele concrete ale fiecărei cauze.

4.2. Reținându-se calitatea activă a reclamanților Curtea Militară de Apel București și A., Înalta Curte, analizând recursul acestora, reține, în raport de art. 14 din Legea nr. 554/2004, că suspendarea executării actului administrativ poate fi solicitată de reclamant în cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente.

În conformitate cu art. 2 lit. t) din Legea nr. 554/2004, cazul bine justificat este reprezentat de împrejurări legate de starea de fapt și de drept, care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ.

Actul administrativ este emis sub auspiciile legalității, beneficiind de prezumția acestei calități, care constituie și premisa executabilității sale din oficiu, fără vreo formalitate prealabilă.

Suspendarea executării actului administrativ este o măsură de excepție care intervine și poate fi acordată numai atunci când persoana vătămată prin efectele sale, invocă și dovedește o îndoială puternică a legalității sale, aproape de natura evidenței și că acesta prin dispozițiile sale ar produce pagube grave, dificil de reparat în patrimoniul celui vătămat.

Sub acest aspect, Înalta Curte, în acord cu prima instanță, reține că reclamanții nu au făcut dovada cazului bine justificat, deoarece nu au invocat împrejurări de fapt sau de drept, care, fără a tinde a analiza în fond cauza, să poată crea o îndoială serioasă cu privire la legalitatea actului și să justifice intervenția de excepție a măsurii solicitate.

În jurisprudența sa constantă, secția de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți a reținut că, pentru conturarea cazului temeinic justificat, care să impună suspendarea unui act administrativ, instanța nu trebuie să procedeze la analizarea criticilor de nelegalitate pe care se întemeiază însăși cererea de anulare a actului administrativ, ci trebuie să-și limiteze verificarea doar la acele împrejurări vădite de fapt și/sau de drept care au capacitatea să producă o îndoială serioasă asupra prezumției de legalitate de care se bucură un act administrativ.

În prezenta cauză nu se regăsește niciuna din aceste "împrejurări vădite", argumentele recurenților-reclamanți neavând capacitatea de a produce o îndoială serioasă asupra prezumției de legalitate de care se bucură actul administrativ.

După cum s-a consemnat la pct. 2.1. al prezentei decizii, recurenții-reclamanți au reiterat situația de fapt și, în dovedirea îndeplinirii condiției cazului bine justificat, au invocat un așa-zis exces de putere care ar rezulta prin necorelarea Legii nr. 53/2003 privind Codul muncii și a Legii nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice cu dispozițiile O.G. nr. 119/1999 privind controlul intern și controlul financiar preventiv precum și prin interpretarea acestor dispoziții legale.

Însă, susținerile recurenților-reclamanți nu sunt apte a naște vreun dubiu asupra legalității procesului-verbal contestat, nefiind suficient a se afirma existența unor motive de nelegalitate, ci trebuie indicate unele elemente probatorii, evidente, care fără o cercetare aprofundată să permită formarea unui dubiu asupra legalității actului.

Întrucât cele două condiții prevăzute la art. 14 din Legea nr. 554/2004 pentru intervenția măsurii suspendării actului administrativ sunt prevăzute de legiuitor în mod cumulativ, constatarea neîndeplinirii unei condiții este suficientă pentru respingerea luării unei asemenea măsuri, astfel că nu mai are relevanță analiza îndeplinirii condiției pagubei iminente.

În raport cu cele arătate, se reține că prima instanță a analizat aspectele invocate în limitele învestirii sale, în raport cu obiectul acțiunii și cu aplicarea corectă a normelor de drept material, neputându-se reține incidența motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

4.3. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs

Pentru toate considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 și art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursurile, ca nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursurile formulate de Curtea Militară de Apel București și A. și de Ministerul Finanțelor Publice împotriva sentinței nr. 724 din 4 noiembrie 2019 a Curții de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondate.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 12 noiembrie 2020.