ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 584/2021

Ședința publică din data de 3 februarie 2021

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal, la data de 09.11.2018, sub nr. x/2018, reclamanții A. și B., în contradictoriu cu pârâții Consiliul National pentru Combaterea Discriminării și Ministerul Educației Naționale, au solicitat:

- anularea Hotărârii nr. 383/03.10.2018 emisă de pârâtul Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării;

- sa se constate ca au fost discriminați salarial pentru perioada 11 mai 2011 - 31 ianuarie 2014 si să se dispună înlăturarea faptelor de discriminare si repunerea în situația anterioara discriminării;

- să fie obligat pârâtul Ministerul Educației Naționale sa plătească fiecăruia dintre reclamanți despăgubiri materiale reprezentând diferențele salariale la nivelul Legilor nr. 221/2008 si nr. 330/2009 pentru perioada 13 mai 2011 - 31 ianuarie 2014, sume actualizate cu rata inflației si dobânda legala de la data nașterii acestui drept si pana la plata efectivă a acestora, precum si daune morale, ambele despăgubiri în cuantum total de 100.000 RON pentru fiecare dintre reclamanți.

Prin sentința civilă nr. 177 din 19 aprilie 2019 pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal, s-a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Ministerul Educației Naționale și s-a respins cererea formulată împotriva acestuia, ca fiind îndreptată împotriva unei persoane lipsite de calitate procesuală pasivă.

Totodată, s-a respins cererea de anulare a Hotărârii nr. 83/03.10.2018 emisă de pârâtul CNCD, formulată de reclamanții A., și B., în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, reprezentat legal prin C. - președinte.

Împotriva sentinței civile nr. 177 din 19 aprilie 2019 pronunțate de Curtea de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal, reclamanții A. și B. au declarat recurs, criticând-o pentru nelegalitate, solicitând admiterea recursului, modificarea sentinței recurate în sensul respingerii excepției lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Educației Naționale invocată de instanță, precum și modificarea sentinței nr. 177/2019 în sensul admiterii cererii precizate a reclamanților.

Cu privire la excepția lipsei calității procesual pasive a Ministerului Educației Naționale au susținut recurenții că au formulat prin acțiunea introductivă trei capete de cerere, primul capăt de cerere fiind îndreptat împotriva pârâtului, iar capetele 2 și 3 îndreptate împotriva Ministerului Educației Naționale.

La termenul de judecată din 1 martie 2019, instanța a dispus disjungerea capetelor de 2 și 3 ale cererii de chemare în judecată, respectiv dosarul nr. x/2019, aflat pe rolul Curții de Apel Craiova.

Astfel, în condițiile în care recurenții-reclamanți nu au chemat în judecată pentru primul capăt de cerere Ministerul Educației Naționale, admiterea excepției calității procesual pasive a Ministerului este neîntemeiată.

Referitor la fondul cauzei, recurenții-reclamanți au arătat că prima instanță a invocat prevederile art. 175 alin. (1) C. proc. civ.

În opinia acestora, în mod nereal s-a menționat în hotărârea nr. 383/2018 emisă de pârât, la punctul III, faptul că prin adresele nr. x/22.01.2018 s-a procedat la citarea acestora, la termenul de audieri din data de 05.02.2018 reclamanții fiind absenți, aspect recunoscut și de pârât, prin adresa transmisă instanței pentru termenul din 19 aprilie 2019.

Cu privire la acest argument au invocat dispozițiile art. 20 alin. (4) din O.G. nr. 37/2000 referitor la citarea părților și art. 176 C. proc. civ. privind nulitatea condiționată.

În concluzie, recurenții au susținut că Hotărârea nr. 383/2018 nu a fost emisă cu citarea obligatorie a acestora, citarea nefăcându-se prin nicun mijloc care să asigure confirmarea primirii citațiilor, încălcându-se pct. 3, 5 și 6 din art. 176 C. proc. civ.

4.1 Intimatul-pârât Ministerul Educației Naționale a formulat apărări privind lipsa calității sale procesual pasive, reținută în mod corect de către prima instanță.

4.2 Intimatul-pârât CNCD a formulat, de asemenea, întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat, apreciind că sentința recurată este temeinică și legală, fiind dată cu aplicarea corectă a normelor de drept material incidente situației de fapt reținute.

Prin răspunsul la întâmpinare, recurentii au solicitat respingerea apărărilor formulate de intimati, reiterând, în esență argumentele prezentate prin cererea de recurs.

În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs și de efectuare a comunicării actelor de procedură între părțile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 471

1

și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., cu aplicarea și a dispozițiilor O.U.G. nr. 80/2013.

În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 471

1

și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., prin rezoluția din data de 30 august 2019, s-a fixat termen de judecată pentru soluționarea cererii de recurs la data de 3 februarie 2021, în ședință publică, cu citarea părților.

II. Soluția și considerentele Înaltei Curți asupra recursului

Examinând sentința recurată prin prisma criticilor invocate prin cererea de recurs, a apărărilor invocate prin întâmpinari și a dispozițiilor legale incidente în materia suspusă verificării, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele expuse în continuare.

Reclamanții A., și B. au sesizat Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării cu privire la existența unei discriminări salariale izvorând din neacordarea drepturilor salariale pentru reclamanți, pentru perioada 2011 - 2014, prin comparație cu colegi din Argeș, care au obținut recunoașterea drepturilor salariale la nivelul Legilor nr. 221/2008 și nr. 330/2009, după data de 11 mai 2011, pentru perioade care se finalizează în 2013 sau 2014.

Prin Hotărârea nr. 383/03.10.2018 a fost admisă excepția necompetenței materiale a CNCD în raport cu obiectul petiției, astfel cum este formulat.

In acest context, instanța de contencios administrativ și fiscal a fost învestită cu o cerere de către reclamanții A. și B., care au solicitat, în contradictoriu cu pârâții Consiliul National pentru Combaterea Discriminării și Ministerul Educației Naționale, anularea Hotărârii nr. 383/03.10.2018 emisă de pârâtul Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării; sa se constate ca au fost discriminați salarial pentru perioada 11 mai 2011 - 31 ianuarie 2014 si să se dispună înlăturarea faptelor de discriminare si repunerea în situația anterioara discriminării; să fie obligat pârâtul Ministerul Educației Naționale sa plătească fiecăruia dintre reclamanți despăgubiri materiale reprezentând diferențele salariale la nivelul legilor nr. 221/2008 si nr. 330/2009 pentru perioada 13 mai 2011 - 31 ianuarie 2014, sume actualizate cu rata inflației si dobânda legala de la data nașterii acestui drept si pana la plata efectivă a acestora, precum si daune morale, ambele despăgubiri în cuantum total de 100.000 RON pentru fiecare dintre reclamanți.

Prin sentința recurată, cererea a fost respinsă, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Educației Naționale, pentru lipsa calității procesual pasive, iar, în contradictoriu cu pârâtul Consiliul National pentru Combaterea Discriminării, ca neîntemeiată, reclamanții formulând critici, cu privire la care Înalta Curte apreciază că pot fi încadrate în dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Astfel, instanța de control judiciar constată că sunt nefondate argumentele de ordin critic invocate prin cererea de recurs, privind greșita soluționare a excepției lipsei calității procesual pasive a pârâtului Ministerul Educației Naționale, precum și lipsa citării reclamanților în fața Consiliul National pentru Combaterea Discriminării la termenul la care s-a soluționat cererea lor, acestea din urmă fiind prezentate și în fața instanței de fond, urmând să le analizeze în mod unitar și să le răspundă prin argumente comune în raport de finalitatea concretă a acestora.

Înalta Curte apreciază că sunt nefondate criticile formulate de reclamanți referitor la excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Ministerul Educației Naționale.

Astfel, instanța de recurs amintește că, potrivit prevederilor art. 32 din C. proc. civ., una dintre condițiile care se cer a fi întrunite cumulativ pentru exercitarea acțiunii civile este calitatea procesuală, care se reflectă în transpunerea în plan procesual a subiectelor raportului juridic de drept substanțial dedus judecății.

În prezenta cauză se solicită anularea Hotărârea nr. 383/03.10.2018 emisă de Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, iar nu Ministerul Educației Naționale, astfel încât nu există legătură de cauzalitate între hotărârea atacată și instituția pârâtă.

Pe de altă parte, în jurisdicția specială administrativă derulată în fața CNCD, Ministerul Educației Naționale nu a avut nici calitatea de parte reclamată.

În petiția adresată CNCD nu a fost indicată parte reclamată, iar reclamanții nu au formulat critici pe acest aspect nici prin cererea de chemare în judecată și nici prin recurs.

În ceea ce privește critica referitoare la lipsa citării reclamanților în fața CNCD, Înalta Curte reține că potrivit art. 20 din O.G. nr. 137/2000 "(1) Persoana care se consideră discriminată poate sesiza Consiliul în termen de un an de la data săvârșirii faptei sau de la data la care putea să ia cunoștință de săvârșirea ei. (...) (4) Colegiul director al Consiliului dispune măsurile specifice constatării existenței discriminării, cu citarea obligatorie a părților. Citarea se poate face prin orice mijloc care asigură confirmarea primirii. Neprezentarea părților nu împiedică soluționarea sesizării."

Așadar, potrivit acestor dispoziții legale, procedura de soluționare a sesizărilor în domeniile de competență ale CNCD se desfășoară cu citarea obligatorie a părților.

Totodată, instanța de control judiciar constată că textul de lege care constituie dreptul comun în materia nulității actelor de procedură este prevăzut de art. 175 alin. (1) C. proc. civ., care statuează că "Actul de procedură este lovit de nulitate dacă prin nerespectarea cerinței legale s-a adus părții o vătămare care nu poate fi înlăturată decât prin desființarea acestuia."

Din analiza acestor prevederi rezultă că pentru sancționarea unui act de procedură cu nulitatea, trebuie îndeplinite cumulativ următoarele trei condiții: existența unui act de procedură care a fost întocmit cu nerespectarea unei cerințe legale, constatarea existenței unei vătămări, vătămarea să nu poată fi înlăturată decât prin desființarea actului.

În privința primei condiții, aceea de a exista un act de procedură care a fost întocmit cu nerespectarea unei cerințe legale, se observă că din adresa nr. x/18.04.2019 transmisă primei instanțe de emitentul Hotărârii contestate, rezultă că acesta se află în imposibilitatea de a comunica dovada primirii adreselor nr. x/22.01.2018 prin care petenții/reclamanții au fost citați pentru termenul la care s-a pronunțat Consiliul.

Cât privește cea de-a doua condiție, respectiv constatarea existenței unei vătămări, Înalta Curte reține că în mod corect a apreciat prima instanță că aceasta decurge din finalitatea formei procedurale nerespectate, care constă în lipsirea reclamanților de posibilitatea de a se apăra în procedura administrativ - jurisdicțională și de a dovedi că faptele ce fac obiectul sesizării constituie discriminare.

Or, această vătămare nu atrage în mod necesar anularea hotărârii contestate, având în vedere că reclamanților li s-a asigurat posibilitatea de a se apăra și de a dovedi contrariul prin acțiunea în contencios administrativ pe care au promovat-o împotriva hotărârii adoptate de Colegiul Director al CNCD, potrivit art. 20 alin. (9) din O.G. nr. 137/2000.

Prin urmare, cea de-a treia cerință prevăzută, cumulativ, de art. 175 alin. (1) C. proc. civ., aceea ca vătămarea să nu poată fi înlăturată decât prin desființarea actului, nu este îndeplinită în cauză, astfel că nulitatea hotărârii CNCD, pentru nerespectarea prevederilor art. 20 alin. (4) din O.G. nr. 137/2000, nu poate fi reținută.

În concluzie, Înalta Curte constată că sentința recurată este legală, fiind dată cu corecta interpretare și aplicare a normelor de drept incidente circumstanțelor de fapt reținute în cauză, motivele invocate prin cererea de recurs nefiind în măsură să conducă la reformarea acesteia.

Pentru considerentele expuse, nefiind identificate motive de casare a sentinței prin prisma dispozițiilor invocate de recurentă, Înalta Curte, în temeiul prevederilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurenții-reclamanți B. și A. împotriva sentinței nr. 177 din 19 aprilie 2019 pronunțate de Curtea de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 3 februarie 2021.