ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5598/2020

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal la data de 17.10.2017, sub nr. x/2017, reclamanții A., B., C., D., E., F., G., H. și I., în contradictoriu cu pârâții Ministerul Justiției - Ministrul Justiției și Tribunalul Gorj, au solicitat pronunțarea unei hotărâri prin care să se dispună anularea în parte a Ordinului nr. 2200/C din 31.08.2017, emis de Ministerul Justiției - Ministrul Justiției, în ceea ce îi privește, cu privire la data și cuantumul sporului aferent titlului de doctor, cu consecința emiterii unor noi ordine de reîncadrare, obligarea Ministerului Justiției la emiterea unui alt ordin de salarizare, prin menținerea la 01.07.2017 în indemnizația de încadrare a sumei corespunzătoare sporului pentru deținerea titlului de doctor în drept în cuantum de 15% și în continuare până la intervenirea unei cauze legale de modificare sau stingere a dreptului câștigat, repararea prejudiciului creat prin neacordarea drepturilor la care au dreptul, respectiv obligarea pârâților la alocarea fondurilor și restituirea pentru fiecare lună, până la recunoașterea efectivă a dreptului câștigat, a diferenței dintre venitul la care sunt îndreptățiți și venitul efectiv plătit, sumă care va fi actualizată cu indicele de inflație și la care se va aplica dobânda legală penalizatoare, calculată de la data exigibilității fiecărei obligații lunare de plată și până la data plății efective, precum și obligarea la daune interese de 100 RON/zi de întârziere până la executarea obligațiilor.

Prin sentința nr. 2251 din 11 mai 2018, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a respins acțiunea formulată de reclamanții A., D., E., F., G., H. și I., în contradictoriu cu pârâții Ministerul Justiției - Ministrul Justiției și Tribunalul Gorj, ca nefondată. A luat act de renunțarea la judecata cererii formulată de către B. și C..

Împotriva acestei sentințe au formulat recurs reclamantele A. și D., cu invocarea motivelor de casare prevăzute de art. 488 pct. 6), pct. 7) și pct. 8) din C. proc. civ., au solicitat admiterea recursului, casarea sentinței și admiterea acțiunii formulate.

În motivarea recursului, au arătat că hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura pricinii - art. 488 pct. 6) C. proc. civ., este încălcată autoritatea de iucru judecat - art. 488 pct. 7) C. proc. civ. și hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material - art. 488 pct. 8) C. proc. civ. susțin nelegalitatea Ordinului MJ nr. 2200/C/31.08.2017 prin prisma greșitei aplicări a legii în timp referitor la indemnizația pentru deținerea titlului științific, în principal întrucât dispozițiile legale trebuie aplicate începând cu 01.01.2018 și nu începând cu 01.07.2017, și în subsidiar au invocat excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 14 alin. (1) și art. 39 alin. (3) din Legea nr. 153/2017; instanța nu a analizat admisibilitatea excepției și nu a sesizat Curtea Constituțională, fiind îngrădit astfel accesul la justiție și încălcat dreptul la apărare.

Recurentele au arătat, cu privire la motivul de casare prevăzut de art. 488 pct. 6) C. proc. civ., că instanța nu a analizat, în limitele învestirii, niciuna din apărările formulate, esențială fiind aplicarea în timp a Legii nr. 153/2017 în ceea ce privește indemnizația pentru titlul științific de doctor, deși au invocat, pe de o parte, excepția de neconstituționalitate, însă instanța nu a analizat și nu s-a pronunțat asupra admisibilității cererii și nu a sesizat Curtea Constituțională, și, pe de altă parte, au invocat și ca apărare de fond aplicarea în timp a prevederilor expres menționate.

Analizând efectele prevederilor Legii nr. 153/2017, în ceea ce privește indemnizația pentru titlul științific de doctor, se reține că actul normativ se aplică doar situațiilor viitoare, începând cu data aplicării legii pentru fiecare familie ocupațională, după caz, de la data de 01.01.2018 pentru familia ocupațională "Justiție", ceea ce înseamnă că lasă neatinse drepturile câștigate anterior de către magistrați, în ceea ce privește sporul de doctorat, drepturi câștigate prin Legea nr. 193/2016, în vigoare de la 5 noiembrie 2016, și statuările aduse prin Decizia nr. 21/21.11.2016 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru judecarea recursurilor în interesul legii. În măsura în care se consideră că Legea nr. 153/2017 se aplică de la momentul intrării în vigoare în ceea ce privește sporul de doctorat pentru familia ocupațională "Justiție", atunci aceasta are caracter retroactiv și este neconstituțională, așa cum au arătat invocând excepția de neconstituționalitate, dar instanța a refuzat să analizeze admisibilitatea excepției și nu a sesizat Curtea Constituțională.

Fiind un drept salariat fundamental, o componentă a salariului, sporul de doctorat este un drept patrimonial, protejat chiar de Legea nr. 153/2017, deci nu poate fi afectat de intrarea în vigoare a noii legi, astfel cum rezultă din art. 10 alin. (2) din același act normativ, Anexa nr. V, Capitolul VIII - "Reglementări specifice personalului din justiție", Secțiunea I - "Dispoziții comune". Cu referire la noțiunea de "bun", au arătat că sporul de doctorat este parte a salariului, a devenit un element al patrimoniului fiecăruia din reclamanți, așa încât diminuarea cuantumului acestuia încalcă art. 1 din Protocolul adițional nr. 1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului și nu corespunde limitărilor prevăzute de Convenție.

Cum, potrivit Deciziei RIL nr. 21/21.11.2016, au dreptul la sume compensatorii persoanele care au dobândit titlul de doctor după intrarea în vigoare a Legii nr. 330/2009, au susținut că sporul de doctorat a devenit componentă a salariului. Această sumă compensatorie a fost prevăzută pentru a respecta dispoziția legală potrivit căreia nivelul salariilor în plată nu poate scădea prin aplicarea noii legi.

Cu privire la motivul de casare prevăzut de art. 488 pct. 7) C. proc. civ., au arătat că din înscrisurile doveditoare depuse la dosar rezultă că fiecare din reclamanți a obținut titlul sub incidența prevederilor Legii nr. 330/2009, că au purtat litigii soluționate definitiv, puterea lucrului judecat și golirea de conținut a drepturilor câștigate fiind contrară prevederilor legale din dreptul intern și Convenției.

Cu privire la motivul de casare prevăzut de art. 488 pct. 8) C. proc. civ., au arătat că, din punct de vedere al aplicării în timp sub aspectul indemnizației pentru titlul științific de doctor, instanța de fond a făcut o greșită aplicare a legii, întrucât reținerea dispozițiilor art. 14 din partea generală a Legii nr. 153/2017 nu are nicio legătură cu reglementările specifice personalului din sistemul justiției, pentru care dispozițiile referitoare la întinderea și modalitatea de acordare a sporurilor se regăsesc în cuprinsul art. 4 și art. 5 din Capitolul VIII - Secțiunea 1, limita de 30% nefiind valabilă în ceea ce le privește.

Astfel, în baza art. 38 alin. (2) lit. a) din Capitolul IV privind Dispoziții tranzitorii și finale, prevederile Legii nr. 153/2017 se aplică etapizat. Deși în cuprinsul Ordinului MJ nr. 2200/C/31.08.2017 se face trimitere la prevederile art. 38 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 153/2017, care garantează, în ce îi privește, menținerea pentru perioada 01.07.2017 - 31.12.2017 în plată a nivelului salarial acordat pentru luna iunie 2017, prin emiterea actului administrativ contestat se procedează la reducerea substanțială a drepturilor salariale, fără niciun temei, discreționar și printr-o interpretare eronată a legii. Prin Decizia RIL nr. 21.21.11.2016, referitor la sporul de doctorat, Înalta Curte de Casație și Justiție a statuat la paragraful 37 că "... Pentru cei care, la data intrării în vigoare a Legii nr. 330/2009, aveau în plată sporul de doctorat, soluția legislativă a fost aceea de a introduce cuantumul acestui spor, nu procentual, ci ca sumă compensatorie acordată potrivit Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 1/2010. Această sumă compensatorie a fost prevăzută pentru a respecta dispoziția legală potrivit căreia nivelul salariilor în plată nu poate scădea prin aplicarea noii legii".

Deși este expres prevăzut că dispozițiile Legii nr. 153/2017 se vor aplica etapizat, familia ocupațională "Justiție" și Curtea Constituțională nefiind beneficiare ale legii începând cu 01.07.2017, întrucât nu se regăsesc între excepțiile limitativ indicate de art. 38 care reglementează "Aplicarea legii", unde sunt arătate categoriile profesionale cărora legea le este destinată imediat, prin emiterea Ordinului MJ nr. 2200/C/31.08.2017 și a anexelor la ordin aceste prevederi legale sunt nesocotite flagrant, reclamanții fiind prejudiciați. Noua lege de salarizare este aplicabilă sistemului judiciar începând cu data de 01.01.2018, nefiind posibilă o interpretare care să accepte o incidență imediată, chiar și parțială a acesteia, cum s-a procedat prin ordinul contestat. In acest sens, chiar art. 39 alin. (3) privind "Aplicarea tranzitorie" prevede expres că "Sporul pentru titlul științific de doctor, acordat ca sumă compensatorie sau ca spor la salariul de bază, solda de funcție/salariul de funcție, indemnizația de încadrare, după caz, de la data aplicării prezentei legi nu se mai acordă, personalul care deține titlul. științific de doctor, indiferent de data obținerii acestuia, beneficiind de prevederile art. 14".

Cu privire la noțiunea de "aplicare a legii", Înalta Curte de Casație și Justiție, în considerentele Deciziei RIL nr. 21/21.11.2016, referitor la sporul de doctorat, a statuat în sensul că "...Situațiile tranzitorii nu înseamnă încălcarea legii șt nu pot justifica diferențe salariale importante perpetuate...". Astfel, prin emiterea ordinului contestat s-a realizat o confuzie nepermisă și cu consecințe grave între noțiunea de "intrare în vigoare a legii", reglementată în situația de față prin art. 43 din Legea nr. 153/2017, în acord cu prevederile art. 78 din Constituția României, și noțiunea de "aplicare a legii" - reglementată de prevederile art. 38 alin. (2) din Legea nr. 153/2017.

În continuare, au arătat că alin. (3) al art. 39 folosește expresia " ... de la data aplicării prevederilor prezentei legi nu se mai acordă ...", ceea ce presupune că, printr-o interpretare logică și sistematică a textelor (art. 38 din lege care vizează aplicarea legii și art. 39 care vizează aplicarea tranzitorie), norma tranzitorie își găsește rațiunea exclusiv prin raportare la ipoteza sporului de doctorat obținut anterior aplicării noii legi, iar nu prin raportare la ipoteza momentului intrării în vigoare a legii noi versus aplicării acesteia. Astfel, punerea în aplicare a noii legi trebuie să decurgă firesc și să nu atragă retroactivitatea acesteia și conflictul între normele succesive - art. 54 din Legea nr. 24/2000. Așadar, conținutul normativ al art. 39 din Legea nr. 153/2017 vizează cu necesitate o altă ipoteză decât cea a momentului intrării în vigoare a legii noi versus aplicării acesteia, iar această ipoteză nu este decât cea rezultată din inserarea în cuprinsul alin. (3) a sintagmei "indiferent de data obținerii acestuia" titlului.

Recurentele au mai arătat că Legea nr. 193/2016, în vigoare de la data de 5 noiembrie 2016, a prevăzut, prin art. I, că după art. 19 se introduce un nou articol, 19^1, iar prin art. 44 alin. (1) din Legea nr. 153/2017, prin punctul 22, se abrogă art. II din Legea nr. 193/2016, ceea ce înseamnă, printr-o interpretare per a contrario, că prevederile art. I din lege, referitoare la sporul de doctorat, au rămas în vigoare. Nu se poate susține că prin abrogarea Legii nr. 284/2010, pct. 9 al art. 44 alin. (1), poate fi considerată abrogată implicit și total și Legea nr. 193/2016, în condițiile în care acestui din urmă act normativ legiuitorul i-a rezervat o "atenție" aparte, reglementând în mod expres, prin pct. 22, situația juridică a acestuia. În același sens sunt și prevederile art. 64 alin. (5) din Legea nr. 24/2000.

Recurentele au invocat și considerentele Deciziei Curții Constituționale nr. 594/14.09.2016, prin urmare, în condițiile în care sporul de doctorat este o componentă a salariului și, implicit, a dreptului care derivă din conținutul acestuia, iar reducerea salariului nu poate opera sub nicio formă, având în vedere și statuările din Decizia RIL nr. 21/21.11.2016 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, precum și principiile legalității, egalității, nediscriminării și importanței sociale a muncii, consacrate de art. 6 din Legea nr. 153/2017, susțin că pentru toate categoriile de personal aflate în situații identice salarizarea trebuie să se facă la nivelul de salarizare în plată pentru funcțiile similare din instituția/autoritatea publică unde sunt încadrați, iar atunci când este analizată identitatea de situații între doi angajați nu trebuie verificată identitatea de reglementare, ci trebuie avută în vedere identitatea de activitate desfășurată și de pregătire profesională (paragraful 47 din Decizia RIL nr. 21/21/11/2016).

Intimatul pârât Ministerul Justiției a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

A arătat că instanța de fond a observat că legiuitorul este îndrituit să stabilească atât cuantumul drepturilor salariale, mai ales al celor suplimentare (cum sunt sporurile, primele, premiile etc), cât și modalitatea de plată a acestora, orice suprimare sau eliminare a unor astfel de drepturi salariale aplicându-se asupra tuturor raporturilor juridice de muncă aflate în derulare, fără ca aceste măsuri să atragă nerespectarea dispozițiilor constituționale privind neretroactivitatea legii. În acest sens, Curtea de Apel București a invocat decizii ale Curții Constituționale

Așadar, acordarea sporului, a sumei compensatorii sau a unei indemnizații pentru titlul științific de doctor este la libera apreciere a legiuitorului, care este în măsură să stabilească și condițiile și criteriile de acordare a unui asemenea beneficiu pentru persoanele care dețin titlul respectiv și, prin urmare, modificarea cadrului legislativ nu poate fi considerată o încălcare a drepturilor fundamentale sau a autorității de lucru judecat.

Ca atare, Curtea de Apel București a constatat că ordinul contestat a fost emis cu respectarea prevederilor noii legi de salarizare conform cărora sporul pentru titlul științific de doctor acordat ca sumă compensatorie sau ca spor la salariul de bază nu se mai aplică, că personalul care deține titlul științific de doctor, indiferent de data obținerii acestuia, beneficiază de prevederile art. 14, respectiv de o indemnizație lunară în cuantum de 50% din nivelul salariului de bază minim brut pe țară garantat în plată, dacă își desfășoară activitatea în domeniul pentru care deține titlul, că acordarea indemnizației respective se aplică de la 1 iulie 2017, data intrării în vigoare a Legii nr. 153/2017, că art. 39 din lege nu prevede aplicarea etapizată cu privire la indemnizația pentru titlul științific de doctor, ci doar cu privire la salariul de bază, iar art. 38 alin. (2) din lege nu se aplică acestui spor, acesta având reglementări speciale în cuprinsul Legii nr. 153/2017.

Examinând sentința recurată prin prisma motivelor de casare invocate, prevăzute de dispozițiile art. 488 pct. 6), 7) și 8) C. proc. civ., Înalta Curte constată că este fondat motivul de recurs referitor la faptul că instanța nu a analizat cererea de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 14 alin. (1), art. 39 alin. (3) și art. 44 pct. 9) din Legea-cadru nr. 153 din 28 iunie 2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice și sunt nefondate celelalte motive de recurs invocate.

Recurentele reclamante au invocat, prin cererea de chemare în judecată, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 14 alin. (1), art. 39 alin. (3) și art. 44 pct. 9) din Legea-cadru nr. 153 din 28 iunie 2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice și au solicitat sesizarea Curții Constituționale. Prin cererea de recurs, au formulat motive, în ceea ce privește excepția de neconstituționalitate, exclusiv cu privire la dispozițiile art. 14 alin. (1) și art. 39 alin. (3) din Legea-cadru nr. 153 din 28 iunie 2017, în aceste limite urmând a fi examinată cererea de sesizare a Curții Constituționale.

În conformitate cu dispozițiile Legii nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale "(1) Curtea Constituțională decide asupra excepțiilor ridicate în fața instanțelor judecătorești sau de arbitraj comercial privind neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare, care are legătură cu soluționarea cauzei în orice fază a litigiului și oricare ar fi obiectul acestuia. (2) Excepția poate fi ridicată la cererea uneia dintre părți sau, din oficiu, de către instanța de judecată ori de arbitraj comercial. De asemenea, excepția poate fi ridicată de procuror în fața instanței de judecată, în cauzele la care participă. (3) Nu pot face obiectul excepției prevederile constatate ca fiind neconstituționale printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale. (4) Sesizarea Curții Constituționale se dispune de către instanța în fața căreia s-a ridicat excepția de neconstituționalitate, printr-o încheiere care va cuprinde punctele de vedere ale părților, opinia instanței asupra excepției, și va fi însoțită de dovezile depuse de părți. Dacă excepția a fost ridicată din oficiu, încheierea trebuie motivată, cuprinzând și susținerile părților, precum și dovezile necesare. Odată cu încheierea de sesizare, instanța de judecată va trimite Curții Constituționale și numele părților din proces cuprinzând datele necesare pentru îndeplinirea procedurii de citare a acestora. (5) Dacă excepția este inadmisibilă, fiind contrară prevederilor alin. (1), (2) sau (3), instanța respinge printr-o încheiere motivată cererea de sesizare a Curții Constituționale. Încheierea poate fi atacată numai cu recurs la instanța imediat superioară, în termen de 48 de ore de la pronunțare. Recursul se judecă în termen de 3 zile".

Raportat la aceste dispoziții legale, Înalta Curte reține următoarele:

În motivarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 14 alin. (1), art. 39 alin. (3) din Legea-cadru nr. 153 din 28 iunie 2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, reclamantele au arătat că acestea prevăd un cuantum strict determinat prin raportare la nivelul salariului de bază minim brut pe țară garantat în plată si nu la indemnizația de încadrare a fiecărui salariat. Prin chiar noțiunea de spor, legiuitorul ar fi trebuit să aibă în vedere un adaos procentual al indemnizației/soldei/salariului de bază al salariatului care deține titlul științific de doctor si nu al salariului de bază minim brut pe țară garantat în plată.

Raportat la art. 164 din Legea nr. 53/2003 privind Codul muncii, republicată, cu modificările și completările ulterioare, art. 1 din H.G. nr. 1/2017, salariul de bază minim brut pe țară reprezintă o garanție a plății unor drepturi de bază, minime, în raporturile dintre salariații care au încheiat un contract de muncă și sunt reprezentați de organizații sindicale, ceea ce nu este cazul magistraților, care sunt numiți în funcție prin Decretul Președintelui României, nu au un contract de muncă, sunt salarizați în baza legii și le este interzisă prin lege organizarea în asociații sindicale care să le reprezinte interesele la negocierea prevăzută de art. 164 din Legea nr. 53/2003. Pe de altă parte, procentul de 50 % din cuantumul salariului minim este motivant doar pentru categoriile de salariați ale căror drepturi se situează la limita inferioară, și nu și pentru cei care au un salariu mai mare, stabilit, conform legii, în funcție de natura muncii prestate și restricțiile sociale impuse.

În acest mod, se tinde a fi afectată însăși calitatea actului de justiției, câtă vreme, pe lângă dorința de perfecționare profesională, unul din motivele urmării cursurilor doctorale de către magistrați, ca de altfel al tuturor categoriilor profesionale este și acela al recompensării pecuniare. Or, salariații cu un salariu mai mare, care până în prezent încasau un spor/sumă compensatorie de 15% din indemnizația/salariul/solda de încadrare, sunt dezavantajați și descurajați a urma această formă de învățământ postuniversitar, fiind încălcat chiar dreptul la educație, astfel cum este consfințit de art. 32 din Constituția României, potrivit căruia dreptul la învățătură este asigurat prin învățământul general obligatoriu, prin învățământul liceal și prin cel profesional, prin învățământul superior, precum și prin alte forme de instrucție și de perfecționare.

Deși stabilirea unui cuantum egal pentru toți deținătorii titlului de doctor aparent ar fi nediscriminatorie, trebuie observat că discriminarea se produce la nivelul categoriilor profesionale care încasează un salariu mai mare celui minim garantat în plată de 1.450 RON lunar. Discriminarea dintre deținătorii titlurilor de doctor pe criteriul cuantumului drepturilor salariate încasate și implicit al categoriilor profesionale este în contradicție cu art. 4 din Constituția României, privind egalitatea între cetățeni, art. 16 privind egalitatea în drepturi, art. 41 privind dreptul la muncă și protecție socială din același act normativ, fiind de natură a afecta statutul acestei profesii astfel cum este reglementat în art. 124, art. 125 din Constituție.

De asemenea, invocă și incidența Protocolului nr. 12 la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, adoptat la Roma la 4 noiembrie 2000, aprobat de România prin Legea nr. 103/2006, aplicabil direct în dreptul intern conform art. 20 din Constituția României, din care reiese că principiul egalității protejează orice drept prevăzut de lege, nu doar un drept fundamental. Chiar Curtea Constituțională, într-o decizie anterioară, a arătat că "un tratament diferit nu poate fi expresia aprecierii exclusive a legiuitorului, ci trebuie să se justifice rațional, în respectul principiului egalității" (Decizia nr. 1 din 8 februarie 1994, M. Of. 69/1994).

Or, încălcarea principiului egalității se reflectă prin descurajarea anumitor categorii profesionale de a urma cursurile doctorale și încurajarea unor alte categorii de salariați, în acest mod fiind subminat chiar statutul categoriei profesionale din care fac parte.

S-a invocat Decizia Curții Constituționale nr. 1.655 din 28 decembrie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 51 din 20 ianuarie 2011, prin care s-a reținut că prin Opinia nr. 598 din 20 decembrie 2010 a Comisiei de la Veneția, dată la cererea președintelui Curții Constituționale a Macedoniei, opinie care a fost adoptată la cea de-a 85-a sesiune plenară a Comisiei de la Veneția din 17 - 18 decembrie 2010, s-a arătat în mod expres că: "în lipsa unei interdicții constituționale exprese, o reducere a salariilor judecătorilor poate fi justificată în situații excepționale și în anumite condiții stricte, fără a fi privită ca o încălcare a independenței autorității judecătorești". Legiuitorul nu a făcut în niciun mod dovada existenței unei crize economice pentru a justifica reducerea salariilor judecătorilor care dețin titlul de doctor, în condițiile în care pentru celelalte categorii profesionale legea unică de salarizare prevede majorări substanțiale.

S-a menționat că problema modului de reglementare a sporului de doctorat a fost supusă analizei Înaltei Curți de Casație și Justiție, Completul competent să judece recursul în interesul legii, care a pronunțat Decizia nr. 21 din 21 noiembrie 2016 privind interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 30 alin. (6) și art. 48 alin. (1) pct. 7 din Legea nr. 330/2009, art. 4 alin. (1), art. 6 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 1/2010, art. 1 alin. (5) din Legea nr. 285/2010 și art. 8 din anexa nr. 5 a Legii nr. 63/2011, în litigiile ce au ca obiect acordarea de către angajator a unor despăgubiri rezultate din discriminarea la care sunt supuse persoanele care au dobândit titlul de doctor după data de 1 ianuarie 2010, despăgubiri echivalente cu cuantumul sporului aferent acestui titlu.

Analizând dispozițiile art. I din Legea-cadru nr. 284/2010, astfel cum a fost completată prin Legea 193/2016, în sensul că, potrivit articolului 19^1, "personalul care deține titlul științific de doctor, indiferent de data obținerii acestuia, beneficiază de un spor de 15% din salariul de bază/solda funcției de bază/salariul funcției de bază/indemnizația de încadrare", Înalta Curte de Casație și Justiție a statuat că această modalitate de stabilire a sporului în discuție este cea mai potrivită, în contextul dispozițiilor legale și constituționale.

S-a menționat că un important număr dintre persoanele afectate de dispozițiile criticate ca fiind neconstituționale dețin hotărâri judecătorești prin care sporul pentru titlul de doctor în cuantum de 15% a fost inclus în indemnizația de bază și s-au emis ordinele de salarizare de către Ministerul Justiției. Anulând drepturile dobândite pe calea unor hotărâri judecătorești, Parlamentul prin dispozițiile criticate a încălcat autoritatea de lucru judecat a acestora și nu a respectat statuările Înaltei Curți de Casație și Justiție exprimate în considerentele Deciziei nr. 21/2016, aceasta fiind de natură a afecta actul de justiție și astfel puterea executivă și cea legislativă interferează și afectează în mod evident puterea judecătorească și implicit separația puterilor în stat.

Ministerul Justiției a depus punct de vedere cu privire la excepția de neconstituționalitate invocată de reclamanți, în sensul respingerii acesteia.

A arătat că, în jurisprudența sa, Curtea Constituțională a stabilit că principiul egalității consacrat prin art. 16 din Constituție "vizează egalitatea în drepturi între cetățeni în ceea ce privește recunoașterea în favoarea acestora a unor drepturi și libertăți fundamentale, nu și identitatea de tratament juridic asupra aplicării unor măsuri, indiferent de natura lor. În felul acesta se justifică nu numai admisibilitatea unui regim juridic diferit față de anumite categorii de persoane, dar și necesitatea lui" (Decizia nr. 53 din 19 februarie 2002).

Prin urmare, diferențierea indemnizațiilor și a salariilor de bază pentru oricare dintre categoriile de salariați din sectorul bugetar este opțiunea liberă a legiuitorului, ținând seama de importanta și complexitatea diferitelor funcții. "Instituirea și diminuarea acestora, ori acordarea într-o anumită perioadă de timp, modificarea lor ori încetarea acordării, stabilirea categoriilor de personal salarizat care beneficiază de acestea, ca și a altor condiții și criterii de acordare țin de competența și de opțiunea exclusivă a legiuitorului, cu singura condiție de ordin constituțional ca măsurile dispuse să vizeze deopotrivă toate categoriile de personal tare se află într-o situație identică" (Decizia nr. 728/2006).

Nu se poate susține că sunt în prezența unei veritabile încălcări a principiului egalității în drepturi a cetățenilor, de vreme ce textul este aplicabil deopotrivă tuturor persoanelor aflate în această situație. Instanța de contencios constituțional a statuat constant în jurisprudența sa în materie că nu poate da o altă formulare textelor de lege pe care le-ar considera nesatisfăcător redactate, nu își poate asuma rolul de a crea, de a abroga sau de a modifica o normă juridică spre a îndeplini rolul de legislator pozitiv și nici nu se poate substitui legiuitorului pentru adăugarea unor noi prevederi celor instituite și că "(..) acceptarea unei asemenea critici ar echivala cu transformarea instanței de contencios constituțional într-un legislator pozitiv, ceea ce ar contraveni art. 61 din Constituție, potrivit căruia Parlamentul este [...] unica autoritate legiuitoare a țării" (Decizia nr. 154/2017).

Referitor la pretinsa încălcare a art. 41 din Constituție, în jurisprudența sa Curtea Constituțională a constatat că sporurile, premiile și alte stimulente reprezintă drepturi salariate suplimentare, nu drepturi fundamentale, consacrate și garantate de Constituție, și că legiuitorul este în drept să instituie anumite sporuri la indemnizațiile și salariile de bază, pe care le poate diferenția în funcție de categoriile de persoanele cărora li se acordă, le poate modifica în diferite perioade de timp, le poate suspenda sau chiar anula" (Decizia nr. 329/2013).

În ceea ce privește încălcarea principiului separației și echilibrului puterilor în stat, prevăzut la art. 1 alin. (4) din Constituție, instituirea unor noi reglementări în materie nu poate fi calificată ca o nesocotire a principiului separației și echilibrului puterilor în cadrul

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie prevederile art. 14 alin. (1), art. 39 alin. (3) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 492 din 28 iunie 2017 (în prezent, art. 39 alin. (3) din Legea-cadru nr. 153/2017 a devenit art. 39 alin. (5) din lege, ca urmare a modificărilor și completărilor aduse art. 39 din Legea-cadru nr. 153/2017 prin art. I pct. 13 din O.U.G. nr. 91/2017 pentru modificarea și completarea Legii-cadru nr. 153/2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 978 din 8 decembrie 2017).

Dispozițiile legale a căror neconstituționalitate se invocă prevăd următoarele:

În opinia recurentelor reclamante, aceste dispoziții contravin dispozițiilor din Constituție cuprinse în art. 1 alin. (4) privind separația și echilibrul puterilor în cadrul democrației constituționale, art. 4 alin. (2) privind criteriile de nediscriminare, art. 16 alin. (1) privind egalitatea în drepturi a cetățenilor și art. 41 alin. (1) și (2) privind dreptul la muncă și protecția socială a muncii.

Prezenta cauză are ca obiect cererea de anulare, în parte, a Ordinului nr. 2200/C din 31.08.2017 emis de Ministrul Justiției, prin care, începând cu 01.07.2017, în aplicarea dispozițiilor Legii-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, s-a stabilit că recurentele reclamante, care dețin titlul științific de doctor și își desfășoară activitatea în domeniul pentru care dețin titlul, beneficiază de o indemnizației lunară pentru titlul științific de doctor în cuantum de 50% din nivelul salariului de bază minim brut pe țară garantat în plată, cu privire la data și cuantumul sporului aferent titlului de doctor, cu consecința emiterii unor noi ordine de reîncadrare, obligarea pârâtului la emiterea unui alt ordin de salarizare, prin menținerea la 01.07.2017 în indemnizația de încadrare a sumei corespunzătoare sporului pentru deținerea titlului de doctor în drept în cuantum de 15% și în continuare până la intervenirea unei cauze legale de modificare sau stingere a dreptului câștigat, repararea prejudiciului creat prin neacordarea drepturilor la care au dreptul.

Indemnizația lunară pentru titlul științific de doctor a fost reglementată prin dispozițiile art. 14 alin. (1), art. 39 alin. (3) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice.

Dispozițiile legale a căror neconstituționalitate se invocă, dintr-o lege în vigoare, au în mod evident legătură cu soluționarea cauzei, al cărei obiect a fost reținut anterior, și nu au fost declarate neconstituționale printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale, motive pentru care Înalta Curte constată că cererea de sesizare a Curții Constituționale este admisibilă, fiind îndeplinite condițiile art. 29 alin. (1) și (2) din Legea nr. 47/1992 privind admisibilitatea cererii de sesizare a Curții Constituționale.

Dispozițiile legale a căror neconstituționalitate se invocă au fost prezentate anterior.

Reclamanții au arătat că acestea încalcă dispozițiile art. 4 privind egalitatea între cetățeni, art. 16 privind egalitatea în drepturi, art. 41 privind dreptul la muncă și protecție socială art. 124 privind Înfăptuirea justiției și art. 125 privind Statutul magistraților din Constituția României

În opinia Înaltei Curți, excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată. În acest sens, are în vedere faptul că este de competența legiuitorului eliminarea sau acordarea drepturilor salariale suplimentare; de asemenea, sporurile la salariul de bază plătit personalului plătit din fonduri publice nu sunt drepturi fundamentale, astfel că statul are deplină legitimitate constituțională de a le acorda, legiuitorul fiind în drept să le instituie și să le diferențieze (în acest sens, Decizia Curții Constituționale nr. 108 din 14 februarie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 212 din 8 martie 2006, Decizia Curții Constituționale nr. 1.250 din 7 octombrie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 764 din 16 noiembrie 2010), motive pentru care nu sunt încălcate dispozițiile din Constituția României privind egalitatea între cetățeni, egalitatea în drepturi și dreptul la muncă și protecție socială. În ceea ce privește dispozițiile art. 124 privind Înfăptuirea justiției și art. 125 privind Statutul judecătorilor, acestea nu au legătură cu sporurile salariale suplimentare, care țin în mod exclusiv de voința legiuitorului.

În ceea ce privește sporul de doctorat, astfel cum a fost reglementat anterior Legii nr. 153/2017, Curtea Constituțională s-a pronunțat prin Decizia nr. 594 din 5 iunie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 554 din 7 august 2012 și a reținut că "sporurile, premiile și alte stimulente acordate demnitarilor și altor salariați prin acte normative reprezintă drepturi salariale suplimentare, iar nu drepturi fundamentale, consacrate și garantate de Constituție. Diferențierea indemnizațiilor și a salariilor de bază pentru demnitari și alți salariați din sectorul bugetar este opțiunea liberă a legiuitorului, ținând seama de importanța și complexitatea diferitelor funcții. Legiuitorul este în drept, totodată, să instituie anumite sporuri la indemnizațiile și salariile de bază, premii periodice și alte stimulente, pe care le poate diferenția în funcție de categoriile de personal cărora li se acordă, le poate modifica în diferite perioade de timp, le poate suspenda sau chiar anula".

De asemenea, Curtea Constituțională a reținut, sesizată chiar cu privire la excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 14 alin. (1), art. 39 alin. (5) (anterior alin. (3) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, că "indemnizația acordată pentru titlul științific de doctor nu reprezintă un drept fundamental, astfel că cele reținute în jurisprudența sa, potrivit cărora este de competența exclusivă a legiuitorului eliminarea sau, din contră, acordarea acestui drept, fără ca aceasta să aibă relevanță constituțională, își păstrează în continuare valabilitatea. Așa fiind, Curtea apreciază că modificarea condițiilor de acordare a sporului de doctorat determinată de politica financiară a statului, respectiv transformarea acestui drept într-o indemnizație cu un cuantum fix, nu este condiționată de respectarea condițiilor referitoare la restrângerea exercițiului unor drepturi sau al unor libertăți, prevăzute de art. 53 din Constituție", "prin noua reglementare, legiuitorul a transformat sporul pentru doctorat într-o indemnizație cu o valoare fixă, această opțiune legislativă circumscriindu-se, de asemenea, libertății de care legislativul se bucură în reglementarea acestui drept" (Decizia nr. 691 din 31 octombrie 2019, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 160 din 27 februarie 2020).

Pentru aceste motive, având în vedere dispozițiile art. 29 alin. (1) - (4) din Legea nr. 47/1992, excepția de neconstituționalitate fiind admisibilă, Înalta Curte va admite recursul, va casa sentința, va admite cererea formulată de recurentele reclamante și va sesiza Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 14 alin. (1), art. 39 alin. (3) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 492 din 28 iunie 2017 (în prezent, art. 39 alin. (3) din Legea-cadru nr. 153/2017 a devenit art. 39 alin. (5) din lege, ca urmare a modificărilor și completărilor aduse art. 39 din Legea-cadru nr. 153/2017 prin art. I pct. 13 din O.U.G. nr. 91/2017 pentru modificarea și completarea Legii-cadru nr. 153/2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 978 din 8 decembrie 2017).

Motivul de casare prevăzut de art. 488 pct. 6) C. proc. civ., "hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei", este nefondat.

Obligația instanței de a-și motiva hotărârea adoptată, reglementată de dispozițiile art. 425 C. proc. civ., are în vedere stabilirea în considerentele hotărârii, în mod clar și precis, a situației de fapt, pe baza probelor administrate, a dispozițiilor legale, prezentarea motivelor pentru care a admis sau a respins cererile părților, analiza argumentelor relevante invocate de părți și expunerea concretă a motivelor de fapt și de drept.

Examinând considerentele sentinței, raportat și la dispozițiile art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., potrivit cărora hotărârea va cuprinde "motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților", Înalta Curte constată că hotărârea recurată cuprinde motivele de fapt și de drept avute în vedere de instanță pentru respingerea cererii de chemare în judecată.

Instanța de fond a reținut obiectul acțiunii, motivele invocate de reclamanți, apărările pârâților și dispozițiile legale incidente, art. 39 alin. (3) din Legea nr. 153/2017, în vigoare începând cu data de 01.07.2017, art. 14 alin. (1), art. 38 alin. (1) din același act normativ, art. 39 alin. (3) care instituie o excepție de la dispozițiile art. 38 alin. (2) lit. a), observând faptul că, întrucât la data de 01.07.2017 au intrat în vigoare dispozițiile art. 39 alin. (3) din Legea nr. 153/2017, a fost emis OMJ nr. 2204/C/31.08.2017; instanța a prezentat actele normative care au reglementat sporul pentru titlul de doctor anterior și a arătat faptul că, în raport de art. 1 alin. (3) din Legea nr. 153/2017, unul dintre principiile care stau la baza sistemului de salarizare reglementat prin lege fiind cel al legalității, dispoziția privind acordarea unei indemnizații persoanelor care dețin titlul științific de doctor, în locul sporului sau sumei compensatorii, este una care este în competența legiuitorului, legitimă din punct de vedere legal și constituțional, A reținut cele stabilite de principiu în jurisprudența Curții Constituționale, cu prilejul soluționării unor excepții de neconstituționalitate pentru încălcarea dispozițiilor art. 15 alin. (2) din Constituție, și faptul că acordarea sporului, a sumei compensatorii sau a unei indemnizații pentru titlul științific de doctor este la libera apreciere a legiuitorului, care este în măsură să stabilească și condițiile și criteriile de acordare a unui asemenea beneficiu pentru persoanele care dețin titlul respectiv.

Instanța de fond, deși în mod succint, a expus concret, în raport de motivele invocate de reclamanți prin cererea de chemare în judecată și dispozițiile legale incidente, argumentele de fapt și de drept pentru care a constatat legalitatea ordinului a cărui anulare în parte s-a solicitat. Obligația de motivare nu impune o anumită întindere a motivării sau un răspuns la fiecare susținere a părților, ci expunerea raționamentului juridic care a determinat aprecierea și convingerea judecătorului pentru soluția pronunțată, pe care le-a avut în vedere pentru pronunțarea sentinței recurate. Sentința recurată corespunde acestor cerințe, în ceea ce privește soluționarea cererii de chemare în judecată prin care s-a solicitat anularea în parte a Ordinului emis de Ministrul Justiției.

Motivul de casare prevăzut de art. 488 pct. 7) din C. proc. civ. este nefondat. Acesta se referă la casarea unei hotărâri atunci când s-a încălcat autoritatea de lucru judecat și presupune că prin hotărârea recurată a fost încălcată autoritatea de lucru judecat, în raport de dispozițiile art. 430 din C. proc. civ., potrivit cărora hotărârea judecătorească ce soluționează, în tot sau în parte, fondul procesului sau statuează asupra unei excepții procesuale ori asupra oricărui alt incident are, de la pronunțare, autoritate de lucru judecat cu privire la chestiunea tranșată.

Deși recurentele reclamante nu indică în concret elementele în raport de care să se aprecieze cu privire la încălcarea autorității de lucru judecat, la dosar se regăsește sentința nr. 1991/2015 pronunțată de Tribunalul Vâlcea, prin care s-a constatat existența discriminării între reclamanți și alți magistrați deținători ai titlului de doctor și au fost obligați pârâții Ministerul Justiției și Tribunalul Gorj să plătească reclamanților, cu titlu de despăgubiri pentru prejudiciul creat prin discriminare, suma echivalentă contravalorii sporului de 15 % pentru titlul de doctor, calculat de la 26.04.2012 pentru A. și de la 07.04.2014 pentru D., până la zi, a fost obligat Ministerul Justiției să emită ordine de reîncadrare, cu includerea în indemnizația de încadrare și a sporului de doctorat, s-a respins petitul 2 al cererii pentru viitor. Prin decizia nr. 1782/2016, Curtea de Apel Pitești a admis apelul pârâților și a schimbat în parte sentința, în sensul ca plata să fie făcută începând cu data de 9 aprilie 2015.

Motivul de casare este nefondat. Legea-cadru nr. 153/2017, în temeiul căreia a fost emis ordinul contestat, are ca obiect de reglementare stabilirea unui sistem de salarizare pentru personalul din sectorul bugetar plătit din bugetul general consolidat al statului, potrivit art. 1 alin. (1), și prevede imperativ, prin art. 1 alin. (3), faptul că, începând cu data intrării sale în vigoare a legii, drepturile salariale ale personalului prevăzut la alin. (1) sunt și rămân, în mod exclusiv, cele prevăzute în lege.

Curtea Constituțională a statuat în jurisprudența sa că stabilirea principiilor și a condițiilor concrete de acordare a drepturilor salariale personalului bugetar intră în atribuțiile exclusive ale legiuitorului, iar modificarea reglementărilor în această materie nu înseamnă restrângerea exercițiului unor drepturi fundamentale (în acest sens, Decizia nr. 706 din 11 septembrie 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 714 din 23 octombrie 2007). De asemenea, a reținut că stabilirea sistemului de salarizare pentru sectorul bugetar este un drept și o obligație a legiuitorului. sporurile, premiile și alte stimulente, acordate demnitarilor și altor salariați prin acte normative, reprezintă drepturi salariale suplimentare, iar nu drepturi fundamentale, consacrate și garantate de Constituție. Legiuitorul este în drept, totodată, să instituie anumite sporuri la indemnizațiile și salariile de bază, premii periodice și alte stimulente, pe care le poate diferenția în funcție de categoriile de personal cărora li se acordă, le poate modifica în diferite perioade de timp, le poate suspenda sau chiar anula. (a se vedea, în acest sens, Decizia Curții Constituționale nr. 108 din 14 februarie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 212 din 8 martie 2006,).

Eventualele hotărâri judecătorești privind recunoașterea unor drepturi salariale trebuie avute în vedere în raport de actele normative privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice care reglementează aceste drepturi salariale, cu sau fără aplicabilitate generală, în cazul de față anterioare intrării în vigoare a Legii-cadru nr. 153/2017, pe care le-au interpretat și aplicat, și în raport de obiectul acestora și cele stabilite.

Legea-cadru nr. 153/2017 creează un nou cadru legislativ de la data intrării sale în vigoare (1 iulie 2017), instituind reguli noi în ceea ce privește modul de stabilire a salariilor de bază pentru întreg personalul din aparatul propriu al autorităților administrației publice locale, iar Curtea Constituțională a reținut faptul că prin adoptarea unui nou sistem de salarizare pentru personalul bugetar, legiuitorul a acționat în domeniul propriu de competență, fără a interfera, sub niciun aspect, cu activitatea de înfăptuire a justiției (în acest sens, Decizia nr. 310/2019, publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 663 din 9 august 2019).

În acest sens, este de menționat și distincția pe care Curtea Constituțională a observat-o între hotărârea judecătorească care, chiar dacă are efecte inter partes, interpretează norme de lege cu aplicabilitate generală, întrucât, în procesul de aplicare a legii, scopul interpretării unei norme juridice constă în a stabili care este sfera situațiilor de fapt concrete, la care norma juridică respectivă se referă, și în a se asigura astfel corecta aplicare a acelei norme, interpretarea fiind necesară pentru a clarifica și a limpezi sensul exact al normei, și pentru a defini, cu toată precizia, voința legiuitorului. Curtea Constituțională a constatat, astfel, prin Decizia nr. 794/2016, publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 1029 din 21 decembrie 2016, că hotărârile judecătorești prin care s-a recunoscut majorarea indemnizației de încadrare, cum sunt cele prin care s-au stabilit majorările de 2%, 5% și respectiv 11% acordate magistraților și personalului asimilat, au aplicabilitate generală și se deosebesc de ipotezele în care, tot prin hotărâre judecătorească, ar fi fost recunoscute anumite drepturi în baza unor situații de fapt particulare, fără aplicabilitate generală (cum ar fi, a exemplificat Curtea Constituțională, ipoteza în care o persoană a avut recunoscut sporul de doctorat).

Motivul de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 pct. 8) C. proc. civ. este nefondat.

Conform art. 43 din Legea-cadru nr. 153/2017, care a stabilit un nou sistem de salarizare pentru personalul din sectorul bugetar plătit din bugetul general consolidat al statului, data intrării în vigoare a legii este 1 iulie 2017.

Legea-cadru nr. 153/2017 reglementează în art. 14 (Drepturi salariale pentru deținerea titlului științific de doctor) dreptul la indemnizația pentru titlul științific de doctor, și anume "(1) Personalul care deține titlul științific de doctor beneficiază de o indemnizație lunară pentru titlul științific de doctor în cuantum de 50% din nivelul salariului de bază minim brut pe țară garantat în plată, dacă își desfășoară activitatea în domeniul pentru care deține titlul. Cuantumul salarial al acestei indemnizații nu se ia în calcul la determinarea limitei sporurilor, compensațiilor, primelor, premiilor și indemnizațiilor prevăzută la art. 25".

Aceste dispoziții fac parte din Secțiunea a 2-a - Alte drepturi salariale din capitolul II - Salarizarea din Legea-cadru nr. 153/200417 și se aplică întregului personalul din sectorul bugetar plătit din bugetul general consolidat al statului căruia i se adresează Legea-cadru de salarizare.

În vederea punerii în aplicare a dispozițiilor Legii-cadru nr. 153/2017, prin art. 36 din acest act normativ s-a stabilit că, la data intrării în vigoare (1 iulie 2017, conform art. 43) trebuie să se procedeze la reîncadrarea personalului salarizat "pe noile funcții, grade/trepte profesionale, gradație corespunzătoare vechimii în muncă ș