ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 595/2020

Obiectul cererii de chemare în judecată Prin cererea de chemare în judecată, astfel cum a fost modificată, înregistrată pe rolul Curții de Apel București, sub nr. x/2016, la data de 24.03.2016, reclamanta A., a formulat plângere împotriva refuzului pârâtului Ministerul Justiției - Ministrul Justiției de a soluționa cererea privind emiterea începând cu 09.04.2015 (data intrării în vigoare a Legii nr. 71/2015) a unui nou ordin de salarizare în vederea recalculării indemnizației de încadrare în acord cu prevederile art. 1 alin. (5) 1 , art. 5 alin. (1) și art. 5 alin. (1) 1 ) și alin. (1) 2 ) din O.U.G nr. 83/2014, astfel cum a fost modificată și completată prin Legea nr. 71/2015, la care să se aplice majorarea de 10% prevăzută de O.U.G nr. 35/2015 și Legea nr. 293/2015, în funcție de vechimea în muncă și în profesie, gradul profesional de curte de apel și sporurile prevăzute de lege - inclusiv sporul de doctorat precum și creșterile salariate de 2%, 5% și 11% acordate prin sentința nr. 1109/29.01.2008 pronunțată de Tribunalul Gorj în dosarul nr. x/2007, irevocabilă prin decizia civilă nr. 4053/18.06.2009, și, pe cale de consecință, a solicitat instanței să dispună: 1) Obligarea pârâtului Ministerul Justiției - Ministrul Justiției, de a emite începând cu 09.04.2015 a unui nou ordin de salarizare în vederea recalculării indemnizației de încadrare în acord cu prevederile art. 1 alin. (5) 1 , art. 5 alin. (1) și art. 5 alin. (1) 1 ) și alin. (1) 2 ) din O.U.G nr. 83/2014, astfel cum a fost modificată și completată prin Legea nr. 71/2015, la care să se aplice majorarea de 10% prevăzută de O.U.G nr. 35/2015 și Legea nr. 293/2015, în funcție de vechimea în muncă și în profesie, gradul profesional de curte și sporurile prevăzute de lege - inclusiv sporul de doctorat precum și creșterile salariale de 2%, 5% și 11% acordate prin sentința nr. 1109/29.01.2008 pronunțată de Tribunalul Gorj în dosarul nr. x/2007, irevocabilă prin decizia civilă nr. 4053/18.06.2009; 2) Obligarea pârâtului Ministerul Justiției - Ministrul Justiției în temeiul dispozițiilor legale invocate, la plata diferențelor salariale rezultate din aplicarea dispozițiilor legale menționate, începând cu 09.04.2015 - la zi și, în continuare, actualizate în raport cu dobânda legală aferentă și cu indicele de inflație aplicabil la data plății efective; 3) Obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată. În motivarea acțiunii, a arătat următoarele: A arătat că este judecător cu grad profesional de curte de apel la Tribunalul Gorj și, așa cum rezultă din cartea de muncă, la 12.09.2010 a trecut într-o nouă tranșă de vechime în muncă, la 01.03.2011 a trecut într-o nouă tranșă de vechime în magistratură și începând cu 26.04.2012 a dobândit titlul de doctor în drept, însă majorările salariale cuvenite nu i-au fost acordate, astfel încât în prezent, în mod discriminatoriu, are un nivel de salarizare inferior față de parte din colegii săi, care au trecut în aceste tranșe sau au obținut titlul anterior datei de 01.01.2011 și respectiv datei de 31.12.2009. La aceasta se adaugă faptul că deși prin titlul executoriu reprezentat de sentința civilă nr. 1109/29.01.2008 pronunțată de Tribunalul Gorj în dosarul nr. x/2007, a obținut creșterile salariale de 2%, 5% și 11% prevăzute de O.G. nr. 6/2007, O.G. nr. 8/2007 și O.G. nr. 10/2007, acestea nu mi-au fost incluse în indemnizația de încadrare. Ministerul Justiției - Ministrul Justiției nu a emis ordin de salarizare nici la intrarea în vigoare a O.G. nr. 83/2014 și nici la intrarea în vigoare a Legii nr. 71/03.04.2015, astfel încât majorarea de 10% dispusă prin O.G. nr. 35/02.09.2015 așa cum a fost modificată și completată prin Legea nr. 293/25.11.2015, se aplică unei indemnizații incorect calculate. În acest context, deși prin O.U.G nr. 83/2014 aprobată și completată prin Legea nr. 71/2015, s-a creat cadrul legislativ pentru eliminarea diferențelor salariale discriminatorii, Ministerul Justiției - Ministrul Justiției a refuzat să aplice legea, iar majorarea salarială de 10% dispusă prin O.U.G. nr. 35/02.09.2015 aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 293/25.11.2015, se face plecând de la o indemnizație greșit calculată. Acesta este în esență motivul pentru care a înțeles să conteste Ordinul nr. 4126 C/22.12.2015 emis de Ministerul Justiției - Ministrul Justiției privind majorarea indemnizației de încadrare lunară și a sporurilor cu 10%. Veniturile brute lunare au fost stabilite sub nivelul maxim de salarizare pentru funcțiile similare din cadrul aceleiași instituții/autorități, astfel încât solicită emiterea unui nou ordin de salarizare, având în vedere că prin noile reglementări aduse de O.U.G nr. 83/2014, aprobată și completată prin Legea nr. 71/2015, s-a creat cadrul legislativ pentru eliminarea diferențelor salariale discriminatorii între persoanele cu funcții nu numai similare ci chiar identice, încadrate în aceleași tranșe de vechime în muncă și în funcție. Reclamanta a formulat cerere de completare a cererii de chemare în judecată, prin care a solicitat anularea Ordinului nr. 1278/C/07.04.2016. În motivare, a arătat că Ministerul Justiției nu a pus în executare sentința civilă nr. 1991/22.12.2015 pronunțată de Ministerul Justiției conform dispozitivului, întrucât a emis Ordinul nr. 1278/C/07.04.2016 greșit, suma corespunzătoare sporului de doctorat fiind calculată la indemnizația din decembrie 2009 și nu la indemnizația pe care trebuia să o aibă la data obținerii titlului, 26.04.2012, cum este trecut în dispozitiv. Prin încheierea de ședință din data de 21.06.2016, cauza a fost suspendată în temeiul art. 520 alin. (4) din Noul C. proc. civ. până la soluționarea dosarului nr. x/2016 aflat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție. Cauza a fost repusă pe rol prin încheierea de ședință din data de 13.12.2016. Prin cererea de chemare în judecată, înregistrată pe rolul Curții de Apel București, sub nr. x/2016, reclamanta A. în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Justiției a solicitat: 1) obligarea pârâtului să emită ordinul de încadrare salariată, conform art. 1 alin. (5) 1 din O.U.G. nr. 83/2014, aprobată prin Legea nr. 71/2015, în funcție de vechimea în profesie și în muncă, gradul profesional și sporul pentru titlul de doctor în drept obținut prin sentința civilă nr. 1991/22.12.2015 pronunțată de Tribunalul Vâlcea în dosarul nr. x/2015; 2) obligarea pârâtului conform art. art. 1 alin. (5) 1 din O.U.G. nr. 83/2014, aprobată prin Legea nr. 71/2015, la plata diferențelor salariale rezultate din aplicarea de procente și aplicarea claselor de salarizare personalului care a trecut într-o nouă tranșă de vechime în muncă/în funcție ulterior datei de 1 ianuarie 2011; 3) obligarea pârâtului ca la emiterea ordinului de salarizare să țină cont de procentele aferente vechimii în muncă și în funcție, care urmează să fie incluse în indemnizația de încadrare brută lunară de la data de 31 decembrie 2009, chiar dacă respectiva vechime în muncă/în funcție a fost îndeplinită ulterior acestei date; 4) acordarea diferenței salariale rezultată din calcularea sumei compensatorii aferente sporului de doctorat la plafonul maxim, având în vedere sentința civilă nr. 1991/22.12.2015 pronunțată de Tribunalul Vâlcea în dosarul nr. x/2015. Prin încheierea de ședință din data de 25.10.2016, a fost admisă excepția de conexitate și litispendență și s-a dispus atașarea dosarului nr. x/2016 la dosarul nr. x/2016.

Soluția instanței de fond Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 4195 din 22 decembrie 2016, a fost admisă excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Ministerul Justiției cu privire la cererile având ca obiect plata drepturilor salariale și, pe cale de consecință, au fost respinse cererile având ca obiect plata drepturilor salariale, ca fiind formulate în contradictoriu cu o persoană fără calitate procesuală pasivă. Totodată, a admis excepția autorității de lucru judecat, invocată de pârâtul Ministerul Justiției și a respins cererea de chemare în judecată conexă formulată în dosarul nr. x/2016 pentru autoritate de lucru judecat. A admis în parte cererea de chemare în judecată, completată, formulată în dosarul nr. x/2016, de reclamanta A., cu domiciliul ales la Tribunalul Gorj, în contradictoriu cu pârâtul MINISTERUL JUSTIȚIEI, a anulat Ordinul nr. 1278/C/07.04.2016 și a obligat pârâtul la emiterea unui nou ordin de salarizare pe numele reclamantei, prin care să se recalculeze drepturile salariale ale acesteia, începând cu data de 09.04.2015, conform dispozițiilor art. 1 alin. (5) indice 1 din O.U.G. nr. 83/2014, aprobată prin Legea nr. 71/2015. De asemenea, a respins în rest cererea precum și cererea de chemare în judecată conexă formulată în dosarul nr. x/2016, ca rămasă fără obiect.

Calea de atac exercitată Împotriva acestei sentințe a formulat recurs, în termen, reclamanta A., întemeiat în drept pe prevederile pct. 6, pct. 7 și pct. 8 ale art. 488 alin. (1) C. proc. civ. În esență, recurenta- reclamantă a criticat sentința civilă recurată ca fiind nelegală și netemeinică, invocând, în esență, următoarele: -reaua credință și refuzul de a aplica normele legale în ceea ce privește salarizarea recurentei, deoarece nici prin Ordinul nr. 1278/C/07.04.2016, Ministerul Justiției nu a inclus în indemnizația de încadrare, nici creșterile salariale de 2%, 5% și 11% consfințite de sentința nr. 1109/29.01.2008 pronunțată de Tribunalul Gorj în dosarul nr. x/2007, irevocabilă prin decizia nr. 4053/18.06.2009, pronunțată de Curtea de Apel Craiova, nici beneficiu tranșa de vechime de peste 20 de ani în magistratură împlinită la 01.03,2011, astfel încât sporul de doctorat a fost aplicat la indemnizația din 2009 deși eram în plină perioadă de O.U.G. nr. 83/2014 modificată și completată prin Legea nr. 71/2015, iar majorăride 10% dispusă prin Legea nr. 293/2015 s-a aplicat la o indemnizație de bază greșit calculată, pentru că nu se nu ține seama de drepturile câștigate anterior și analizate pe larg în acțiunile de răspunsurile la întâmpinările formulate de Ministerul Justiției. - satuările Înaltei Curți vin să sprijine solicitarea recurentei de includere în îndeminizația de bază atât a beneficiului legal pentru trecerea la tranșa de vechime de peste 20 de ani în magistratură împlinită la data de 01.03. 2011, a sporului de doctorat pentru titlul obținut la 26. 04. 2012 precum și a ceșterilor salariale de 2%, 5% și 11 %, numai în acest mod fiind salarizată la nivelul maxim de plată din rândul autorității judecătorești; - sentința atacată este nelegală prin prisma art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., (nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau cuprinde motive contradictorii ori cuprinde numai motive străine de natura cauzei) întrucât instanța de fond nu analizează fiecare dintre capetele de cerere cu care a fost învestită și nu se pronunță pe fiecare dintre aceste capete de cerere, astfel că dispozitivul nu poate fi pus in executare; - instanța de fond a constatat doar refuzul nejustificat al Ministerului Justiției, motivat exclusiv pe art. 1 alin. (5 1 ) din O.U.G. nr. 83/2014 care nu se aplică magistraților, considerând că aspectele referitoare la drepturile ce constituie elemente ale indemnizației - așa cum au fost dobândite cronologic de recurentă- nu pot fi analizate in cadrul oferit de prezentul litigiu; - Sentința civilă nr. 4195/22.12.2016 pronunțată de Curtea de Apel București în dosarul nr. x/2016, este nelegală prin prisma art. 488 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ., fiind încălcată autoritatea de lucru judecat, față de obiectul cererii de chemare în judecată - obligarea Ministerului Justiției să emită un nou ordin de salarizare la nivel maxim cu recunoașterea creșterilor salariale obținute prin hotărâre irevocabilă din anul 2008, recunoașterea beneficiului legal al trecerii reclamantei în tranșa de vechime de peste 20 de ani în magistratură - condiție împlinită la 1 martie 2011 și obținerea titlului academic la 26 aprilie 2021, in raport de prevederile O.U.G. nr. 83/2014 și Legea nr. 71/2015 și la obligarea pârâtului la alocarea fondurilor și la plata drepturilor salariale sub sancțiunea acordării de daune de 100 RON/zi întârziere; - prin anularea Ordinului nr. 1278/2016, s-a încălcat autoritatea de lucru judecat cu privire la obligarea Ministerului Justiției de a emite ordin cu sporului de doctorat de la data obținerii lui 26 aprilie 2012 și nu s-a soluționat cererea așa cum fusese completată; - Sentința civilă nr. 4195/22.12.2016 pronunțată de Curtea de Apel București în dosarul nr. x/2016, este nelegală prin prisma art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., hotă rărea fiind dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material; - așa cum am arătat în precedent, instanța de fond a avut de soluționat trei cereri de chemare în judecată reunite sub nr. x/2016, ca urmare a refuzului nejustificat al Ministerului Justiției de a emite ordin de salarizare reclamantei în temeiul dispozițiilor O.U.G. nr. 83/2014 și Legii nr. 71/2015 precum și statuărilor înaltei Curți de Casație și Justiție din deciziile în recurs în interesul legii sau pentru dezlegarea unor chestiuni de drept și a statuărilor Curții Constituționale în privința drepturilor salariale ale judecătorilor. - instanța nu a analizat fiecare capăt de cerere în parte și a aplicat greșit normele de drept material atâta timp cât a reținut refuzul nejustificat al Ministerului Justiției de a emite ordin de salarizare reclamatei cu aplicarea art. 1 lin. (5 1 ) din O.U.G. nr. 83/2014, aprobată prin Legea nr. 71/2015, dar constată că nu poate analiza în cadrul prezentei acțiuni, cererea de stabilire a indemnizației cuvenite recurentei la nivel maxim, concret, nu analizează prin prisma temeiurilor de drept invocate dacă aceasta este sau nu îndreptățită să aibă indemnizația calculată prin includerea creșterilor salariale de 2%, 5% și 11% acordate prin sentința civilă nr. 1109/29.01.2008 pronunțată de Tribunalul Gorj în dosarul nr. x/2007; Față de aceste critici, recurenta a solicitat, în principal, admiterea recursului, casarea sentintei atacate, și în rejudecare, respingerea excepțiilor invocate de pârâtul Ministerul Justiției, admiterea acțiunuilor conexe astfel cum au fost formulate. În subsidiar, recurenta a siolicitat admiterea recursului, casarea sentinței atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță.

Apărările formulate în cauză Intimațul-pârât Ministerul Justiției a formulat întâmpinare în recurs, prin care, a solicitat respingerea recursului promovat de recurentă și menținerea sentinței atacate ca temeinică și legală. Prin notele de sedință depuse de intimat, a invoca excepția lipsei de obiect a acțiunii, având în vedere că si-a indeplinit obligațiile stabilite prin sentința nr. 4195/2016 din 22 decembie 2016 pronunțată de curte de Apel București, sens în care atasat un set de înscrisuri. La rândul său, recurenta a formulat răspuns la întâmpinare, reinterând aspectele prezentate pe larg în cererea de recurs precizând ca intimatul are calitate procesuală pasivă, în raportul juridic dedus judecății.

Procedura de soluționare a recursului În recurs, s-a derulat procedura de regularizare a cererii de recurs și de comunicare a actelor de procedură între părți, prin intermediul grefei instanței, în conformitate cu dispozițiile art. 486, art. 490 C. proc. civ. Prin rezoluția din 22 octombrie 2018, a completului învestit aleatoriu cu soluționarea dosarului, a fost fixat termen pentru judecata recursului, în data de 5 februarie 20120, cu citarea părților, în condițiile art. 494 -495 C. proc. civ., dată când a avut loc judecata, în ședință publică. II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului Deliberând asupra prezentului recurs, sub aspectul motivelor de nelegalitate invocate, prin prisma probelor administrate, precum și a dispozițiilor legale aplicabile cauzei, Curtea constată că este nefondat, pentru considerentele care urmează: În prealabil, Înalta Curte constată că prin criticile de recurs formulate, recurenta procedează la reiterarea aspectelor invocate în fața instanței de fond, cărora li s-a răspuns în mod corect în considerentele hotărârii recurate, condiții în care nu va relua argumentele expuse de judecătorul fondului, ci se va limita, doar, la analiza criticilor care se circumscriu unor veritabile motive de recurs. În speță, recurenta-reclamantă a invocat încălcări ale îndatoririlor privind soluționarea cererilor și ale garanțiilor dreptului la un proces echitabil, prin nepronunțarea asupra tuturor capetelor de cerere deduse judecății și neexaminarea efectivă a tuturor apărărilor, respectiv a motivelor de nelegalitate invocate prin acțiunile conexe cu referire la ineficiența juridică la stabilirea drepturilor salariale ala acesteia l și aplicarea prevederilor legale incidente în cauză, sens în care ar fi incident motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. . Examinând legalitatea sentinței atacate prin prisma celor sus-menționate, Înalta Curte constată că acest motiv de recurs nu este fondat. Din considerentele hotărârii recurate rezultă că instanța a analizat și a sistematizat cererile și susținerile părților, fiind preocupată să identifice împrejurările de fapt care au constituit situația premisă a declanșării mecanismului judiciar. În lumina jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, examinarea efectivă a tuturor motivelor și apărărilor invocate de către părți ca garanție a dreptului la un proces echitabil prevăzut de art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor și libertăților fundamentale, nu implică obligația instanței de a da un răspuns detaliat fiecărui argument, întinderea obligației instanței fiind variabilă, în funcție de natura hotărârii și de circumstanțele fiecărei cauze, cu luare în considerare a pertinenței, clarității, relevanței în economia litigiului și fundamentării respectivelor motive sau apărări (e.g. Cauzele Ruiz Torija c Spaniei, Buzescu c României). În dezvoltarea motivului de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. ("când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei"), în esență, recurenta-reclamantă a invocat aceleași critici ca și în susținerea celorlalte motive prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 7 și pct. 8 C. proc. civ., arătând, pe de o parte că instanța de fond nu a analizat motivele de fapt care au generat litigiul, nu le-a dat eficiență juridică, nesoluționând pe fond cauza, iar pe de altă parte că motivarea instanței de fond cu privire la argumentele invocate în raport de cele trei repere temporale -29. 01. 2008, 01. 03. 2011 și 26 04. 2012 în raport de care recurenta a dobândit drepturi care nu se regăsesc în îndemnizația de încadrare la data învestirii instanței cu soluționarea este superficială. Dincolo de susținerile contradictorii ale recurentei-reclamante, Înalta Curte constată că, în speță nu este îndeplinită niciuna dintre ipotezele reglementate de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., sentința recurată fiind motivată cu respectarea exigențelor art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ. Judecătorul fondului a indicat situația de fapt reținută pe baza probelor administrate, precum și motivele pe care s-a întemeiat soluția, raționamentul urmat fiind expus clar și logic. În contextul analizei argumentelor recurentei-reclamante, astfel cum au fost reinterate din acțiunea dedusă judecății, structurată pe mai multe capete de cerere și precizată ulterior, analizând în continuare recursul, din perspectiva manierei în care a fost soluționată excepția lipsei calității procesuale pasive a intimatului Ministerul Justiției, de către instanța de fond și excepția autorității de lucru judecat, Curtea constată că, potrivit dispozițiilor art. 430 C. proc. civ., hotărârea judecătorească ce soluționează în tot sau în parte fondul procesului sau statuează asupra unei excepții procesuale ori asupra oricărui alt incident are, de la pronunțare, autoritate de lucru judecat cu privire la chestiunea tranșată. De asemenea, potrivit dispozițiilor art. 431 C. proc. civ., nimeni nu poate fi chemat în judecată de două ori în aceeași calitate, în temeiul aceleiași cauze și pentru același obiect; oricare dintre părți poate opune lucrul anterior judecat într-un alt litigiu, dacă are legătură cu soluționarea acestuia din urmă. În raport de aceste dispoziții legale, Curtea constată că, în ceea ce privește plata diferențelor salariale rezultate, în mod corect instanța a admis excepția lipsei calității procesual pasive a pârâtului, cererea fiind respinsă în consecință. Astfel, calitatea procesuală pasivă presupune existența unei identități între persoana pârâtului și cel obligat în raportul juridic dedus judecății. Particularizând, în situația în care obiectul cererii de chemare în judecată constă în acordarea unor drepturi de natură salarială, ținând seama că subiectele raportului de serviciu sunt determinate, stabilirea calității procesuale nu prezintă dificultăți, părțile din raportul de drept procesual fiind identice cu subiectele raportului juridic de drept substanțial. În cazul în care reclamanta înțelege să acționeze în justiție pentru recunoașterea și valorificarea drepturilor sale atât instituția/autoritatea publică angajatoare, cât și alte autorități publice, în considerarea calității acestora de ordonator principal sau, după caz, secundar de credite, determinarea calității procesuale pasive presupune identificarea subiectului pasiv al raportului juridic dedus judecății, respectiv titularul obligației de plată a drepturilor salariale pretinse. Având în vedere că reclamanta are calitatea de judecător în cadrul Tribunalului Gorj, rezultă că, în ceea ce privește plata drepturilor salariale, legitimitate procesuală pasivă nu poate avea decât ordonatorul terțiar de credite, care, potrivit art. 21 alin. (4) din Legea nr. 500/2002, angajează cheltuieli și utilizează creditele bugetare repartizate. Atragerea în proces a ordonatorului principal de credite (Ministerul Justiției) nu poate fi justificată de necesitatea stabilirii unei garanții pentru aprobarea și repartizarea creditelor bugetare, o astfel de garanție fiind nu numai lipsită de suport legal, dar și inutilă, față de dispozițiile art. art. 21 din Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice, potrivit cărora: "(1) Ordonatorii principali de credite repartizează creditele de angajament și creditele bugetare aprobate pentru bugetul propriu și pentru bugetele instituțiilor publice din subordine sau coordonare, ai căror conducători sunt ordonatori secundari sau terțiari de credite, după caz, în raport cu sarcinile acestora, potrivit legii. (2) Ordonatorii principali de credite transmit bugetele instituțiilor publice din subordine sau coordonare, ai căror conducători sunt ordonatori secundari sau terțiari de credite, după caz, în termen de 15 zile de la intrarea în vigoare a legii bugetare anuale. (3) Ordonatorii secundari de credite repartizează creditele de angajament și bugetare aprobate, potrivit alin. (1), pentru bugetul propriu și pentru bugetele instituțiilor publice subordonate, ai căror conducători sunt ordonatori terțiari de credite, în raport cu sarcinile acestora, potrivit legii." De asemenea, conform art. 4 din O.G. nr. 22/2002, ordonatorii principali de credite bugetare au obligația să dispună toate măsurile ce se impun, inclusiv virări de credite bugetare, în condițiile legii, pentru asigurarea în bugetele proprii și ale instituțiilor din subordine a creditelor necesare pentru efectuarea plății sumelor stabilite prin titluri executorii. Prin urmare, Curtea are în vedere că raportul juridic salarial există între reclamantă și tribunalul angajator, în timp ce Ministerul Justiției este parte a unui alt raport juridic, unul de drept financiar, implicând ordonatorii de credite subordonați (secundari și terțiari), iar nu direct pe reclamantă. Cu privire la cererea reclamantei privind anularea Ordinului nr. 1278/C/07.04.2016, în raport de cadrul legal prezentat, Înalta Curte costată că soluția primei instanțe este la adăpost de orice critică. Criticile prezentate de recurentă și rezumate în prezenta decizie nu pot fi primite, prin prisma argumentelor expuse în contextul analizei motivelor, având în vedere că sentința civilă nr. 1991/22.12.2015 pronunțată de Tribunalul Vâlcea, în dosarul nr. x/2015, a fost pusă in executare înainte ca aceasta să rămână definitivă, în ceea ce privește calcularea sporului de doctorat prin includerea în indemnizația de încadrare începând cu data de 26.04.2012. Prin decizia civilă nr. 1782/2016 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, sentința civilă nr. 1991/22.12.2015 fost schimbată dispunându-se in sensul că plata sporului de doctorat să se facă începând cu data de 09.04.2015, astfel că în temeiul acestei sentințe care a fost Ordinul nr. 1278/C/07.04.2016, prin care s-a avut în vedere sporul de 15% pentru titlul de doctor, la calculul drepturilor salariale ale recurentei începând cu data de 26 aprilie 2012, nu mai există, astfel că instanța, în mod corect a dispus anularea acestuia. Nu pot fi primite nici criticile ce vizează interpretarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material incidente cauzei (motiv de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.). Astfel, referitor la încălcarea și aplicarea greșită a prevederilor art. 1 alin. (5 1 ) din O.U.G. nr. 83/2014 aprobată prin legea nr. 71/2015, Înalta Curte reține următorele: Așa cum reiese din actele și lucrările dosarului, prin cererea de chemare în judecată, formulată în contradictoriu cu Ministerul Justiției și care a făcut obiectul dosarului nr. x/2016, recurenta-reclamanta a solicitat obligarea intimatului MJ-Ministerul Justiției să emită începând cu data de 09.04.2015 un nou ordin de salarizare în vederea recalculării indemnizației de încadrare în acord cu art. 1 alin. (5 1 ), art. 5 alin. (1), alin. (1 1 ) și alin. (1 2 ) din OU nr. 83/2014, la care să se aplice majorarea de 10%, în funcție de vechimea în muncă și în profesie, gradul profesional de curte și sporurile prevăzute de lege, inclusive sporul de doctorat, precum și creșterile salariale de 2%, 5% și 11% acordate prin sentința civilă nr. 1109/26.01.2008 pronunțata de Tribunalul Gorj în dosarul nr. x/2007, obligarea pârâtului Ministrul Justiției, la plata diferențelor salariale rezultate din aplicarea dispozițiilor mai sus arătate, începând cu data de 09.04.2015 la zi și, în continuare, actualizate în raport cu dobânda legală aferentă și cu indicele de inflație aplicabil la data plății efective, precum și la plata cheltuielilor de judecată. Prin cererea de chemare în judecată care a făcut obiectul dosarului nr. x/2016, formulată în contradictoriu cu Ministerul Justiției recurenta- reclamantă a solicitat modificarea ordinului MJ nr. 1278/C/07.04.2016, în sensul ca majorarea indemnizației brute lunare cuvenite acesteia să se efectueze prin calcularea sporului de doctorat de 15% la cuantumul indemnizației pe care ar fi trebui să o aibă la data de 26.04.2012 - care să cuprindă în ordine cronologică creșterile salariale acordate prin sentința civilă nr. 1109/28.01.2008 pronunțată de Tribunalul Gorj în dosarul nr. x/2007, irevocabilă prin decizia civilă nr. 4053/16.06.2009, pronunțată de Curtea de Apel Craiova, trecerea în tranșa de vechime de peste 20 de ani în magistratură - împlinită la 01.03.2011, obținerea titlului de doctor în drept ta data de 26.04.2012, la indemnizația astfel calculată să se aplice majorarea de 10% dispusă prin Legea nr. 293/2015, intimații pârâții urmând să dea eficiență juridică și prevederilor O.U.G. nr. 83/12.12.2014 așa cum a fost aprobată prin Legea nr. 71/06.04.2015, precum și O.U.G. nr. 20/08.06.2016. Totodată, a solicitat, îndeplinirea tuturor formalităților necesare în vederea recalculării indemnizației de încadrare în acord cu art. 1 din Legea nr. 71/06.04.2015 care a aprobat O.U.G. nr. 83/2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015 prevederile art. 3 alin. (1)din O.U.G. nr. 20/08.06.2016 pentru modificarea și completarea nr. 57/2015 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2016, în funcție de vechimea în profesie și în munca, gradul profesional, includerea creșterilor salarial 18% în indemnizația de încadrare brută lunară, sporul de doctorat, majorarea de 10% din decembrie 2015, sub sancțiunea plății unor despăgubiri materiale de 100 RON/zi de întârziere până la îndeplinirea efectivă a obligației; 3. Alocarea fondurilor necesare plății sun reprezentând drepturile salariate cuvenite și plata acestor drepturi actualizate cu îndi de inflație și cu dobânda legală aferentă până la data plății efective și în viitor, precum plata cheltuielilor de judecată. Prin acțiunea care a făcut obiectul dosarului nr. x/2016, aceeași reclamantă solicitat în contradictoriu cu Ministerul Justiției, obligarea pârâtului să emită ordinului încadrare salariată conform art. 1 alin. (5') din O.U.G. nr. 83/2014, în funcție de vechime profesie și în munca, gradul profesional și sporul pentru titlul de doctor în drept obținut sentința civilă nr. 1991/22.12.2015 pronunțată de Tribunalul Vâlcea în dosarul x/2015, obligarea pârâtului să îi plătească diferențele salariale rezultate din aplicarea de procente și aplicarea claselor de salarizare personalului care a trecut într-o nouă tre de vechime în munca/funcție, ulterior datei de 01.01.2011, obligarea pârâtului la emiterea ordinului de salarizare să țină cont de procentele aferente vechimii în profesie: muncă, care urmează sa fie incluse în indemnizația de încadrare brută tunară de la data 31.12.2009, chiar dacă respectiva vechime în muncă/funcție a fost împlinită ulterior acestei date, precum și a diferențelor salariale rezultate din calcularea sumei compensatorii afere sporului de doctorat la plafonul maxim, având în vedere sentința civilă nr. 1991/22.12.2 pronunțată de Tribunalul Vâlcea în dosarul nr. x/2015. Aceste trei acțiuni au fost conexate, având în vedere dispozițiile art. 130 C. proc. civ., coroborate cu prevederile art. 138 și art. 139 C. proc. civ., cauzele având parțial același obiect, respectiv obligarea intimatului- pârât Ministerul Justiției la emiterea unui nou ordin de salarizare în vederea acordării îndemnizațeiei de încadrare în acord cu dispozițiile O.U.G. nr. - 8372014, acțiuni formulate în contradictoriu cu același pârât(încheierea de ședință din 3 noiembrie 2016, fila nr. x ds fond) . Din actele și lucrările dosarului reiese că prin emiterea OMJ nr. 219/C/01.02.2017 a fost modificat OMJ nr. 4680/C/21.12.2016, la art. 1 alin. (1) din cuprinsul acestuia, prevăzându-se că: "începând cu data de 1 octombrie 2016, judecătorii din cadrul judecătoriilor, tribunalelor, tribunalelor specializate și curților de apel, precum și asistenții judiciari beneficiază de o indemnizație de încadrare bruta lunară, stabilită prin raportare la o valoare de referință sectorială de 405 RON, majorată cu 10%, potrivit Legii nr. 293/2015 {...)". Totodată, potrivit art. 2 din OMJ nr. 219/2017, indemnizațiile de încadrare brute lunare rezultate din aplicarea art. 1 se plătesc începând cu luna februarie 2017, pentru drepturile salariate aferente lunii ianuarie 2017, urmând ca, după efectuarea calculelor în vederea stabilirii diferențelor și asigurarea fondurilor necesare în bugetul Ministerului Justiției, să fie plătite și diferențele rezultate pentru perioada anterioară. La data 24.05.2017, a fost emis OMJ nr. 1478/C/2017, în aplicarea dispozițiilor OMJ nr. 4680/C/2016 și nr. 219/C/2017, prin care au fost stabilite noile cuantumuri ale indemnizațiilor de încadrare brute lunare și ale sporurilor aferente pentru judecătorii din cadrul Curții de Apel Craiova și a instanțelor de judecata din circumscripția acesteia. Recurenta a primit indemnizația majorată cu valoarea de referință sectorială de 405 RON, prin raportare la o altă valoare de referință sectorială, începând cu data de 09.04.2015, cu atât mai mult cu cât decizia Curții Constituționale nu are efecte retroactive, potrivit art. 147 alin. (4) din Constituția României, Deciziile Curții Constituționale se publică în Monitorul Oficial al României. De la data publicării, deciziile sunt general obligatorii și au putere numai pentru viitor. Neretroactivitatea aplicării deciziilor Curții Constituționale a fost subliniată chiar de către aceasta, spre exemplu în decizia nr. 838/2009 publicată în M. Of. nr. 461 din 03.07.2009, unde se precizează expres: "Efectul ex nune al actelor Curții constituie o aplicare a principiului neretroactivității, garanție fundamentală a drepturilor constituționale de natură a asigura securitatea juridică și încrederea cetățenilor în sistemul de drept, o premisă a respectării separației puterilor în stat, contribuind în acest fel la consolidarea statului de drept. Înalta Curte constată că prin art. 1 alin. (5 1 ) din O.U.G. nr. 83/2014, introdus prin Legea 71/2015, și care a intrat în vigoare la 09 aprilie 2015, s-a prevăzut că "prin excepție de la prevederile alin. (1) și (2), personalul din aparatul de lucru al Parlamentului și din celelalte instituții și autorități publice, salarizat la același nivel, precum și personalul din cadrul Consiliului Concurenței și al Curții de Conturi, inclusiv personalul prevăzut la art. 5 din aceste instituții, care beneficiază de un cuantum al salariilor de bază și al sporurilor mai mici decât cele stabilite la nivel maxim în cadrul aceleiași instituții sau autorități publice pentru fiecare funcție/grad/treaptă și gradație, va fi salarizat la nivelul maxim dacă își desfășoară activitatea în aceleași condiții. Textul de mai sus nu a fost aplicat personalului din justiție, la nivelul ordonatorului principal de credite Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, întrucât s-a considerat că se aplică doar în cazul instituțiilor expres menționate în cuprinsul dispoziției legale. Ulterior, prin Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 23/26.09.2016 privind dezlegarea unor chestiuni de drept, s-a stabilit că "în interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 1 alin. (5 1 ) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 83/2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, precum și alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 71/2015, cu modificările și completările ulterioare, sintagma "salarizat la același nivel" are în vedere personalul din cadrul aparatului de lucru al Parlamentului, personalul din cadrul Consiliului Concurenței, al Curții de Conturi, precum și din cadrul celorlalte autorități și instituții publice enumerate de art. 2 alin. (1) lit. a) din Legea-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare; nivelul de salarizare ce va fi avut în vedere în interpretarea și aplicarea aceleiași norme este cel determinat prin aplicarea prevederilor art. 1 alin. (1) și (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 83/2014, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 71/2015, cu modificările și completările ulterioare, în cadrul aceleiași autorități sau instituții publice". Prin urmare, prevederile art. 1 alin. (5 1 ) din O.U.G. nr. 83/2014, introdus prin Legea 71/2015, trebuiau aplicate, începând cu 09 aprilie 2015, și la nivelul ordonatorului principal de credite, iar salarizarea personalului din justiție trebuia făcută la nivelul maxim aferent fiecărei funcții/grad/treaptă și gradație. Conchizând, în cazul reclamantei dispozițiile art. 1 alin. (5) 1 din O.U.G. nr. 83/2014, aprobată prin Legea nr. 71/2015 sunt incidente, intimatul- pârâtul având obligația emiterii unui nou ordin de salarizare pentru reclamantă cu încadrarea la nivelul maxim. Nu în ultimul rând, aspectele legate de eventuala neincludere a tuturor sporurilor si majorărilor salariale, majorarea de 10 % prevăzută de O.U.G. nr. 35/2015 și Legea nr. 293/2015 în funcție de vechimea în muncă și în profesie, gradul profesional de curte de apel și de sporurile prevăzute de lege, inclusiv sporul de doctorat precum și creșterile salariate de 2%, 5% și 11% acordate prin sentința nr. 1109/29.01.2008 pronunțată de Tribunalul Gorj în dosarul nr. x/2007, irevocabilă prin decizia civilă nr. 4053/18.06.2009, despre care recurenta-reclamantă afirmă că trebuie incluse în acest ordin, pot fi cenzurate doar în cazul contestării ordinului emis ca urmare a aplicării dispozițiilor art. 1 alin. (5) 1 din O.U.G. nr. 83/2014, aprobată prin Legea nr. 71/2015, în măsura în care recurenta apreciază că acesta nu s-a conformat întocmai acestor prevederi legale. Față de soluția dată cererii de chemare în judecată ce a făcut obiectul dosarului nr. x/2016, prin care s-a solicitat, în esență, modificarea Ordinului nr. 1278/C/07.04.2016, în mod corect instanța a constatat că cererea de chemare în judecată conexă formulată în dosarul nr. x/2016 a rămas fără obiect. Referitor la excepția lipsei de obiect a acțiunii invocată de intimatul-pârât Ministerul Justiției, prin notele scrise depuse la dosar, la data de 23 iulie 2019, urmare a emiterii OMJ nr. 1478/C/2017, în aplicarea Ordinului nr. 4680/2016 și OMJ nr. 219/c72017, Înalta Curte o apreciază a fi neîntemeiată, având în vedere că obiectul acțiunii exista atât la data introducerii cererii, cât și la data pronunțării hotărârii de fond, iar emiterea acestora, după soluționarea cauzei în primă instanță, nu afectează obiectul acțiunii, care privește analizarea caracterului nejustificat al refuzului pârâtului de a da curs solicitării reclamantei și, pe cale de consecință, obligarea acestuia să acționeze conform dispozițiilor legale. II. Temeiul legal al soluției instanței de recurs Pentru considerentele expuse, în temeiul dispozițiilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.