ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5421/2020

Ședința publică din data de 22 octombrie 2020

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal sub nr. x/2017 din 24.04.2017, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Agenția Națională de Integritate, anularea Raportului de evaluare nr. x/29.03.2017, întocmit la data de 29.03.2017 în lucrarea nr. x/21.07.2016.

Prin sentința civilă nr. 4504 din 22 noiembrie 2017 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a fost respinsă acțiunea formulată de reclamant ca nefondată.

Împotriva hotărârii pronunțate de instanța de fond a formulat recurs reclamantul, întemeiat pe motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., prin care a solicitat casarea sentinței, admiterea acțiunii, anularea raportului de evaluare.

În motivarea recursului, a arătat că instanța de fond a aplicat greșit dispozițiile art. 87 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 161/2003, întrucât aceasta nu a analizat cerința legii cu privire la exercitarea efectivă a administrării societății după 28.06.2012. Astfel, începând cu 28.06.2012, contractul de muncă și de administrare al reclamantului se suspendă pe o perioadă de patru ani, în vederea exercitării funcției de viceprimar, potrivit deciziei nr. 1 a asociatului unic al S.C. B. S.R.L.. Aceste mențiuni au fost făcute în Registrul general de evidență a salariaților.

A menționat că, prin suspendarea muncii prestate și a plății salariului, raporturile contractuale de muncă încetează în mod temporar, ceea ce presupune implicit încetarea temporară a calității de director-administrator al societății. Totodată, această încetare este cu atât mai evidentă cu cât a fost însoțită de emiterea deciziei de numire a unei alte persoane în calitate de administrator, iar faptul că nu au fost făcute mențiuni la Registrul comerțului are efecte doar cu privire la terții care au desfășurat raporturi comerciale cu societatea.

Intimata-pârâtă a depus concluzii scrise la dosarul cauzei, solicitând respingerea recursului ca nefondat și menținerea sentinței instanței de fond ca fiind temeinică și legală.

A menționat că prima instanță a interpretat în mod corect prevederile aplicabile în speță, observând caracterul legal și temeinic al raportului de evaluare.

II. Soluția instanței de recurs

Analizând actele și lucrările dosarului, sentința recurată în raport cu motivul de casare invocat, Înalta Curte constată că recursul este fondat.

2.1. Argumentele de fapt și de drept relevante.

Reclamantul a învestit instanța de contencios administrativ cu o acțiune prin care a solicitat anularea Raportului de evaluare nr. x/29.03.2017, întocmit la data de 29.03.2017 în lucrarea nr x/21.07.2016, prin care s-a constatat că, începând cu data de 28.06.2012 (data validării mandatului de viceprimar al reclamantului) și până la data de 09.05.2014 (data revocării din funcția de administrator), reclamantul ar fi deținut concomitent atât funcția de viceprimar al comunei Moieciu, județul Brașov, cât și calitatea de administrator în cadrul S.C. B. S.R.L..

Instanța de fond a constatat că, din înscrisurile aflate la dosarul cauzei, și anume Hotărârea nr. 5/28.06.2012 a Consiliului Local al Comunei și informațiile furnizate de Oficiul Național al Registrului Comerțului, rezultă că începând cu data de 28.06.2012, reclamantul A. a fost ales în funcția de viceprimar al Comunei Moieciu, județul Brașov, iar de la această dată și până la data de 09.05.2014, reclamantul a deținut simultan și funcția de administrator al societății comerciale B. S.R.L.. Din mențiunile existente la Registrul Comerțului rezultă că noul administrator al B. S.R.L., care l-a înlocuit pe reclamant, a fost numit prin decizia asociatului unic (în fapt, chiar reclamantul) nr. 1/09.05.2014. A mai reținut prima instanță că susținerea reclamantului din cuprinsul acțiunii în sensul că ar fi fost revocat din funcția de administrator al B. S.R.L. încă din 28.06.2012 și că ar exista o încheiere de dată certă a actului de revocare nu este susținută de vreun mijloc de probă aflat la dosarul cauzei, reclamantul nedepunând vreun astfel de înscris. În aceste condiții, instanța de fond a constatat că reclamantul nu și-a dovedit afirmațiile din cuprinsul acțiunii și că nu există nici un motiv pentru a nu se avea în vedere datele înregistrate la Registrul Comerțului, mai ales în condițiile în care aceste date fac referire la o decizie de numire a noului administrator luată chiar de către reclamant la data de 09.05.2014, iar nu la data de 28.06.2012.

Instanța de control judiciar nu împărtășește abordarea judecătorului fondului, considerând-o a fi formalistă și contrară scopului normei prevăzută de art. 87 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 161/2003.

Finalitatea urmărită de legiuitor prin adoptarea Legii nr. 161/2003 constă în asigurarea integrității în exercitarea demnităților și funcțiilor publice, precum și în prevenirea corupției, astfel cum se prevede expres în art. 8 alin. (1) din Legea nr. 176/2010. Prin urmare, obiectul care circumscrie sfera de incidență a incompatibilităților vizate de Legea nr. 161/2003 îl constituie protejarea integrității persoanei ce ocupă o funcție sau demnitate publică de eventualele ingerințe determinate de interese personale ce decurg din desfășurarea în paralel a unor activități private conexe. În egală măsură, în accepțiunea legiuitorului, protejarea integrității se corelează în mod necesar cu evitarea faptelor de corupție ce ar putea fi săvârșite ca urmare a îmbinării exercitării funcției publice cu desfășurarea unor activități economice.

Înalta Curte apreciază că asigurarea acestei integrități și prevenirea faptelor de corupție se realizează doar în situația în care există premise reale de natură a amenința în mod efectiv valorile sociale apărate, respectiv atunci când există o suprapunere a exercitării efective a două funcții vizate de legiuitor, situație în care există posibilitatea generării unor interese personale conflictuale cu exercitarea unei funcții sau demnități publice. Doar o atare interpretare dă sens reglementărilor legale privind regimul incompatibilităților și este de natură a justifică limitarea exercitării unor drepturi.

O demnitate, o funcție publică sau privată nu sunt caracterizate numai de actul alegerii, numirii, desemnării sau învestirii, ci și de ansamblul atribuțiilor, prerogativelor, drepturilor și competențelor prevăzute de lege care intră în conținutul lor și prin a căror exercitare concomitentă și concurentă în viața socială, de către același subiect, se potențează situațiile de conflict pe care legiuitorul tinde a le evita prin instituirea incompatibilităților.

Așa fiind, numai exercitarea simultană a unei demnități publice și a funcției de administrator într-o societate comercială conduce la starea de incompatibilitate, aceasta fiind interpretarea care corespunde scopului legii, de înlăturare a cauzelor și condițiilor care determină corupția.

Potrivit înscrisurilor depuse la dosarul cauzei, Înalta Curte constată că la 27.06.2012 a fost emisă decizia nr. 1 a asociatului unic al S.C. B. S.R.L., potrivit căreia, începând cu 28.06.2012, contractul de muncă și de administrare al reclamantului la societatea menționată se suspendă pe o perioadă de patru ani, în vederea exercitării funcției de viceprimar. Prin aceeași decizie se numește în funcția de administrator al S.C. B. S.R.L. dna C.. Mențiunile privind suspendarea contractului de muncă al reclamantului din funcția de director al societății au fost efectuate în Registrul general de evidență a salariaților, potrivit filei 9 dosar recurs.

Pe de altă parte, intimata nu a făcut vreo probă din care să rezulte că reclamantul, după dobândirea calității de viceprimar al Comunei Moieciu, județul Brașov și-ar fi exercitat atribuțiile de administrator al societății comerciale B. S.R.L..

În aceste condiții, se impune concluzia că nu poate fi reținută în sarcina reclamantului incompatibilitatea prevăzută de art. 87 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 161/2003, privind unele măsuri pentru asigurarea transparenței în exercitarea demnităților publice, a funcțiilor publice și în mediul de afaceri, prevenirea și sancționarea corupției, cu modificările și completările ulterioare.

În concluzie, raportul de evaluare nr. x/29.03.2017 întocmit de Agenția Națională de Integritate, care consacră o stare de drept contrară este nelegal, iar hotărârea instanței de fond care-l validează este dată cu interpretarea și aplicarea greșită a normelor de drept material, fapt ce reclamă incidența motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

2.2. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 raportat la art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul declarat de A., împotriva sentinței nr. 4504 din 22 noiembrie 2017 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Va casa sentința recurată și, în rejudecare, va admite acțiunea și va anula raportul de evaluare nr. x/29.03.2017 emis de pârâta Agenția Națională de Integritate.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de A., împotriva sentinței nr. 4504 din 22 noiembrie 2017 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința recurată și, în rejudecare:

Admite acțiunea.

Anulează raportul de evaluare nr. x/29.03.2017 emis de pârâta Agenția Națională de Integritate.

Definitivă.

Soluția va fi pusă la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.

Pronunțată astăzi, 22 octombrie 2020.