ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5420/2020

Ședința publică din data de 22 octombrie 2020

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată la data de 30 mai 2016, reclamantul Institutul National de Cercetare - Dezvoltare pentru Inginerie Electrica ICPE-CA a solicitat instanței, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Educației Naționale și Cercetării Științifice - Autoritatea Națională pentru Cercetare Științifică și Inovare - Direcția Generală Organism Intermediar, în principal constatarea nulității notificării privind situația cererii de rambursare (CR) nr. 11 din 15.03.2012, iar în subsidiar repunerea în drepturile ce rezulta din înlăturarea obligației instituției reclamante la plata sumei de 483.580,59 RON.

Prin sentința civilă nr. 921 din 15 martie 2017 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a fost respinsă acțiunea ca inadmisibilă.

Împotriva hotărârii pronunțate de instanța de fond a formulat recurs reclamantul, întemeiat pe motivele de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 3, 5, 8 din C. proc. civ., prin care a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței și admiterea acțiunii.

În motivarea recursului, a arătat că instanța de fond nu a luat în considerare cererea modificatoare depusă la termenul din 15.03.2017, deși a fost pusă în discuția părților, fără a motiva această măsură sau fără a face referire la aceasta în sentința pe care a pronunțat-o.

A menționat că prin cererea inițială adresată Tribunalului București a solicitat să se constate că actul juridic numit notificare privind situația cererii de rambursare nr. x din 15.03.2012 este lovit de nulitate absolută în conformitate cu prevederile art. 1246 și următoarele din C. proc. civ., având în vedere că este încheiat cu nesocotirea dispozițiilor imperative privind principiile de aplicare a legii în timp, cât și a celor de legalitate, predictibilitate și de securitate juridică a normei civile cu privire la aplicabilitatea O.U.G. nr. 66/2011.

A apreciat că tribunalul este instanța competentă pentru că notificarea a fost emisă de ANCS-DGOI ca organism intermediar, iar nu ca autoritate publică ce este capabilă să emită acte unilaterale în regim de putere publică, ci ca organ de verificare și control delegat. A mai arătat că contractul de finanțare încheiat cu ANCS-DGOI nu îndeplinește criteriile unui contract administrativ.

A menționat recurenta că legea generală ar trebui să se impună în fața legii speciale a contenciosului administrativ raportat și la prevederile art. 83 lit. k) din Legea nr. 76/2012 și că prin transpunerea dosarului la secția de contencios administrativ se limitează dreptul său de acces la justiție și dreptul la un proces echitabil în măsura în care prin încheierea dată s-a apreciat că actul dedus judecății este unul strict de administrativ în care se pune în discuție valabilitatea unor acte de natură administrativă ce se soluționează conform legii contenciosului administrativ.

A mai susținut recurenta că respingerea cererii ca inadmisibilă și tardiv introdusă este rezultatul neluării în considerație în mod nejustificat de către instanța prin sentința dată a argumentelor reclamantei și încadrării în cadrul strict al legii contenciosului administrativ și, totodată, este rezultatul interpretării și aplicării greșite a acesteia.

A mai arătat că actul nelegal contestat este o notificare prevăzută de O.U.G. nr. 64/2009, fiind aplicabile prevederile art. 9 din O.U.G. nr. 66/2011, însă ordonanțele menționate nu prevăd o modalitate de atac pentru notificare. În speță nu a fost emis, de către pârâtă, un act administrativ - titlu de creanță prevăzut de O.U.G. nr. 66/2011.

Intimatul-pârât Ministerul Cercetării și Inovării a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca nefondat și menținerea sentinței instanței de fond ca fiind temeinică și legală.

II. Soluția instanței de recurs

Analizând actele și lucrările dosarului, sentința recurată în raport cu motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul este nefondat.

2.1. Argumentele de fapt și de drept relevante.

Reclamantul a învestit instanța de contencios administrativ cu o acțiune prin care a solicitat, în conformitate cu prevederile art. 1246 și următoarele din C. civ., în principal constatarea nulității notificării privind situația cererii de rambursare (CR) nr. 11 din 15.03.2012, iar în subsidiar repunerea in drepturile ce rezulta din înlăturarea obligației instituției reclamante la plata sumei de 483.580,59 RON.

Instanța de fond a respins cererea reclamantului, apreciind că acesta nu poate eluda procedurile și termenele de contestare reglementate de Legea nr. 554/2004, susținând natura civilă a litigiului, întrucât o atare acțiune, fundamentată pe dispozițiile C. civ. (în condițiile în care au expirat de mult timp și termenul de prescripție și cel de decădere din contenciosul administrativ), în termenul general de prescripție de 3 ani, este vădit inadmisibilă.

Recurentul a criticat sentința instanței de fond, invocând motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 3, 5 și 8 din C. proc. civ.

În ceea ce privește motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 3 din C. proc. civ., Înalta Curte apreciază că acesta este nefondat și că instanța de fond în mod corect a respins excepția necompetenței sale materiale în soluționarea cauzei, având în vedere dispozițiile art. 10

1

din Legea nr. 554/2004, potrivit cărora:

"(1^1) Toate cererile privind actele administrative emise de autoritățile publice centrale care au ca obiect sume reprezentând finanțarea nerambursabilă din partea Uniunii Europene, indiferent de valoare, se soluționează în fond de secțiile de contencios administrativ și fiscal ale curților de apel."

Motivul de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., "când, prin hotărârea dată, instanța a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității", este nefondat.

Acest motiv de casare vizează neregularități de ordin procedural care sunt sancționate cu nulitatea. Potrivit art. 174 din C. proc. civ., nulitatea este sancțiunea care lipsește total sau parțial de efecte actul de procedură efectuat cu nerespectarea cerințelor legale, de fond sau de formă; este absolută atunci când cerința nerespectată este instituită printr-o normă care ocrotește un interes public și este relativă în cazul în care cerința nerespectată este instituită printr-o normă care ocrotește un interes privat.

Raportat la motivele invocate de recurent, Înalta Curte constată că nu există neregularități de ordin procedural care să fie sancționate cu nulitatea.

Recurentul a invocat faptul că instanța de fond nu a luat în considerare cererea modificatoare și nu a motivat acest aspect, nu a făcut nicio referire în sentința pronunțată, deși a fost formulată în temeiul și cu respectarea art. 204 din C. proc. civ.

Contrar susținerilor recurentului, Înalta Curte constată că instanța de fond a acordat cuvântul asupra cererii de introducere în cauză a Ministerului Fondurilor Europene, respectiv asupra cererii de modificare a cererii de chemare în judecată, ambele formulate de către reclamant prin înscrisul depus la 15.03.2017, pârâtul exprimându-și poziția procesuală cu privire la acestea, astfel cum este menționat în cuprinsul practicalei sentinței atacate. Totodată, instanța de fond a respins cererea de introducere în cauză a Ministerului Fondurilor Europene ca tardiv formulată, nefiind formulată la primul termen de judecată. Mai mult, a constatat că reclamantul nu a indicat ce anume impune introducerea în cauză a acestuia, nici care ar fi forma de introducere în cauză. Este evident, în aceste condiții, față de momentul formulării ambelor cereri și de motivarea respingerii cererii de introducere în cauză a Ministerului Fondurilor Europene, că și cererea de modificare a cererii de chemare în judecată este tardiv formulată, având în vedere că nu sunt respectate condițiile impuse de art. 204 alin. (1) și (3) din C. proc. civ.

În ceea ce privește motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., Înalta Curte apreciază că și acesta este nefondat.

Astfel, instanța de control judiciar constată că sunt corecte afirmațiile instanței de fond în sensul că notificarea nr. x/12.12.2012 privind cererea de rambursare (CR) nr. 11/15.03.2012 prin care s-a constatat săvârșirea de către reclamant a unor abateri în decursul procedurilor de achiziție publică și s-a aplicat o corecție financiară de 25% din valoarea contractului, anume 196.991,75 RON, are în mod categoric natura juridică a unui act administrativ, fiind încheiată în temeiul O.U.G. nr. 66/2011 privind prevenirea, constatarea și sancționarea neregulilor apărute în obținerea și utilizarea fondurilor europene și/sau a fondurilor publice naționale aferente acestora, întrunind aspectele definitorii ale actului administrativ, astfel, cum sunt acestea conturate de art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ.

Contestarea actelor administrative cade sub incidența jurisdicției administrative, potrivit regulilor, termenelor, competențelor și procedurilor statuate în Legea nr. 554/2004, în măsura în care nu se regăsesc printre finele de neprimire din art. 5 alin. (1) și (2) din lege, astfel că în mod corect a apreciat instanța de fond că acțiunea reclamantului este inadmisibilă.

Așa fiind, Înalta Curte constată că soluția adoptată a fost corect și amplu motivată, s-a fundamentat pe interpretarea probelor administrate raportat la prevederile legale aplicabile, astfel încât motivele de casare prevăzute de art. 488 din C. proc. civ. nu sunt incidente în cauză.

2.2. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de Institutul Național de Cercetare - Dezvoltare pentru Inginerie Electrică ICPE-CA împotriva sentinței civile nr. 921 din 15 martie 2017 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Inginerie Electrică ICPE-CA împotriva sentinței civile nr. 921 din 15 martie 2017 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Soluția va fi pusă la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.

Pronunțată astăzi, 22 octombrie 2020.