ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5418/2020

Ședința publică din data de 22 octombrie 2020

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Târgu-Mureș, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal la data de 10 august 2017 sub nr. x/2017, reclamanta A. S.R.L. a solicitat în contradictoriu cu Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale - AFIR, anularea Deciziei referitoare la obligațiile de plată accesorii nr. x/04.05.2017 emisă de AFIR, ca nelegală și neîntemeiată; anularea Deciziei nr. 15232/13.06.2017 privind soluționarea contestației formulată de reclamantă împotriva deciziei menționate, emisă de AFIR, ca nelegală și neîntemeiată; obligarea pârâtei la recalcularea accesoriilor aferente debitului, până la data plăților parțiale, separat pentru fiecare parte din datorie, care s-a stins prin plata respectivă, cu luarea în considerare și a sumei de 111.607,30 RON achitate ulterior stingerii debitului principal; obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

Prin sentința civilă nr. 158 din 19 decembrie 2017 pronunțată de Curtea de Apel Târgu-Mureș, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a fost admisă, în parte, acțiunea formulată de S.C. A. S.R.L., în contradictoriu cu Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale și D.G.R.F.P. BRAȘOV - A.J.F.P. Harghita.

Au fost anulate Decizia referitoare la obligații de plată accesorii nr. x/04.05.2017 emisă de AFIR precum și Decizia nr. 15232/13.06.2017 emisă de pârâta AFIR în soluționarea contestației împotriva deciziei 11466/04.05.2017.

A fost respins ca rămas fără obiect petitul referitor la recalcularea accesoriilor de către pârâta AFIR.

A fost obligată pârâta AFIR la plata către reclamantă a sumei de 3700 RON reprezentând cheltuieli de judecată parțiale (3400 RON onorariu avocațial + 300 RON taxă de timbru).

Împotriva hotărârii pronunțate de instanța de fond a formulat recurs Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale, întemeiat pe motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 din C. proc. civ., prin care a solicitat admiterea recursului, casarea cu reținere și respingerea cererii de chemare în judecată ca neîntemeiată.

În motivarea recursului, a arătat că instanța de fond, apreciind că sentința nr. 2921/10.10.2013 pronunțată de Judecătoria Miercurea Ciuc are putere de lucru judecat, a respins ca rămas fără obiect capătul de cerere privind obligarea pârâtei la recalcularea accesoriilor aferente debitului, până la data plăților parțiale, separate pentru fiecare parte din datorie care s-a stins prin plata respectivă, cu luarea în considerare și a sumei de 111607,3 RON, achitată ulterior stingerii debitului principal, motiv de recurs care se circumscrie prevederilor art. 488 pct. 6 din C. proc. civ.

A arătat recurenta că nu a fost parte în litigiul menționat, astfel că este evident că sentința civilă nr. 2921/10.10.2013 nu îi este opozabilă, măsurile dispuse de instanță vizând strict actele de executare emise de DGFP Brașov.

A menționat că neemiterea titlului prin care se stabileau obligațiile de plată accesorii s-a datorat faptului că ANAF a comunicat structurilor din subordine să nu mai calculeze obligații de plată accesorii în calitate de organe de executare, acestea urmând a fi stabilite de titularii acestor creanțe, dar și divergențelor dintre AFIR și ANAF cu privire la emiterea titlului de creanță pentru accesorii.

Măsura instanței de anulare a unor penalități de întârziere datorate în mod cert de debitor, necorelată cu o obligare a autorității la recalcularea accesoriilor aferente perioadei 19.03.2009-24.12.2014 în temeiul normelor legale în vigoare are drept consecință lipsirea AFIR de un drept prevăzut de lege, respectiv dreptul de a obține plata penalităților de întârziere datorate în temeiul unui titlu executoriu perfect valabil până la data achitării integrale a debitului.

Totodată, faptul că suma de 111607,3 RON a fost achitată de intimata-reclamantă cu titlul de accesorii nu înseamnă că această sumă acoperă toate penalitățile de întârziere datorate de debitoare. Dreptul recurentei de a calcula accesorii rezultă din dispozițiile legale, iar calculul accesoriilor efectuat de DGFP Harghita în cadrul titlului executoriu nr. x/8.01.2013 nu este opozabil AFIR, astfel că respingerea capătului de cerere privind obligarea AFIR la recalcularea accesoriilor aferente debitului până la data plăților parțiale, separat pentru fiecare parte din datorie care s-a stins prin plata respectivă este nelegal.

A mai arătat recurenta că intimata-reclamantă a fost informată despre contul în care trebuie să transmită sumele datorate către AFIR, iar pentru transferul cu întârziere al sumelor datorate de către o altă instituție nu poate oferi explicații recurenta, singurul document care confirmă plata datoriei reclamantei fiind extrasul de cont de recuperare datorii al AFIR din 20.03.2009 care certifică creditarea contului cu 312385 RON.

Recurenta a prezentat procedura de recuperare a creanțelor bugetare rezultate din nereguli și/sau fraudă survenite pe parcursul duratei de valabilitate a contractului de finanțare, procedură reglementată de O.G. nr. 79/2003 și a arătat că nu poate proceda la anularea sau stingerea dobânzilor și penalităților de întârziere calculate pentru neachitarea la termen a obligațiilor fiscale aferente titlului de creanță nr. x/22.03.2007 decât în momentul achitării integrale a obligațiilor fiscale prin virarea de către ANAF a sumelor executate silit. Virarea cu mare întârziere a sumelor se datorează AJFP Bălan, iar nu recurentei.

Recuperarea prejudiciului produs din culpa intimatei-reclamante este obligatorie pentru derularea Programului SAPARD în condițiile impuse de Comunitate, prin actele normative emise de aceasta și ratificate de Guvernul României, precum și pentru o judicioasă și legală gestionare a fondurilor alocate de Comunitate.

4.1 Intimata-reclamantă A. S.R.L. a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca nefondat și menținerea sentinței instanței de fond ca fiind temeinică și legală, cu obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată.

4.2 Intimata-pârâtă Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Brașov - Administrația Județeană a Finanțelor Publice Harghita a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului.

II. Soluția instanței de recurs

Analizând actele și lucrările dosarului, sentința recurată în raport cu motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul este nefondat.

2.1. Argumentele de fapt și de drept relevante.

Reclamanta a învestit instanța de contencios administrativ cu o acțiune prin care a solicitat anularea Deciziei referitoare la obligațiile de plată accesorii nr. x/04.05.2017 emisă de AFIR, ca nelegală și neîntemeiată; anularea Deciziei nr. 15232/13.06.2017 privind soluționarea contestației formulată de reclamantă împotriva deciziei menționate, emisă de AFIR, ca nelegală și neîntemeiată; obligarea pârâtei la recalcularea accesoriilor aferente debitului, până la data plăților parțiale, separat pentru fiecare parte din datorie, care s-a stins prin plata respectivă, cu luarea în considerare și a sumei de 111.607,30 RON achitate ulterior stingerii debitului principal.

Instanța de fond a admis în parte acțiunea și a anulat actele administrative contestate, respingând ca rămas fără obiect petitul referitor la recalcularea accesoriilor de către pârâta AFIR.

Soluția primei instanțe este legală, fiind împărtășită și de instanța de control judiciar pentru că reflectă interpretarea și aplicarea corectă a prevederilor legale pertinente, în raport cu situația de fapt rezultată din probele administrate în cauză.

Recurentul a criticat sentința instanței de fond invocând motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 din C. proc. civ.

În legătură cu criticile aferente motivului de nelegalitate prevăzut la pct. 6, Înalta Curte apreciază că acestea au fost încadrate greșit, în realitate susținându-se încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material, astfel că, urmează să fie analizate în cadrul criticilor expuse pentru pct. 8 al art. 488 alin. (1) din C. proc. civ.

O primă critică a recurentei vizează aprecierea instanței de fond privind puterea de lucru judecat a sentinței civile nr. 2921/10.10.2013 pronunțate de Judecătoria Miercurea Ciuc în dosarul nr. x/2013 și obligația organului de executare de a recalcula majorările de întârziere până la data plăților parțiale, separat pentru fiecare datorie în parte, arătând aceasta că nu a fost parte în litigiul respectiv, astfel că sentința menționată nu îi este opozabilă.

În ceea ce privește aceste susțineri, Înalta Curte constată că sunt neîntemeiate, având în vedere prevederile art. 431 din C. proc. civ., potrivit cărora:

"(1) Nimeni nu poate fi chemat în judecată de două ori în aceeași calitate, în temeiul aceleiași cauze și pentru același obiect. (2) Oricare dintre părți poate opune lucrul anterior judecat într-un alt litigiu, dacă are legătură cu soluționarea acestuia din urmă."

Înalta Curte constată că, întrucât instanța de fond nu a reținut autoritatea de lucru judecat a hotărârii, ci prezumția legală de lucru judecat, criticile recurentului nu pot fi primite.

Prezumția legală de lucru judecat nu oprește judecata celei de-a doua acțiuni, ci facilitează sarcina probațiunii aducând înaintea instanței constatări ale unor raporturi juridice făcute cu ocazia judecății anterioare, de care este necesar să se țină seama. Puterea de lucru judecat este o prezumție legală, juris et de iure, în virtutea căreia ceea ce s-a rezolvat jurisdicțional într-un prim litigiu va fi opus, fără posibilitatea dovezii contrare, într-un proces ulterior, care are legătură cu chestiunea de drept sau cu raportul juridic deja soluționat. Această prezumție constituie, alături de excepția lucrului judecat, instrumentul juridic menit să servească instituției lucrului judecat, operând atunci când în al doilea proces se pune o problemă soluționată printr-o hotărâre anterioară. Ea nu presupune identitate de acțiuni, ci doar chestiuni juridice litigioase.

În contextul arătat, în acord cu cele reținute de judecătorul fondului, se constată că ceea ce prezintă relevanță în cauza dedusă judecății, în raport și de hotărârea anterioară, respectiv sentința civilă nr. 2921/10.10.2013, pronunțată de Judecătoria Miercurea Ciuc în dosarul nr. x/2013, rămasă definitivă prin decizia nr. 350/11.06.2014, este identitatea de chestiune litigioasă.

Efectul pozitiv al autorității de lucru judecat consacrat de art. 431 alin. (2) din C. proc. civ. presupune, în termenii acestui text, că oricare dintre părți poate opune lucrul anterior judecat într-un alt litigiu, dacă are legătură cu soluționarea acestuia din urmă.

Aceasta înseamnă că nu trebuie să fie întrunită tripla identitate de elemente ale raportului juridic transpus pe plan procesual, astfel cum se întâmplă în cazul excepției autorității de lucru judecat, ci trebuie să existe doar o legătură cu lucrul judecat anterior care să se impună noii judecăți, în sensul de a nu se nesocoti ceea ce o instanță a statuat deja jurisdicțional.

În mod corect instanța de fond a reținut că, din moment ce prin sentința nr. 2921/10.10.2013 s-a tranșat în mod definitiv modul de calcul al accesoriilor aferente debitului principal cuprins în procesul-verbal nr. x/22.03.2007, acestea se impun și pârâtei AFIR, decizia atacată fiind, prin urmare, emisă în mod nelegal.

Astfel fiind, inclusiv din perspectiva considerentelor teoretice arătate, rezultă temeinicia și legalitatea hotărârii pronunțate, fiind evidentă puterea lucrului judecat cu privire la chestiunea litigioasă soluționată în dosarul nr. x/2013, ce se impune în cauza de față, fără ca instanța de judecată să poată reveni cu o nouă statuare asupra acelorași dezlegări din dosarul anterior menționat.

A doua critică a recurentei privește faptul că nu îi aparține culpa pentru transferul cu întârziere al sumelor datorate de către o altă instituție și implicit pentru acumularea penalităților de întârziere, decalajul de timp substanțial între momentul debitării conturilor reclamantei și momentul efectiv al virării sumelor de către Administrația Județeană a Finanțelor Publice Harghita în contul AFIR având ca efect calcularea majorărilor de întârziere.

Înalta Curte apreciază, în acord cu instanța de fond, că recuperarea creanței rezultate din procesul-verbal nr. x/22.03.2007 s-a făcut prin executare silită de către AFP Bălan, nefiind reclamanta cea care a depus sumele într-un alt cont decât cel indicat de recurentă, astfel că acesteia nu i se poate imputa faptul că AFP Bălan a transferat cu întârziere sumele datorate.

Penalitățile de întârziere reprezintă o sancțiune civilă pentru neplata la termen a obligațiilor, debitorul care a plătit datoria neputând fi sancționat pentru perceperea penalităților în continuare.

Concluzionând, instanța de control judiciar apreciază că nu este fondat motivul de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. și că instanța de fond a realizat o corectă aplicare și interpretare a dispozițiilor legale incidente cauzei.

În temeiul dispozițiilor art. 453 din C. proc. civ. și cu aplicarea art. 451 alin. (2) din C. proc. civ., va obliga recurenta-pârâtă AFIR la 3000 RON cheltuieli de judecată către intimata-reclamantă A. S.R.L., reprezentând onorariu avocațial redus, apreciind că onorariul solicitat rezultat din facturile depuse la dosar este disproporționat în raport cu complexitatea cauzei și cu activitatea desfășurată de avocat, care a constat în formularea întâmpinării, răspunsului la întâmpinarea formulată de cealaltă intimată, cererii de preschimbare a termenului de judecată și prezența la singurul termen de judecată acordat pentru soluționarea recursului.

2.2. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale împotriva sentinței nr. 158 din 19 decembrie 2017 pronunțate de Curtea de Apel Târgu-Mureș, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale împotriva sentinței nr. 158 din 19 decembrie 2017 pronunțate de Curtea de Apel Târgu-Mureș, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Obligă recurenta-pârâtă AFIR la 3000 RON cheltuieli de judecată către intimata-reclamantă A. S.R.L., cu aplicarea prevederilor art. 451 din C. proc. civ.

Definitivă.

Soluția va fi pusă la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.

Pronunțată astăzi, 22 octombrie 2020.