ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5354/2020

Ședința publică din data de 21 octombrie 2020

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel - București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, la data de 19.12.2017, sub nr. x/2017, reclamanta A., în calitate de reprezentant legal al minorului B., a solicitat în contradictoriu cu pârâții Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, C., Colegiul Național Mihai Eminescu, Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Sector 4, D., E., Asociația Județeană Ilfov Motivation a Sportului pentru Persoanele cu Handicap, F. anularea Hotărârii CNCD nr. 234/05.04.2017.

Prin sentința civilă nr. 4248 din 22 octombrie 2018 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, s-a respins acțiunea formulată în contradictoriu cu pârâții Asociația Județeană Ilfov Motivation a Sportului pentru persoane cu handicap, Colegiul Național Mihai Eminescu și DASPC Sector 4, pentru lipsa calității procesuale pasive a acestora.

Totodată, s-a admis, în parte, acțiunea formulată de reclamantul B., în contradictoriu cu pârâții CNCD, D., C., E., și F., a fost anulată Decizia CNCD nr. 234/05.04.2017 și a fost obligat pârâtul CNCD să analizeze faptele de discriminare invocate de reclamantă prin plângerea înregistrată sub nr. x/18.05.2016; s-a respins în rest acțiunea formulată în contradictoriu cu pârâții CNCD, D., C., E. și F., ca nefondată.

Împotriva sentinței civile nr. 4248 din 22 octombrie 2018 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, pârâtul Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării a declarat recurs, criticând-o pentru nelegalitate, solicitând admiterea recursului, casarea sentinței recurate și, în rejudecare, respingerea acțiunii formulate împotriva instituției.

În contextul unei succinte prezentări a situației de fapt, recurentul-pârât a arătat că reclamații de discriminare au susținut că nu au avut un comportament discriminatoriu față de petentul B., care a fost adus la școală fără scaun rulant și fără însoțitor, astfel că acesta este motivul real al refuzului, iar nu handicapul de care suferea asa cum cu rea-credință a susținut reprezentanta acestuia.

Contrar reținerilor instanței de fond, recurentul a arătat că este evident că reclamanta nu ar fi susținut că petentul a fost trimis la scoală fără scaun rulant și fără însoțitor, aceasta reprezentând practic asumarea faptului că, așa cum susțin și reclamatii de discriminare "reprezentanta petentului B. nu își îndeplinește îndatoririle ce îi revin în calitate de reprezentat legal al petentului minor."

Astfel, CNCD nu avea/are competența să examineze/interpreteze în ce măsură reclamatii de discriminare au interpretat actele normative incidentE, mai exact modul în care aceștia și-au exercitat atribuțiile în data de 09.03.2016.

Este evident, în opinia recurentului, că fapta prezentată nu poate să țină de câmpul de aplicare al actului normativ invocat în susținerea acțiunii, în speță O.G. nr. 137/2000R, cu privire la acest aspect învocând dosarul nr. x/2016 al Tribunalului București, secția a V-a civilă, care are ca obiect solicitarea reclamantei de obligare a pârâților autorități publice să desemneze o persoană care să îl asiste pe minor la orele de curs și în pauză, cu prestarea activităților aferente.

A mai susținut recurentul că din materialul probator administrat în cauză a rezultat faptul că handicapul, rasa, naționalitatea, etnia, limba, religia, categoria socială, convingerile, sexul, orientarea sexuală, vârsta, apartenența la o categorie defavorizată sau orice alt criteriu al petentului minor nu a avut niciun fel de relevanță în cauză, motivul neprimirii copilului minor la școală fiind posibila neîndeplinire a îndatoririlor ce îi revin reprezentantei petentului în calitatea sa de reprezentant legal al acestuia, respectiv "posibila interpretare eronată a unor prevederi legale" de către reclamatii de discriminare, sens în care a făcut trimitere la Decizia nr. 1530/10.03.2009 a ÎCCJ.

Totodată, a invocat faptul că este de notorietate că CNCD, ca organ administrativ-jurisdictional, cu competență limitată la a constata faptele de discriminare prin emiterea unei hotărâri și, eventual, stabilirea unei sancțiuni contravenționale, nu are competența materială de a se pronunța asupra modului de interpretare și aplicare a legii de către inspectorii din cadrul DGASPC Sector 4.

În concluzie, în exercitarea atribuțiilor, CNCD nu poate analiza interpretarea și aplicarea unor prevederi legale a reclamaților de discriminare, considerată chiar și discriminatorie, interpretarea și aplicarea legii fiind atributul instanțelor judecătorești.

Prin urmare, obiectul real al petiției a fost posibila discriminare a intimatului de către reclamatii de discriminare, respectiv dacă petentul/intimatul nu a fost primit la școală din cauza handicapului de care suferă sau din cauza ca a fost adus fără scaun rulant și fără însoțitor.

Cererea de recurs a fost întemeiată pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

4.1 Intimatul-reclamant B. a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat, apreciind că sentința recurată este temeinică și legală, fiind dată cu aplicarea corectă a normelor de drept material incidente situației de fapt reținute.

4.2 Intimata-pârâtă Asociația Județeană Ilfov Motivation a Sportului pentru persoane cu handicap a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat, apreciind că sentința recurată este temeinică și legală, în ceea ce privește respingerea acțiunii formulate în contradictoriu cu aceasta, pentru lipsa calității procesuale pasive, pe care înțelege să o susțină și în prezentul stadium procesual.

4.3 Intimatii-pârâti D. și E. au formulat, de asemenea, întâmpinari, prin care au solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii recurate și, în rejudecare, respingerea acțiunii, ca neîntemeiată, invocând argumente similare.

Astfel, au apreciat că sentința de fond este criticabilă din perspectiva motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 Cod ptocedură civilă, arătând, în esență, că, în cauză, prin raportare la circumstanțele factuale, în situația reclamată, nu au existat fapte de discriminare, nu există elementul de comparabilitate cerut pentru reținerea discriminării și nu a existat o diferențiere bazată pe un criteriu care atinge un drept.

În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs și de efectuare a comunicării actelor de procedură între părțile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 471

1

și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., cu aplicarea și a dispozițiilor O.U.G. nr. 80/2013.

În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 471

1

și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., prin rezoluția din data de 10 aprilie 2019, s-a fixat termen de judecată pentru soluționarea cererii de recurs la data de 21 octombrie 2020, în ședință publică, cu citarea părților.

II. Soluția și considerentele Înaltei Curți asupra recursului

Examinând sentința recurată prin prisma criticilor invocate prin cererea de recurs, a apărărilor invocate prin întâmpinări și a dispozițiilor legale incidente în materia suspusă verificării, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele expuse în continuare.

La data de 18.05.2016 a fost înregistrată la CNCD plângerea formulată de petenta A. în numele minorului B., prin care a solicitat sancționarea comportamentului discriminator al numiților C., D., E. și F., pe motiv că "la data de 09.03.2016 numita C. a chemat DGASPC Sector 4 și împreună cu aceștia au cerut transportatorului să nu mai fiu primit la ore, să rămân needucat și fără școală și a dispus fără nicio autoritate întoarcerea mea acasă fără școlarizare, pe motiv că am un handicap și nu pot să merg singur".

S-a mai arătat în plângere că "pârâta C. a motivat gestul prin faptul că școala nu are angajați care să îi asigure integritatea corporală și nicio fișă de post nu include sarcini speciale astfel cum a avut la scoala precedentă, iar ei, toți angajații scolii refuză să mă ajute la nevoie și să mă evacueze în caz de nevoie si să îi cer mamei mele să stea tot timpul în școală în cazul în care am nevoie de ceva să facă mama".

Ca urmare a depunerii plângerii aceasta a fost comunicată părților reclamate, pentru formularea unui punct de vedere.

De asemenea, Colegiul Director al CNCD a dispus efectuarea de verificări la Colegiul Mihai Eminescu și la Direcția de Protecția Copilului Sector 4 București, pentru a se analiza motivul pentru care minorul cu handicap grav nu a fost primit la ore, rezultatul verificărilor fiind consemnate în Raportul nr. x/17.09.2016 .

Ulterior, părțile au fost citate la CNCD pentru audierile din data de 25.10.2016, în acest sens fiind comunicată citație inclusiv petentei A. .

La data de 05.04.2017 pârâtul CNCD a emis Hotărârea nr. 234 în care a reținut că obiectul petiției formulate este constatarea unei fapte de discriminare săvârșită de cei 4 reclamați "cu privire la diferența de tratament aplicată fiului minor B., încadrat în grad de handicap grav, care nu a fost primit la ore întrucât nu avea la dispoziție scaunul rulant și nici însoțitor personal".

În acest context, instanța de contencios administrativ și fiscal a fost învestită cu o cerere, prin care reclamanta A., în calitate de reprezentant legal al minorului B., a solicitat în contradictoriu cu pârâții Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, C., Colegiul Național Mihai Eminescu, Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Sector 4, D., E., Asociația Județeană Ilfov Motivation a Sportului pentru Persoanele cu Handicap, F. anularea Hotărârii CNCD nr. 234/05.04.2017.

Prin sentința recurată, acțiunea a fost admisă în parte, pârâtul CNCD, care a fost obligat să analizeze faptele de discriminare invocate de reclamantă prin plângerea înregistrată sub nr. x/18.05.2016, formulând critici de nelegalitate prin care a invocat prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., susținând, în esență, că faptele invocate în plângere nu sunt fapte de discriminare, iar aplicarea și interpretarea legii nu intră în competența sa, fiind atributul instanțelor judecătorești, critici pe care Înalta Curte le apreciază ca fiind nefondate, urmând să le analizeze în mod unitar și să le răspundă prin argumente comune, în raport de finalitatea concretă a acestora.

Înalta Curte constată că din argumentele de ordin critic invocate prin cererea de recurs, care reia de altfel aspecte prezentate prin întâmpinarea formulată în fața instanței de fond, precum și în motivarea hotărârii contestate, rezultă că pârâtul CNCD a reținut în mod eronat care este obiectul sesizării ce i-a fost adresată, respectiv fapta de discriminare reclamată.

Astfel, din analiza plângerii formulată de petenta A. rezultă că aceasta s-a plâns de comportamentul discriminator al părților reclamate față de fiul său pe motiv că "au cerut transportatorului să nu mai fie primit la ore, să rămână needucat și fără școală și au dispus fără nicio autoritate întoarcerea acestuia acasă fără școlarizare, pe motiv că are un handicap și nu poate merge singur".

De asemenea, "pârâta C. a motivat gestul prin faptul că școala nu are angajați care să îi asigure integritatea corporală și nicio fișă de post nu include sarcini speciale astfel cum a avut la scoala precedentă, iar ei, toți angajații scolii refuză să îl ajute la nevoie și să îl evacueze în caz de nevoie si să îi ceară mamei să stea tot timpul în școală în cazul în care are nevoie de ceva să facă mama".

Prin urmare, în cuprinsul plângerii formulate nu se face referire la faptul că petenta ar fi invocat că minorul nu a fost primit la ore deoarece nu avea scaun rulant și nici însoțitor personal, acestea fiind exclusiv apărările părților reclamate în justificarea refuzului de primire a minorului la orele de curs.

Constată așadar instanța de control judiciar că, în mod corect, judecătorul fondului a reținut că altele sunt faptele de discriminare reclamate de petentă, pe care pârâtul CNCD era ținut să le analizeze și pe care acesta nu le-a analizat, respectiv: dacă părțile reclamante (pârâții din prezenta cauză) au refuzat primirea minorului la ore, și dacă acest comportament este unul discriminator; dacă cele 4 părți reclamate au susținut că minorul "să rămână needucat și fără școală", respectiv dacă un astfel de comportament este discriminator; dacă au dispus fără nicio autoritate întoarcerea minorului acasă fără școlarizare, pe motiv că are un handicap și nu poate merge singur și în caz afirmativ dacă reprezintă faptă de discriminare; dacă pârâta C. a susținut că școala nu are angajați care să îi asigure integritatea corporală și nicio fișă de post nu include sarcini speciale astfel cum a avut la scoala precedentă, și dacă acest comportament este discriminatoriu; dacă pârâta a refuzat primirea în scoală pe motiv că toți angajații scolii refuză să îl ajute pe minor la nevoie și să îl evacueze în caz de nevoie, dacă acest comportament este discriminatoriu; dacă i s-a comunicat minorului să transmită mamei "să stea tot timpul în școală, iar în cazul în care are nevoie de ceva să facă mama" și dacă acest comportament reprezintă faptă de discriminare.

Pârâtul CNCD avea obligația ca după analizarea acestor fapte reclamate de petentă să procedeze la analizarea caracterului lor discriminatoriu, în raport de susținerile petentei și concluziile persoanelor reclamate, prin raportare la prevederile O.U.G. nr. 137/2000, lipsa scaunului rulant și a însoțitorului fiind doar motivul invocat în apărare de părțile reclamate, iar nu fapta de discriminare reclamată de petentă.

În acest context nu poate fi reținută susținerea recurentului în sensul că obiectul petiției excede competenței materiale a instituției, plângerea revenind spre competentă soluționare instanțelor judecătorești și nici trimiterea pe care acesta o face la existența pe rolul instanțelor judecătorești a dosarului nr. x/2016, aspect invocat și în considerentele hotărârii contestate.

Astfel, din sentința depusă la la fila x că acest dosar îi privește pe reclamanta A., în calitate de reprezentant legal al minorului B. și pe pârâții Centrul Municipiului București de Resurse și Asistență Educațională; Inspectoratul Școlar al Sectorului 4 și Consiliul Local al Sectorului 4 București și se referă la obligarea pârâților autorități publice să desemneze o persoană care să îl asiste pe minor la orele de curs și în pauză, cu prestarea activităților aferente, părțile reclamate D., C., E. și F. neavând calitate procesuală în acest litigiu.

De asemenea, în dosarul nr. x/2016 al Tribunalului București nu se analizează comportamentul pârâților persoane fizice menționate anterior și nici modul în care aceștia și-au exercitat atribuțiile în data de 09.03.2016, când s-au produs faptele reclamate, neexistând, așadar, nicio legătură între modul de îndeplinire a obligațiilor impuse de instanță în sarcina Centrului Municipiului București de Resurse și Asistență Educațională, a Inspectoratului Școlar al Sectorului 4 și a Consiliului Local al Sectorului 4 București în dosar nr. x/2016 și cercetarea faptelor de discriminare pretins săvârșite de persoanele reclamate prin plângere.

Totodată, Înalta Curte reține că potrivit dispozițiilor art. 16 din O.G. nr. 137/2000:

"Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, denumit în continuare Consiliul, este autoritatea de stat în domeniul discriminării, autonomă, cu personalitate juridică, aflată sub control parlamentar și totodată garant al respectării și aplicării principiului nediscriminării, în conformitate cu legislația internă în vigoare și cu documentele internaționale la care România este parte".

Conform art. 19 din același act normativ, CNCD este competent în "c) investigarea, constatarea și sancționarea faptelor de discriminare".

Art. 20 alin. (1)-(3) din O.G. nr. 137/2000 statuează că:

"(1) Persoana care se consideră discriminată poate sesiza Consiliul în termen de un an de la data săvârșirii faptei sau de la data la care putea să ia cunoștință de săvârșirea ei.

(2) Consiliul soluționează sesizarea prin hotărâre a Colegiului director prevăzut la art. 23 alin. (1).

(3)* Prin cererea introdusă potrivit alin. (1), persoana care se consideră discriminată are dreptul să solicite înlăturarea consecințelor faptelor discriminatorii și restabilirea situației anterioare discriminării".

Având în vedere aceste dispoziții legale, precum și înscrisurile de la dosar, instanța de recurs constată că pârâtul CNCD, care a fost sesizat de petenta A. cu săvârșirea de către cei 4 pârâți persoane fizice - D., C., E. și F. - a unor fapte apreciate de aceasta ca fiind discriminatorii, în forma relatată în conținutul plângerii, avea competența legală, respectiv obligația de a proceda la analiza detaliată a aspectelor reclamate de petentă în legătură cu fiecare dintre cei 4 pârâți.

Prin urmare, este nelegală soluția pronunțată de pârâtul CNCD, de constatare a propriei necompetențe în soluționarea plângerii ce i-a fost înaintată, formulată cu titlu de critică și prin memoriul de recurs, în condițiile în care potrivit art. 20 și art. 27 din O.G. nr. 137/2000, persoana care se consideră discriminată poate sesiza Consiliul cu acțiune în constatarea discriminării și aplicarea de sancțiuni, sau instanța de judecată cu cerere în despăgubiri ca urmare a constatării unei discriminări.

În consecință, având în vedere obiectul plângerii formulate de reclamantă, Înalta Curte constată că analizarea faptelor reclamate și constatarea săvârșirii unei contravenții în sensul O.G. nr. 137/2000 se circumscrie competenței pârâtului CNCD, iar nu instanțelor de judecată, cum eronat a apreciat acesta prin Hotărârea contestată și prin motivele de recurs.

Așa fiind, în mod judicios, a concluzionat prima instanță că, în temeiul art. 20 alin. (9) din O.G. nr. 137/2000, se impune anularea Hotărârii CNCD nr. 234/05.04.2017, constatând competența pârâtului în analiza și sancționarea faptelor de discriminare reclamante de petenta A..

Totodată, din interpretarea coroborată a dispozițiilor art. 20 și ale art. 27 din O.G. nr. 137/2000, rezultă că instanța de judecată are competența de exercitare a unui control de temeinicie și legalitate asupra hotărârii contestate, iar nu de a se substitui în atribuțiile Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării spre a lămuri o situație de fapt pe care acesta ar fi trebuit să o analizeze explicit prin considerentele hotărârii și pe care nu a analizat-o apreciind în mod nelegal propria necompetență, în mod corect, fiind obligat pârâtul CNCD să procedeze la analizarea faptelor de discriminare invocate de reclamantă prin plângerea înregistrată sub nr. x/18.05.2016.

Prin urmare, Înalta Curte constată că sentința recurată este legală, fiind dată cu corecta interpretare și aplicare a normelor de drept incidente circumstanțelor de fapt reținute în cauză, motivele invocate prin cererea de recurs nefiind în măsură să conducă la reformarea acesteia.

Pentru considerentele expuse, nefiind identificate motive de casare a sentinței prin prisma dispozițiilor invocate de recurent, Înalta Curte, în temeiul prevederilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurentul-pârât Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, împotriva sentinței nr. 4248 din 22 octombrie 2018, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 21 octombrie 2020.