ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5345/2020

Obiectul cererii de chemare în judecată Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția contencios administrativ și fiscal, la data de 02.05.2018, sub nr. x/2018, reclamantul Institutul Național de Cercetare - Dezvoltare în Silvicultură Marin Drăcea a chemat în judecată pârâții Guvernul României și U.A.T. Vidra, solicitând: - anularea dispozițiilor din H.G. nr. 908/22.08.2002, respectiv anularea parțială a Anexei 59 și modificarea prin eliminarea din cuprinsul acesteia a mențiunilor de la poziția 741 "Inventarul bunurilor care aparțin domeniului public al comunei Vidra" pentru terenul în suprafață de 30.000 mp aflat în deținerea legală a INCDS Marin Drăcea (prin Baza experimentală Vidra) cu menținerea acestei suprafețe în domeniul public al Statului. - anularea în parte a măsurilor din HCL nr. 5/19.03.2003 emisă de Consiliul local al comunei Vidra, respectiv anularea parțială a anexei "Inventarul bunurilor din domeniul public care trec în domeniul privat al comunei Vidra, jud. Vrancea" și modificarea prin eliminarea din cuprinsul acesteia a mențiunilor de la poziția 50 pentru terenul în suprafață de 30.000 mp aflat în deținerea legală a INCDS Marin Drăcea (prin Baza experimentală Vidra) având în vedere că această trecere s-a efectuat nejustificat, netemeinic și nelegal.

Hotărârea instanței de fond Prin sentința civilă nr. 4901 din 27 noiembrie 2018 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal s-a respins excepția de netimbrare, ca neîntemeiată, s-a admis excepția de tardivitate și s-a respins acțiunea formulată de reclamantul Institutul Național de Cercetare - Dezvoltare în Silvicultură "Marin Drăcea", în contradictoriu cu pârâții Guvernul României, și U.A.T. Vidra, ca tardiv introdusă.

Calea de atac exercitată în cauză Împotriva sentinței civile nr. 4901 din 27 noiembrie 2018 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamantul Institutul Național de Cercetare - Dezvoltare în Silvicultură "Marin Drăcea" a declarat recurs, criticând-o pentru nelegalitate, solicitând admiterea recursului, casarea sentinței recurate și, în rejudecare, admiterea acțiunii astfel cum a fost formulată. În contextul unei succinte prezentări a situației de fapt, recurentul-reclamant a susținut că, în mod greșit, prima instanță a reținut că în cauză este întemeiată excepția de tardivitate, fiind întrunite condițiile prevăzute de art. 11 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 cu privire la acest aspect. Astfel, în raport de aceste dispoziții legale, recurentul-reclamant a arătat că, în calitate de beneficiar direct și unilateral al dispozițiilor din actele administrative în discuție, a luat cunoștință de conținutul acestora prin comunicarea în ședința publică din data de 23.11.2017, toate celelalte demersuri, acte comunicate și primite, înscrisuri depuse în dosarul nr. x/2016 făcând referire doar la titlul de proprietate nr. x/2013 emis de Comisia Județeană Vrancea în favoarea Obștei Voloșcani. De asemenea, a susținut că este adevărat că cele două acte administrative au stat la baza reconstituirii dreptului de proprietate către obște, însă doar conținutul acestui titlu de proprietate, înscrierile în cartea funciară doar a acestui înscris au fost publice, comunicate și aduse la cunoștința Institutului, actele administrative ulterioare nefiind comunicate conform legii. În fine, a apreciat recurentul că este nelegală trimiterea făcută de instanța de fond la dispozițiile art. 329 C. proc. civ. privind prezumția simplă, care poate să opereze, în opinia sa, doar în cazurile în care legea admite dovada cu martori, iar nu într-un litigiu de contencios administrativ, în care proba determinantă și exclusivă este proba cu înscrisuri, astfel că este nelegală și lipsită de logică și reținerea privind nașterea posibilității cunoașterii de către reclamant a actelor administrative care au stat la baza reconstituirii dreptului de proprietate în favoarea Obștei Voloșcani, fiind cunoscut faptul că este interzis accesul la dosarul de reconstituire a dreptului de proprietate unei persoane străine de cauză.

Apărările formulate în recurs Intimatul-pârât Guvernul României a formulat întâmpinare, prin care a invocat greșita încadrare a căii de atac ca apel, solicitând verificarea termenului de declarare a recursului și verificarea achitării taxei judiciare de timbru. Pe fond, a solicitat respingerea recursului, apreciind că sentința recurată este temeinică și legală, fiind dată cu aplicarea corectă a normelor de drept material incidente situației de fapt reținute.

Răspunsul la întâmpinare Prin răspunsul la întâmpinare, recurentul-reclamant a precizat că temeiul căii de atac este art. 20 din Legea nr. 554/2004, coroborat cu art. 483 și urm. C. proc. civ., solicitând respingerea apărărilor formulate de intimat, reiterând, în esență argumentele prezentate prin cererea de recurs.

Procedura de soluționare a recursului În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs și de efectuare a comunicării actelor de procedură între părțile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 471 1 și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., cu aplicarea și a dispozițiilor O.U.G. nr. 80/2013. În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 471 1 și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., prin rezoluția din data de 11 aprilie 2019, s-a fixat termen de judecată pentru soluționarea cererii de recurs la data de 21 octombrie 2020, în ședință publică, cu citarea părților. II. Soluția și considerentele Înaltei Curți asupra recursului Examinând sentința recurată prin prisma criticilor invocate prin cererea de recurs, a apărărilor invocate prin întâmpinare și a dispozițiilor legale incidente în materia suspusă verificării, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele expuse în continuare. 1. Cu titlu preliminar, Înalta Curte constată că, deși recurentul-reclamant nu a indicat motivul de casare în temeiul căruia a formulat criticile din memoriul de recurs, acesta a invocat greșita interpretare și aplicare a legii, respectiv a dispozițiilor art. 11 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, prin raportare la circumstanțele de fapt care, în opinia sa, prezintă relevanță pentru calcularea termenului de exercitare a acțiunii în contencios administrativ, aspecte care se încadrează în dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. 2. Argumente de fapt și de drept relevante Instanța de contencios administrativ și fiscal a fost învestită cu o cerere prin care reclamantul Institutul Național de Cercetare - Dezvoltare în Silvicultură Marin Drăcea, în contradictoriu cu pârâții Guvernul României și U.A.T. Vidra, a solicitat anularea dispozițiilor din H.G. nr. 908/22.08.2002, respectiv anularea parțială a Anexei 59 și modificarea prin eliminarea din cuprinsul acesteia a mențiunilor de la poziția 741 "Inventarul bunurilor care aparțin domeniului public al comunei Vidra" pentru terenul în suprafață de 30.000 mp aflat în deținerea legală a INCDS Marin Drăcea (prin Baza experimentală Vidra) cu menținerea acestei suprafețe în domeniul public al Statului și anularea, în parte, a măsurilor din HCL nr. 5/19.03.2003 emisă de Consiliul local al comunei Vidra, respectiv anularea parțială a anexei "Inventarul bunurilor din domeniul public care trec în domeniul privat al comunei Vidra, jud. Vrancea" și modificarea prin eliminarea din cuprinsul acesteia a mențiunilor de la poziția 50 pentru terenul în suprafață de 30.000 mp aflat în deținerea legală a INCDS Marin Drăcea (prin Baza experimentală Vidra). Prin sentința recurată, acțiunea a fost respinsă ca tardiv formulată, reclamantul formulând critici din perspectiva greșitei interpretări și aplicări a legii, astfel cum s-a reținut anterior, cu titlu preliminar, critici prin care, de altfel, a reluat susținerile din fața primei instanțe și pe care Înalta Curte le apreciază ca fiind nefondate, urmând să le examineze în mod unitar și să le răspundă prin argumente comune în raport de finalitatea concretă a acestora. Astfel, Înalta Curte amintește că actul administrativ individual reprezintă manifestarea de voință a organului competent în sensul de a crea, a modifica sau a stinge drepturi sau obligații în sarcina uneia sau mai multor persoane determinate, emiterea lui facându-se cu referire expresă la persoanele care s-au adresat autorității publice pentru rezolvarea unui drept sau interes legitim. Constată instanța de recurs că cele două acte contestate în cauză au caracteristicile unor acte administrative individuale, pentru că nu conțin reglementări formulate abstract cu caracter obligatoriu pentru un număr nedeterminat de cazuri și persoane, ci dispoziții concrete cu privire la suprafețe de teren bine individualizate (inclusiv cea în litigiu, de 30.000 de mp pretins aflat în deținerea reclamantului și trecut succesiv în domeniul public în cel privat al Comunei Vidra). Totodată, Înalta Curte reține că, în raport de calificarea actelor contestate ca fiind acte administrative individuale, în cauză sunt incidente dispozițiile art. 11 din Legea nr. 554/2004, cu privire la termenul de formulare a acțiunii în contencios administrativ, potrivit cu care: "(1) Cererile prin care se solicită anularea unui act administrativ individual, a unui contract administrativ, recunoașterea dreptului pretins și repararea pagubei cauzate se pot introduce în termen de 6 luni de la: a) data comunicării răspunsului la plângerea prealabilă; b) data comunicării refuzului nejustificat de soluționare a cererii; c) data expirării termenului de soluționare a plângerii prealabile, respectiv data expirării termenului legal de soluționare a cererii; d) data expirării termenului prevăzut la art. 2 alin. (1) lit. h), calculat de la comunicarea actului administrativ emis în soluționarea favorabilă a cererii sau, după caz, a plângerii prealabile; e) data încheierii procesului-verbal de finalizare a procedurii concilierii, în cazul contractelor administrative. (2) Pentru motive temeinice, în cazul actului administrativ individual, cererea poate fi introdusă și peste termenul prevăzut la alin. (1), dar nu mai târziu de un an de la data comunicării actului, data luării la cunoștință, data introducerii cererii sau data încheierii procesului-verbal de conciliere, după caz. (...) (5) Termenul prevăzut la alin. (1) este termen de prescripție, iar termenul prevăzut la alin. (2) este termen de decădere." Din interpretarea acestor dispoziții legale rezultă că, persoana care se consideră vătămată în drepturile sale și care nu este mulțumită de soluția dată reclamației sale în cadrul procedurii prealabile sau dacă reclamația nu este rezolvată în termenul legal, după exercitarea recursului grațios în termenul de 30 de zile de la comunicarea actului, poate sesiza instanța judecătorească competentă în termen de 6 luni de la comunicarea soluției sau, după caz, data comunicării refuzului, considerat nejustificat, de soluționare a cererii (art. 11 alin. (1) din Legea nr. 554/2004). Potrivit alin. (2) al art. 11, pentru motive temeinice, în cazul actului administrativ individual, cererea poate fi introdusă și peste termenul de 6 luni, care este termen de prescripție, dar nu mai târziu de un an de la data emiterii actului sau de la data luării la cunoștință, care este termen de decădere, astfel cum se menționează expres la alin. (5) al aceluiași articol. Față de aceste dispoziții legale, Înalta Curte reține că pentru recurentul-reclamant termenul de decădere privind introducerea acțiunii a început să curgă de la data luării la cunoștință a actului vătămător. În speță, instanța de contencios administrativ a fost sesizată de către reclamant cu acțiunea formulată împotriva celor două acte administrative la data de 30 aprilie 2018. Totodată, se constată că dreptul de proprietate asupra imobilului la care se face referire în cele două acte a fost reconstituit Obștei Voloșcani prin TP nr. x/2013 emis de Comisia Județeană pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate asupra Terenurilor Vrancea, fiind înscris în cartea funciară și devenind astfel opozabil terților; anterior, la data de 29.01.2013, Obștea Voloșcani a fost pusă în posesie. Prin adresa nr. x/19.01.2015 (aflată în posesia reclamantei și depusă la fila x de la dosarul de fond), Obștea Voloșcani a solicitat I.C.A.S - Ocolului Silvic Experimental Vidra să înceteze orice activitate de exploatare și marcare pe terenul în discuție, informând-o că se pretinde proprietară a acestuia în baza TP nr. x/14.02.2013; I.C.A.S este autorul reclamantului, după cum rezultă din art. 1 alin. (1) din H.G. nr. 318/06 mai 2015; iar, prin acțiunea înregistrată la data de 18.05.2016 pe rolul Judecătoriei Focșani, reclamantul a solicitat anularea TP nr. x/14.02.2013. Contrar susținerilor recurentului-reclamant, se apreciază că momentul luării la cunoștință nu a avut loc la data de 23.11.2017, la termenul de judecată din dosarul nr. x/2016, având ca obiect solicitarea reclamantului de anulare parțială a TP nr. x/2005 în ceea ce privește reconstituirea abuzivă a dreptului de proprietate a suprafeței de 2,87 ha teren forestier în favoarea Obștei Voloșcani, când i-au fost comunicate de către avocatul Obștei Voloșcani atât copii de pe Monitorul Oficial nr. 663 bis/06.09.2002, cât și Hotărârea nr. 5/19.03.2003 a Consiliului local al comunei Vidra. Astfel, în acord cu opinia judecătorului fondului, Înalta Curte apreciază că toate împrejurările antereferite constituie fapte conexe care dau naștere probabilității cunoașterii de către reclamant (sau autorul acestuia) a actelor administrative care au stat la baza reconstituirii dreptului de proprietate în favoarea Obștei Voloșcani, constituindu-se într-o prezumție simplă potrivit art. 329 C. proc. civ., din înscrisurile administrate rezultând aceste aspecte, interpretarea dată de recurent dispozițiilor art. 329 fiind lipsită de suport. Așadar înscrierea dreptului de proprietate în cartea funciară, corespondența purtată cu Obștea Voloșcani și inițierea unui demers judiciar reprezintă împrejurări care nasc prezumția simplă că un subiect de drept mediu diligent, cu minim efort, putea lua cunoștință de existența actelor în discuție, în intervalul 29.01.2013-18.05.2016. În aceste condiții, calculând termenul de decădere chiar începând cu data de 18.05.2016, instanța de control judiciar reține că prezenta acțiune, formulată la data de 30.04.2018, a fost înregistrată cu depășirea acestuia. Prin urmare, Înalta Curte constată că sentința recurată prin care s-a admis excepția tardivității și s-a respins acțiunea, ca tardiv formulată, este legală, fiind dată cu corecta interpretare și aplicare a normelor de drept incidente circumstanțelor de fapt reținute în cauză, motivele invocate prin cererea de recurs nefiind în măsură să conducă la reformarea acesteia. 3. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs Pentru considerentele expuse, nefiind identificate motive de casare a sentinței prin prisma dispozițiilor invocate de recurent, Înalta Curte, în temeiul prevederilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat. PENTRU ACESTE MOTIVE,