ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5246/2020

Ședința publică din data de 16 octombrie 2020

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 97 din 15 ianuarie 2018, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a admis contestația formulată de reclamantul Inspectoratul Școlar Județean Dâmbovița, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Educației Naționale -O.I.P.O.C.U. și chemații în garanție Inspectoratul Școlar Județean Suceava și Federația Națională a Asociațiilor de Părinți - Învățământ Preuniversitar, a anulat Decizia nr. 012299/ES/16.12.2016 și procesul-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare nr. x/9096 din 19.10.2016 ambele emise de pârât, a înlăturat obligația reclamantului de a plăti suma de 161.249,25 RON cu titlu de creanță bugetară stabilită în sarcina acestuia și a respins cererea de chemare în garanție formulată de reclamant, ca rămasă fără obiect.

Împotriva acestei hotărâri, a declarat recurs, pârâtul Ministerul Educației și Cercetării-Direcția OIPOCU MEN, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

Înalta Curte, verificând data la care a fost formulat recursul, constată că acesta a fost declarat peste termenul prevăzut de art. 20 alin. (1) din Legea 554/2004 privind contenciosul administrativ.

Este adevărat că potrivit art. 485 alin. (1) C. proc. civ.

"Termenul de recurs este de 30 de zile de la comunicarea hotărârii, dacă legea nu dispune altfel."

Însă, în cauză sunt incidente dispozițiile legii contenciosului administrativ care la art. 20 alin. (1) stipulează că:

"Hotărârea pronunțată în primă instanță poate fi atacată cu recurs, în termen de 15 zile de la comunicare".

Din analiza actelor și lucrărilor dosarului rezultă, fără putință de tăgadă, că sentința atacată a fost comunicată la data de 5 martie 2018, iar recursul a fost înregistrat la data de 30 martie 2018, prin fax, potrivit rezoluției de la dosarului, depășindu-se, așadar, termenul legal de 15 zile prevăzut de textul legal sus citat.

Conform dispozițiilor art. 185 alin. (1) C. proc. civ.:

"Când un drept procesual trebuie exercitat într-un anumit termen, nerespectarea acestuia atrage decăderea din exercitarea dreptului, în afară de cazul în care legea dispune altfel. Actul de procedură făcut peste termen este lovit de nulitate".

Potrivit art. 186 C. proc. civ., republicat:

"(1) Partea care a pierdut un termen procedural va fi repusă în termen numai dacă dovedește că întârzierea se datorează unor motive temeinic justificate.

(2) În acest scop, partea va îndeplini actul de procedură în cel mult 15 zile de la încetarea împiedicării, cerând totodată repunerea sa în termen. În cazul exercitării căilor de atac, această durată este aceeași cu cea prevăzută pentru exercitarea căii de atac.

(3) Cererea de repunere în termen va fi rezolvată de instanța competentă să soluționeze cererea privitoare la dreptul neexercitat în termen."

Înalta Curte constată că recurentul nu a solicitat repunerea sa în termen.

Cum în cauză, recurentul nu a pretins și nu a dovedit că a fost împiedicat în exercitarea, în termen, a căii de atac, se va constata că recursul este tardiv formulat și în temeiul art. 493 alin. (3) și (5) C. proc. civ. se va respinge, ca atare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepția tardivității recursului.

Anulează recursul declarat de recurentul-pârât Ministerul Educației și Cercetării-Direcția OIPOCU MEN împotriva sentinței civile nr. 97 din 15 ianuarie 2018, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca fiind formulat peste termenul prevăzut de art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, privind contenciosul administrativ.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 16 octombrie 2020.