ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5237/2020

Ședința publică din data de 16 octombrie 2020

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea formulată, reclamanta Autoritatea Rutieră Română - A.R.R., în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților, a solicitat anularea Deciziei nr. 7817/27.07.2017, prin care a fost respinsă cererea de plată a sumei de 6.648,32 RON, reprezentând contravaloarea pieselor necesare în vederea reparației autovehiculului marca x înmatriculată cu nr. x; în subsidiar, a solicitat obligarea Fondului de Garantare a Asiguraților la admiterea cererii de plată a sumei de 6.648,32 RON.

Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 154 din 19 ianuarie 2018, a admis cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta Autoritatea Rutieră Română - A.R.R., în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților, a anulat decizia nr. 7817/27.07.2017 și a obligat pârâtul la soluționarea cererii de plată.

Împotriva hotărârii instanței de fond, pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților a declarat recurs.

Recursul este întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

După o amplă prezentare a situației de fapt, în motivarea recursului se arată că instanța de fond a interpretat greșit legislația aplicabilă în speța de față, motiv de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Legea nr. 213/2015 privind Fondul de Garantare a Asiguraților prevede în mod expres atât un termen legal de depunere a cererilor, cât și forma pe care acestea trebuie să le cuprindă.

În acest sens, legiuitorul a înțeles că prin dispoziții speciale, să reglementeze imperativ, și nu cu titlu de formalitate, noțiunea de cerere de plată și noțiunea de termen legal de 90 de zile.

Legea nr. 213/2015 prevede obligativitatea completării atât a cererii de deschidere a dosarului de daună, ce constituie Anexa nr. 3 din Norma ASF nr. 16/2015, cât și a cererii de plată ce constituie Anexa nr. 6 din Normă.

Judecătorul de fond motivează în hotărâre, faptul că esențial, potrivit legii, este ca manifestarea de voință a creditorului de asigurare să fie clar exprimată, printr-o cerere motivată, iar referirile la "cererea tip de plată" sau la modelul prevăzut în Anexa nr. 6 a Normei nr. 16/2015 privind Fondul de Garantare a Asiguraților trebuie interpretate astfel încât să nu se transforme într-o piedică în exercitarea drepturilor creditorilor de asigurare, printr-un formalism excesiv.

Această constatare nu reflectă și opinia legiuitorului întrucât forma și elementele pe care trebuie să le cuprindă o cerere de plată este cea prevăzută expres și imperativ în Anexa nr. 6 din Norma ASF nr. 16/2015. Astfel, în Normă se face distincție clară între formularele necesare deschiderii dosarului de daună care constau în Anexa nr. 3, denumită cerere de deschidere a dosarului de daună și Anexa nr. 4 care cuprinde Declarația privind evenimentul, precum și între formularele necesare pentru plata despăgubirilor/indemnizațiilor cuvenite a fi plătite de către FGA, respectiv Anexa nr. 6 privind cererea de plată, precum și Anexa nr. 7 care constă în Declarația pe propria răspundere a petenților în susținerea documentelor justificative.

Așadar, deschiderea dosarului de daună se face prin completarea Anexei nr. 3, diferită de cea de solicitare de plată a indemnizației sau despăgubirii prevăzută în Anexa nr. 6, ceea ce denotă faptul că cele două cereri au caracter obligatoriu și nu pot fi deduse sau individualizate din simpla corespondență cu petenții.

Invocarea de către instanța de fond a principiilor expuse de art. 41 alin. (1) din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene privind dreptul la o bună administrare, nu poate constitui un element de natură a schimba prevederile legale de care FGA trebuie să țină cont în analizarea și soluționarea unui dosar. FGA este investit cu soluționarea unei cereri de plată, cerere ce trebuie să fie depusă într-un anumit termen legal pentru a putea fi analizată. Lipsa acesteia sau depunerea peste termen, nu poate fi asimilată cu restricționarea procedurii administrative câtă vreme petentul avea norme clar reglementate, ce nu puteau da naștere la interpretări.

În cauza pendinte, judecătorul de fond ajunge la concluzia că există o cerere la dosar, care de fapt este cererea de deschidere a dosarului de daună, iar FGA o putea asimila unei cereri de plată.

Cele două sunt diferite și problema restricționării procedurilor administrative s-ar putea pune numai în cazul în care petenții nu ar avea determinate legal etapele ce trebuie urmate în cazul intrării în faliment a unei societăți de asigurare în vederea recuperării prejudiciului suferit. Câtă vreme legiuitorul a înțeles să determine aceste aspecte, nu putem proceda decât legal și în spiritul intenției acestuia, în sensul că forma cererii de plată este cuprinsă în Anexa nr. 6 din Norma ASF nr. 16/2015.

În susținerea recursului sunt redate texte de lege incidente pricinii.

Intimata Autoritatea Rutieră Română a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

Analizând sentința atacată, prin prisma criticilor formulate de recurent, a apărărilor expuse în întâmpinarea intimatei, Înalta Curte apreciază că recursul este nefondat.

Pentru a ajunge la această soluție instanța a avut în vedere considerentele în continuare arătate.

Din actele și lucrările dosarului rezultă că prin decizia Consiliului Autorității de Supraveghere Financiară nr. 2034/27.08.2015, s-a dispus închiderea procedurii de redresare, constatarea stării de insolventă a societății A. S.A. și solicitarea de intrare in procedura falimentului. Prin sentința civilă nr. 9661/03.12.2015 pronunțată de Tribunalul București, rămasă definitivă prin respingerea apelului, s-a dispus intrarea S.C. A. S.A. în procedura falimentului.

Prin cererile de plată din data de 15.06.2016, Autoritatea Rutieră Română a solicitat Fondului de Garantare a Asiguraților, aprobarea plății în cuantum de 3100,91 RON, precum și aprobarea plății în cuantum de 6.648,31 RON, reprezentând contravaloarea reparației autoturismului x, înmatriculat cu nr. x, proprietatea Autorității Rutiere Române.

Urmare a evenimentului rutier petrecut în data de 30.03.2016, prin cererea înregistrată la Autoritatea Rutieră Română cu nr. 10268/07.04.2016, reclamanta a formulat cerere de deschidere a dosarului de daună pentru autoturismul x.

De asemenea, în conformitate cu prevederile art. 15 alin. (1) lit. (b) din Norma ASF nr. 16/2015 reclamanta a declarat producerea evenimentului asigurat, prin completarea Declarației privind evenimentul, prevăzută în Anexa nr. 4 din actul anterior menționat, din data de 06.04.2016.

Prin email-ul transmis Fondului de Garantare a Asiguraților în data de 11.04.2016 la ora 11:29, reclamanta a atașat documentele necesare pentru soluționarea dosarului de daună auto.

Întrucât documentele atașate mail-ului transmis fac referire la autovehiculul cu nr. x, iar din eroare s-a specificat ca fiind autovehiculul cu nr. x, prin email-ul transmis în data de 11-04.2016 la ora 11:32, s-a făcut revenire la email-ul anterior cu specificația erorii referitoare la numărul de înmatriculare.

Prin email-ul transmis în data de 22.04.2016, la ora 18:53, S.C. B. S.R.L. a solicitat instituției împuternicirea nr. 12229/26.04.2016, polița Casco și dovada plății acesteia, necesare în vederea obținerii acordului de introducere în reparație, de la Fondul de Garantare a Asiguraților, acestea fiind transmise prin email-ul din data de 27.04.2016, ora 08:56.

Fondul de Garantare a Asiguraților a transmis, către S.C. B. S.R.L., acordul de introducere în reparație a autovehiculului nr. x, prin email-ul din data de 13.05.2016 ora 12:35.

Urmare a efectuării reparației autovehiculului x, S.C. B. S.R.L. a emis factura seria x nr. x/14.06.2016 în valoare de 3100,91 RON, precum și factura seria x nr. x/14.06.2016 în valoare de 6648,32 RON.

Prin Decizia nr. 7817/27.07.2017, Fondul de Garantare a Asiguraților a respins cererea de plată a sumei de 6.648,32 RON cu motivarea că a intervenit tardivitatea introducerii solicitării despăgubirilor prevăzută de dispozițiile art. 21 alin. (1) din Norma ASF nr. 16/2015 privind Fondul de Garantare a Asiguraților.

Înalta Curte constată că în mod temeinic și legal instanța de fond a admis acțiunea formulată de reclamantă reținând că, în speță, recurentul-pârât a considerat că cererea de plată ar fi fost înregistrată sub nr. x/31.08.2016, nefiind luate în considerare cererile de plată din data de 15.06.2016, formulate în urma emiterii facturilor fiscale din data de 14.06.2016 de unitatea service reparatoare, motiv pentru care în mod corect, a dispus obligarea recurentului la soluționarea cererii de plată înregistrată în termenul legal.

Prima instanță nu a făcut confuzie între cererea de deschidere a dosarului de daună și cererea de plată, astfel cum în mod eronat susține recurentul.

În realitate prima instanță a reținut că cererile de plată, prevăzute în Anexa 6 a Normei ASF nr. 16/2015, formulate de Autoritatea Rutieră Română în data de 15.06.2016, cuprind toate datele esențiale pentru soluționarea lor, în condițiile în care au fost însoțite de declarația privind evenimentul asigurat și există acceptul FGA pentru introducerea în reparație, recurentul dând dovadă de un formalism excesiv la emiterea deciziei 7817/27.07.2017.

Faptul că, instanța de fond a apreciat că, o eventuală lipsă a opțiunii privind modalitatea de plată, prin neindicarea unui cont bancar, nu afectează procedura de soluționare a cererii, întrucât privește o etapă ulterioară a punerii în plată, ori o eventuală nedovedire a cererii prin neatașarea înscrisurilor necesare, constituie o cauză de netemeinicie, iar nu un motiv de decădere din însuși dreptul de a accesa procedura administrativă specială, nu echivalează cu o interpretare greșită a dispozițiilor legale incidente.

Înalta Curte constată că argumentele reținute de prima instanță cu privire la "declarația pe propria răspundere" prevăzută în formularul din Anexa 6 a Normei ASF nr. 16/2015, nu pot constitui motiv de casare a sentinței recurate întrucât, așa cum în mod corect a reținut judecătorul fondului, în măsura în care aceasta nu se regăsește în cererea formulată de către creditorul de asigurări, chiar și în eventualitatea în care nu a folosit formularul pretins de FGA, poate fi oricând complinită, deoarece vizează identificarea pe calea mărturisirii extrajudiciare a unor fapte care ar putea împiedica recunoașterea dreptului de creanță în procedura specială, aspect care ar putea afecta eventual parcursul cererii de plată, iar nu învestirea autorității competente cu cererea de plată.

De asemenea, instanța de control judiciar apreciază că în mod corect a reținut instanța de fond faptul că termenul de 90 de zile prevăzut de dispozițiile art. 14 alin. (1) din Legea nr. 213/2015 în care persoana îndreptățită trebuie să formuleze cererea de plată, este un termen procedural de decădere aplicabil unei proceduri administrative conform legii speciale, iar nu un termen de drept material, în care o persoană să opteze pentru un drept substanțial astfel încât acesta să fie pierdut în caz de pasivitate, în speță un drept de creanță, deoarece, potrivit dispozițiilor art. 17 din același act normativ, " creditorul de asigurare poate urma separat și procedura de faliment a asigurătorului prevăzută de Legea nr. 85/2014, în vederea recuperării creanței sale din activele asigurătorului afla în faliment, inclusiv pentru suma cuvenită care depășește plafonul de garantare prevăzut la art. 15 alin. (2)",

Pe de altă parte, în mod corect prima instanță a reținut că, Fondul de Garantare a Asiguraților nu este succesor în drepturi și obligații asigurătorului A. S.A. și nu datorează despăgubiri prin efectul legii, acesta acoperă creanțele de asigurări în virtutea principiului protecției consumatorilor, produselor și serviciilor de asigurări, iar nu ca obligații proprii ale FGA, obligația fiind născută dacă este cazul, din raportul contractual al asiguratului sau beneficiarul asigurării cu asigurătorul și, de aceea, plățile făcute de către Fondul de garantare reprezintă obligații ale asigurătorului falimentar, fiind deci achitate sau acoperite în numele și pe seama acestuia.

In acest sens, în mod corect instanța de fond a reținut că, pentru legala învestire a Fondului de Garantare a Asiguraților, este necesară o cerere de plată distinctă de cea adresată asigurătorului A. S.A. pentru deschiderea dosarului de daună, în speță cererile din data de 15.06.2016 formulate de Autoritatea Rutieră Română - ARR în urma emiterii facturilor fiscale din data de 14.06.2016, de către unitatea service reparatoare.

Prin urmare, faptul că recurentul a înțeles să înregistreze cererea de plată la o dată ulterioară formulării și transmiterii acesteia, respectiv la data de 31.08.2016, nu constituie un motiv de decădere, pentru a se putea reține că cererea de plată ar fi fost tardiv formulată, ori că soluția instanței a fost dată cu aplicarea greșită a legislației în materie.

De asemenea, contrar susținerilor recurentului, Înalta Curte constată că instanța de fond în mod corect a apreciat că aplicând prin analogie principiile expuse în art. 41 alin. (1) din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene privind dreptul la o bună administrare, interpretarea prevederilor legale nu trebuie să fie excesiv de restrictivă, încât să conducă la pierderea dreptului de acces la o procedură administrativă și, implicit, la justiție. Este evident că accesul la o astfel de procedură poate fi supus unor condiții, dar aceste condiții de exercitare trebuie să fie rezonabile și să nu conducă la imposibilitatea exercitării efective a unui drept fundamental.

Înalta Curte constată că și celelalte critici formulate sunt nefondate, judecătorul fondului apreciind în mod corect și legal starea de fapt dedusă judecății, hotărârea pronunțată nefiind susceptibilă de criticile formulate, dimpotrivă, aceasta a fost dată cu aplicarea corectă a dispozițiilor legale aplicabile cauzei, după cercetarea atentă a fondului și a probatoriilor administrate.

Prin urmare, instanța constată că susținerile și criticile recurentului sunt neîntemeiate și nu pot fi primite, iar instanța de fond a pronunțat o hotărâre legală, motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., fiind nefondat.

Pentru toate considerentele expuse la punctul anterior, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurentul-pârât Fondul de Garantare a Asiguraților împotriva sentinței civile nr. 154 din 19 ianuarie 2018, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 16 octombrie 2020.