ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5089/2020

Ședința publică din data de 13 octombrie 2020

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII a contencios administrativ și fiscal la data de 14.10.2016 sub nr. x/2016, reclamanta A. S.R.L. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Directia de Sanatate Publica a Judetului Cluj, anularea Hotărârii nr. H 1130/14.04.2016 a Comisiei de Experti de Medicina Muncii cu consecința înlăturării concluziilor din Procesul-verbal nr. x din 11.12.2015 de cercetare a cazului de boala profesionala emis de Directia de Sanatate Publica a Județului Cluj, în legătură cu salariatul B. angajat al A. S.R.L. și, în consecință, infirmarea caracterului profesional al bolii în legătura cu salariatul B..

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Cluj la data de 17.10.2016 sub nr. x/2016, reclamanta A. S.R.L. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Directia de Sanatate Publica a Județului Cluj, anularea Procesului-verbal nr. x din 11.12.2015 de cercetare a cazului de boala profesionala emis de Directia de Sanatate Publica a Județului Cluj, în legătură cu salariatul B. precum și a actelor subsecvente, cu consecința infirmării caracterului profesional al bolii.

Prin încheierea de ședință din data de 29.03.2017, Tribunalul Cluj a dispus introducerea în cauză, în calitate de pârât, a salariatului B., a admis excepția conexității și a conexat dosarul nr. x/2016 la dosarul nr. x/2016 aflat pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Prin sentința civilă nr. 279 din 13 iunie 2018 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal au fost respinse acțiunile conexe formulate de reclamanta S.C. A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâții Comisia de Experți de Medicina Muncii, Direcția de Sănătate Publică a Județului Cluj și B., ca neîntemeiate.

Împotriva sentinței menționate la pct. 2 a formulat recurs reclamanta apreciind că hotărârea este nelegala prin prisma motivului de casare prevăzut de art. 488 pct. 8 din C. proc. civ., instanța de fond pronunțând o hotărâre cu aplicarea si interpretarea greșita a normelor de drept material aplicabile în speța, respectiv, art. 5 lit. h) din Legea nr. 319/2006 a securității si sănătății în munca, Normelor metodologice din 2006 de aplicare a prevederilor Legii nr. 319/2006 a securității si sănătății în munca, art. 8 din Ordinul nr. 1256/2008 (pentru aprobarea componentei si atribuțiilor CEMM), respectiv art. 6 par. 1 din Convenția Europeana a Drepturilor Omului și art. 21 și 24 din Constituția României.

In esență, motivele de recurs au vizat următoarele aspecte:

- hotărârea instanței de fond, în ceea ce privește lipsa motivării Hotărârii nr. H 1130 din 14.04.2016 a Comisiei de Experți de Medicina Muncii, este nelegala în raport de dispozițiile art. 8 din Ordinul nr. 1256/2008 (pentru aprobarea componentei si atribuțiilor CEMM), precum si ale art. 6 par. 1 din Convenția Europeana a Drepturilor Omului si art. 21 si 24 din Constituția României;

- obligativitatea motivării hotărârii reprezintă o condiție de legalitate ce vizează însuși fondul actului administrativ emis, hotărârea necuprinzând elemente de fapt si de drept care, sa permită celor avizați sa cunoască si să evalueze temeiurile si efectele deciziei, să facă posibila exercitarea controlului de legalitate, precum și o motivare succintă a respingerii argumentelor prezentate de reclamantă;

- instanța de fond a pronunțat hotărârea cu aplicarea greșită a dispozițiilor art. 5 lit. h) din Legea nr. 319/2006 a securității si sănătății în munca, cu luarea în considerare a prevederilor Normelor metodologice din 2006 de aplicare a prevederilor acesteia, apreciind ca în cazul de fata sunt îndeplinite condițiile prevăzute de textul de lege invocat pentru calificarea unei afecțiuni ca fiind boala profesionala;

- niciuna dintre instituțiile medicale abilitate (DSP Cluj, Comisia de Experți de Medicina Muncii și Institutul de Medicina Legala "Mina Minovici"), pe ale căror concluzii se întemeiază hotărârea instanței de fond, nu a efectuat o analiza a celor 3 condiții impuse de lege, respectiv, ca afecțiunea să decurgă din exercitarea unei meserii sau profesii, să fie provocată de factori nocivi fizici, chimici, biologici, caracteristici locului de munca sau de suprasolicitarea diferitelor organe sau sisteme ale organismului în procesul de munca, iar acțiunea factorilor nocivi asupra organismului sa fie de lungă durată;

- angajatorul a asigurat în permanenta masurile de protecție astfel încât salariatul sa nu intre în contact direct cu produsul iritant (mijloace de protecție, echipament suplimentar de protecție, controale medicale periodice, instructaj periodic, instructaje atenționate la intrarea în schimb) iar, în condițiile în care d-nul B. a prezentat leziuni la nivelul mâinilor, este de presupus că apariția acestor leziuni s-a datorat exclusiv manipulării cu mâinile prin contact direct, prin nepurtarea echipamentului de protecție (concluzie desprinsă de medicul legist Dr. C. - medic primar medicina legala, desemnat în prezenta cauza în calitate de expert parte);

- instanța de fond a respins prin încheierea de ședință din data de 18 aprilie 2018 obiecțiunile formulate la raportul de expertiză medico - legală, care nu reflectă o analiza a condițiilor impuse de lege pentru calificarea unei afecțiuni ca fiind boala profesionala si nu conține nici argumente pentru care medicul specialist a ajuns la concluzia sa;

- au fost invocate aprecierile expertului parte, potrivit cărora documentele medicale studiate reflecta cu certitudine existenta unui teren alergic, atopic care nu poate fi pus în legătura cu expunerea la factorii profesionali aspect susținut si de lipsa oricăror manifestări în perioada 2006 - 2015, nefiind evidențiate leziuni cutanate este în stricta legătura cu contactul nemijlocit cu substanțele iritative din mediul profesional, explicat prin lipsa purtării mijloacelor de protecție;

- din actele medicale administrate a rezultat o predominanta a factorilor personali și nu profesionali, iar demersurile pentru confirmarea caracterului profesional al bolii s-au finalizat după concedierea angajatului;

- nu se poate stabili o legătura de cauzalitate intre factorii fizici, chimici, biologici, caracteristici locului de munca si îmbolnăvirea salariatului, existând probabilitatea ca aceasta îmbolnăvire sa fie cauzata de factori personali;

- fisele de aptitudine medicala ale angajatului B. emise de medicul de medicina muncii în urma controalelor efectuate de salariat în perioada 2006 - 2015 nu au evidențiat nicio afecțiune de tipul celor invocate de reclamant în anul 2015 sau vreo interdicție de a presta activitate.

Pentru toate aceste motive, recurenta - reclamantă a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței atacate și, în rejudecare, anularea Procesului-verbal nr. x din 11.12.2015 de cercetare a cazului de boala profesionala emis de Direcția de Sănătate Publica a Județului Cluj, precum și a actelor subsecvente, cu consecința infirmării caracterului profesional al bolii și anularea Hotărârii nr. H 1130/14.04.2016 a Comisiei de Experți de Medicina Muncii.

Prin rezoluția completului învestit cu soluționarea dosarului din data de 7 ianuarie 2019, a fost fixat termen de judecată pe fond a recursului la data de 23 martie 2021, constatându-se că nu mai subzistă motivele care au determinat fixarea termenului de judecată pentru examinarea recursului, prin prisma exigențelor dispozițiilor art. 493 alin. (5) - (7) din C. proc. civ., față de Hotărârea Colegiului de Conducere al Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 106 din 20 septembrie 2018, prin care s-a luat act de Hotărârea Plenului Judecătorilor secției de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție, adoptată la data de 13 septembrie 2018, în sensul că procedura de filtrare a recursurilor reglementată prin dispozițiile art. 493 din C. proc. civ. este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ și fiscal.

Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată, în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamanta este nefondat, pentru următoarele considerente:

Argumente de fapt și de drept relevante

În fapt, în urma cercetării cazului de îmbolnăvire profesionala în legătură cu pârâtul B., salariat al reclamantei al A. S.R.L., ocupand postul de masinist la masini de ambalat - denumire interna operator însacuire (livrari) în cadrul Departamentului Productie la Fabrica de Ipsos Turda, semnalat de unitatea sanitara Clinica de Medicina Muncii Cluj cu diagnosticul de dermatita de contact profesionala prin mecanism mixt (iritativ și alergic), s-a confirmat caracterul profesional al îmbolnăvirii semnalate, fiind emis Procesul-verbal nr. x din 11.12.2015, încheiat de Comisia de Experți de Medicina Muncii din cadrul Direcției de Sănătate Publică a Județului Cluj.

În cuprinsul Procesului-verbal nr. x din 11.12.2015 se specifica faptul ca angajatul B. lucrează în cadrul societății din anul 1998, iar din anul 2004 ocupa functia de mașinist mașini de ambalat cu activitate efectiva de supraveghere a masinii de încărcat saci cu produsul finit și de manipulare a sacilor. Salariatul este cunoscut Clinicii de Medicina Muncii din anul 2006 cu dermatita de contact a mâinilor, interpretata ca o dermatita profesionala dar nesemnalata (2006) sau dermatita cu factori de agravare profesionali (prima internare fiind în luna iulie 2015). Ulterior, în luna noiembrie 2015, angajatul este testat alergologic la alergenii profesionali, patch testele fiind pozitive la o parte din substantele utilizate în procesul tehnologic. De asemenea, proba scoaterii pacientului din mediul de munca este pozitiva, cu disparitia leziunilor cutanate dupa incetarea activitatii.

Împotriva acestui proces-verbal, reclamanta a formulat contestație, iar prin Hotărârea nr. H 1130/14.04.2016 emisă de Comisia de Experți de Medicina Muncii, au fost menținute concluziile din procesul-verbal de cercetare a cazului de boală profesională.

Împotriva Hotărârii nr. H 1130/14.04.2016 emisă de Comisia de Experți de Medicina Muncii, reclamanta a formulat plângere prealabilă, aceasta fiind respinsă prin adresa nr. x/01.06.2016.

În drept, potrivit prevederilor art. 5 lit. h) din Legea nr. 319/2006 a securității și sănătății în muncă, forma în vigoare la data emiterii actelor administrative contestate, "boală profesională - afecțiunea care se produce ca urmare a exercitării unei meserii sau profesii, cauzată de agenți nocivi fizici, chimici ori biologici caracteristici locului de muncă, precum și de suprasolicitarea diferitelor organe sau sisteme ale organismului, în procesul de muncă;"

Cererea de recurs nu cuprinde în concret critici aduse modului de abordare și, în final, soluției asupra căreia s-a oprit curtea de apel, fiind practic reiterate susținerile dezvoltate în motivarea acțiunilor conexate, analizate exhaustiv de prima instanță. Soluția curții de apel reflectă interpretarea și aplicarea judicioasă a cadrului normativ existent la situația premisă existentă, fiind însușită de instanța de control judiciar, sub toate aspectele.

Răspunzând criticii recurentei privind nelegalitatea sentinței față de lipsa motivării Hotărârii nr. H 1130 din 14.04.2016 a Comisiei de Experți de Medicina Muncii, raportat la dispozițiile art. 8 din Ordinul nr. 1256/2008 (pentru aprobarea componentei si atribuțiilor CEMM), precum si ale art. 6 par. 1 din Convenția Europeana a Drepturilor Omului si art. 21 si 24 din Constituția României, Înalta Curte reține netemeinicia acesteia

Instanța de recurs constată că autoritatea publică emitentă a indicat motivele de drept ce constituie temeiul emiterii hotărârii atacate, respectiv dispozițiile art. 8 din Ordinul MSP-MMFES nr. 1256/443/2008 și art. 159 din H.G. nr. 1425/2006, iar sub aspectul motivării în fapt face trimitere la concluziile Procesului-verbal nr. x din 11.12.2015 și la toate actele medicale în baza cărora s-a ajuns la concluzia caracterul profesional al îmbolnăvirii semnalate, în ceea ce îl privește pe pârâtul B. în sensul că "se mențin concluziile din procesul-verbal de cercetare a cazului de boală profesională având în vedere riscurile profesionale menționate în documentele de expunere (fișa de identificare a factorilor de risc profesionali, copie carnet de muncă, adresa nr. x/21.09.2015 emisă de angajator care pune la dispoziția medicului de medicina muncii din Clinica de Medicina Muncii -Cluj Napoca mostre de produs finit cu care lucrătorul intra în contact la locul de muncă) și documentele medicale existente în dosarul de cercetare întocmit conform art. 159 din H.G. nr. 1425/2006, actualizată, de către DSP Cluj-Napoca (istoricul stării de sănătate la locul de muncă, bilet ieșire din spital, scrisoare medicală de la ambulatoriu l integrat-specialitatea alergologie din Spitalul Clinic Județean de Urgență Cluj)".

Împrejurarea că aceste constatări medicale nu au fost reluate și în conținutul deciziei, nu este de natură să ducă la concluzia că nu este îndeplinită cerința motivării actului administrativ, o asemenea cerință fiind respectată și în cazul în care actul administrativ face trimitere la un alt act, în care sunt dezvoltate motivele ce au stat la baza emiterii lui, cum este cazul în speță.

Apreciază reclamanta că lipsa motivării actului ar atrage automat imposibilitatea atacării acestuia în justiție în mod eficient, dar în cauză se reține că nu există niciun impediment în contestarea procesului-verbal și a hotărârii în instanță, analizarea legalității acestora făcându-se prin prisma conținutului procesului-verbal și a documentelor medicale care au stat la baza emiterii lor, dar și a prevederilor legale aplicabile, astfel că această critică a reclamantei nu poate fi primită.

Principiul transparenței administrației publice, găsindu-și o consacrare implicită la nivelul art. 31 alin. (1) și (2) din Constituția României prin dreptul la informație, obligă autoritatea publică la motivarea actelor administrative pe care le emite. Procedând în acest sens, autoritatea publică oferă garanții de respectare a legii și de ocrotire a drepturilor cetățenești, căci putând fi verificate justificările oferite rațiunilor care au stat la baza emiterii sau adoptării unui act administrativ, sunt create premisele împiedicării deciziilor arbitrare sau abuzive.

Totodată, art. 1 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 prevede că orice persoană care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim, se poate adresa instanței de contencios administrativ competente, pentru anularea actului, recunoașterea dreptului pretins sau a interesului legitim și repararea pagubei ce i-a fost cauzată.

Astfel, nu se identifică nicio vătămare a părții reclamante prin modalitatea de motivare a actului administrativ litigios, aceasta fiind accesibilă atât părții interesate, cât și instanței în scopul exercitării controlului judiciar, dovadă în acest sens fiind împrejurarea că reclamanta a formulat critici punctuale, reluate și prin motivele de recurs, asupra cărora instanța fondului a făcut o analiză detaliată prin considerentele sale.

Prin trimiterea expresă făcută de emitent la procesul-verbal și la documentația aferentă, procesul-verbal este înglobat în conținutul actului, devenind parte intrinsecă a sa.

Textul art. 8 din Ordin nr. 1256/2008 (pentru aprobarea componentei si atribuțiilor CEMM) stabilește în sarcina Comisiei atribuția de a întocmi și elibera documentul final privind soluționarea cazului respectiv, care cuprinde concluziile Comisiei, însă nu si o obligație de a răspunde argumentelor prezentate detaliat în cuprinsul contestației.

In ceea ce privește fondul cauzei, se reține că prima instanță, în aplicarea dispozițiilor art. 5 lit. h) din Legea nr. 319/2006 a securității și sănătății în muncă a avut în vedere istoricul de expunere profesională, respectiv copia carnetului de muncă al salariatului, fișa de expunere la riscuri profesionale, completată și semnată de angajator la data de 11.05.2015 precum și raportul din 2015 privind "Analiza riscurilor Fabrica de Ipsos Turda, istoricul stării de sănătate de la locul de muncă eliberat de medicul de medicina muncii, documentele medicale emise de Spitalul Clinic Județean de Urgență Cluj-Clinica de Medicina Muncii Cluj-Napoca (bilet de ieșire din spital emis la data 14.06.2006 și Fișa de testare alergologică nr. 295/2006), procesul-verbal de cercetare a cazului de boală profesională nr. x/11.12.2015, întocmit cu ocazia cercetării bolii profesionale de către medicul care a efectuat cercetarea din cadrul DSPJ - Cluj în colaborare cu inspectorul de muncă din cadrul Inspectoratului de Muncă Județean Cluj și în prezența reprezentantului angajatorului, Buletinul de analiză anatomie patologică din data 24.09.2015 eliberat de Spitalul Clinic Județean de Urgență Cluj-Napoca - Laborator Anatomie Patologică și, nu în ultimul rând, Raportul de expertiză medico-legală întocmit de Institutul Național de Medicină Legală Mina Minovici.

Argumente din recurs, circumscrise intenției reclamantei de a demonstra că salariatul prezintă un teren atopic care nu poate fi pus în legătura cu expunerea la factorii profesionali, afecțiunea datorându-se cel mult nepurtarii echipamentului de protecție, se dovedesc neîntemeiate.

Prima instanță a analizat comparativ concluziile cuprinse în actele medicale menționate cu cele formulate de expertul parte, stabilind că îmbolnăvirea pârâtului B. a fost cauzată în mod exclusiv de contactul cutanat cu un anumit alergen specific locului de muncă, care ar fi trebuit depistat și supravegheat cu ocazia serviciilor medicale profilactice care s-au efectuat de către medicul de medicina muncii în conformitate cu prevederile art. 8 și următoarele din H.G. nr. 355/2007 privind supravegherea sănătății lucrătorilor.

Fondul atopic nu este contestat, cum nici prezența substanțelor nocive în mediul de muncă, asupra cărora a fost efectuat testul alergologic. S-a constatat prin actele medicale avute în vedere și de Comisia de Experți de Medicina Muncii că procesul de fabricație implică contactul direct al lucrătorilor cu pulberile la nivelul tegumentului, precum și degajarea noxelor în aerul atmosferic sub formă de pulberi, care veneau în contact direct cu pielea la nivelul mâinii, depășind bariera echipamentului individual de protecție (mănuși).

A susținut recurenta că doar ulterior concedierii s-au finalizat demersurile pentru confirmarea caracterului profesional al bolii, însă Inalta Curte reține că potrivit fișelor de aptitudine pentru salariatul B., în perioada 2006-2015, se relevă o modificare a aptitudinii profesionale a acestuia din "apt" în "apt condiționat" și "inapt" (Fișa de aptitudine nr. 486D/26.10.2015).

Instanța apreciază relevante concluziile Raportului de expertiză medico-legală întocmit de Institutul Național de Medicină Legală Mina Minovici în prezentul dosar, care sunt în concordanță cu aspectele reținute în Procesului-verbal nr. x din 11.12.2015 și în Hotărârea nr. H 1130/14.04.2016, în urma examinării acelorași documente medicale și tehnice care fundamentează actele contestate, conchizând că afecțiunea dermatologică se înscrie ca boală profesională fiind determinată de specificul muncii pe care salariatul a prestat-o la societatea reclamantă, că diagnosticul de certitudine, respectiv de încadrare ca boală profesională, a fost stabilit prin numeroase examinări clinice și paraclinice dermatologice, în dinamică, fiind confirmate prin teste specifice, că fișele de aptitudine nu conțin nicio recomandare privind protecția muncii în perioada 2006-2012, nici recomandări în contradicție cu constatările examinărilor și testelor dermatologice efectuate de pârât în anul 2006 la Spitalul Clinic Județean Cluj- Clinica de Medicina Muncii Cluj-Napoca.

In ceea ce privește relația de cauzalitate între expunerea profesională de la locul de muncă și îmbolnăvirea pârâtului, are în vedere instanța perioada lungă de timp în care pârâtul a fost angajatul societății, suferind expunerea la substanțele nocive, precum și faptul că prin Biletul de ieșire/Scrisoare medicală medicul curant a observat remisia bolii prin sistarea expunerii la acestea (proba scoaterii pacientului din locul de muncă, pozitivă).

Referitor la critica privind respingerea obiecțiunilor la raportul de expertiză, se reține, pe de o parte, că aceasta nu se încadrează în cazul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., iar, pe de altă parte, că obiecțiunile au fost respinse motivat de prima instanță, reprezentând interpretări asupra fondului cauzei.

Pentru considerentele expuse, nefiind identificate motive de casare a sentinței prin prisma dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurenta-reclamantă A. S.R.L. împotriva sentinței civile nr. 279 din 13 iunie 2018 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 13 octombrie 2020.