ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 893/2022

Ședința publică din data de 14 aprilie 2022

I. Circumstanțele cauzei:

Prin cererea înregistrată sub nr. x/2021, reclamantele A. și B. au chemat în judecată pe pârâtele Instituția Prefectului Municipiului București și Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților pentru a se dispune ca acestea să întreprindă demersurile pentru avizarea Hotărârilor nr. 2704 și nr. 2705 din 06.11.2019 luate de Comisia Municipiului București pentru a fi posibilă deschiderea căii de atac a contestării acestor hotărâri la instanța de judecată.

În subsidiar au solicitat obligarea pârâtei A.N.R.P. să avizeze negativ Hotărârile nr. 2704 și nr. 2705 din 06.11.2019 luate de Comisia Municipiului București pentru aplicarea Legii nr. 9/1998 și a Legii nr. 290/2003 și să trimită dosarele spre soluționare la aceeași comisie, precum și plata cheltuielilor de judecată.

În drept au fost invocate Legea nr. 290/2003 și art. 15 din Legea nr. 164/2014.

Prin întâmpinarea depusă la 12 iulie 2021, pârâta Instituția Prefectului Municipiului București a semnalat excepția de necompetență materială a secției a II civile, de contencios administrativ și fiscal a Tribunalului Brăila, față de prevederile art. 8 din Legea nr. 164/2014, modificată prin Legea nr. 212/2018, ce stipulează că această competență după materie vizând cauzele fundamentate pe dispozițiile Legii nr. 290/2003 aparține exclusiv secției civile a tribunalului.

În subsidiar a fost invocată excepția lipsei calității procesuale pasive a Instituției Prefectului Municipiului București.

Pârâta Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților a invocat, prin întâmpinarea depusă la 23 august 2021, excepția de necompetență funcțională a secției a II-a civile, de contencios administrativ și fiscal, excepția prematurității cererii și excepția inadmisibilității capătului subsidiar de cerere.

Prin încheierea din 22 septembrie 2021, Tribunalul Brăila, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea secției I civile a Tribunalului Brăila fundamentându-și motivarea pe dispozițiile art. 8 din Legea nr. 164/2014, modificată prin Legea nr. 212/2018: "Deciziile de validare/invalidare ale Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților pot fi atacate în termen de 30 de zile de la comunicare. Litigiile privind modalitatea de aplicare a prevederilor prezentei legi sunt de competența secțiilor civile ale tribunalelor, indiferent de calitatea titularului acțiunii " și art. 15 din același act normativ, potrivit căruia "În cazul nerespectării termenelor stabilite la art. 13 alin. (1) și la art. 14 alin. (1) și (2), persoana îndreptățită se poate adresa instanței judecătorești prevăzute la art. 8."

2.1 Prin sentința civilă nr. 835 din 3 noiembrie 2021, Tribunalul Brăila, secția I civilă a admis excepția necompetentei teritoriale și a declinat competența soluționării pricinii în favoarea Tribunalului București, secția civilă.

La pronunțarea soluției, instanța a constatat aplicabilitatea temeiului avut în vedere de prima instanță, art. 8 și 15 din Legea nr. 164/2014, potrivit cărora competentă este secția civilă a tribunalelor, indiferent de calitatea titularului acțiunii. A considerat că speței îi sunt aplicabile normele care reglementează competența de drept comun din punct de vedere teritorial pentru judecata în primă instanță, art. 107 C. proc. civ., în conformitate cu care cererea de chemare în judecată se introduce la instanța în a cărei circumscripție domiciliază sau își are sediul pârâtul dacă legea nu prevede altfel. Întrucât sunt chemate în judecată două instituții publice cu sediul în București, iar legea specială nu conține mențiuni cu privire la competența teritorială, din perspectiva dispozițiilor reținute, este competent Tribunalul București, secția civilă.

2.2 Învestit prin declinare, Tribunalul București, secția a IV-a civilă, prin sentința civilă nr. 124 din 4 februarie 2022 a admis excepția necompetenței teritoriale, invocată din oficiu, a declinat competența de soluționare a pricinii în favoarea Tribunalului Brăila, secția civilă, și, constatând ivit conflictul negativ de competență, a sesizat Înalta Curte de Casație și Justiție pentru soluționarea acestuia.

Pentru a hotărî astfel, a constatat că, dacă în privința competenței materiale sunt incidente dispozițiile art. 8 din Legea nr. 164/2014, în ceea ce privește competența teritorială, sunt relevante, în lipsa unor dispoziții derogatorii, dispozițiile art. 107 C. proc. civ., potrivit cărora cererea de chemare în judecată se introduce la instanța în a cărei circumscripție teritorială domiciliază sau își are sediul pârâtul, dacă legea nu prevede altfel.

Din interpretarea per a contrario a dispozițiilor art. 126 alin. (1) C. proc. civ., rezultă că, raportat la obiectul cauzei, nefiind vorba de o pricină privitoare la un drept de care părțile să nu poată dispună, normele de competență teritoriale sunt norme juridice de ordine privată, de la care părțile pot deroga.

A mai notat tribunalul că instanța poate verifica, în temeiul dispozițiilor art. 131 alin. (1) C. proc. civ., numai respectarea normelor de competență generală, materială și teritorială de ordine publică, necompetența de ordine privată, inclusiv încălcarea normelor de competență teritorială, mai puțin competența teritorială exclusivă, putând fi invocată numai de către pârât/pârâți prin întâmpinare sau, dacă întâmpinarea nu este obligatorie, cel mai târziu la primul termen de judecată - art. 130 alin. (3) C. proc. civ.

Or, în speță, pârâtele nu au invocat excepția necompetenței teritoriale a Tribunalului Brăila, iar această instanță nu putea, din oficiu, să procedeze la invocarea necompetenței.

II. Considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție cu privire la prezentul conflict negativ de competență:

Preliminar, se constată că prezentul conflict de competență s-a ivit între Tribunalul Brăila, secția I civilă și Tribunalul București, secția a IV-a civilă, instanțe care și-au declinat reciproc competența de soluționare a cererii de chemare în judecată.

Înalta Curte reține că litigiul are ca obiect o acțiune formulată de reclamantele A. și B. prin care s-a solicitat, în principal, obligarea pârâtelor Instituția Prefectului Municipiului București și Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților să întreprindă demersurile pentru avizarea Hotărârilor nr. 2704 și nr. 2705 din 06.11.2019 luate de Comisia Municipiului București, în temeiul Legii nr. 290/2003 și art. 15 din Legea nr. 164/2014, competența materială fiind atribuită secției civile a tribunalului în raport de prevederile art. 8 din Legea nr. 164/2014.

Astfel cum prevăd dispozițiile art. 130 C. proc. civ., excepția de necompetență se invocă în mod diferit, în funcție de caracterul de ordine publică sau privată al normei de competență încălcate.

Necompetența este de ordine publică în situațiile expres prevăzute de dispozițiile art. 129 alin. (2) C. proc. civ., respectiv: 1. când sunt încălcate normele privind competența generală - când procesul nu este de competența instanțelor judecătorești; 2. în cazul încălcării competenței materiale - când procesul este de competența unei instanțe de alt grad; 3. când sunt încălcate normele privind competența teritorială exclusivă - în cazul în care procesul este de competența unei alte instanțe de același grad și părțile nu o pot înlătura.

În toate celelalte cazuri, art. 129 alin. (3) C. proc. civ. prevede că necompetența este de ordine privată.

Conform art. 130 alin. (3) C. proc. civ., necompetența de ordine privată poate fi invocată doar de către pârât prin întâmpinare sau, dacă întâmpinarea nu este obligatorie, cel mai târziu la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate în fața primei instanțe și pot pune concluzii.

Din interpretarea acestui articol reiese că în situația în care reclamantul a sesizat o altă instanță decât cea competentă potrivit legii, numai pârâtul ar putea solicita declinarea competenței la una dintre instanțele competente, instanța astfel învestită neputând invoca, din oficiu, excepția de necompetență teritorială de ordine privată.

Înalta Curte constată că, în prezenta cauză, față de obiectul cererii deduse judecății astfel cum a fost reliefat în precedent, operează o competență teritorială de ordine privată, iar aceasta putea fi pusă în discuție doar de către pârât prin întâmpinare sau, când întâmpinarea nu este obligatorie, cel mai târziu la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate în fața primei instanțe și pot pune concluzii.

Verificând actele din dosar, se constată că excepția necompetenței teritoriale nu a fost invocată de pârâți prin întâmpinările formulate în dosarul Tribunalului Brăila, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, ci au semnalat cu totul alte excepții. De asemenea, nu a fost invocată de pârâți la primul termen de judecată la care părțile au fost legal citate și puteau pune concluzii în fața Tribunalului Brăila, secția I civilă - termenul din 3 noiembrie 2021.

De altfel, nici în fața instanței învestite prin declinare, respectiv în fața Tribunalului București, secția a IV-a civilă, nu au ridicat excepția de necompetență teritorială, în condițiile dispozițiilor art. 247 alin. (2) C. proc. civ. referitoare la modalitatea de invocare a excepțiilor relative.

Instanța reține că, în fața celei de-a doua instanțe, nu se mai pune problema formulării excepției prin întâmpinare, întrucât momentul formulării întâmpinării a fost depășit în dosarul instanței mai întâi învestite.

Înalta Curte constată că invocarea, din oficiu, a excepției necompetenței teritoriale de ordine privată, de către ambele instanțe aflate în conflict, s-a făcut cu încălcarea dispozițiilor art. 130 C. proc. civ., în condițiile în care dreptul de a contesta sesizarea instanței necompetente revenea exclusiv pârâților, care nu au înțeles să invoce excepția de necompetență de ordine privată în modalitatea și termenul prescris de lege.

Dintre cele două instanțe care au săvârșit nereguli procedurale în materie de competență, Înalta Curte constată că neregularitatea săvârșită de prima instanță s-a acoperit în condițiile art. 178 alin. (3) lit. b) C. proc. civ., nefiind invocată de parte la primul termen de judecată în fața celei de-a doua instanțe, conform art. 247 alin. (2) din același cod, singurul termen la care putea fi invocată excepția relativă a necompetenței teritoriale a instanței pentru nereguli săvârșite chiar la termenul la care s-a pronunțat hotărârea judecătorească de declinare a primei instanțe învestite.

Dimpotrivă, greșeala procedurală a celei de-a doua instanțe învestite, aceeași cu cea a primei instanțe, nu s-a acoperit, aceasta formând obiectul de analiză și fundamentul pentru care Înalta Curte constată că această din urmă instanță este competentă a soluționa cauza.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte, ca instanță de regularizare învestită cu soluționarea conflictului de competență, urmează a stabili competența de soluționare a pricinii în favoarea Tribunalului București, secția a IV-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București, secția a IV-a civilă.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 14 aprilie 2022.