ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5021/2020

Ședința publică din data de 8 octombrie 2020

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată la data de 12.10.2015 pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamanta A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Agriculturii și Investițiilor Rurale - Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale, anularea Deciziei nr. 12750/06.04.2015 emise de pârât, privind soluționarea contestației înregistrate sub nr. x/10.03.2015 și a măsurilor subsecvente, respectiv anularea măsurii de reziliere a deciziei de finanțare emise de ARDRP și calculul dobânzilor, precum și anularea procesului-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare nr. x/30.01.2015.

Prin sentința civilă nr. 4730 din 5 decembrie 2017, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, s-a admis acțiunea formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Agriculturii și Investițiilor Rurale - Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale și s-au anulat Decizia nr. 12750/06.04.2015, procesul-verbal nr. x/30.01.2015 și decizia comunicată prin Notificarea nr. x/07.05.2015.

Împotriva sentinței civile nr. 4730 din 5 decembrie 2017 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a declarat recurs pârâta Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale, întemeiat pe motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea sentinței recurate și respingerea cererii de chemare în judecată.

În motivarea recursului arată că instanța a reținut că elementele de fapt care au fundamentat constatarea neregulilor și stabilirea creanței constând în cele două tranșe achitate până la data încheierii procesului-verbal vizează aspecte formale, care nu sunt de natură să determine concluzia neîndeplinirii condițiilor de eligibilitate, cerințele de fond fiind îndeplinite, în acest mod încălcând normele de drept material, respectiv dispozițiile legale care reglementează acordarea fondurilor nerambursabile prin FEADR.

Consideră că instanța de fond a reținut în mod greșit că au fost îndeplinite condițiile de eligibilitate, nefiind indicate în concret cerințele din cadrul măsurii 141 care se refereau la obligația înregistrării exploatației agricole în Baza Națională de Date sau obligația prezentării acestei dovezi la constituirea dosarului, ignorând prevederile Ghidului solicitantului aferent Măsurii 141, instanța confundând înregistrarea în Registrul Agricol cu înregistrarea exploatației în Biroul Național de Date, cele două înregistrări atestând aspecte diferite. Mai mult, trimiterile instanței sunt la înregistrările din Registrul Agricol și nu la Registrul Exploatației.

Susține că reclamanta a săvârșit următoarele nereguli:

- conform ANSVSA, la data emiterii adeverinței eliberate de medicul veterinar, beneficiarul nu era înregistrat ca proprietar de exploatație și, conform Registrului agricol, A. nu este cap de gospodărie, ci soțul B., iar după înființarea PFA, înregistrarea în Baza Națională de Date ca exploatație a fost efectuată abia în data de 20.08.2014;

- conform datelor din Baza Națională de Date, beneficiarul nu deține animale;

- Registrul agricol regăsit la Primărie nu corespunde cu fotocopia, certificată pentru conformitate cu originalul, existentă în dosarul cererii de finanțare, respectiv amprenta acestuia pe hârtie nu este aceeași cu cea din copia cererii de finanțare, deși informațiile inserate în Registrul agricol sunt aceleași.

Apreciază că nu este relevantă împrejurarea că la momentul controlului s-a constatat deținerea animalelor, câtă vreme la data cererii de finanțare exploatația agricolă nu exista, aceasta fiind înființată în anul 2014. Astfel, potrivit adresei nr. x/30.09.2014, înregistrate la AFIR sub nr. x/01.10.2014, DSVSA Teleorman a comunicat AFIR faptul că A. este proprietara exploatației cu codul nr. x, care a fost înființată în 20.08.2014, dată ulterioară depunerii cererii de finanțare (iunie 2012) și semnării deciziei de finanțare (august 2013). De asemenea, prin aceeași adresă se precizează că la data respectivă (30.09.2014), exploatația cu codul nr. x nu deține niciun animal.

De asemenea, recurenta-pârâtă susține că potrivit adresei nr. x/20.02.2015, înregistrate la AFIR sub nr. x/26.02.2015, DSVSA Teleorman - Biroul Antifraudă a constatat, urmare a unei serii de verificări, deficiențe în activitatea medicului veterinar C., în ceea ce privește activitatea de identificare și înregistrare a animalelor, respectiv întârzieri în introducerea și transmiterea datelor în Sistemul Național de Identificare și înregistrare a Animalelor. Acesta a declarat că în perioada 2011-2013 cetățenii menționați dețineau împreună cu familia același efectiv de animale, pe care le îngrijeau împreună în cadrul aceleiași gospodării, iar în 2014, aceștia au solicitat trecerea în nume propriu a animalelor din exploatația părintească.

Consideră că aceste aspecte reprezintă nereguli în sensul O.U.G. nr. 66/2011, iar potrivit art. 4 și 5 din Regulamentul Comisiei 2988/1995, orice abatere atrage după sine retragerea avantajului obținut nejustificat.

Invocă, în același sens și dispozițiile art. 2 alin. (2), art. 8, art. 10 și art. 11 din Ordinul ANSVSA nr. 40 din 29 aprilie 2010 referitor la înregistrarea exploatațiilor, în acord cu care, ulterior obținerii adeverinței nr. x din 19.06.2012 eliberată de medicul veterinar C., intimata-reclamantă trebuia să se adreseze acestuia în vederea înregistrării exploatației în RNE și a emiterii cărții de exploatație. Dobândirea numărului minim de UDE, ulterior semnării deciziei de finanțare, nu conduce la eligibilitatea solicitantului de finanțare nerambursabilă.

Prin urmare, apreciază că devin incidente prevederile art. 71 alin. (3) din Regulamentul CE nr. 1605/2002, potrivit cărora sumele plătite în mod necuvenit se recuperează, precum și cele ale art. 5 alin. (1) din Regulamentul UE nr. 65/2011, conform cărora în cazul efectuării unei plăți necuvenite, beneficiarul rambursează suma respectivă împreună cu dobânda aferentă, calculată conform alin. (2). Astfel, arată că obligația de recuperare a fondurilor UE intervine automat, la constatarea neregulilor sau fraudelor, fără a fi necesară demonstrarea vreunui prejudiciu, aspect cunoscut și asumat de beneficiară încă de la semnarea contractului.

Intimata - reclamantă A. a formulat întâmpinare, prin care solicită respingerea recursului și menținerea hotărârii instanței de fond ca temeinică și legală.

II. Soluția instanței de recurs

Analizând actele și lucrările dosarului, sentința recurată în raport cu motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul este fondat.

2.1. Argumentele de fapt și de drept relevante.

Reclamanta A. a învestit instanța de contencios administrativ cu o acțiune prin care a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Agriculturii și Investițiilor Rurale - Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale, anularea Deciziei nr. 12750/06.04.2015 emise de pârât, privind soluționarea contestației înregistrate sub nr. x/10.03.2015 și a măsurilor subsecvente, respectiv anularea măsurii de reziliere a deciziei de finanțare emise de ARDRP și calculul dobânzilor, precum și anularea procesului-verbal nr. x/30.01.2015.

În ceea ce privește motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., Înalta Curte constată că acesta a fost invocat formal, fără a se face precizări cu privire la faptul că hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei

Înalta Curte constată că sentința respectă exigențele impuse de art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., arătând motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței și indicând într-o manieră suficientă argumentele pentru care a fost admisă cererea reclamantei.

În ceea ce privește motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte constată că între Agenția de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit, în calitate de autoritate contractantă, și intimata-reclamantă, în calitate de beneficiar, s-a încheiat Decizia de finanțare nr. x/08.08.2013, având ca obiect acordarea finanțării Proiectului intitulat:

"Ferma de semi-subzistență a A. comuna Lisa, sat Lisa, județul Teleorman".

Proiectul a fost finanțat în temeiul Măsurii 141-Axa I - "Ameliorarea competitivității sectoarelor agricol și forestier", în baza căruia intimata-reclamantă a depus cererea de finanțare, ce a fost selectată în vederea finanțării conform Raportului de selecție nr. 63.490 din 21.05.2013.

La data depunerii cererii de finanțare, intimata-reclamantă a prezentat adeverința nr. x/19.06.2012, emisă de medicul veterinar C., care atesta că aceasta deținea următoarele animale: 9 capete porcine și 100 capete găini ouătoare.

Fiind înregistrate la sediul recurentei-pârâte mai multe sesizări, echipa de control din cadrul acestei instituții a efectuat un control la sediul Primăriei Lisa și la beneficiarii menționați în aceste sesizări, printre care figura și intimata-reclamantă.

Prin Raportul de control nr. 43.668 din data de 19.12.2014 s-a reținut în privința intimatei A. că, potrivit răspunsului DSVSA Teleorman, aceasta este proprietara exploatației x, înființată abia la data de 20.08.2014. Astfel, atât la data depunerii cererii de finanțare, cât și la data semnării deciziei de finanțare, intimata-reclamantă nu era deținătoarea unei exploatații agricole.

S-a mai reținut prin același raport de control că, potrivit datelor din BND, beneficiarul nu deținea animale, deși la controalele din august și septembrie 2014, acestea au fost identificate.

În baza Raportului de control nr. 43.668 din data de 19.12.2014 a fost încheiat de către recurenta-pârâtă procesul-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare nr. x/30.01.2015.

Împotriva procesului-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare nr. x/30.01.2015, emis de Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale, a formulat contestație intimata-reclamantă, care a fost respinsă din decizia nr. 12.750 din 06.04.2015, emisă de Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale - Comisia de Soluționare a Contestației.

De asemenea, prin Nota de control nr. x/2015, întocmită de Departamentul pentru Luptă Antifraudă din cadrul Guvernului României s-a reținut că: intimata-reclamantă a obținut codul de exploatație abia la data de 20.08.2014; animalele menționate în adeverința nr x/19.06.2012, la data eliberării înscrisului, nu figurau înscrise pe numele intimatei sau pe numele vreunui membru cu care aceasta locuia în aceeași gospodărie

Controlul s-a finalizat concluzionând că, în vederea obținerii unui ajutor nerambursabil în cadrul Măsurii 141, intimata-reclamantă a depus în cadrul cererii de finanțare documente care atestă situații nereale: adeverința nr. x/19.06.2012, adeverința nr. x/22.06.2012 și extrasul din Registrul Agricol al Primăriei comuna Lisa, inducând în eroare experții CDRJ Teleorman. Prin urmare, proiectul a fost declarat neeligibil, beneficiarul obținând pe nedrept, prin inducerea în eroare a experților AFIR, suma de 13.373,25 RON, plătită pentru primele două tranșe din suma ce face obiectul deciziei de finanțare.

Analizând legalitatea actelor administrative contestate, din perspectiva celor reținute în fapt și în drept de către autoritatea pârâtă, prima instanță a constatat că reclamanta a îndeplinit condițiile de eligibilitate, depunând la dosarul de finanțare toate actele solicitate conform Ghidului Solicitantului M 141 și că nu au fost indicate în concret cerințele din cadrul Măsurii 141 care se refereau la obligația înregistrării exploatației agricole în Registrul Național al Explotațiilor sau obligația prezentării acestei dovezi la constituirea dosarului.

Prima instanță a avut în vedere și considerentele Ordonanței de clasare, apreciind că, dată fiind soluția din dosarul penal, nici pe latură civilă nu se poate reține ca neregulă nedeținerea animalelor la momentul depunerii cererii de finanțare.

Instanța de recurs consideră că prima instanță a apreciat în mod greșit că reclamanta a îndeplinit condițiile de eligibilitate pentru accesarea fondurilor în cadrul Măsurii 141, hotărârea fiind nelegală din această pespectivă.

Astfel, în Ghidul solicitantului pentru accesarea Măsurii 141, la Capitolul 1 pct. 1.1. se arată că "Măsura 141 "Sprijinirea fermelor agricole de semi - subzistență" se încadrează în Axa I - "Creșterea competitivității sectoarelor agricol și forestier" și are ca obiectiv general creșterea competitivității exploatațiilor agricole în curs de restructurare pentru facilitarea rezolvării problemelor legate de tranziție, având în vedere faptul că sectorul agricol și economia rurală sunt expuse presiunii concurențiale a pieței unice."

De asemenea, la Capitolul 2 pct. 2.1. se arată că "Beneficiarii eligibili pentru sprijinul nerambursabil acordat prin Măsura 141 sunt persoanele fizice în vârstă de până la 62 de ani (neîmpliniți la data depunerii cererii de finanțare), care desfășoară activități economice, în principal activități agricole și a căror exploatație agricolă: (...) este înregistrată în Registrul fermelor/Registrul agricol; comercializează o parte din producția agricolă obținută."

Prin urmare, se impunea ca la data formulării cererii de finanțare, intimata-reclamantă să dețină o exploatație agricolă valabil înființată, ceea ce presupune și înregistrarea în Registrul Național al Exploatațiilor, precum și obținerea codului de exploatație, căci, în caz contrar, nu se poate vorbi de îndeplinirea condițiilor de eligibilitate în accesarea sprijinului nerambursabil, Măsura 141 fiind destinată exclusiv exploatațiilor agricole.

Or, în speță, astfel cum a susținut în mod corect recurenta-pârâtă, nici la data formulării cererii de finanțare și nici la data semnării deciziei de finanțare, intimata-reclamantă nu deținea un cod valabil de exploatație, acesta fiind obținut abia la data de 20.08.2014, astfel că nu îndeplinea condițiile de eligibilitate pentru obținerea fondurilor nerambursabile în cadrul acestei măsuri.

Mai mult, prin adresa nr. x/30.09.2014, înregistrată la AFIR sub nr. x/01.10.2014, DSVSA Teleorman a comunicat AFIR faptul că A. este proprietara exploatației cu codul nr. x, care a fost înființată în 20.08.2014 și care la data de 30.09.2014 nu deținea niciun animal.

Totodată, se constată că, deși elementele în raport cu care s-a reținut neeligibilitatea proiectului subzistau la data depunerii cererii de finanțare, identificarea lor a presupus o analiză coroborată a deciziei de finanțare a recurentei în raport cu împrejurările de fapt ale cauzei.

Este adevărat că AFIR avea obligația legală de a verifica condițiile de eligibilitate înainte de acordarea sprijinului nerambursabil, însă atribuțiile recurentei-pârâte de verificare a îndeplinirii condițiilor de eligibilitate se întind pe toată durata de derulare a proiectului, astfel că, dacă la momentul acordării tranșelor de plată nu au existat toate premisele constatate ulterior, nu se poate vorbi de faptul că prin depistarea acestora în cadrul unei acțiuni de control, autoritatea și-ar fi depășit atribuțiile.

De altfel, chiar normele europene incidente în cauză, respectiv art. 4 alin. (1) din Regulamentul (CE, EURATOM) nr. 2988/95 al Consiliului din 18 decembrie 1995 privind protecția intereselor financiare ale Comunităților Europene prevăd că orice abatere atrage după sine retragerea avantajului obținut nejustificat prin obligația de a vărsa sumele datorate sau de a rambursa sumele primite nejustificat, iar alin. (3) din același articol statuează că "Actele despre care se stabilește că au drept scop obținerea unui avantaj care contravine obiectivelor dreptului comunitar aplicabil în situația în cauză, prin crearea în mod artificial a condițiilor necesare pentru obținerea avantajului, au drept consecință, după caz, fie neacordarea avantajului respectiv, fie retragerea acestuia."

În același sens sunt și prevederile art. 5 alin. (3) din Regulamentul Comisiei (CE) nr. 1975/2006 privind normele de aplicare a Regulamentului (CE) nr. 1698/2005 al Consiliului în ceea ce privește punerea în aplicare a procedurilor de control și a eco-condiționalității în ceea ce privește măsurile de sprijin pentru dezvoltarea rurală.

Prin urmare, aspectele invocate de către recurenta-pârâtă prin cererea de recurs sunt fondate, criticile formulate evidențiind incidența motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

2.2. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul declarat de Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale împotriva sentinței civile nr. 4730 din 5 decembrie 2017 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal; va casa sentința recurată și, rejudecând, va respinge acțiunea formulată de reclamanta A., ca neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale împotriva sentinței civile nr. 4730 din 5 decembrie 2017 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința recurată și, rejudecând:

Respinge acțiunea formulată de reclamanta A., ca neîntemeiată.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 8 octombrie 2020.