ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4960/2020

Ședința publică din data de 7 octombrie 2020

Asupra recursurilor de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

1.1. Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de Apel Iași, secția de contencios administrativ și fiscal la data de 16 mai 2017, reclamanta Stațiunea de Cercetare - Dezvoltare pentru Pomicultură Iași ("SCDP Iași"), în contradictoriu cu pârâta Agenția Domeniilor Statului ("ADS"), a solicitat obligarea pârâtei să îi completeze suprafața cuprinsă în Anexa 3

33

la Legea nr. 45/2009, cu suprafața de 53,2607 ha cu care a fost diminuată, astfel cum a solicitat prin cererea nr. x din 25.01.2017.

1.2. La data de 11 iulie 2017, Academia de Științe Agricole și Silvice Gheorghe Ionescu Sisești a formulat cerere de intervenție accesorie în interesul reclamantei Stațiunea de Cercetare - Dezvoltare pentru Pomicultură Iași, solicitând admiterea acțiunii principale.

1.3. La data de 24 iulie 2017, Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, reprezentat de Direcția Regională a Finanțelor Publice Iași, a formulat cerere de intervenție accesorie în interesul reclamantei Stațiunea de Cercetare - Dezvoltare pentru Pomicultură Iași, solicitând admiterea acțiunii principale.

Prin sentința civilă nr. 188 din 12 decembrie 2017, Curtea de Apel Iași, secția de contencios administrativ și fiscal a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta Stațiunea de Cercetare - Dezvoltare pentru Pomicultură Iași, în contradictoriu cu pârâta Agenția Domeniilor Statului și a respins cererile de intervenție accesorie în interesul reclamantei, formulate de Academia de Științe Agricole și Silvice Gheorghe Ionescu Sisești și de Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, reprezentat de Direcția Regională a Finanțelor Publice Iași.

Împotriva sentinței civile nr. 188 din 12 decembrie 2017, pronunțată de Curtea de Apel Iași, secția de contencios administrativ și fiscal, au declarat recurs atât reclamanta Stațiunea de Cercetare - Dezvoltare pentru Pomicultură Iași, cât și intervenienții Academia de Științe Agricole și Silvice Gheorghe Ionescu Sisești și Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, reprezentat de Direcția Regională a Finanțelor Publice Iași.

3.1. Prin recursul întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., reclamanta Stațiunea de Cercetare - Dezvoltare pentru Pomicultură Iași a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare instanței de fond.

În motivarea recursului, recurenta a arătat că instanța de fond nu a menționat că modificarea amplasamentului suprafeței de 40,4607 ha teren, de pe raza administrativă a comunei Bălțați - 39,00 ha, Municipiul Iași - 1,00 ha și comuna Miroslava - 0,4607 ha, pe raza administrativă a comunei Ion Neculce, județul Iași, s-a făcut prin Legea nr. 72/2011.

Anexa 3

33

la Legea nr. 72/2011 înlocuiește Anexa 3, punctul 23 din Legea nr. 45/2009, unde sunt identificate suprafețele de teren pe unități administrative, tarlale, parcele și pe categorii de folosință, iar terenul de 40,4607 ha de pe raza comunei Bălțați, a Municipiului Iași și a comunei Miroslava, nu este cuprins în anexa la lege, suprafața respectivă fiind identificată pe raza comunei Ion Neculce, județul Iași, în tarlaua - 92, parcela xb.

Recurenta a susținut că, la data predării de către ADS a suprafeței respective, prin Protocolul nr. 89106/02.02.2012, către Comisia de fond funciar a comunei Ion Neculce, terenul respectiv avea regimul juridic de teren proprietate publică de stat, indispensabil activității de cercetare - dezvoltare și nu i se putea schimba destinația decât prin lege, întrucât era identificat în Anexa 3

33

la Legea nr. 72/2011. Ca atare, a apreciat recurenta că instanța de fond trebuia să constate că acest protocol este lovit de nulitate absolută, în temeiul art. 11 alin. (1) și alin. (2) din Legea nr. 213/1998. Deși a invocat această chestiune în fața instanței de fond, sentința recurată nu o analizează, ceea ce reprezintă un motiv de casare cu trimitere la rejudecare.

Recurenta a arătat că Anexa 3 la Legea nr. 45/2009 nu cuprindea decât suprafața totală de teren prevăzută în hotărârile de reorganizare a stațiunilor de cercetare (în acest caz în H.G. nr. 711/2004) sau în Anexa 5 la H.G. nr. 517/1999 și nu identificarea acestor suprafețe pe localități, tarlale și parcele. Prin actualizarea acestei anexe, conform Anexei 3

33

la Legea nr. 72/2011, s-a scăzut, din suprafața totală a terenurilor, terenul de 264,9380 ha, pentru care s-a reconstituit dreptul de proprietate prin Hotărârile Comisiei județene de fond funciar Iași nr. 1818/21.07.2009, nr. 788/02.03.2010 și nr. 789/02.03.2010 și s-a adăugat suprafața de 108,7816 ha aparținând SCDP Fălticeni, care a fuzionat prin absorbție cu stațiunea reclamantă. Prin această actualizare s-a schimbat și amplasamentul celor 40,4607 ha, de pe raza comunei Bălțați, a Municipiului Iași și a comunei Miroslava, pe raza comunei Ion Neculce.

Pentru aceste motive, recurenta-reclamantă susține că în mod eronat instanța de fond a apreciat că, pentru întregirea suprafeței, recurenta ar avea posibilitatea de a iniția o acțiune de constatare a nulității Hotărârii Comisiei Județene de fond funciar Iași nr. 787 din 02.03.2010, cât timp legiuitorul a hotărât că emiterea acestei hotărâri este oportună, conform art. 31 alin. (6) din Legea nr. 45/2009 și Legea nr. 72/2011. Terenul pe care recurenta îl solicită în compensare este cel prevăzut în Anexa 3

33

la Legea nr. 72/2011, situat pe raza administrativă a comunei Ion Neculce, situat în tarlaua - 92, parcela xb.

Recurenta-reclamantă a solicitat a fi avută în vedere și adresa emisă de ADS sub nr. x din 04.03.2013, conform căreia au fost emise titluri de proprietate persoanelor îndreptățite pe suprafața menționată anterior, iar pentru acest motiv a considerat că are dreptul la compensarea suprafeței pe alt amplasament.

De asemenea, recurenta a arătat că a solicitat și compensarea suprafeței de 12,80 ha, situată pe raza Municipiului Iași, retrocedată în baza unor hotărâri judecătorești definitive, iar instanța de fond nu s-a pronunțat cu privire la această solicitare.

3.2. Prin cererea de recurs, intervenientul Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, reprezentat de Direcția Regională a Finanțelor Publice Iași, a solicitat admiterea căii de atac, în sensul admiterii cererii de intervenție în interes accesoriu și admiterii cererii de chemare în judecată.

În motivarea căii de atac, recurentul-intervenient a reiterat conținutul cererii de intervenție accesorie depusă în dosarul instanței de fond.

3.3. Intervenienta accesorie Academia de Științe Agricole și Silvice Gheorghe Ionescu Sisești a întemeiat recursul pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea sentinței recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de fond.

Recurenta-intervenientă nu a dezvoltat motive de recurs proprii, achiesând la motivele de recurs formulate de reclamanta SCDP Iași.

4.1. Prin întâmpinarea depusă la dosarul instanței de recurs, intimata-pârâtă Agenția Domeniilor Statului a invocat excepția nulității recursurilor declarate în cauză, pentru nemotivare, iar în subsidiar, a solicitat respingerea recursurilor, ca nefondate.

4.2. Recurentul-intervenient Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, reprezentat de Direcția Regională a Finanțelor Publice Iași, a formulat întâmpinare, prin care a solicitat admiterea recursului declarat de reclamanta SCDP Iași.

II. Soluția instanței de recurs

II.1. Examinând, în raport de dispozițiile art. 248 alin. (1) C. proc. civ., excepția nulității recursurilor, invocată de intimata-pârâtă Agenția Domeniilor Statului, Înalta Curte o va admite doar în ceea ce privește recursurile formulate de intervenienții accesorii, urmând a o respinge, ca neîntemeiată, în privința recursului declarat de reclamantă, pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 486 alin. (1) lit. d) și art. 486 alin. (3) din C. proc. civ., republicat:

"(1) Cererea de recurs va cuprinde următoarele mențiuni:

d) motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor sau, după caz, mențiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat".(...)

(3) Mențiunile prevăzute la alin. (1) lit. a) și c) - e),(...), sunt prevăzute sub sancțiunea nulității."

Articolul 487 alin. (1) din C. proc. civ., republicat, prevede că:

"Recursul se va motiva prin însăși cererea de recurs, în afară de cazurile prevăzute la art. 470 alin. (5), aplicabile și în recurs."

Conform art. 489 alin. (1) din C. proc. civ., republicat:

"Recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepția cazului prevăzut la alin. (3).", iar potrivit art. 489 alin. (2) din C. proc. civ., republicat:

"Aceeași sancțiune intervine în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488."

Examinând recursul declarat în cauză de către intervenienta Academia de Științe Agricole și Silvice Gheorghe Ionescu Sisești, prin raportare la aceste dispoziții legale, Înalta Curte constată că cererea de recurs nu cuprinde motivele de nelegalitate pe care recurenta își întemeiază cererea, aceasta nedezvoltând motive de recurs proprii, rezumându-se la a achiesa la motivele de recurs formulate de reclamanta SCDP Iași.

Cât privește recursul declarat în cauză de către intervenientul Statul Român, Înalta Curte constată că cererea de recurs se limitează la reluarea conținutului cererii de intervenție accesorie depusă în dosarul instanței de fond, fără a aduce critici raportate la conținutul concret al hotărârii atacate, în referire la considerentele acesteia.

Potrivit art. 483 alin. (3) din C. proc. civ.:

"Recursul urmărește să supună Înaltei Curți de Casație și Justiție examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile", legiuitorul înțelegând să încadreze recursul în rândul căilor extraordinare de atac, obiectul său fiind acela al verificării aspectelor de nelegalitate indicate în mod expres și limitativ de dispozițiile art. 488 C. proc. civ.. Recursul nu reprezintă o cale devolutivă de atac, instanța de recurs fiind învestită cu analiza conformității hotărârii recurate în raport de dispozițiile legale incidente, prin prisma motivelor de casare expuse de art. 488 C. proc. civ.. Prin urmare, recurenților le revine obligația indicării unor motive de nelegalitate care să poată fi circumscrise prevederilor art. 488 alin. (1) C. proc. civ., nefiind suficientă achiesarea la criticile formulate în calea de atac declarată de altă parte sau reiterarea conținutului actelor procesuale depuse în fond.

Deoarece intervenienții nu s-au conformat exigențelor cerute de lege și nu au formulat critici care să permită încadrarea motivelor de recurs într-unul dintre cazurile expres și limitativ prevăzute de art. 488 din C. proc. civ., Înalta Curte va aplica sancțiunea nulității recursurilor, în conformitate cu dispozițiile art. 489 alin. (2) C. proc. civ.

Pentru aceste considerente, în temeiul dispozițiilor art. 486 alin. (1) lit. d) și art. 489 alin. (2) din C. proc. civ., republicat, Înalta Curte va admite excepția nulității recursurilor și va anula, ca nemotivate, recursurile declarate de intervenienții Academia de Științe Agricole și Silvice Gh. Ionescu Sisești și Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice Publice, reprezentat de Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Iași.

În ceea ce privește recursul declarat de reclamanta Stațiunea de Cercetare-Dezvoltare pentru Pomicultură Iași, Înalta Curte constată că reclamanta a indicat în mod concret, în cuprinsul cererii de recurs, normele de drept material pe care le consideră a fi fost încălcate sau aplicate greșit de către instanța de fond, expunând, totodată, și argumente privitoare la nemotivarea sentinței recurate, în sensul neanalizării unora dintre susținerile prezentate în cererea de chemare în judecată, toate aceste critici subsumându-se motivelor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ.

Prin urmare, Înalta Curte va respinge, ca neîntemeiată, excepția nulității recursului declarat de reclamanta Stațiunea de Cercetare-Dezvoltare pentru Pomicultură Iași.

II.2. Referitor la recursul declarat de reclamanta Stațiunea de Cercetare - Dezvoltare pentru Pomicultură Iași, Înalta Curte îl constată a fi nefondat, în raport de motivele de casare invocate.

Sunt nefondate criticile prin care reclamanta a susținut că instanța de fond trebuia să constate nulitatea absolută a Protocolului nr. 89106 din 02.02.2012, prin care a fost predată suprafața de teren aflată pe raza comunei Ion Neculce, de către pârâta ADS către Comisia de fond funciar a comunei Ion Neculce. După cum rezultă din cuprinsul cererii de chemare în judecată, reclamanta nici nu a învestit instanța de contencios administrativ cu un astfel de capăt de cerere și nici nu și-a întemeiat cererea pe nelegalitatea/nulitatea protocolului menționat, astfel încât judecătorul fondului a soluționat acțiunea în limitele stabilite de reclamantă, cu respectarea principiului disponibilității și a prevederilor art. 22 alin. (6) și art. 397 alin. (1) C. proc. civ.

Este de remarcat că, prin cererea de chemare în judecată având ca obiect obligarea pârâtei ADS la completarea suprafețelor de teren aflate în administrarea reclamantei cu 53,2607 ha, bazată pe refuzul de soluționare favorabilă a cererii adresate pe cale administrativă ADS sub nr. x/25.01.2017, reclamanta a arătat că suprafața de teren a fost diminuată anterior apariției Legii nr. 72/2011, fiind cuprinsă în anexa 3.23 din Legea nr. 45/2009 și că, prin Hotărârea nr. 787/02.03.2010 a Comisiei județene de fond funciar Iași, s-a dispus trecerea suprafeței de 40,4607 ha teren aflat în administrarea sa (înscris în anexa 3.23 din Legea nr. 45/2009), proprietate publică a statului, în domeniul privat al statului, cu punerea la dispoziția comisiilor de fond funciar Miroslava, Bălțați și municipiul Iași. Prin urmare, a invocat dreptul său la compensare cu teren corespunzător, în conformitate cu dispozițiile art. 3 din Hotărârea nr. 787/02.03.2010 a Comisiei județene de fond funciar Iași și în temeiul art. III alin. (2) teza finală din Legea nr. 72/2011.

În privința suprafeței de 12,80 ha de pe raza municipiului Iași, reclamanta a invocat același temei legal care ar impune compensarea, arătând că această suprafață reprezintă teren care s-a aflat în administrarea sa și care a fost retrocedat prin hotărâri judecătorești foștilor proprietari în perioada 2010-2013.

Se constată că, prin recursul declarat, a avut loc o evidentă modificare a susținerilor reclamantei, în raport de motivele din cererea introductivă, întrucât în fața primei instanțe nu a susținut modificarea amplasamentului suprafeței de 40,4607 ha teren de pe raza administrativă a comunei Bălțați, municipiului Iași și comunei Miroslava, pe raza administrativă a comunei Ion Neculce, care a avut loc prin Legea nr. 72/2011 și nici că predarea de către ADS a suprafeței respective, identificată chiar prin Legea nr. 72/2011, anexa 3.33, în tarlaua x, parcela xb, prin protocolul nr. 89106/2012, către Comisia de fond funciar a comunei Ion Neculce, ar fi lovită de nulitate absolută, pe motiv că încalcă regimul juridic al proprietății publice a statului.

Referirile reclamantei prin cererea introductivă la Legea nr. 72/2011 se rezumă la dispozițiile art. III alin. (2) teza finală, care prevăd dreptul la completarea suprafețelor de teren date în administrarea unităților și instituțiilor de cercetare-dezvoltare prevăzute în anexele 1-5 la Legea nr. 45/2009, dacă acestea au fost diminuate, reclamanta coroborând acest temei legal cu situația de fapt potrivit căreia diminuarea suprafețelor a avut loc prin Hotărârea nr. 787/02.03.2010 a Comisiei județene de fond funciar Iași.

Drept urmare, instanța de fond, raportându-se la argumentarea cererii introductive, a constatat că la data emiterii Hotărârii nr. 787/2010 de către Comisia județeană de fond funciar Iași, dată la care suprafața de 40,4607 ha se afla în proprietatea publică a statului și în administrarea reclamantei (predată fiind acesteia de către ADS prin protocolul din 07.03.2007, în conformitate cu H.G. nr. 1711/2004), art. 55 alin. (5) din Legea nr. 45/2009 interzicea expres trecerea terenurilor aflate în administrarea unităților și instituțiilor de cercetare-dezvoltare, indispensabile cercetării, din domeniul public al statului în domeniul privat al statului, prin hotărâre a comisiei locale, a comisiei județene, respectiv a Comisiei de fond funciar a municipiului București.

Prin urmare, instanța de fond a stabilit cu aplicarea corectă a Legii nr. 213/1998 și a art. 31 alin. (3) din Legea nr. 45/2009, că trecerea suprafeței de 40,4607 ha teren aflată în administrarea reclamantei, din proprietatea publică în proprietatea privată a statului, prin Hotărârea nr. 787/02.03.2010 a Comisiei județene de fond funciar Iași, încalcă legea.

Aceste considerente sunt confirmate și de decizia nr. 23/2011 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în recurs în interesul legii.

Totodată, Înalta Curte are în vedere și prevederile art. 31 din Legea nr. 45/2009, redate în cuprinsul sentinței recurate, care reglementează regimul juridic al terenurilor date în administrarea institutelor naționale, a institutelor, centrelor și stațiunilor de cercetare-dezvoltare din domeniul agricol, a instituțiilor de învățământ agricol și silvic, precum și a unităților de cercetare-dezvoltare aflate în structura unor regii din domeniul agricol.

Așadar, instanța de fond, în contextul cauzei juridice a cererii introductive, a stabilit corect că nu există obligația de completare a suprafețelor de teren de către ADS, în temeiul art. III alin. (2) teza finală din Legea nr. 72/2011, aceasta neputând interveni decât în cazul în care diminuarea s-a realizat în condițiile legii, cu respectarea normelor de drept incidente, iar nu în cazul în care diminuarea s-a datorat unei situații precum cea din speță, respectiv ca urmare a emiterii de către comisia județeană de fond funciar a unui act prin care a fost schimbat regimul de proprietate publică al terenului.

A arătat recurenta-reclamantă că însăși Hotărârea nr. 787/02.03.2010 a Comisiei județene de fond funciar Iași a stabilit dreptul său la compensare, aceasta având ca temei legal prevederile art. 31 alin. (6) din Legea nr. 45/2009, potrivit cărora:

"Pentru terenurile aflate în perimetrul administrat de unitățile publice de cercetare-dezvoltare, retrocedate proprietarilor în baza documentelor care atestă calitatea de proprietari, comisiile județene de aplicare a legilor fondului funciar atribuie terenuri în compensare instituției publice de cercetare-dezvoltare și unităților de învățământ superior agricol și silvic. Atribuirea în compensare a terenului retrocedat se face din patrimoniul Agenției Domniilor Statului, în alte locații aflate în proprietate publică sau privată a statului, în termen de 60 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi." (text de lege abrogat prin Legea nr. 72/2011 - n.r.).

Înalta Curte constată că instanța de fond și-a bazat hotărârea pe încălcarea, prin hotărârea comisiei județene de fond funciar Iași, a dispozițiilor exprese ale art. 55 alin. (5) din Legea nr. 45/2009. Dispozițiile art. 31 alin. (6), prin partea introductivă, care se referă la retrocedarea unor terenuri aflate în perimetrul unităților publice de cercetare-dezvoltare, nu instituie o derogare de la regimul juridic al proprietății publice, expres menționat în alin. (3) al aceluiași articol.

În ceea ce privește modificarea amplasamentului suprafeței de 40,4607 ha prin Legea nr. 72/2011, față de cel stabilit prin H.G. nr. 1711/2004, Înalta Curte subliniază, încă o dată, că această susținere nu a fost invocată prin cererea introductivă, iar invocarea ei direct în recurs schimbă cauza juridică a cererii introductive.

Referitor la motivul de recurs vizând nepronunțarea instanței de fond asupra solicitării de compensare pentru suprafața de 12,80 ha, Înalta Curte o va respinge, întrucât considerentele instanței de fond cu privire la imposibilitatea obligării pârâtei ADS la acordarea de teren în compensare au privit atât suprafața de 40,4607 ha, cât și suprafața de 12,80 ha. Deși această din urmă suprafață a ieșit din administrarea reclamantei, conform susținerilor sale, ca urmare a reconstituirii dreptului de proprietate în favoarea unor persoane fizice, în temeiul Legii nr. 18/1991, în perioada 2010 - 2013 (distinct de terenul care face obiectul Hotărârii nr. 787/02.03.2010), considerentele anterior expuse sunt aplicabile și în acest caz, în condițiile în care reclamanta nu a dovedit că terenul a ieșit din proprietatea publică a statului și din administrarea sa cu respectarea regimului juridic al proprietății publice.

Pentru aceste considerente, constatând că nu sunt incidente motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., în temeiul art. 496 C. proc. civ. si art. 20 din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte va respinge recursul declarat de reclamanta Stațiunea de Cercetare-Dezvoltare pentru Pomicultură Iași împotriva sentinței civile nr. 188 din 12 decembrie 2017, pronunțată de Curtea de Apel Alba Iași, secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepția nulității recursurilor declarate de intervenienții Academia de Științe Agricole și Silvice Gh. Ionescu Sisești și Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice Publice, reprezentat de Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Iași, invocată de intimata-pârâtă Agenția Domeniilor Statului.

Anulează, ca nemotivate, recursurile declarate de intervenienții Academia de Științe Agricole și Silvice Gh. Ionescu Sisești și Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice Publice, reprezentat de Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Iași împotriva sentinței civile nr. 188 din 12 decembrie 2017, pronunțată de Curtea de Apel Alba Iași, secția de contencios administrativ și fiscal.

Respinge, ca neîntemeiată, excepția nulității recursului declarat de reclamanta Stațiunea de Cercetare-Dezvoltare pentru Pomicultură Iași, invocată de intimata-pârâtă Agenția Domeniilor Statului.

Respinge recursul declarat de reclamanta Stațiunea de Cercetare-Dezvoltare pentru Pomicultură Iași împotriva sentinței civile nr. 188 din 12 decembrie 2017, pronunțată de Curtea de Apel Alba Iași, secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 7 octombrie 2020.