ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 491/2021

Ședința publică din data de 29 ianuarie 2021

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea formulată reclamanta Unitatea Administrativ Teritorială Municipiul Târgoviște, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice - M.D.R.A.P., a solicitat anularea Deciziei nr. 222/11.07.2014, înregistrată la M.D.R.A.P. cu nr. x/17.07.2014 și la U.A.T. Municipiul Târgoviște sub nr. x/23.07.2014, prin care a fost respinsă contestația formulată de U.A.T. Municipiul Târgoviște, înregistrată la M.D.R.A.P. cu nr. x/11.06.2014, împotriva Procesului-verbal de stabilire a creanțelor bugetare rezultate din aplicarea dobânzii datorate nr. x/12.05.2014; anularea Procesului-verbal de stabilire a creanțelor bugetare rezultate din aplicarea dobânzii datorate nr. x/12.05.2014, privind proiectul cod SMIS 9983 "Reabilitarea, modernizarea, dezvoltarea și echiparea infrastructurii educaționale - Școala cu clasele I-VIII A. din Municipiul Târgoviște", precum și suspendarea executării Procesului-verbal de stabilire a creanțelor bugetare rezultate din aplicarea dobânzii datorate nr. x/12.05.2014.

Curtea de Apel Ploiești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 138 din 26 iulie 2018, a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta Unitatea Administrativ Teritorială Municipiul Târgoviște, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice, ca neîntemeiată.

Împotriva hotărârii instanței de fond reclamanta Unitatea Administrativ Teritorială Municipiul Târgoviște a declarat recurs.

Recursul este întemeiat pe dispozițiile art. art. 488 alin. (1) pct. 6 și pct. 8 C. proc. civ.

În motivarea recursului se arată că instanța de fond în mod greșit a considerat că intimatul nu avea obligația de a suspenda procedura de constatare a creanțelor suplimentare atâta vreme câr procedura de contestare a titlului principal era nefinalizată, în fapt aceasta fiind doar o opțiune a intimatului.

Se mai susține faptul că, intimatul a analizat solicitarea și a respins-o printr-o decizie, care în opinia recurentei este nelegală, necuprinzând toate temeiurile legale în baza cărora aceasta a fost emisă.

În ceea ce privește aspectele de nelegalitate raportate la creanța principală, recurenta precizează că instanța a invocat autoritatea de lucru judecat în dosarul nr. x/2013, cauză despre care nu are cunoștință.

Recurenta susține că astfel cum rezultă din analiza înscrisurilor aflate la dosar, dosarul în baza căruia a fost suspendată cauza de față are nr. 574/2/2014, iar nu 542/2/2013.

Se mai precizează că, în speță, actele administrative contestate nu specifică explicit și fără echivoc, pe bază de documente justificative, modul în care cheltuielile efectuate și declarate de către beneficiarul UAT Municipiul Târgoviște nu respectă regulile de eligibilitate și condițiile de legalitate, realitate, regularitate, conformitate stabilite de normele și reglementările comunitare și naționale sau specificațiile contractuale.

Mai mult, actele administrative atacate nu probează explicit și fără echivoc, pe bază de documente justificative, încadrarea cheltuielilor ca și cheltuieli neeligibile, potrivit prevederilor H.G. nr. 759/2007 privind regulile de eligibilitate a cheltuielilor efectuate în cadrul operațiunilor finanțate prin programele operaționale.

Din această perspectivă, în opinia recurentei încadrarea cheltuielilor în categoria de cheltuieli neeligibile, potrivit dispozițiilor art. 12 din H.G. nr. 759/2007, este nejustificată și nemotivată.

Recurenta mai arată că intimatul nu probează explicit categoriile de cheltuieli care nu se încadrează în lista cu cheltuieli eligibile aprobată potrivit art. 13 alin. (2) din H.G. nr. 759/2007, avându-se în vedere conținutul programului operațional gestionat și prevederile art. 34 alin. (2) din Regulamentul Consiliului nr. 1.083/2006, ale art. 7 alin. (3) și art. 8 din Regulamentul nr. 1.080/2006 al Parlamentului European și al Consiliului și ale art. 3 alin. (7) și art. 11 alin. (4) din Regulamentul nr. 1.081/2006.

Intimatul Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice a formulat întâmpinare, prin care a solicitat, în principal, anularea recursului pentru nemotivare, iar, în subsidiar, respingerea recursului, ca nefondat.

Analizând sentința atacată, prin prisma criticilor formulate de recurentă, a apărărilor expuse în întâmpinarea intimatului, Înalta Curte apreciază că recursul este nefondat.

Pentru a ajunge la această soluție instanța a avut în vedere considerentele în continuare arătate.

În ceea ce privește motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

Înalta Curte are în vedere prevederile art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., potrivit cărora în considerentele hotărârii "se vor arăta obiectul cererii și susținerile pe scurt ale părților, expunerea situației de fapt reținută de instanță pe baza probelor administrate, motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților."

Verificând conținutul sentinței atacate, instanța de control judiciar constată că aceasta îndeplinește exigențele menționate, întrucât judecătorul fondului a expus în mod clar și logic argumentele care au fundamentat soluția adoptată.

Înalta Curte apreciază că motivarea hotărârii judecătorești înseamnă, în sensul strict al termenului, precizarea în scris a raționamentului care îl determină pe judecător să admită sau să respingă o cerere de chemare în judecată.

În cauza de față, instanța de control judiciar consideră că hotărârea recurată îndeplinește cerințele impuse de art. 425 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

Motivul de recurs analizat are în vedere fiecare dintre argumentele de fapt și de drept folosite de reclamant în cererea de chemare în judecată, instanța având posibilitatea să le grupeze și să le structureze în funcție de problemele de drept deduse judecății, putând să le răspundă prin considerente comune.

În motivarea hotărârii judecătorești se regăsesc toate susținerile invocate de partea reclamantă în legătură cu nelegalitatea actelor administrative contestate în cauză, astfel că sentința nu este susceptibilă de a fi reformată prin prisma motivului de recurs cercetat.

În ceea ce privește motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Din actele și lucrările dosarului rezultă că prin procesul-verbal de stabilire a creanțelor bugetare rezultate din aplicarea dobânzii datorate x/12.05.2014, privind proiectul cod SMIS 9983- Școala cu clasele I-VIII A. din Municipiul Târgoviște - prin care s-a stabilit dobânda de 43,85 de RON calculată conform O.U.G. nr. 66/2011 pentru debitul eferent notei de constatare a neregulilor și stabilire a corecțiilor financiare x/07.11.2013.

Prin decizia 222 din data de 11.07.2014, pârâta a respins contestația formulată de către reclamantă, ca neîntemeiată.

La baza stabilirii accesoriilor datorate debitului principal a stat nota de constatare x din data de 07.11.2013 prin care pârâta i-a aplicat reclamantei o corecție de 5% la valoarea contractului de achiziție publică x din data de 17.08.2010, stabilindu-se o creanță bugetară în cuantum de 3412,35 de RON.

În ceea ce privește susținerile recurentei referitoare la inexistența unei nereguli în stabilirea creanței principale, instanța de control judiciar constată că legalitatea actului administrativ prin care creanța a fost stabilită (Nota de constatare nr. x/07.112013) a fost cercetată de către Înalta Curte de Casație și Justiție în cadrul dosarului nr. x/2014

Astfel, prin Decizia nr. 935/2018, Înalta Curte de Casație și Justiție, a fost respins recursul formulat de către UATM Târgoviște și s-au menținut ca fiind temeinice și legale Nota de constatare nr. x/07.112013 și Decizia nr. 4/06.01.2014, sens în care operează puterea de lucru judecat.

Înalta Curte constată că susținerile recurentei referitoare la menționarea greșită a dosarului x/2013 în loc de 574/2/2014, de către instanța de fond, nu poate constitui motiv de casare a hotărârii instanței de fond, aceasta fiind de fapt o simplă eroare de tehnoredactare care nu poate afecta legalitatea și temeinicia hotărârii.

De altfel, în considerentele hotărârii instanței de fond, este menționat dosarul nr. x/2014, iar prin încheierea de ședință din 21 ianuarie 2015 cauza a fost suspendată până la soluționarea irevocabilă a acestui dosar.

Înalta Curte constată că, în cauză, neregula constă în acțiunea recurentei-reclamante de a se abate de la dispozițiile legale în materia achizițiilor publice, precum și de la prevederile contractului de finanțare.

Prin neregula săvârșită s-a adus astfel prejudicii atât bugetului Uniunii Europene cât și bugetului de stat, prin încasarea de către beneficiar a unor sume plătite necuvenit.

Dispozițiile art. 2 alin. (4) din O.U.G. nr. 66/2011, stipulează că termenii de ... "prejudiciu" ... "au semnificația dată de reglementările incidente și de ghidurile lor de aplicare, emise de Uniunea Europeană/donatorul public internațional".

Potrivit art. 2 pct. 7 din Regulamentul (CE) nr. 1083/2006 al Consiliului U.E "neregularitate" înseamnă orice încălcare a unei dispoziții a dreptului comunitar care rezulta dintr-un act sau dintr-o omisiune a unui operator economic care are sau ar putea avea ca efect un prejudiciu la adresa bugetului general al Uniunii Europene prin imputarea unei cheltuieli necorespunzătoare bugetului general.

În acord cu legislația europeană, existența abaterii/neregulii/cheltuielii nejustificate presupune implicit potențialitatea/existența prejudicierii bugetului U.E.

O neregulă cu impact financiar reprezintă o situație în care s-a realizat plata unor fonduri ce constituie cheltuieli nejustificate, prejudiciindu-se astfel bugetul european.

Cheltuielile sunt considerate eligibile dacă sunt în conformitate cu Hotărârea Guvernului nr. 759/2007 privind regulile de eligibilitate a cheltuielilor efectuate în cadrul operațiunilor finanțate prin programele operaționale, cu modificările și completările ulterioare.

Potrivit art. 2, alin. (1), lit. d) din H.G. nr. 759/2007:

"Pentru a fi eligibilă, o cheltuială trebuie să îndeplinească cumulativ următoarele condiții cu caracter general, fără a încălca prevederile alin. (3), art. 3, art. 4 și art. 5 alin. (2): să fie conformă cu prevederile legislației naționale și comunitare".

Prin urmare, abaterile de la prevederile legislației naționale și comunitare se sancționează, consecința fiind neeligibilitatea acelor cheltuieli. Potrivit dispozițiilor art. 28 din același act normativ, valoarea creanței bugetare stabilită în baza prevederilor art. 27 se calculează prin stabilirea de corecții financiare în conformitate cu prevederile anexei.

Înalta Curte apreciază că recurenta-reclamantă a acceptat finanțarea nerambursabilă și s-a angajat să implementeze proiectul pe propria răspundere, în conformitate cu prevederile cuprinse în contract și cu legislația națională și comunitară în vigoare.

Contractul de finanțare este un acord cu termeni specifici, privind furnizarea, în anumite condiții, a finanțării nerambursabile pentru acoperirea parțială a costurilor eligibile efectuate în vederea implementării unui proiect și o condiție esențială pentru ca o cheltuială să fie eligibilă, este ca aceasta să fie conformă cu prevederile legislației naționale și comunitare.

Prin încheierea contractului de finanțare, beneficiarul a acceptat finanțarea nerambursabilă și s-a obligat, potrivit art. 9 alin. (25), să respecte prevederile legislației naționale în domeniul achizițiilor publice, nerespectarea acestor obligații conducând la neeligibilitatea cheltuielilor astfel efectuate.

Astfel fiind, Înalta Curte constată că toate susținerile sunt nefondate, judecătorul fondului apreciind în mod corect și legal starea de fapt dedusă judecății, hotărârea pronunțată nefiind susceptibilă de criticile formulate, dimpotrivă, aceasta a fost dată cu aplicarea corectă a dispozițiilor legale aplicabile cauzei, după cercetarea atentă a fondului și a probatoriilor administrate.

Prin urmare, instanța constată că susținerile și criticile recurentei sunt neîntemeiate și nu pot fi primite, iar instanța de fond a pronunțat o hotărâre legală, motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., fiind nefondat.

Pentru toate considerentele expuse la punctul anterior, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurenta-reclamantă Unitatea Administrativ Teritorială Municipiul Târgoviște împotriva sentinței nr. 138 din 26 iulie 2018, pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 29 ianuarie 2021.