ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1290/2018

Cererea de chemare în judecată. Cadrul procesual Prin cererea adresată Curții de Apel Ploiești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal la data de 07.04.2015, reclamanta Unitatea Administrativ Teritorială a Municipiului Târgoviște a chemat în judecată pe pârâtul Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice, solicitând anularea (i) Procesului-verbal de stabilire a creanțelor bugetare rezultate din aplicarea dobânzii datorate, nr. x/04.08.2014, încheiat la data de 31.07.2014 de către Direcția Plăți și Contabilitate din cadrul M.D.R.A.P., înregistrat cu nr. 58192/04.08.2014 și la UAT Municipiul Târgoviște cu nr. 19597/11.08.2014, referitor la proiectul cod SMIS 7888, și a (ii) Deciziei nr. 279/02.10.2014, emisă de Serviciul Soluționare Contestații Nereguli Fonduri Europene din cadrul M.D.R.A.P., înregistrată cu nr. x/03.10.2014 și la UAT Municipiul Târgoviște cu nr. 24641/08.10.2014, (iii) suspendarea executării titlului de creanță și suspendarea executării acestora până la soluționarea definitivă și irevocabilă a dosarului nr. x, aflat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal.

Soluția instanței de fond Prin sentința civilă nr. 168 din 15 septembrie 2015 Curtea de Apel Ploiești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a respins ca neîntemeiată acțiunea reclamantei Unitatea Administrativ Teritorială a Municipiului Târgoviște, formulată în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice, în anularea actelor administrative arătate.

Cererea de recurs și motivele înfățișate Împotriva sentinței civile nr. 168 din 15 septembrie 2015 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, în termen legal a declarat recurs reclamanta Unitatea Administrativ Teritorială a Municipiului Târgoviște, invocând prevederile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ. Prin cererea de recurs, în contextul reiterării situației de fapt, cu referire la Procesul-verbal de stabilire a createlor bugetare rezultate din aplicarea dobânzii datorate nr. x/04.08.2014 (pentru o creanță de 8.951,34 RON), emis urmare a calculării debitului principal prin Nota de constatare a neregulilor și de stabilire a corecțiilor financiare nr. x/11.01.2013 (în valoare de 203.376,32 RON), recurenta-reclamantă a arătat că prima instanța a reținut corect că debitul principal a fost recuperat, ca fiind dedus din Cererea de Rambursare 5 (CR 5) după cum, tot în mod corect, a reținut că prin decizia ICCJ - SCAF nr. 2133 din 22 mai 2015, prin respingerea recursului, a rămas definitivă hotărârea prin care a fost respinsă ca neîntemeiată acțiunea reclamantei în anularea notei inițiale de constatare a neregulilor și de stabilire a corecțiilor financiare. Împotriva hotărârii ce formează obiectul prezentului recurs, recurenta a susținut, în esență, următoarele critici: - instanța de fond a reținut că debitul principal a fost recuperat, fiind dedus din CR 5, fără a reține însă că anterior acesteia reclamanta a depus alte două cereri de rambursare, cu numărul 3, în data de 23.12.2013 și, respectiv, cu nr. 4 în data de 01.04.2014, ambele autorizate, astfel că, având în vedere data emiterii titlului de creanță principal, prima instanță a omis să constate că valoarea creanței bugetare datorate de reclamantă se putea deduce din chiar cererea de rambursare numărul 3, ca fiind prima cerere de rambursare ulterioară titlului de creanță principal, mai cu seamă că legiuitorul a dispus la art. 38 lit. b) din O.U.G. nr. 66/2011 în sensul că, stingerea creanțelor bugetare rezultate din nereguli se realizează prin deducere din plățile/rambursările următoare; - prima instanță trebuia să constate că intimatul a întârziat nejustificat și nelegal recuperarea debitului, cu scopul vădit nejustificat de a calcula o dobândă, conform art. 42 alin. (2) din O.U.G. nr. 66/2011, pe o perioadă mai mare de timp; - pe fondul litigiului, prima instanță a omis să constate că titlul de creanță accesoriu, respectiv procesul-verbal nr. x/04.08.2014 este el însuși nelegal, fiind întemeiat în fapt pe un alt act administrativ nelegal, după cum a omis a se pronunța asupra excepției de nelegalitate a titlului de creanță principal, respectiv Nota de constatare nr. x/11.01.2013, care este fundamentul titlului de creanță accesoriu.

Apărările formulate în cauză Prin întâmpinarea formulată în cauză, intimatul-pârât Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice (M.D.R.A.P.) a solicitat în principal anularea recursului ca nemotivat, apreciind că motivele invocate nu pot fi încadrate în vreunul dintre cazurile limitativ prevăzute la art. 488 C. proc. civ., iar în subsidiar, respingerea recursului, ca nefondat, și menținerea hotărârii atacate, apreciată ca fiind dată cu aplicarea corectă a prevederilor legale incidente.

Procedura derulată în recurs În cauză a fost întocmit raportul asupra admisibilității în principiu a recursului, iar prin încheierea de ședință din data de 29 iunie 2017, s-a dispus comunicarea raportului, în baza dispozițiilor art. 493 alin. (4) C. proc. civ., cu mențiunea că părțile pot formula în scris un punct de vedere asupra raportului, în termen de 10 zile de la comunicare. Prin încheierea din 09 noiembrie 2017, a fost admis în principiu recursul promovat, nefiind primită solicitarea de anulare a recursului pentru nemotivare și întrucât toți membrii completului de filtru au apreciat că se impune ca recursul să fie soluționat potrivit dispozițiilor art. 493 alin. (5) sau (6) din C. proc. civ., s-a fixat termen în ședință publică, cu citarea părților la data de 9 martie 2018.

Soluția instanței de recurs Examinând sentința atacată, prin prisma criticilor formulate de recurenta reclamantă, a apărărilor expuse în întâmpinarea intimatului, Înalta Curte, reverificând probatoriul administrat, față de conținutul prevederilor legale aplicabile, apreciază că recursul de față este nefondat, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare. Recurenta-reclamantă Unitatea Administrativ Teritorială a Municipiului Târgoviște (UAT Târgoviște) a investit instanța de contencios administrativ competentă cu cererea de anulare a Procesului-verbal de stabilire a creanțelor bugetare rezultate din aplicarea dobânzii datorate, nr. x/04.08.2014, și a Deciziei nr. 279/02.10.2014, emisă de Serviciul Soluționare Contestații Nereguli Fonduri Europene din cadrul M.D.R.A.P., acte prin care s-a reținut că debitorul UAT Târgoviște datorează autorității M.D.R.A.P o dobândă în valoare de 8.951,34 RON, calculată conform O.U.G. nr. 66/2011, pentru debitul principal aferent Notei de constatare a neregulilor și de stabilire a corecțiilor financiare nr. x 1955/11.01.2013. Instanța de fond a respins ca neîntemeiată acțiunea reclamantei, UAT Târgoviște, reținând, în esență, că dobânda stabilită prin Procesul-verbal de stabilire a creanțelor bugetare rezultată din aplicarea dobânzii datorate, nr. x/04.08.2014, a fost calculată corect de către intimatul pârât, în conformitate cu dispozițiile art. 41 din O.U.G. nr. 66/2011, alin. (2) 1 , astfel că nu subzistă criticile de nelegalitate înfățișate în acțiunea introductivă de instanță, indicând totodată că susținerile referitoare la Nota de constatare nr. x/11.01.2013, deopotrivă invocate, nu se impun a fi examinate întrucât această notă nu formează obiectul cauzei de față și mai mult, a format obiectul unui dosar definitiv soluționat prin respingerea acțiunii și constatarea legalității debitului principal stabilit în sarcina reclamantei (dos nr. x al CAB, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal). Trecând la analiza punctuală a motivelor de recurs cu care a fost investită, Înalta Curte constată că recurenta-reclamantă a invocat în cererea de recurs, ca prim temei de drept în susținerea nelegalității hotărârii instanței de fond, motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 pct. (6) C. proc. civ., vizând nemotivarea hotărârii. Nu subzistă acest motiv de nelegalitate invocat, instanța de recurs reținând, cu prioritate, că recurenta-reclamantă nu și-a motivat în concret susținerile, respectiv nu a arătat, în cuprinsul cererii de recurs, argumentele propriu-zise în baza cărora a susținut un atare motiv de recurs. Pe de altă parte, se remarcă că hotărârea instanței de fond este coerent și cuprinzător motivată, cu respectarea dispozițiilor art. 425 C. proc. civ. Nefondate sunt în opinia instanței de recurs criticile recurentei reclamante subsumate motivului de nelegalitate deopotrivă invocat, prevăzut de art. 488 pct. (8) C. proc. civ. Înalta Curte constată că recurenta a reiterat, practic, prin cererea de recurs susținerile și apărările înfățișate și cu ocazia soluționării în fond a cauzei, și reține astfel că problema de fapt, dar și de drept ce se impune a fi dezlegată și prin prezentul recurs vizează determinarea posibilității, astfel cum a pretins recurenta, ca intimatul pârât să fi întârziat în mod nejustificat și nelegal recuperarea debitului principal stabilit prin hotărâre judecătorească definitivă în sarcina reclamantei, astfel încât prin procesul-verbal ce formează obiectul prezentei cauze a fost calculată o dobândă pe o perioadă mai mare de timp, cu aplicarea greșită a dispozițiilor art. 42 alin. (2) din O.U.G. nr. 66/2011. Recurenta-reclamanta a susținut că instanța de fond, deși a constatat în mod corect că debitul principal a fost recuperat prin deducerea lui din CR 5, a omis să constate că intimatul MDRAP ar fi putut deduce valoarea creanței bugetare datorată de recurentă, fie din cererea de rambursare nr. 3, fie din cererea de rambursare nr. 4, ambele anterioare CR 5, astfel că stabilirea ca atare a debitului, cu titlu de dobânda apare ca fiind nelegală. În acord cu cele reținute de judecătorul fondului și contrar susținerilor recurentei-reclamante Înalta Curte reține ca nu sunt întemeiate criticile înfățișate, în condițiile în care, calculul dobânzilor și recuperarea acestora s-a realizat în conformitate cu prevederile O.U.G. nr. 66/2011 și raportat la mențiunile cuprinse chiar în Nota de constatare nr. x, potrivit cu care neplata creanței bugetare în termenul stabilit, respectiv 30 de zile de la data comunicării titlului de creanță, atrage calculul dobânzilor și recuperarea acestora în condițiile art. 41 alin. (2) 1 și a art. 42 din O.U.G. nr. 66/2011. Instanța de fond a arătat că debitul stabilit prin nota de constatare privitoare la debitul principal a avut scadența la data de 01.03.2013 și a fost considerat ca recuperat în conformitate cu dispozițiile art. 41 alin. (2) 1 din O.U.G. nr. 66/2011, la data depunerii cererii de plată/rambursarea de fonduri europene din care s-a efectuat deducerea respectiv, data de 03.06.2014, dobânda fiind calculată până la această dată și nu până la data de 31.07.2014, cum a susținut recurenta. Recurentei i s-a adus la cunoștință faptul că poate achita benevol suma stabilită în sarcina sa prin Nota de constatare nr. x sau în cazul în care nu va respecta termenul de plată de 30 zile va fi pusă în situația de a achita dobânzi de întârziere. Din această perspectivă apare ca fiind întemeiată susținerea intimatului pârât în sensul că recurenta nu poate pretinde că MDRAP a procedat abuziv la recuperarea creanței bugetare și la calculul accesoriilor atâta timp cât, pe de o parte, a putut achita de bunăvoie debitul stabilit în sarcina sa, chiar și după expirarea termenului de 30 de zile, iar, pe de altă parte, prevederile art. 38 lit. b) din O.U.G. nr. 66/2011 prevăd posibilitatea stingerii creanțelor bugetare rezultate din nereguli prin deducere din plățile/rambursările următoare, fără a se specifica în acest text dacă este vorba de vreo ordine de prioritate, respectiv prima plată de rambursare, a doua sau ultima. Se reține astfel că nu se poate fi constatată nelegalitatea reiterată și prin cererea de recurs, autoritatea intimată, exercitându-și prerogativele conferite în limitele legii aplicabile. Nefondate sunt și celelalte criticii înfățișate de recurentă în condițiile în care în mod evident legalitatea Notei de constatare nr. x, ce reprezintă titlul de creanță principal, nu doar că nu poate fi examinată în cauza de față întrucât nu formează obiectul prezentei acțiuni, cum bine a reținut și judecătorul fondului, dar mai mult, legalitatea și temeinicia acesteia au fost constatate prin sentința civilă nr. 3819/03.12.2013 de respingere a acțiunii reclamantei, definitivă prin decizia ICCJ - SCAF nr. 2133/22.05.2015. Pentru toate considerentele arătate, constatând că nu sunt întemeiate criticile formulate de recurenta-reclamantă, subsumate motivelor de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și pct. 8 din C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., coroborat cu art. 20 din Legea nr. 554/2004, republicată va respinge, ca nefondat, recursul declarat în cauză.