ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4056/2019

Circumstanțele cauzei. Cererea de chemare în judecată. Prin cererea înregistrată sub nr. x/2015 la data de 28 aprilie 2015, pe rolul Curții de Apel Ploiești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, reclamanta Unitatea Administrativ Teritorială Municipiul Târgoviște, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice, a formulat în temeiul art. 51 alin. (2) din O.U.G. nr. 66/2011 coroborat cu art. 10 alin. (11) din Legea nr. 554/2004, acțiune în anulare împotriva actului administrativ individual "Informare privind situația cheltuielilor aprobate în Cererea de plată nr. x emis de Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice, Direcția Generală Programe Europene, înregistrat cu nr. x/22.08.2014, referitor la Contractul de finanțare nr. x/22.08.2011, cod SMIS 7888, prin care a solicitat admiterea prezentei acțiunii și prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună următoarele: 1.anularea, în tot, a actului administrativ "Informare privind situația cheltuielilor aprobate în Cererea de plată nr. 3" emis de Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice, Direcția Generală Programe Europene, înregistrat cu nr. x/22.08.2014, referitor la Contractul de finanțare nr. x/22.08.2011, cod SMIS 7888, și a Deciziei nr. 300/06.10.2014 emisă de Serviciul Soluționare Contestații Nereguli Fonduri Europene din cadrul M.D.R.A.P. comunicată cu adresa nr. x/13.10.2014 înregistrată la UAT Municipiul Târgoviște cu nr. 27079/03.11.2014, ca nefondate, neîntemeiate și nelegale; 2.anularea reducerii procentuale de 25% din valoarea contractului de servicii nr. x/14.02.2011 încheiat cu S.C. A. S.R.L. și anularea reducerii procentuale de 5% din valoarea contractului de lucrări nr. x/30.07.2013 încheiat cu Asocierea S.C. B. S.A. și S.C. C. S.A., aplicate prin actul administrativ individual "Informare privind situația cheltuielilor aprobate în Cererea de plată nr. 3" emis de Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice, Direcția Generală Programe Europene, înregistrat cu nr. x/22.08.2014.

Hotărârea primei instanțe. Prin sentința nr. 182 din data de 21.10.2018 Curtea de Apel Ploiești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a admis acțiunea formulată de reclamanta Unitatea Administrativ Teritorială Municipiul Târgoviște, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice și a anulat Decizia nr. 300/6.10.2014 emisă de Serviciul Soluționare Contestații Nereguli Fonduri Europene din cadrul M.D.R.A.P., cu consecința obligării pârâtului la soluționarea contestației în fond.

Cererile de recurs. Împotriva sentinței nr. 182 din data de 21.10.2018, pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal au declarat recurs atât reclamanta Unitatea Administrativ Teritorială Municipiul Târgoviște, cât și pârâtul Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice. Prin motivele de recurs formulate, reclamanta Unitatea Administrativ Teritorială Municipiul Târgoviște a arătat că prin Decizia nr. 300/06.10.2014, a fost respinsă contestația reclamantei pe principiul autorității de lucru judecat. Raportat la acest aspect, instanța de judecată a reținut, în mod just faptul că, autoritatea de lucru judecat, prevăzută de dispozițiile art. 430 și următoarele C. proc. civ., vizează doar hotărârile judecătorești, iar nu și deciziile emise de către autoritățile publice cu activitate administrativ-jurisdicțională. Prin urmare, în mod corect s-a reținut prin sentința atacată faptul că, invocarea autorității de lucru judecat prin Decizia nr. 300/06.10.2014 este neîntemeiată, Serviciul de Soluționare Contestații Nereguli Fonduri Europene din cadrul MDRAP nefiind o instanță judecătorească ce dezleagă o chestiune litigioasă soluționată anterior. Însă, prin sentința în discuție, Curtea de Apel Ploiești arată faptul că nu poate proceda la analiza legalității actelor administrative contestate, conform prevederilor art. 18 din Legea nr. 554/2004, fiind necesar a se cunoaște rațiunile pentru care autoritatea publică a ales soluția adoptată. Mai mult, prin motivarea instanței de fond s-a învederat și împrejurarea potrivit căreia, actele administrative Informare privind situația cheltuielilor aprobate în Cererea de plată nr. x și Notele de neconformitate nr. x/22.04.2014, respectiv nr. 23168/28.04.2014, "nu au făcut obiectul unei alte contestații care să fi fost soluționate printr-o decizie". Așadar, prima instanță și-a argumentat hotărârea pronunțată pe baza motivului potrivit căruia, în contextul prezentat, intimatul este cel care deține o evidență strică a actelor administrative menținute/anulate în mod definitiv de către instanțele de judecată, așa încât este cel care poate proceda la o analiză în fond a legalității actelor administrative contestate. Față de motivarea instanței de fond, apreciază că în mod nelegal s-a dispus obligarea intimatului la soluționarea pe fond a contestației, întrucât, în speță exista posibilitatea analizării și dispunerii anulării actelor administrative contestate. Prin sentința nr. 39/17.02.2015, pronunțată în dosarul nr. x/2014, Curtea de Apel Ploiești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a admis în parte acțiunea formulată de către UAT Municipiul Târgoviște, în contradictoriu cu M.D.R.A.P., dispunând după cum urmează: "Anulează în parte Decizia nr. 221 din 11 iulie 2014 pentru capetele de cerere din contestație 2.3 și 3 precum și Nota de neconformitate nr. x din 28 aprilie 2014 pentru punctul 21.3 privind respectarea propunerii tehnice și existența prejudiciului. Respinge ca fiind fără obiect cererea de anulare în tot a Informării privind situația cheltuielilor aprobate în cererea de rambursare nr. x și a notei x/2014. Respinge ca neîntemeiată cererea de anulare a actelor de asigurare făcute de pârât cu privire la aplicarea reducerii procentuale de 5%. Respinge acțiunea conexă [...] ca neîntemeiată." Împotriva sentinței amintite anterior, M.D.R.A.P. a formulat recurs, însă, prin Decizia nr. 2327/04.06.2018, pronunțată în dosarul nr. x/2014, Înalta Curte de Casație și Justiție a respins, ca nefondat, recursul declarat în cauză, hotărârea primei instanțe devenind astfel definitivă. Prin urmare, anularea punctului 21.3 în ceea ce privește respectarea propunerii tehnice și existența prejudiciului, echivalează cu desființarea notei amintite mai sus cu privire la aplicarea corecției de 5% pentru contractul de lucrări nr. x/30.07.2013, încheiat între UAT Municipiul Târgoviște și Asocierea S.C. B. S.A. și S.C. C. S.A., ceea ce atrage nulitatea actelor subsecvente, respectiv a corecțiilor aplicate prin cererile de plată și cererile de rambursare. Așadar, instanța de judecată, prin hotărârea judecătorească mai sus amintită a dispus anularea Deciziei nr. 221/11.07.2014, pentru capetele de cerere din contestație 2.3 și 3, precum și a Notei de neconformitate nr. x/28.04.2014, pentru punctul 21.3 privind respectarea propunerii tehnice și existența prejudiciului, așa încât a fost înlăturată corecția financiară de 5% aplicată prin actul administrativ menționat. Față de aceste împrejurări, se poate reține faptul că, în speța de față, prima instanță putea analiza fondul raportului de drept administrativ dedus judecății. Raportat la motivarea instanței de fond, este necesar a se preciza și faptul că, în speță, nu prezintă relevanță faptul că, actele administrative Informare privind situația cheltuielilor aprobate în Cererea de plată nr. x și Notele de neconformitate nr. x/22.04.2014, respectiv nr. 23168/28.04.2014, nu au fost soluționate printr-o altă decizie, întrucât, dacă ar fi existat o astfel de situație, prezenta acțiune ar fi fost sancționată cu invocarea și constatarea autorității de lucru judecat (în ipoteza în care exista o altă acțiune în anulare îndreptată împotriva respectivei decizii, soluționată definitiv de către instanțele de judecată). Mai mult decât atât, nici existența altor litigii între părți cu privire la aceleași contracte, respectiv același note de neconformitate nu prezintă relevanță în speța de față, întrucât instanța avea posibilitatea, dacă considera necesar, de a suspenda judecarea cauzei până la soluționarea dosarelor la care face referire (într-un mod foarte general), sau de a soluționa pe fondul cauzei dosarul, conform sentinței nr. 39/17.02.2015, pronunțată în dosarul nr. x/2014, despre care însăși instanța de fond face vorbire prin sentința atacată. Concluzionând, în mod nelegal instanța de fond a obligat intimatul la soluționarea din nou a contestației pe fond, soluția corectă fiind aceea de a analiza fondul cauzei și de a dispune anularea actelor administrative atacate, pentru motivele arătate în cuprinsul acțiunii introductive și ca urmare a pronunțării sentinței nr. 39/17.02.2015, în dosarul nr. x/2014 (definitivă). Față de cele arătate, se poate observa faptul că, hotărârea în discuție nu cuprinde motivele pe care aceasta se întemeiază, cuprinzând însă motive contradictorii și străine de natura cauzei. Potrivit art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., hotărârea judecătorească trebuie să cuprindă motivele de fapt si de drept care au format convingerea instanței, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților. În mod necesar, o hotărâre judecătorească trebuie să cuprindă în motivarea sa argumentele pro și contra care au format, în fapt și în drept, convingerea instanței de judecată cu privire la soluția pronunțată, argumente care trebuie să se raporteze, pe de o parte, la susținerile și apărările părților, iar, pe de altă parte, la dispozițiile legale aplicabile raportului juridic dedus judecății, în caz contrar hotărârea fiind lipsită de suport probator și legal și pronunțată cu nerespectarea prevederilor art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ. Motivarea este, așadar, un element esențial al unei hotărâri judecătorești, o puternică garanție a imparțialității judecătorului și a calității actului de justiție, precum și o premisă a exercitării corespunzătoare de către instanța superioară a atribuțiilor de control judiciar de legalitate și temeinicie. Obligativitatea motivării hotărârilor judecătorești constituie o condiție a procesului echitabil, exigența a art. 21 alin. (3) din Constituția României și art. 6 alin. (1) din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale. Or, în aceste condiții, a fost încălcat dreptul recurentei reclamante Ia un proces echitabil și i s-a cauzat o vătămare procesuală, care nu poate fi înlăturată decât prin aplicarea prevederilor art. 498 alin. (2) C. proc. civ., respectiv casarea în totalitate a sentinței atacate și trimiterea spre rejudecare la aceeași instanță de fond, pentru a se asigura părților accesul la dublul grad de jurisdicție, ca garanție a legalității și temeiniciei hotărârii judecătorești ce va fi dată în cauză (Curtea de Apel Oradea, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2333/R/CA/29.06.2015, portal.just.ro). Așadar, nemotivarea unei hotărâri judecătorești echivalează practic cu soluționarea procesului fără a intra pe fondul acțiunii, ceea ce este de natură a justifica dispunerea casării cu trimitere spre rejudecare, în temeiul prevederilor art. 498 alin. (2) C. proc. civ. Prin motivele de recurs formulate, pârâtul Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice arată că prin raportare la cele reținute de instanța de fond în considerentele sentinței civile nr. 182/31.10.2018, Curtea de Apel Ploiești a făcut o aplicare greșită a prevederilor art. 430 și următoarele din C. proc. civ. În cuprinsul deciziei nr. 300/06.10.2014 nu au fost invocate în susținerea actului administrativ emis dispozițiile art. 430 și următoarele din C. proc. civ. care vizează efectele hotărârilor judecătorești și nu a deciziilor privitoare la soluționarea contestațiilor administrative, ci prin decizia MDRAP nr. 300/06.10.2014 s-a reținut faptul că instituția emitentă s-a mai pronunțat asupra reducerilor procentuale aplicate contractelor afectate de neregulă (nr. 3852/1357/14.02.2011 și nr. 18535/30.07.2013), aceasta fiind definitivă în sistemul căilor administrative de atac. Astfel, prin Decizia MDRAP nr. 300/06.10.2014, care face obiectul prezentei spețe, emisă în vederea soluționării contestației administrative nr. 67823/04.09.2014, formulată de reclamantă împotriva Informării MDRAP nr. 62061/22.08.2014 (C. pen. nr. 3), în mod corect, s-a consemnat faptul că ministerul și-a exprimat deja punctul de vedere asupra legalității și temeiniciei măsurilor comunicate prin Decizia nr. 221/11.07.2014 și prin Informarea nr. x/05.05.2014 privind situația cheltuielilor referitoare la cererea de rambursare nr. x (CR 3), fapt pentru care nu se putea reveni, revoca sau anula actele administrative (notele de neconformitate) soluționate definitiv din punctul de vedere al căilor administrative de contestare. Pentru toate aceste motive, solicită admiterea recursului, casarea în tot a hotărârii recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare.

Apărările formulate în cauză. Prin întâmpinarea formulată, recurentul-pârât a solicitat, în principal, constatarea nulității recursului declarat de recurenta-reclamantă în ceea ce privește punctul 2 al cererii de recurs, prin care s-a solicitat admiterea acțiunii introductive și anularea actelor administrative emise de minister, motivat de faptul că prima instanță nu s-a pronunțat asupra legalității acestor acte. În subsidiar a solicitat respingerea recursului ca nefondat. Prin întâmpinarea formulată, recurenta-reclamantă a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

Procedura de soluționare a recursului. Cu privire la examinarea recursului în completul filtru În cauză, au fost avute în vedere modificările aduse prin Legea nr. 212/2018 dispozițiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ în sensul că procedura de filtrare a recursurilor, reglementată prin dispozițiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ și fiscal, precum și măsurile luate prin Hotărârea Colegiului de Conducere nr. 106 din data de 20 septembrie 2018 prin care s-a luat act de hotărârea Plenului judecătorilor secției de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție adoptată la data de 13 septembrie 2018 în sensul că procedura de filtrare a recursurilor, reglementată prin dispozițiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ și fiscal. Față de aceste aspecte, în temeiul art. 494, raportat la art. 475 alin. (2) și art. 201 din C. proc. civ., astfel cum au fost completate prin dispozițiile XVII alin. (3), raportat la art. XV din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, precum și pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ. și dispozițiile art. 109 din Regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești, prin rezoluția din 02 aprilie 2019 s-a fixat termen de judecată la data de 18 septembrie 2019.

Decizia pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție Examinând cu prioritate excepția nulității punctului 2 al cererii de recurs formulat de recurenta-reclamantă, prin care s-a solicitat admiterea acțiunii introductive și anularea actelor administrative emise de minister, Înalta Curte o va respinge pentru următoarele considerente. Potrivit dispozițiilor art. 248 alin. (1) și (2) din C. proc. civ., "(1) Instanța se va pronunța mai întâi asupra excepțiilor de procedură, precum și asupra celor de fond care fac inutilă, în tot sau în parte, administrarea de probe ori, după caz, cercetarea în fond a cauzei. (2) În cazul în care s-au invocat simultan mai multe excepții, instanța va determina ordinea de soluționare în funcție de efectele pe care acestea le produc." Având în vedere faptul că prin cererea de recurs recurenta-reclamantă a arătat de ce este nelegală soluția instanței de fond și că în mod corect ar fi trebuit să se dispună anularea actelor administrative pentru motivele arătate în cuprinsul acțiunii introductive și ca urmare a pronunțării sentinței nr. 39/17.02.2015, în dosarul nr. x/2014, Înalta Curte va respinge excepția nulității recursului, deoarece criticile dezvoltate pe acest aspect se încadrează în cazul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. Cu privire la fondul cauzei, analizând cererile de recurs prin prisma dispozițiilor incidente, Înalta Curte va admite recursurile declarate, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare. Recurenta-reclamantă a învestit instanța de contencios administrativ și fiscal cu o cerere prin care a solicitat anularea, în tot, a actului administrativ "Informare privind situația cheltuielilor aprobate în Cererea de plată nr. 3" emis de Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice, Direcția Generală Programe Europene, înregistrat cu nr. x/22.08.2014, referitor la Contractul de finanțare nr. x/22.08.2011, cod SMIS 7888, și a Deciziei nr. 300/06.10.2014, emisă de Serviciul Soluționare Contestații Nereguli Fonduri Europene din cadrul M.D.R.A.P. comunicată cu adresa nr. x/13.10.2014 înregistrată la UAT Municipiul Târgoviște cu nr. 27079/03.11.2014, precum și anularea reducerii procentuale de 25% din valoarea contractului de servicii nr. x/14.02.2011 încheiat cu S.C. A. S.R.L. și anularea reducerii procentuale de 5% din valoarea contractului de lucrări nr. x/30.07.2013 încheiat cu Asocierea S.C. B. S.A. și S.C. C. S.A., aplicate prin actul administrativ individual "Informare privind situația cheltuielilor aprobate în Cererea de plată nr. 3" emis de Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice, Direcția Generală Programe Europene, înregistrat cu nr. x/22.08.2014. Prin "Informarea privind situația cheltuielilor aprobate în Cererea de plată nr. 3" emisă de Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice, Direcția Generală Programe Europene, înregistrată cu nr. x/22.08.2014 s-a dispus o reducere procentuală de 25% din valoarea contractului de servicii nr. x/14.02.2011 încheiat cu S.C. A. S.R.L., conform informării CR3 și o reducere procentuală de 5% din valoarea contractului de lucrări nr. x/30.07.2013 încheiat cu S.C. B. S.A. și S.C. C. S.A., conform informării CR3. Pe cale administrativă recurenta-reclamantă a formulat contestație împotriva actului administrativ "Informare privind situația cheltuielilor aprobate în Cererea de plată nr. 3" emis de Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice, Direcția Generală Programe Europene, înregistrat sub nr. x/22.08.2014. Prin Decizia nr. 300/06.10.2014 privind soluționarea contestației formulată de Unitatea Administrativ Teritorială Municipiul Târgoviște înregistrată la sediul MDRAP sub nr. x/04.09.2014 s-a respins contestația pe principiul autorității de lucru judecat, reținându-se în mod expres că prin Decizia nr. 221/11.07.2011 MDRAP și-a exprimat punctul de vedere cu privire la legalitatea și temeinicia măsurilor dispuse prin Informarea nr. x/05.05.2014 privind situația cheltuielilor aprobate în cererea de rambursare nr. x emisă de către Direcția Generală Programe Europene din cadrul MDRAP, iar aceasta nu mai poate reveni, revoca sau anula un act administrativ soluționat definitiv din punct de vedere al căilor administrative de atac și care a intrat în circuitul civil. Or, cu privire la temeinicia actului administrativ "Informare nr. x/05.05.2014 privind situația cheltuielilor aprobate în cererea de rambursare nr. x emisă de către Direcția Generală Programe Europene din cadrul MDRAP", Înalta Curte constată că atât instanța de fond, cât și părțile implicate în litigiul de față au avut în vedere faptul că printr-o acțiune anterioară, înregistrată pe rolul Curții de Apel Ploiești, secția contencios administrativ și fiscal sub nr. x/2014 recurenta-reclamantă a solicitat anularea Informării nr. 86426/05.05.2014 (cod SMIS 7888), privind situația cheltuielilor aprobate în cererea de rambursare nr. x, a Notei de neconformitate nr. x/28.04.2014, a Deciziei nr. 221/11.07.2014, prin care au fost respinse capetele 2.3. și 3 din contestația formulată, precum și a actelor de asigurare făcute de M.D.R.A.P. cu privire la reținerea sumelor aplicate reclamantei prin reducerea procentuală de 5% din valoarea contractului de lucrări x/30.07.2013, precum și a actelor de asigurare făcute de MDRAP referitoare la reținerea sumelor aferente reducerilor procentuale aplicate. În legătură cu acest litigiu se constată că, prin sentința nr. 39 din data de 17 februarie 2015, pronunțată în dosarul nr. x/2014, Curtea de Apel Ploiești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a admis, în parte, acțiunea principală formulată de reclamanta Unitatea Administrativ Teritorială Municipiul Târgoviște, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice; a anulat, în parte, Decizia nr. 221 din 11 iulie 2014 pentru capetele de cerere din contestație 2.3 și 3 precum și nota de neconformitate nr. x din 28 aprilie 2014 pentru punctul 21.3 privind respectarea propunerii tehnice și existența prejudiciului; a respins ca fiind fără obiect cererea de anulare în tot a informării privind situația cheltuielilor aprobate în cererea de rambursare nr. x și a notei x/2014; a respins ca neîntemeiată cererea de anulare a actelor de asigurare făcute de pârât cu privire la aplicarea reducerii procentuale de 5%; a respins acțiunea conexă formulată de aceeași reclamantă Unitatea Administrativ Teritorială Municipiul Târgoviște în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice, ca neîntemeiată. Prin Decizia nr. 2327 din data de 04.06.2018, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal a respins, ca nefondat, recursul declarat de pârâtul Ministerul Fondurilor Europene (fost Ministerul Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene) împotriva sentinței nr. 39 din 17 februarie 2015 a Curții de Apel Ploiești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal. Având în vedere că prin Decizia nr. 300/06.10.2014 recurentul-pârât și-a exprimat poziția față de reducerile procentuale aplicate contractului de lucrări nr. x/30.07.2013, motivat de faptul că în raport de conținutul Deciziei nr. 221/11.07.2014 nu mai poate reveni, revoca sau anula un act administrativ soluționat definitiv, Înalta Curte constată că, în mod greșit prima instanță a anulat Decizia nr. 300/6.10.2014 emisă de Serviciul Soluționare Contestații Nereguli Fonduri Europene din cadrul M.D.R.A.P. obligând pârâtul la soluționarea contestației în fond, considerând fără temei că nu se cunosc rațiunile pentru care autoritatea publică a ales soluția adoptată. Înalta Curte constată că este greșit raționamentul primei instanțe conform căruia s-ar afla în imposibilitate de a proceda la soluționarea în fond a acțiunii și a considerat fără temei că, atât timp cât pârâtul este cel care deține o evidență strictă a actelor administrative menținute ori anulate în mod definitiv de către instanțele de judecată, acesta poate proceda la o analiză în fond a legalității actelor administrative contestate prin Serviciul de Soluționare Contestații Nereguli Fonduri Europene. Totodată, în raport de acest aspect se constată că sentința primei instanțe este nemotivată cu privire la capătul de cerere referitor la desființarea Notei de conformitate nr. x/28.04.2014 pentru pct. 21.3 prin care s-a aplicat o corecție de 5% pentru contractul de lucrări nr. x/30.07.2013, ceea ce atrage casarea hotărârii și trimiterea cauzei spre rejudecare. De asemenea, Înalta Curte constată că prima instanță nu a verificat legalitatea reducerii de 25% aplicată prin Nota de neconformitate nr. x/22.04.2014 asupra contractului nr. x/1357/14.02.2017 și deși a reținut că între părți se poartă litigii privind aplicarea sancțiunilor constând în reduceri procentuale cu referire la aceleași contracte (contractul de servicii nr. x/14.02.2013 încheiat între reclamantă și S.C. D. S.R.L., contractul de lucrări nr. x/30.07.2013 încheiat cu Asocierea S.C. B. S.A. și S.C. C. SA), la aceleași note de neconformitate (ex. Dosar nr. x/2015 al Curții de Apel Ploiești), precum și la Decizia nr. 300/6.10.2014 prin care pârâtul susține că și-a exprimat punctul de vedere referitor la măsurile dispuse (dosar nr. x/2017 al Curții de Apel Ploiești), în mod greșit a considerat că acțiunea dedusă judecății nu poate fi soluționată pe fondul problemei. Față de aceste considerente, Înalta Curte constată că pentru respectarea principiului dublului grad de jurisdicție și asigurarea tuturor garanțiilor procesuale pe care judecata în primă instanță le conferă părților, se impune casarea sentinței atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe. Cu ocazia rejudecării, instanța de fond va analiza actele administrative supuse cenzurii prin prisma verificării condițiilor de fond ale neregulilor reținute în sarcina reclamantei, în temeiul dispozițiilor O.U.G. nr. 66/2011, a legalității corecțiilor aplicate de organul administrativ, din perspectiva reducerii procentuale de 5% din valoarea contractului de lucrări nr. x/30.07.2017 încheiat cu Asocierea S.C. B. S.A. și S.C. C. S.A., aplicată prin Nota de neconformitate nr. x/28.04.2014 asupra căreia s-a pronunțat o altă hotărâre judecătorească intrată în puterea lucrului judecată și a reducerii procentuale de 25% din valoarea contractului de servicii nr. x/14.02.2011 încheiat cu S.C. A. S.R.L., aplicată prin Nota de neconformitate nr. x/22.04.2019, precum și toate apărările și susținerile părților.

Temeiul de drept al soluției. Pentru toate considerentele expuse la punctul anterior, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, Înalta Curte va admite recursul, va casa hotărârea atacată și va trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.