ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1504/2018

Cererea de chemare în judecată Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la nr. x/2014, reclamanta Unitatea Administrativ Teritorială a Municipiului Târgoviște a solicitat anularea, în tot, a actului administrativ individual "Informare privind situația cheltuielilor aprobate în Cererea de rambursare nr. 10" emis de Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice, Direcția Generală Programe Europene, înregistrat la M.D.R.A.P. cu nr. x/29.04.2014 și la UAT Municipiul Târgoviște sub nr. x/30.04.2014 și a actului administrativ individual înregistrat la M.D.R.A.P. cu nr. x/31.07.2014 și la UAT Municipiul Târgoviște sub nr. x/01.08.2014, prin care a fost respinsă contestația formulată de UAT Municipiul Târgoviște, referitor la proiectul "Consolidare, reabilitare, extindere și modernizare Școala clasele l - VIII Coresi, Municipiul Târgoviște" aferent Contractului de finanțare nr. x/30.12.2011, cod SMIS 9984, din cadrul Programului Operațional Regional 2007-2013, anularea actelor de asigurare efectuate de către M.D.R.A.P. în ceea ce privește măsura de excludere de la rambursare a cheltuielilor efectuate și declarate de beneficiarul UAT Municipiul Târgoviște în temeiul actului administrativ individual a cărui anulare a solicitat-o.

Soluția instanței de fond Prin Sentința nr. 199 din 13 octombrie 2015, Curtea de Apel Ploiești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a respins acțiunea formulată de reclamanta Unitatea Administrativ Teritorială a Municipiului Târgoviște, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice.

Recursul Împotriva hotărârii pronunțate de instanța de fond, reclamanta Unitatea Administrativ Teritorială a Municipiului a formulat recurs, criticând soluția instanței de fond ca netemeinică și nelegală. În drept, cererea de recurs a fost întemeiată pe dispozițiile art. 488 pct. 5, 6, 7 și 8 din C. proc. civ. În argumentarea motivelor de casare invocate cu privire la lipsa de legalitate a actelor administrative atacate, recurenta a susținut, în esență, că instanța de fond a ignorat prevederile art. 154 din Regulamentul de organizare și funcționare al M.A.D.R.P aprobat prin Ordinul M.A.D.R.P. nr. 3258/23.10.2013, din care rezultă că Serviciul Soluționare Contestații Nereguli Fonduri Europene din cadrul M.A.D.R.P este singura structură organizatorică a pârâtului care avea competența soluționării contestației, Direcția Generală Programe Europene din cadrul M.D.R.A.P. neavând ca atribuție soluționarea contestațiilor. De asemenea, a susținut că instanța de fond a ignorat jurisprudența Curții, prin care s-a statuat că structura responsabilă cu atribuții în soluționarea contestațiilor este Serviciul Soluționare Contestații Nereguli Fonduri Europene din cadrul M.A.D.R.P., făcând referire în acest sens la Sentința civilă nr. 13/28.01.2015 pronunțată în Dosarul nr. x/2014, Sentința nr. 235/19.11.2014 pronunțată în Dosarul nr. x/2014 și Sentința nr. 170/10.09.2014 pronunțată în Dosarul nr. x/2012, în opinia recurentei fiind evidentă încălcarea autorității de lucru judecat - motiv de casare prevăzut de art. 488 pct. 7 C. proc. civ. și, drept urmare, încălcarea regulilor de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității conform art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. A mai susținut recurenta că din considerațiile instanței de fond reținute la fila x din sentința recurată, reiese o cercetare judecătorească deficitară pentru constatarea elementelor de fapt, lămurirea împrejurărilor cauzei și aflarea adevărului. În cauză, a fost efectuată o expertiza tehnică a cărei valoare probatorie a fost înlăturată de către Curte, concluziile acesteia fiind ignorate în soluția pronunțată. Cu privire la reținerile curții privind fondul cauzei, recurenta a susținut că UAT Municipiul Târgoviște a respectat condițiile prevăzute la articolul 31 alin. (4) lit. a) din Directiva 2004/18/CE, dispozițiile art. 122 lit. i) din O.U.G. nr. 34/2006, cu aplicarea precizărilor din adresa Comisiei Europene DGMARKT/C3/EP/ff(2010)629234 la cererea de clarificare privind articolul 31 alin. (4) li.(a) al Directivei 2004/18/CE transmisă de ANRMAP cu scrisoarea nr. 6206/25.08.2010, argumente pe care instanța de fond le-a înlăturat în mod neîntemeiat.

Apărările intimatului Intimatul-pârât Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea hotărârii pronunțate de instanța de fond ca legală și temeinică.

Procedura de soluționare a recursului Raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) din C. proc. civ., republicat, a fost analizat în completul de filtru, fiind comunicat părților în baza încheierii de ședință din data de 12 iulie 2017, în conformitate cu dispozițiile art. 493 alin. (4) din C. proc. civ., republicat. Prin încheierea din data de 2 noiembrie 2017, completul de filtru a constatat, în raport de conținutul raportului, că cererea de recurs îndeplinește condițiile de admisibilitate și, pe cale de consecință, a declarat recursul formulat ca fiind admisibil în principiu, în temeiul art. 493 alin. (7) din C. proc. civ., republicat, fixând termen de judecată pe fond a recursului. II. Considerentele și soluția Înaltei Curți asupra recursului Examinând sentința recurată prin prisma motivelor de casare invocate prin cererea de recurs depusă și motivată în termenul legal, în raport de actele și lucrările dosarului și de dispozițiile legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, potrivit considerentelor ce urmează. În ceea ce privește nelegalitatea Adresei nr. x/31.07.2014 sub aspectul soluționării acesteia de către Direcția Generală Programe Europene, recurentul a susținut că instanța de fond, în mod greșit, nu a avut în vedere art. 154 din Regulamentul de organizare și funcționare al M.A.D.R.P aprobat prin Ordinul M.A.D.R.P nr. 3258/23.10.2013, potrivit căruia Serviciul Soluționare Contestații Nereguli Fonduri Europene din cadrul M.A.D.R.P este singura structură organizatorică a pârâtului care avea competența soluționării contestației. A susținut de, asemenea, faptul că instanța de fond, ignorând jurisprudența în domeniu, a încălcat autoritatea de lucru judecat a hotărârilor judecătorești menționate în cererea de recurs, motiv de casare prevăzut dispozițiile art. 488 pct. 7 C. proc. civ., fiind totodată încălcate regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității, recurentul invocând în acest sens incidența motivului de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 pct. 5 C. proc. civ. Motivele de casare prevăzute de art. 488 pct. 5 și 7 C. proc. civ., invocate de recurent în ceea ce privește soluționarea acestui aspect sunt nefondate. Autoritatea de lucru judecat, ca efect al hotărârii judecătorești, este reglementată de dispozițiile art. 430 alin. (1) C. proc. civ., care prevăd că hotărârea judecătorească care soluționează fondul procesului, în tot sau în parte, sau statuează asupra unei excepții procesuale ori asupra oricărui alt incident are, de la pronunțare, autoritate de lucru judecat cu privire la chestiunea tranșată; autoritatea de lucru judecat privește dispozitivul, precum și considerentele pe care acesta se sprijină, inclusiv cele prin care s-a rezolvat o chestiune litigioasă. Efectul pozitiv al autorității de lucrul judecat este prevăzut de art. 431 alin. (2) C. proc. civ., care prevede că "Oricare dintre părți poate opune lucrul anterior judecat într-un alt litigiu, dacă are legătură cu soluționarea acestuia din urmă.". În baza efectului pozitiv, oricare dintre părți poate opune lucrul anterior judecat într-un alt litigiu, dacă are legătură cu soluționarea acestuia, fiind necesar ca în judecata ulterioară să fie adusă în discuție între aceleași părți o chestiune litigioasă care să aibă legătură cu ceea ce s-a soluționat anterior, astfel încât dezlegarea jurisdicțională precedentă să nu poată fi contrazisă. Chestiunea litigioasă în prezenta cauză privește emiterea și legalitatea actelor administrative emise de pârât privind situația cheltuielilor solicitate de reclamantă în cererile de rambursare, prin care au fost constatate neeligibile unele din cheltuielile solicitate la rambursare și au fost aplicate reduceri procentuale, în temeiul dispozițiilor art. 22 alin. (4) din O.U.G. nr. 64/2009. Împrejurarea că există o altă dezlegare dată anterior asupra acestui aspect de către instanțe în alte dosare nu a fost invocată în fața instanței de fond, iar în recurs, recurentul nu a depus la dosar respectivele hotărâri judecătorești în susținerea argumentelor sale. Instanța de fond s-a pronunțat în mod corect asupra faptului că Direcția Generală Programe Europene din cadrul MDRAP avea autoritatea și competența conferită de lege pentru a emite Adresa nr. x/31.07.2014 în soluționarea contestației, reținând în acest sens dispozițiile pct. 10.2.2 din Manualul de soluționare a contestațiilor/litigiilor privind autorizarea cererilor de prefinanțare/rambursare, emis de Autoritatea de Management pentru programul operațional regional din cadrul M.D.R.A.P. care reglementează procedura de soluționare a contestației în cazul în care AM POR consideră că anumite cheltuieli efectuate în cadrul proiectului și incluse în cererea de rambursare sunt neeligibile. Pentru aceste motive, sunt nefondate motivele de recurs privind încălcarea autorității de lucru judecat, raportat la Sentința civilă nr. 13/28.01.2015 pronunțată în Dosarul nr. x/2014, Sentința nr. 235/19.11.2014 pronunțată în Dosarul nr. x/2014 și Sentința nr. 170/10.09.2014 pronunțată în Dosarul nr. x/2012. Un alt motiv de nelegalitate invocat de recurentul-reclamant este cel reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. potrivit căruia, casarea unei hotărâri se poate cere când aceasta nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei. Din această perspectivă, sunt vizate ipotezele de motivare insuficientă și contradictorie a hotărârii primei instanțe. Din analiza considerentelor hotărârii recurate, Înalta Curte constată că motivarea primei instanțe răspunde la argumentele prezentate de părți, fiind examinate în mod efectiv motivele de fapt și de drept, nefiind astfel identificate contradicții în raționamentul instanței de fond și nici considerente străine de natura cauzei. Conform prevederilor art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., hotărârea va cuprinde (și) "motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților". Argumentele prezentate în justificarea soluției pronunțate nu evidențiază nici o contradicție în raționamentul primei instanțe. Instanța nu are obligația de răspunde fiecărui argument învederat de partea litigantă, ci este suficient ca judecătorul fondului să fi stabilit corect situația de fapt raportat la probatoriul administrat și să fi examinat "în mod real" problemele de fapt și de drept expuse. Referitor la motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. potrivit căruia, casarea unei hotărâri se poate cere când aceasta "a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material", Înalta Curte constată că este neîntemeiat. În fapt, se constată că cererea de rambursare nr. x care face obiectul litigiului între părți privește lucrările executate conform contractului nr. x/23.10.2012, de către A. SRL în sumă totală de 753.721,33 RON. Lucrările de construcții au fost cuprinse în situațiile de plată nr. x din septembrie 2013 și nr. 18 din octombrie 2013. Situația de plată nr. x din luna septembrie 2013 a fost facturată cu factura nr. x din 8 octombrie 2013, iar situația de plată nr. x din luna octombrie 2013 a fost facturată cu factura nr. x din 23 octombrie 2013, fiind decontate de Primăria Municipiului Târgoviște. Cererea pentru rambursarea sumei aferente situațiilor de plată nr. x și 18 a fost admisă parțial, o parte din suma decontată de reclamantă constructorului fiind considerată de MDRAP ca reprezentând cheltuieli neeligibile. Din probele administrate în cauză, înscrisuri și expertiză tehnică construcții, inclusiv răspunsul la obiecțiuni, a rezultat faptul că în vederea decontării facturii nr. x/08.10.2013 au fost atașate de către reclamantă două dispoziții de șantier: dispoziția de șantier nr. 8a și dispoziția de șantier nr. 6, în urma cărora a fost realizată decaparea termoizolației de zgură și parțial BCA, identificată în urma decopertărilor (dispoziția 6) și a fost înlocuită gresia stelată cu gresie antiderapantă de trafic intens (dispoziția 8a), însă, conform antemăsurătorilor și ofertei pe NR-NCS a constructorului, există mai multe NR-uri (note renunțare) și NCS-uri (note comandă suplimentară) pentru care nu au fost întocmite dispoziții de șantier și memorii justificative, iar oferta revizuită nu respectă cantitățile conform antemăsurătorilor și ofertei pe NR-NCS. În cadrul expertizei tehnice efectuată în cauză, expertul a precizat, referitor la lucrările suplimentare cuprinse în situația de plata nr. x, că a identificat o singură dispoziție de șantier referitoare la acestea, și anume dispoziția de șantier nr. 6/15.03.2013, însă nu a găsit în situațiile de plată nr. x cantități suplimentare pentru lucrări de natura celor din Dispoziția de șantier nr. 8a invocată (prin care s-a stabilit înlocuirea gresiei prevăzută pentru realizarea plintelor și a celei pentru placarea scărilor). A reieșit, de asemenea, că privitor la cheltuielile neeligibile de 5.809,71 RON și TVA 1.394,33 RON, acestea nu sunt aferente cererii de rambursare nr. x, ci cererilor de rambursare 8 și 9, reprezentând contravaloarea gresiei stelate decontate anterior și pentru care s-a făcut notă de renunțare conform actului adițional nr. x/7.10.2013. Totodată, instanța de control judiciar apreciază că prin documentele depuse la dosarul de fond, recurenta nu a combătut punctual reținerile pârâtului, care a constatat neeligibilitatea cheltuielilor pentru lipsa documentelor justificative. Potrivit prevederilor art. 2 din H.G. nr. 759/2007: "(1) Pentru a fi eligibilă, o cheltuială trebuie să îndeplinească cumulativ următoarele condiții cu caracter general, fără a încălca prevederile alin. (3), art. 3, art. 4 și art. 5 alin. (2): a) să fie efectiv plătită de către beneficiar, între 1 ianuarie 2007 și 31 decembrie 2015, dacă autoritatea de management sau organismul intermediar, pentru și în numele acesteia, nu decide altfel prin contractul de finanțare/decizia/ordinul de finanțare; b) să fie însoțită de facturi, în conformitate cu prevederile legislației naționale, sau de alte documente contabile cu valoare probatorie, echivalentă facturilor, pe baza cărora cheltuielile să poată fi auditate și identificate; c) să fie în conformitate cu prevederile deciziei/ordinului de finanțare sau ale contractului de finanțare, încheiat de către autoritatea de management sau organismul intermediar, pentru și în numele acesteia, pentru aprobarea operațiunii, cu respectarea art. 54 alin. (5) și art. 60 din Regulamentul Consiliului nr. 1.083/2006; d) să fie conformă cu prevederile legislației naționale și comunitare". De asemenea, O.U.G. nr. 64/2009 privind gestionarea financiară a instrumentelor structurale și utilizarea acestora pentru obiectivul convergență prevede la art. 22 alin. (4) că "Autoritățile de management/Organismele intermediare au obligația de a exclude de la rambursare acele cheltuieli efectuate și declarate de beneficiari pentru care în procesul de verificare a cheltuielilor se constată nerespectarea regulilor de eligibilitate stabilite la nivel național și comunitar." Față de toate aceste împrejurări, Înalta Curte constată că instanța de fond a făcut o corectă aplicare a normelor de drept material incidente la situația de fapt rezultată din probatoriul administrat, recursul nefiind fondat. Având în vedere aceste considerente, reținând că, în raport de criticile invocate de recurenta-reclamantă, nu este incident niciunul din motivele de casare invocate, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ. și art. 20 din Legea nr. 554/2004, se va respinge recursul ca nefondat.