ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 471/2021

Ședința publică din data de 29 ianuarie 2021

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la Judecătoria Sectorului 2 București la data de 27.04.2000 reclamantul A. în contradictoriu cu pârâtul Direcția Generală a Penitenciarelor din cadrul Ministerului Justiției a solicitat anularea Ordinului x/01.04.2000 prin care s-a dispus trecerea sa în rezervă, iar ca o consecință a anulării ordinului menționat reîncadrarea sa în funcție conform prevederilor legale cu obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.

Curtea de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 833/2020 din 18 septembrie 2020, a admis excepția lipsei de interes și a respins acțiunea privind pe reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Direcția Generală a Penitenciarelor din Ministerul Justiției, ca fiind lipsită de interes.

Împotriva hotărârii instanței de fond reclamantul A. a declarat recurs.

În motivarea recursului recurentul susține că nu este culpa sa pentru faptul că dosarul a fost pierdut vreme de 19 ani de zile. De vreme ce a învestit instanța cu soluționarea unei cereri era și este necesar să fie judecat pe situația de fapt expusă, indiferent de momentul la care se întâmplă acest lucru.

În ceea ce privește excepția invocată din oficiu, urmează a se aprecia în contextul dat, avându-se în vedere și termenul scurs de la momentul depunerii cererii la instanță și raportându-ne la actualitatea dreptului.

Recurentul apreciază că, în ipoteza admiterii acțiunii există posibilitatea obținerii anumitor privilegii de natură pecuniară inclusiv prin raportare la calitatea de pensionar pe care o are în prezent și prin raportare la drepturile ce i-au fost retrase la momentul respectiv prin trecerea în rezervă.

De asemenea, recurentul mai susține că a solicitat și obligarea părții adverse la plata drepturilor ce i s-ar fi cuvenit în măsura anulării actului.

În opinia recurentului, interesul nu trebuie raportat în mod singular doar la foloasele pecuniare ce ar putea fi asigurate ci și la stabilirea fără echivoc a adevărului și restabilirea eventual a probității sale profesionale. Este necesar a se stabili dacă trecerea în rezervă a fost bazată pe un suport legal. Într-o ipoteză negativă sancțiunea este anularea actului întocmit defectuos, fără a se purta discuții pe folosul material existent sau nu, actual sau nu după caz.

Intimata Administrația Națională a Penitenciarelor a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

Analizând sentința atacată, prin prisma criticilor formulate de recurent, a apărărilor expuse în întâmpinarea intimatei, Înalta Curte apreciază că recursul este nefondat.

Pentru a ajunge la această soluție instanța a avut în vedere considerentele în continuare arătate.

Din actele și lucrările dosarului rezultă că recurentul-reclamant a solicitat anularea Ordinului x/01.04.2000 prin care s-a dispus trecerea sa în rezervă, iar ca o consecință a anulării ordinului, reîncadrarea sa în funcție conform prevederilor legale.

Înalta Curte constată că, instanța de fond, în mod corect a constatat că, la data formulării cererii de anulare a Ordinului nr. x/01.04.2000, prin care s-a dispus trecerea recurentului-reclamant în rezervă, acesta nu mai avea niciun interes, din moment ce, după aproximativ 19 ani, anularea acestui act administrativ nu ar mai putea avea niciun fel de consecințe juridice.

În acord cu cele reținute de instanța de fond, Înalta Curte apreciază că existența interesului nu ar putea fi justificată nici de posibilitatea obținerii unor privilegii de natură pecuniară, astfel cum susține recurentul, în condițiile în care cererea de chemare în judecată nu a avut un capăt de cerere care să privească obligarea fostului angajator la acoperirea eventualului prejudiciu cauzat, respectiv acordarea drepturilor salariale aferente perioadei dintre data trecerii în rezervă și data eventualei anulări a ordinului contestat.

Astfel, prima instanță, în mod corect a arătat că "nu mai subzistă interesul reclamantului în continuarea demersului procesual de anulare a Ordinului x/01.04.2000 prin care s-a dispus trecerea sa în rezervă, acesta nemaifiind unul de actualitate".

De asemenea, instanța de control judiciar apreciază că în mod corect s-a reținut că, în cauză, chiar dacă a existat un dosar aflat pe rolul Judecătoriei Sectorului 2 care nu a mai fost transmis Curții de Apel București spre soluționare, orice demers este tardiv. Acest lucru s-a datoratși recurentului-reclamant care nu a făcut niciun demers, timp de 19 ani, pentru repunerea pe rol a cauzei sau formularea unei noi cereri în termenul prevăzut de Legea nr. 554/2004.

Înalta Curte are în vedere dispozițiile art. 32 alin. (1) lit. d) din C. proc. civ., potrivit cărora: justificarea unui interes este o condiție de exercitare a oricărei cereri, inclusiv a unei cereri de recurs.

Pe de altă parte, conform art. 33 C. proc. civ., interesul trebuie să fie determinat, legitim, personal, născut și actual. Acțiunea în contencios administrativ nu derogă de la aceste cerințe, în raport de prevederile art. 28 din Legea nr. 554/2004.

Practica judiciară a statuat că interesul reprezintă o condiție generală de exercitare a dreptului la acțiune, ce trebuie îndeplinită în cadrul oricărui proces civil, trebuind să subziste nu doar cu prilejul promovării acțiunii, ci și pe tot parcursul soluționării unei cauze.

Condiția interesului se verifică nu numai la introducerea cererii, ci ea trebuie îndeplinită pe toată durata procesului civil, inclusiv în exercitarea căilor de atac.

În măsura în care promovarea unei căi de atac nu prezintă un folos practic pentru cel care a recurs la ea, acea formă procedurală este lipsită de interes.

Înalta Curte constată că recurentul nu mai justifică un folos practic, legitim, și actual în obținerea unei soluții de admitere a recursului.

Înalta Curte constată că toate criticile sunt nefondate, judecătorul fondului apreciind în mod corect și legal starea de fapt dedusă judecății, hotărârea pronunțată nefiind susceptibilă de criticile formulate, dimpotrivă, aceasta a fost dată cu aplicarea corectă a dispozițiilor legale aplicabile cauzei, după cercetarea atentă a fondului și a probatoriilor administrate.

Prin urmare, instanța constată că susținerile și criticile recurentului sunt neîntemeiate și nu pot fi primite, iar instanța de fond a pronunțat o hotărâre legală.

Pentru toate considerentele expuse la punctul anterior, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva sentinței civile nr. 833/2020 din 18 septembrie 2020, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 29 ianuarie 2021.