ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4650/2020

Ședința publică din data de 24 septembrie 2020

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

1.1. Cadrul procesual

Prin cererea adresată Curții de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, reclamanta societatea A. S.R.L. a formulat contestație împotriva Deciziei nr. 245/26.09.2016 emisă de A.N.A.F. - Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor, solicitând admiterea contestației, desființarea Deciziei nr. 245/26.09.2016, în ceea ce privește măsura suspendării soluționării contestației administrative pentru suma de 6.339.144 RON, cu obligarea intimatei de a soluționa pe fond contestația fiscală formulată împotriva Deciziei de impunere nr. x/31.05.2016 și a Raportului de inspecție fiscală nr. x/31.05.2016, contestație înregistrată la A.J.F.P. Argeș sub nr. x/27.06.2016.

1.2. Hotărârea pronunțată de instanța de fond

Prin sentința nr. 116/F-cont din 12 iunie 2017 pronunțată de Curtea de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a fost admisă contestația formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor. A fost desființată Decizia nr. 245/26.09.2016 privind soluționarea contestației formulate împotriva deciziei de impunere nr. x/31.05.2016 și a fost obligată pârâta să soluționeze pe fond contestația administrativă formulată împotriva Deciziei de impunere nr. x/31.05.2016 și a Raportului de Inspecția fiscală nr. x/31.05.2016.

1.3. Cererea de recurs

Împotriva hotărârii pronunțate de instanța de fond a formulat recurs principal pârâta Agenția Națională de Administrare Fiscală-Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor și recurs incident reclamanta A. S.R.L.

Agenția Națională de Administrare Fiscală-Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor a criticat sentința atacată pentru motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

Recurenta a arătat că instanța de fond a reținut în esenă două aspecte de nelegalitate a deciziei de soluționare a contestației administrative, respectiv că nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 277 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 277/2015 și faptul că sesizarea organelor de urmărire penală nu este o condiție suficientă pentru suspendarea soluționării contestației administrative.

Recurenta apreciază că în prezenta cauză sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 277 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 277/2015.

Astfel, a arătat că prima condiție a textului legal arătat este îndeplinită, întrucât organul care a efectuat activitatea de control a formulat o sesizare penală cu privire la existența indiciilor săvârșirii unei infracțiuni de către reclamantă. A arătat că prevederea legală nu impune obligația ca organul fiscal să indice în concret faptele pentru care se efectuează cercetări, faptele ca atare sunt stabilite exclusiv de organele penale.

Cu privire la a doua condiție impusă de textul legal, recurenta ANAF a arătat că a dovedit că faptele pentru care s-a formulat sesizarea penală au o înrâurire hotărâtoare asupra soluției ce urmează să fie dată în procedura administrativă. Această interdependență constă în faptul că în urma verificărilor efectuate, organele de inspecție fiscală au stabilit că în cauză se pune problema înregistrării de achiziții care nu au la bază operaiuni reale, cu scopul creării de avantaje fiscale, constând în TVA deductibilă, provocând astfel un prejudiciu la bugetul de stat în sumă totală de 6.339.144 RON.

A arătat recurenta că aspectele asupra cărora organul de soluționare a contestației administrative a fost învestit să se pronunțe fac obiectul verificării organelor de urmărire penală, fiind aspecte care ridică problema realității operațiunilor derulate de reclamantă. A subliniat recurenta că organele fiscale nu dețin atribuțiuni specifice organelor de cercetare penală, neputând stabili dacă tranzacțiile efectuate de societatea contestatoare sunt sau nu reale.

A. S.R.L. a formulat recurs incident invocând motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ.

A arătat recurenta-reclamantă că modalitatea în care instanța de fond a procedat în sensul analizei unei singure critici de nelegalitate a deciziei, motivul II al contestației, este vădit nelegală și prejudiciabilă pentru societate, întrucât limitează posibilitatea de apărare în recurs a societății, limitează analiza legalității deciziei atacate numai la motivul reținut de instanța de fond în considerente.

II. Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție

Analizând actele și lucrările dosarului, în raport cu motivele de recurs formulate, sentința atacată și dispozițiile legale incidente cauzei, instanța de control judiciar va menține soluția dată de instanța de primă jurisdicție ca fiind legală și, pe cale de consecință, recursul principal va fi respins ca nefondat, iar recursul incident ca fiind lipsit de interes, pentru considerentele ce urmează.

2.1. Argumentele de fapt și de drept relevante.

Instanța de control judiciar constată că instanța de fond a dat o corectă interpretare și aplicare a dispozițiilor legale incidente în cauză, motiv pentru care constată nefondate criticile recurentei-pârâte întemeiate pe motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

Înalta Curte constată că prin cererea de chemare în judecată reclamanta a formulat contestație împotriva deciziei emisă de pârâtă, prin care a fost suspendată soluționarea contestației formulată împotriva deciziei de impunere și a raportului de inspecție fiscală.

Prin sentința ce face obiectul controlului judiciar, instanța de primă jurisdicție a admis acțiunea formulată de reclamantă și a obligat autoritatea fiscală să soluționeze în fond contestația administrativă formulată de reclamantă.

Criticile formulate de recurenta-pârâtă vizează interpretarea greșită de către instanța de fond a dispozițiilor art. 277 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 207/2015.

Or, din analiza sentinței recurate rezultă că nu sunt întemeiate motivele invocate de recurentă, având în vedere următoarele considerente.

În conformitate cu prevederile art. 277 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, Organul de soluționare competent poate suspenda, prin decizie motivată, soluționarea cauzei atunci când: organul care a efectuat activitatea de control a sesizat organele în drept cu privire la existența indiciilor săvârșirii unei infracțiuni în legătură cu mijloacele de probă privind stabilirea bazei de impozitare și a cărei constatare ar avea o înrâurire hotărâtoare asupra soluției ce urmează să fie dată în procedură administrativă.

Înalta Curte reține că rezultă din textul indicat că măsura suspendării nu este obligatorie, ci reprezintă o opțiune a organului de soluționare a contestației și se dispune numai în condițiile în care au fost sesizate organele penale cu privire la existența indiciilor săvârșirii unei infracțiuni în legătură cu mijloacele de probă privind stabilirea bazei de impozitare și a cărei constatare ar avea o înrâurire hotărâtoare asupra soluției ce urmează să fie dată în procedură administrativă.

Înalta Curte reține că în mod corect instanța de fond a constatat că în prezent cazurile în care se poate opta pentru suspendarea soluționării contestației sunt mai restrictive în reglementare actuală, conținută de Legea 207/2015 față de reglementarea anterioară din O.G. nr. 92/2003.

Înalta Curte constată că recurenta nu a dus critici referitoare la argumentul esențial al instanței de fond cu privire la faptul că nu sunt îndeplinite condițiile privind existența indiciilor săvârșirii unei infracțiuni în legătură cu mijloacele de probă privind stabilirea bazei de impozitare și condiția privind constatarea existenței indiciilor săvârșirii unei infracțiuni cu înrâurire hotărâtoare asupra soluției ce urmează a fi dată în procedura administrativă.

În cauza dedusă judecății, Înalta Curte reține că decizia de impunere este emisă în anul 2016, iar în prezent, conform datelor obținute de la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție- Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism- Serviciul Teritorial Pitești, dosar nr. x/2013, se efectuează urmărirea penală printre alții față de suspecta S.C. A. S.R.L. Pitești, sub aspectul infracțiunii de evaziune fiscală.

În adresa comunicată Înaltei Curți, din data de 3.09.2020, Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism- Serviciul Teritorial Pitești a menționat faptul că dosarul se află în faza de urmărire penală, nefiind finalizat încă.

Înalta Curte reține că instanța de contencios administrativ învestită cu controlul de legalitate asupra deciziei emise de pârâtă poate evalua măsura administrativă, inclusiv în ceea ce privește exercitarea dreptului de apreciere al autorității fiscale, prin raportare la definiția excesului de putere, conform art. 2 alin. (1) lit. n) din Legea nr. 554/2004, a proporționalității și a celorlalte exigențe ale dreptului la o bună administrare, pentru că, în caz contrar, s-ar accepta incidența art. 277 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală în cazul oricărui demers de sesizare a organelor penale, cu consecința amânării nepermise a soluției în procedura administrativă.

Înalta Curte constată că prin dispozițiile art. 277 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 207/2015 au fost limitate faptele care pot fi imputate contribuabilului, iar organul de soluționare competent poate suspenda, prin decizie motivată, soluționarea cauzei, atunci când au fost sesizate organele în drept cu privire la existența indiciilor săvârșirii unei infracțiuni în legătură cu mijloacele de probă privind stabilirea bazei de impozitare și a cărei constatare ar avea o înrâurire hotărâtoare asupra soluției ce urmează să fie dată în procedură administrativă.

Concluzia instanței de fond este corectă, iar criticile aduse acestei sentințe nu pot fi primite de instanța de control judiciar, motiv pentru care sentința pronunțată de instanța de fond va fi menținută ca fiind legală.

Instanța de control judiciar reține, în deplin acord cu considerentele instanței de fond, faptul că organul fiscal are sarcina de a verifica dacă prin sesizarea penală făcută au fost identificate indicii ale unei infracțiuni în legătură cu mijloacele de probă privind stabilirea bazei de impozitare.

Or, din actele dosarului rezultă că organul fiscal nu a identificat indiciile privind infracțiunea legată de mijloacele de probă, întrucât organul fiscal a reținut faptul că societățile furnizoare, de la care reclamanta a achiziționat marfa, au un comportament neadecvat, pentru că nu și-au îndeplinit obligațiile fiscale declarative, fiind firme inactive, care nu dețin spații de depozitare și nu au personal calificat.

Având în vedere soluția dată recursului principal, Înalta Curte reține că cererea de recurs incident este lipsită de interes și va fi respins ca atare.

2.2. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul principal ca nefondat și ca lipsit de interes recursul incident.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul principal declarat de Agenția Națională de Administrare Fiscală-Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor împotriva sentinței nr. 116/F-Cont din 12 iunie 2017 pronunțate de Curtea de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Respinge ca lipsit de interes recursul incident formulat de S.C. A. S.R.L. împotriva aceleiași sentințe.

Definitivă.

Soluția va fi pusă la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.

Pronunțată astăzi, 24 septembrie 2020.