ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4649/2020

Ședința publică din data de 24 septembrie 2020

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

1.1. Cadrul procesual

Prin cererea de chemare în judecată adresată Curții de Apel Ploiești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, reclamanta S.C. A. S.R.L. în contradictoriu cu pârâtele Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Ploiești-Administrația pentru Contribuabili Mijlocii și Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Ploiești- Serviciul Soluționare Contestații a solicitat anularea Deciziei nr. 2274/19.12.2016 privind soluționarea contestației împotriva deciziei referitoare la obligațiile de plată accesorii nr. x/06.07.2016 emisă de DGRFP Ploiești-Serviciul Contribuabili Mijlocii și, în principal, soluționarea pe fond a contestației și anularea deciziei referitoare la obligațiile de plată accesorii nr. x/06.07.2016, iar, în subsidiar, obligarea pârâtei la soluționarea contestației formulate împotriva deciziei de accesorii.

1.2. Hotărârea pronunțată de instanța de fond

Prin sentința nr. 187 din 20 octombrie 2017 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a fost respinsă acțiunea reclamantei, ca neîntemeiată.

1.3. Cererea de recurs

Împotriva hotărârii pronunțate de instanța de fond a formulat recurs S.C. A. S.R.L., fiind criticată sentința atacată pentru motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5,6,8 din C. proc. civ.

Recurenta a arătat că sentința recurată nu cuprinde motivele pe care se întemeiază, cu referire concretă la lipsa unor argumente care să justifice, chiar și la nivel de aparență, motivele pentru care instanța de fond a înlăturat argumentele reclamantei expuse în cererea de chemare în judecată.

De asemenea, recurenta a criticat sentința atacată pentru aplicarea greșită a legii, respectiv a prevederilor art. 277 alin. (1) lit. b) din Codul de procedură fiscală. A arătat recurenta că decizia de suspendare contestată în dosarul de față reține ca unic temei al suspendării, formularea unei contestații administrative împotriva Deciziei privind principalul debit, nu însă și existența unui dosar aflat pe rolul instanțelor judecătorești.

A apreciat recurenta că judecata care afectează dreptul fiscal trebuie să fie o procedură judiciară, desfășurată în fața instanțelor judecătorești, situație în care condiția judecății nu este îndeplinită în cazul existenței unei simple contestații administrativ-fiscale.

Recurenta a precizat că, în prezent, Curtea de Apel București în dosar nr. x/2017, învestită cu soluționarea Deciziei privind debitul principal a decis că suspendarea soluționării contestației administrative privind debitul principal este nelegală și a obligat autoritatea fiscală să soluționeze contestația reclamantei ce vizează debitul principal. Ca atare, fiind anulată decizia de suspendare ce vizează debitul principal a fost deblocată procedura administrativă, astfel că nu mai există în prezent niciun impediment care să afecteze soluționarea contestației împotriva deciziei privind accesoriile.

Recurenta a susținut aplicarea greșită a prevederilor art. 277 alin. (1) lit. b) din Codul de procedură fiscală, întrucât dispozițiile arătate nu au un caracter imperativ, ci lasă o marjă de apreciere autorității învestite cu soluționarea unei contestații, solicitând instanței de recurs să evalueze decizia atacată și din perspectiva modului în care autoritatea fiscală și-a exercitat dreptul de apreciere prin raportare la definiția excesului de putere, a proporționalității măsurii și a celorlalte exigențe ale dreptului la o bună administrare.

1.4. Apărările intimatei

Intimata-pârâtă Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Ploiești a depus la dosarul de recurs întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

II. Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție

Analizând actele și lucrările dosarului, în raport cu motivele de recurs formulate, sentința atacată și dispozițiile legale incidente cauzei, instanța de control judiciar va admite recursul, va casa hotărârea atacată și, rejudecând cauza pe fond, va admite în parte acțiunea reclamantei, va anula Decizia nr. 2274/19.12.2016 emisă de pârâta DGRFP Ploiești și va obliga pârâta să soluționeze pe fond contestația împotriva deciziei referitoare la obligațiile de plată accesorii nr. x/06.07.2016 emisă de DGRFP Ploiești-Serviciul Contribuabili Mijlocii, pentru considerentele ce urmează.

2.1. Argumentele de fapt și de drept relevante.

Prin cererea introductivă reclamanta a supus controlului judiciar decizia de suspendare a soluționării contestației administrative dispusă de pârâta Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Ploiești.

Instanța de primă jurisdicție a respins acțiunea reclamantei, reținând faptul că soluționarea contestației administrative împotriva deciziei prin care au fost stabilite obligații de plată accesorii în sarcina reclamantei depinde de existența obligațiilor fiscale principale, întrucât stabilirea accesoriilor depinde de existența debitului principal, iar stabilirea accesoriilor nu poate fi realizată decât prin raportare la debitul principal.

Înalta Curte reține că rezultă din actele dosarului faptul că accesoriile de plată în sumă de 3.172.647 RON sunt aferente impozitului pe profit și taxei pe valoarea adăugată stabilite prin Decizia de impunere nr. x/16 iunie 2016 și au fost calculate pentru perioada 25 mai 2012- 19 mai 2016.

Este evident că soluționarea contestației formulată împotriva deciziei referitoare la obligațiile de plată accesorii este strâns legată și nici nu ar trebui să fie separată de soluționarea contestației împotriva deciziei de impunere ce vizează obligațiile fiscale principale, conform principiului de drept accesorium sequitur principale.

Prin sentința nr. 4204 din 8 noiembrie 2017 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, în dosar nr. x/2017, a fost anulată Decizia de suspendare a soluționării contestației nr. 253/04.10.2016 emisă de DGSC și a fost obligată pârâta să soluționeze contestația administrativă formulată de reclamantă împotriva Deciziei de impunere nr. x/04.07.2016 și a Raportului de inspecție fiscală nr. x/04.07.2016 emise de AJFP Dâmbovița. Sentința este definitivă prin decizia nr. 1849 din 14 mai 2020 pronunțată de Înalta Curte. Înalta Curte reține că prin hotărârea sus arătată a fost obligată autoritatea fiscală să soluționeze contestația ce vizează obligațiile fiscale principale ale recurentei-reclamante, situație în care și accesoriile trebuie să urmeze aceeași cale, nefiind posibilă o altă soluție. Ca atare, Înalta Curte va rejudeca cererea reclamantei și va anula decizia emisă de pârâtă prin care a fost suspendată soluționarea contestației ce privește accesoriile la debitul principal.

Având în vedere soluția dată cererii de recurs, precum și cererea de acordare a cheltuielilor de judecată ocazionate de calea de atac formulată, instanța de control judiciar, în temeiul art. 453 din C. proc. civ., va dispune obligarea intimatei-pârâte la plata cheltuielilor de judecată constând în taxa judiciară de timbru achitată în calea de atac a recursului.

2.2. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul, va casa hotărârea atacată și, rejudecând cauza pe fond, va admite în parte acțiunea reclamantei, va anula Decizia nr. 2274/19.12.2016 emisă de pârâta DGRFP Ploiești și va obliga pârâta să soluționeze pe fond contestația împotriva deciziei referitoare la obligațiile de plată accesorii nr. x/06.07.2016 emisă de DGRFP Ploiești-Serviciul Contribuabili Mijlocii.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de S.C. A. S.R.L. împotriva sentinței nr. 187 din 20 octombrie 2017 pronunțate de Curtea de Apel Ploiești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința atacată și, rejudecând cauza:

Admite în parte acțiunea reclamantei.

Anulează Decizia nr. 2274/19.12.2016 emisă de pârâta DGRFP Ploiești.

Obligă pârâta DGRFP Ploiești să soluționeze pe fond contestația împotriva deciziei referitoare la obligațiile de plată accesorii nr. x/06.07.2016 emisă de DGRFP Ploiești-Serviciul Contribuabili Mijlocii.

Respinge în rest acțiunea.

Obligă intimata DGRFP Ploiești la plata sumei de 200 RON către recurenta A. S.R.L., reprezentând cheltuieli de judecată în recurs.

Definitivă.

Soluția va fi pusă la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.

Pronunțată astăzi, 24 septembrie 2020.