ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4545/2020

Obiectul cererii de chemare în judecată Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de Apel Târgu Mureș, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, la data de 19.08.2019, reclamanta S.C. A. S.R.L. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Administrația Județeană a Finanțelor Publice Harghita, anularea Deciziei de instituire a măsurilor asigurătorii nr. x/18.07.2019, ca fiind netemeinică.

Soluția instanței de fond Prin sentința nr. 109 din 1 noiembrie 2019 Curtea de Apel Târgu Mureș, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a decis următoarele: Admite acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamanta A. S.R.L. x, în contradictoriu cu pârâta Administrația Județeană a Finanțelor Publice Harghita și, în consecință: Anulează Decizia de instituire a măsurilor asigurătorii nr. x/18.07.2019, emisă de pârâtă.

Recursul formulat în cauză și motivele de casare invocate Împotriva sentinței nr. 109 pronunțată în data de 1 noiembrie 2019 de Curtea de Apel Târgu Mureș, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a declarat recurs pârâta Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Brașov - Administrația Județeană a Finanțelor Publice Harghita, solicitând în temeiul dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. admiterea recursului, modificarea sentinței civile atacate in sensul respingerii acțiunii formulată de către A. S.R.L.. În motivarea căii de atac, recurenta a susținut, în esență, că în mod eronat instanța de fond a reținut că nu ar exista, în cuprinsul deciziei atacate, elemente concrete sau indicii de natură a constata pericolului ca debitorul să se sustragă de la urmărire sau să-și ascundă ori să-și risipească patrimoniul, întrucât decizia contestată cuprinde o motivare amplă a conduitei intimatei care a condus la concluzia că ar putea să se sustragă de la o eventuală obligație fiscală, conduită care se reflectă în relațiile contractuale ale acesteia. Astfel, desfășurarea unor relații comerciale cu S.C. B. S.R.L., în calitate de beneficiar a fost un argument suficient pentru a naște suspiciuni cu privire la conduita pe viitor a intimatei, față de aspectul că persoanele au fost angajate să presteze servicii exclusiv pentru societatea austriacă, societatea nerealizând venituri din muncă prestată pe teritoriul României.

Apărările intimatului Prin întâmpinarea depusă la dosar, intimata S.C. A. S.R.L. a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Considerentele Înaltei Curți asupra recursului Analizând sentința recurată prin prisma motivelor de casare invocate, a actelor dosarului și a dispozițiilor legale incidente, Înalta Curte constată următoarele: Intimata-reclamantă a învestit instanța de contencios administrativ și fiscal, pe calea prevăzută de art. 213 alin. (13) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu o acțiune îndreptată împotriva Deciziei de instituire a măsurilor asigurătorii cu nr. de înregistrare 8/18.07.2019 emisă de pârâta Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Brașov - Administrația Județeană a Finanțelor Publice Harghita, solicitând anularea acesteia ca netemeinică. Prima instanță a admis acțiunea în contencios administrativ și fiscal promovată de reclamanta S.C. A. S.R.L. în contradictoriu cu pârâta Administrația Județeană a Finanțelor Publice Harghita și a dispus anularea Deciziei de instituire a măsurilor asigurătorii nr. x/18.07.2019 emisă de pârâtă. Pârâta Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Brașov - Administrația Județeană a Finanțelor Publice Harghita a declarat recurs, criticând sentința pentru nelegalitate. A invocat în drept dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.. Potrivit acestui motiv de recurs, casarea unor hotărâri se poate cere când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material. Hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii atunci când instanța a recurs la textele de lege aplicabile speței dar, fie le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, adăugând sau omițând unele condiții pe care textele nu le prevăd, fie le-a aplicat greșit. În cauza de față aceste motive nu sunt incidente, soluția primei instanțe este expresia interpretării și aplicării corecte a prevederilor legale în raport cu starea de fapt rezultată din probele administrate în procedura administrativă și în cea judiciară. Astfel, inspectorii antifraudă au efectuat un control la sediul societății S.C. A. S.R.L. având ca obiectiv "verificarea realității declarațiilor lunare privind evidența nominală a asiguraților și a declarațiilor fiscale privind obligațiile lunare la bugetul consolidat al statului în corelație cu datele din statele de plată, cu datele din balanțele de verificare, modul de determinare, calculare, evidențiere și virare a contribuțiilor datorate."., în urma căruia a fost emisă Decizia de instituire a măsurilor asigurătorii nr. x/18.07.2019 emisă de pârâta Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Brașov - Administrația Județeană a Finanțelor Publice Harghita, estimându-se în timpul controlului operativ, prin referat, obligații de plată în sumă totală de 18.774.230 RON, reprezentând obligații fiscale suplimentare. În decizie s-a arătat că "întrucât există elemente care necesită asigurarea colectării sumelor suplimentare este indicată dispunerea de măsuri asigurătorii", raportându-se la dispozițiile art. 213 alin. (4) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură Fiscală. S-a mai arătat că modalitatea de aducere la îndeplinire a măsurilor asiguratorii îl reprezintă: "poprire asigurătorie asupra sumelor urmăribile datorate cu orice titlu debitorului de către terțe persoane". Potrivit dispozițiilor art. 213 - Poprirea și sechestrul asigurător alin. (1-5) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, forma în vigoare la data emiterii actului administrativ atacat: "(1) Măsurile asigurătorii prevăzute în prezentul capitol se dispun și se duc la îndeplinire, prin procedura administrativă, de organul fiscal competent. (2) Se dispun măsuri asigurătorii sub forma popririi asigurătorii și sechestrului asigurător asupra bunurilor mobile și/sau imobile proprietate a debitorului, precum și asupra veniturilor acestuia, în cazuri excepționale, respectiv atunci când există pericolul ca acesta să se sustragă, să își ascundă ori să își risipească patrimoniul, periclitând sau îngreunând în mod considerabil colectarea. Dispozițiile art. 231 rămân aplicabile. (3) Aceste măsuri pot fi luate și înainte de emiterea titlului de creanță, inclusiv în cazul efectuării de controale sau al antrenării răspunderii solidare. Măsurile asigurătorii dispuse atât de organele fiscale competente, cât și de instanțele judecătorești ori de alte organe competente, dacă nu au fost desființate în condițiile legii, rămân valabile pe toată perioada executării silite, fără îndeplinirea altor formalități. Odată cu individualizarea creanței și ajungerea acesteia la scadență, în cazul neplății, măsurile asigurătorii se transformă în măsuri executorii. (4) Măsurile asigurătorii se dispun prin decizie emisă de organul fiscal competent. În decizie organul fiscal precizează debitorului că prin constituirea unei garanții la nivelul creanței stabilite sau estimate, după caz, măsurile asigurătorii vor fi ridicate. (5) Decizia de instituire a măsurilor asigurătorii trebuie motivată și semnată de către conducătorul organului fiscal competent." În interpretarea textului art. 213 alin. (2) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, legiuitorul a definit în ce constă starea de pericol (sustragerea/ascunderea/risipirea patrimoniului) și care sunt consecințele acesteia (se periclitează colectarea), iar pentru a stabili în ce măsură se justifică instituirea măsurilor asiguratorii, pot fi avute în vedere și alte elemente decât cele indicate anterior. Se impune a analiza în ce măsură, dispunerea măsurilor asiguratorii în decizia contestată, poate fi considerată motivată, prin raportare la detalierea unui anumit comportament fiscal al contribuabilului. Trebuie subliniat faptul că motivele care fundamentează concluzia unor debite fiscale suplimentare nu pot justifica prin ele însele instituirea unei măsuri asiguratorii. Așa cum a reținut și prima instanță, recurenta-pârâtă nu a motivat în concret, cu argumente suficient de precise și concordante, nici existența unei situații excepționale, nici a pericolului sustragerii, ascunderii sau risipirii patrimoniului. Recurenta învederează că ceea ce a justificat instituirea măsurii a fost cuantumul mare al sumelor estimate, dar și comportamentul fiscal al Societății S.C. A. S.R.L. care a înregistrat ca și "cheltuieli deductibile fiscal, diurnele acordate angajaților care au lucrat în Austria, la firma S.C. B. S.R.L., deși sumele acordate angajaților de către societate sub formă de diurnă, nu îndeplinesc condițiile legale pentru a fi încadrate în categoria de delegare/detașare." . Doar învederarea acestui comportamentului fiscal nu justifică măsura excepțională a indisponibilizării conturilor de disponibilități, așa cum în mod corect a arătat și prima instanță. Instituirea unor măsuri asigurătorii reprezintă o măsură cu un caracter exceptional, fiind astfel calificată chiar prin prevederile art. 213 alin. (2) Codul de procedură fiscală, putând fi dispuse în ipotezele arătate strict de norma legală, respectiv atunci când există pericolul ca bunurile mobile și/sau imobile ale debitorului să fie sustrase, ascunse ori risipite, fiind astfel, periclitată sau îngreunată în mod considerabil colectarea. Măsurile asigurătorii instituite asupra intimatei prin decizia nr. 8/18.07.2019 nu au fost justificată de organul fiscal competent care a dispus emiterea acestui act administrativ. Caracterul excepțional al măsurilor asigurătorii reclamă verificarea indiciilor arătate în motivarea actului administrativ contestat, din care să reiasă iminența pericolului de risipire a bunurilor debitorului, numai în aceste condiții putând fi legală măsura de indisponibilizare a bunurilor debitorului. În doctrină și practica judiciară s-a decelat cerința ca pericolul ce justifică luarea măsurilor asigurătorii să rezulte atât din elemente de fapt care compun comportamentul fiscal considerat necorespunzător prevederilor legale în materie fiscală, cât și din alte împrejurări ce reliefează o conduită volițională de diminuare a patrimoniului, în scopul îngreunării colectării obligațiilor fiscale datorate bugetului de stat. Chiar în situația în care, de principiu, evidențierea, de către organul fiscal, a unor operațiuni economice nereale ale contribuabilului, poate contura existența unui pericol de sustragere/ascundere/risipire a bunurilor acestuia, îndeplinirea condițiilor cerute de art. 213 alin. (2) Codul de procedură fiscală reclamă analizarea, în funcție de circumstanțele fiecărei cauze, și a altor împrejurări ce relevă iminența diminuării patrimoniului, fapt de natură a periclita plata datoriilor fiscale. Mai mult decât atât, acest pericol iminent, care, în accepțiunea autorității publice, transpare din comportamentul fiscal al reclamantei, considerat a fi periculos, în referire la operațiunile fiscale exemplificate în decizia de instituire a măsurii asigurătorii, este insuficient conturat. Pentru toate considerentele expuse la punctul anterior, Înalta Curte, în temeiul art. 20 din Legea contenciosului administrativ nr. 544/2004 și art. 496 alin. (1) raportat la art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., va respinge recursul declarat de pârâta Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Brașov - Administrația Județeană a Finanțelor Publice Harghita împotriva sentinței nr. 109 din 1 noiembrie 2019 a Curții de Apel Târgu Mureș, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.