ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1595/2019

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin contestația înregistrată pe rolul Curții de Apel Târgu Mureș, secția a II- a civilă, de contencios administrativ și fiscal, reclamanta A. S.R.L. a solicitat anularea deciziei de instituire a măsurilor asigurătorii nr. x/09.07.2018, emisă de pârâta Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Brașov - Administrația Județeană a Finanțelor Publice Mureș.

Prin sentința nr. 138 din data de 13 august 2018, Curtea de Apel Târgu Mureș, secția a II civilă, de contencios administrativ și fiscal a admis cererea formulată de reclamanta Societatea A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Brașov - Administrația Județeană a Finanțelor Publice Mureș, a anulat Decizia de instituire a măsurilor asiguratorii nr. x/09.07.2018 emisă de pârâtă și a obligat pârâta să-i plătească reclamantei suma de 4.050 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Împotriva sentinței nr. 138 din data de 13 august 2018 a Curții de Apel Târgu Mureș - Secvția a II - a civilă, de contencios administrativ și fiscal a declarat recurs pârâta Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Brașov - Adminstrația Județeană a Finanțelor Publice Mureș, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

În motivarea căii de atac exercitate recurenta a susținut că hotărârea recurenta este nelegală și nefondată cu privire la îndeplinirea condițiilor prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004.

Recurenta a arătat că, din conținutul deciziei contestate, rezultă că măsura luată a fost motivată atât în drept, fiind indicat temeiul legal care a stat la baza emiterii deciziei, cât și în fapt.

De asemenea, recurenta a apreciat că nu au fost oferite indicii suficiente pentru răsturnarea prezumției de legalitate a actului atacat, cu atât mai mult cu cât, toate aspectele invocate de către reclamantă țin de legalitatea actului și se analizează numai în cadrul acțiunii în anulare. Invocarea unor argumente care tind să demonstreze aparența de nelegalitate a deciziei nu sunt de natură să creeze o îndoială puternică și evidentă asupra legalității actului.

Recurenta a considerat că nici cea de-a doua condiție nu este îndeplinită, respectiv existența producerii unei pagube iminente, aceasta fiind îndeplinită numai dacă actul administrativ în litigiu ar stabili în sarcina reclamantei obligații a căror îndeplinire i-ar produce un prejudiciu greu de înlăturat sau ar perturba în mod serios activitatea societății.

II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului

Analizând sentința atacată prin prisma criticilor recurentei și în raport cu dispozițiile legale incidente, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele următoare:

Motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8) din C. proc. civ., invocat de recurenta - pârâtă, este incident "când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material", în cauza de față fiind vorba despre aplicarea dispozițiilor art. 14 din Legea nr. 554/2004 cu privire la suspendarea executării actului administrativ.

Conform art. 14 alin. (1), "În cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea, în condițiile art. 7, a autorității pârâte care a emis actul sau a autorității ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară instanței competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral (...)".

Condițiile pentru luarea măsurii suspendării executării sunt cazurile bine justificate și prevenirea unei pagube iminente, noțiuni explicate de actul normativ menționat, astfel: cazuri bine justificate - împrejurările legate de starea de fapt și de drept, care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ (art. 2 alin. (1) lit. t) și pagubă iminentă - prejudiciul material viitor și previzibil sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcționării unei autorități pârâte sau a unui serviciu public (art. 2 alin. (1) lit. ș).).

Înalta Curte constată că în mod justificat instanța de fond a reținut ca este îndeplinită condiția existenței cazului bine justificat, în sensul art. 2 lit. t) din Legea nr. 554/2004, pornind de la calitatea de măsură excepțională care impune ca instituirea ei să fie argumentată și dovedită într-o manieră clară și neechivocă prin raportare la efectul vizibil al acțiunilor debitorului: periclitarea sau îngreunarea, în mod considerabil, a colectării.

În speță, prin decizia de instituire a măsurilor asiguratorii nr. x/9.7.2018 emisă de pârâtă, în temeiul art. 213 alin. (2) și (4) din Legea nr. 207/2015, s-a instituit sechestrul asigurător, respectiv poprirea asigurătorie asupra bunurilor enumerate în cuprinsul deciziei și asupra disponibilităților bănești ale reclamantei, reținându-se că în urma desfășurării inspecției fiscale s-au stabilit în sarcina reclamantei obligații fiscale în sumă de 2.240.737 RON, debit principal și accesorii.

Potrivit art. 213 alin. (2) și (4) Codul de procedură fiscală (Legea nr. 207/2015), "Se dispun măsuri asigurătorii sub forma popririi asigurătorii și sechestrului asigurător asupra bunurilor mobile și/sau imobile proprietate a debitorului, precum și asupra veniturilor acestuia, în cazuri excepționale, respectiv în situația în care există pericolul ca acesta să se sustragă, să își ascundă ori să își risipească patrimoniul, periclitând sau îngreunând în mod considerabil colectarea. Dispozițiile art. 231 rămân aplicabile. Măsurile asigurătorii devin măsuri executorii la împlinirea termenului prevăzut la art. 230 alin. (1) sau art. 236 alin. (12), după caz, ori la expirarea perioadei de suspendare a executării silite."

În acord cu instanța de fond, instanța de control judiciar constată că, în aparență, decizia de instituire a măsurilor este sumar motivată mai ales sub aspectul pericolului de sustragere a debitorului de la executarea creanței fiscale.

Astfel, Înalta Curte apreciază că pericolul la care face referire art. 213 Codul de procedură fiscalălă trebuie să fie unul concret și obiectiv, în sensul existenței unor indicii că respectivul contribuabil urmează să se sustragă de la plata obligațiilor fiscale care îi vor incumba, precum golirea conturilor societății, vânzarea activelor societății, antecedentele fiscale ale asociaților sau administratorilor societății, etc.

Or, din cuprinsul deciziei de instituire a măsurilor contestate, rezultă că organul fiscal s-a limiat la a reda textul art. 213 din C. proc. civ., fiscală și a menționa operațiunea care a făcut obiectul controlului fiscal, fără a preciza acțiunile/inacțiunile contribuabilului din care rezultă pericolul ca acesta să îngreuneze recuperarea prezumtivului prejudiciu.

În ceea ce privește condiția pagubei iminente, instanța de control judiciar constată că și aceasta este îndeplinită, punerea în executare a actelor administrative fiscale fiind în măsură să producă în sarcina reclamantei un prejudiciu material viitor și previzibil, imposibil de înlăturat.

Astfel, instanța de control judiciar reține că, deși este corectă concluzia recurentei - pârâte, în sensul că simpla punere în executare a actului administrativ fiscal a cărui suspendare se cere nu este de natură a duce la îndeplinirea condiției pagubei iminente, trebuie ținut seama de împrejurările specifice din fiecare caz în parte pentru a se analiza dacă consecințele executării actelor administrative fiscale sunt de natură a se încadra în noțiunea de "pagubă iminentă".

În speță, instanța de control judiciar are în vedere faptul că instituirea măsurilor asiguratorii a dus la blocarea activității socității comerciale, din cauza indisponibilizării conturilor, societatea aflându-se în imposiblitate de a-și onora contractele atât față de parteneri, cât și față de salariați.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, decizia urmând a fi comunicată părților.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Se vor detașa din prezentul dosar filele x, reprezentând recursul declarat împotriva sentinței nr. 141/07.09.2018 a Curții de Apel Târgu Mureș, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, vizând acțiunea în anulare a actelor administrative, și se vor înainta la registratura instanței în vederea repartizării aleatorii.

Respinge recursul formulat de pârâta Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Brașov - Administrația Județeană a Finanțelor Publice Mureș împotriva sentinței civile nr. 138 din 13 august 2018 a Curții de Apel Târgu Mureș, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 21 martie 2019.