ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4531/2020

Ședința publică din data de 22 septembrie 2020

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, la data de 21.02.2017, reclamantul Consiliul Local al Municipiului Roșiorii de Vede, a chemat în judecată pe pârâții Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, A., B., pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună anularea pct. 2, 3, 4 și 5 ale Hotărârii nr. 38 din 18.01.2017, pronunțată de pârât în dosarul nr. x/2016.

Prin sentința civilă nr. 3875 din 23 octombrie 2017 Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a respins acțiunea formulată de reclamanta Consiliul Local al Municipiului Roșiorii de Vede, în contradictoriu cu pârâții Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, ca nefondată.

Împotriva acestei sentințe, reclamantul Consiliul Local al Municipiului Roșiorii de Vede a formulat recurs, întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând, casarea hotărârii recurate și, în rejudecare, admiterea acțiunii astfel cum a fost formulată.

În motivarea recursului, recurentul-reclamant a susținut, în esență, că hotărârea criticată nu a ținut cont de punctul de vedere înaintat de Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, iar motivul care i-a determinat pe aleșii locali să decidă neaprobarea planului urbanistic a fost susținerea unuia dintre consilierii locali, C., făcută în cadrul dezbaterii proiectului de HCL privind aprobarea respectivului plan urbanistic care a declarat, referitor la forța obligatorie a sentinței civile nr. 210/2015, că: "am citit lucrarea domnului D. și a E., profesoară universitară la Facultatea de drept din Craiova și doctoratul la Paris, în care spunea, printre altele, că nimeni nu poate să ordone unui consilier parlamentar, județean sau chiar local cum să voteze un proiect de hotărâre. Deci, nu are cum o instanță de judecată să-mi ordone mie cum să votez".

Totodată, recurentul susține că analiza acestei declarații arată doar faptul că dl. consilier local C. s-a raliat unei opinii exprimată în literatura de specialitate referitoare la un subiect de dezbatere privitor la aplicarea principiului constituțional al separației puterilor în stat, subiect care nu are absolut nicio legătură cu originea etnică nici a petenților și nici a vreunei alte persoane precum și nici cu vreo altă deosebire, excludere, restricție sau preferință pe bază de rasă, naționalitate, etnie, limbă, religie, categorie socială, convingeri, sex, orientare sexuală, vârstă, handicap, boală cronică necontagioasă, infectare HIV, apartenență la o categorie defavorizată etc.

Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării nu a reținut acest aspect și nici nu a motivat pentru care considerente a înlăturat această apărare, rezumându-se doar la a afirma că reclamantul "a dovedit că refuzul nu s-a datorat apartenenței etnice a petenților, ci altor motive, bine întemeiate".

Intimatul-pârât intimatul-pârât Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării a depus întâmpinare în cuprinsul căreia a invocat excepția nulității recursului pentru neîncadrarea în cazurile de casare și a solicitat anularea recursului.

II. Soluția și considerentele Înaltei Curți asupra recursului

Examinând recursul de față din perspectiva criticilor formulate de recurent, a cadrului normativ aplicabil și a probatoriului administrat în cauză, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, potrivit considerentelor ce vor fi expuse în continuare.

Analizând criticile formulate de recurentul-reclamant, Înalta Curte constată că hotărârea atacată este conformă normelor de drept material incidente în speță.

Astfel, raportat la contextul faptic menționat în cuprinsul Hotărârii nr. 38 din 18.01.2017, Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării a admis excepția tardivității privind afirmația făcută de primul reclamant în anul 2013, conform dispozițiilor art. 21 - 27 din Procedura internă de soluționare a petițiilor și sesizărilor, a stabilit că respingerea petenților privind obținerea planului urbanistic de detaliu reprezintă discriminare conform art. 2 alin. (1), art. 10 lit. a) și h) din O.G. nr. 137/2000 și a aplicat amendă contravențională de 3000 RON față de Consiliul Local al Municipiului Roșiorii de Vede, conform art. 26 alin. (1) din O.G. nr. 137/2000.

Referitor la susținerile petenților vizând respingerea cererii de aprobare a planului urbanistic de detaliu pentru obținerea autorizației de construcție pe criteriul apartenenței etnice, Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării a apreciat că poate fi prezumată discriminarea etnică (respingerea unei cereri față de care instanța de judecată s-a pronunțat în sensul obligației de a o aproba, anterior motivației rasistă) iar reclamantul nu a reușit să dovedească, conform art. 20 alin. (6) din O.G. nr. 137/2000 că nu a avut loc o încălcarea a principiului menționat și că tratamentul aplicat petenților este justificat de factori obiectivi și străini de orice discriminare pe un criteriu interzis.

Soluția primei instanțe de respingere a acțiunii formulate de către reclamantul Consiliul Local al Municipiului Roșiorii de Vede, este împărtășită și de instanța de control judiciar pentru că reflectă interpretarea și aplicarea corectă a prevederilor legale pertinente, în raport cu situația de fapt rezultată din probele administrate în cauză.

Potrivit dispozițiilor art. 2 alin. (1) din O.G. nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, constituie discriminare orice deosebire, excludere, restricție sau preferință, pe bază de rasă, naționalitate, etnie, limbă, religie, categorie socială, convingeri, sex, orientare sexuală, vârstă, handicap, boală cronică necontagioasă, infectare HIV, apartenență la o categorie defavorizată, precum și orice alt criteriu care are ca scop sau efect restrângerea, înlăturarea recunoașterii, folosinței sau exercitării, în condiții de egalitate, a drepturilor omului și a libertăților fundamentale sau a drepturilor recunoscute de lege, în domeniul politic, economic, social și cultural sau în orice alte domenii ale vieții publice.

Prin urmare, deosebirea, excluderea, restricția sau preferința trebuie să aibă la bază unul din criteriile prevăzute de art. 2 alin. (1) și trebuie să se refere la persoane aflate în situații comparabile dar care sunt tratate diferit datorită apartenenței lor la una din categoriile prevăzute de textul de legale anterior citat.

Or, raportat la situația de fapt dedusă judecății, a fost demonstrată existența unui tratament diferențiat, susținerile consilierului C., făcute în cadrul dezbaterii proiectului de HCL privind aprobarea respectivului plan urbanistic care a declarat, referitor la forța obligatorie a sentinței civile nr. 210/2015, fiind relevante în acest sens: "am citit lucrarea domnului D. și a E., profesoară universitară la Facultatea de drept din Craiova și doctoratul la Paris, în care spunea, printre altele, că nimeni nu poate să ordone unui consilier parlamentar, județean sau chiar local cum să voteze un proiect de hotărâre. Deci, nu are cum o instanță de judecată să-mi ordone mie cum să votez" și susținerile consilierului local F. consemnat în procesul-verbal din data de 29.09.2013 potrivit cărora: "există un teren lângă domnul G., unde nu s-a dat voie la construcții și nu sunt de acord cu acestea în centrul rezidențial. Eu cu turnulețe și manele în centru nu sunt de acord.".

Înalta Curte, în acord instanța de fond, constată că raportat la elementele particulare ale petiției, se poate reține un raport de cauzalitate între criteriul indicat (apartenența etnică) și tratamentul diferit aplicat (respingerea cererii de aprobare a planului urbanistic de detaliu pentru obținerea autorizației de construire).

Într-o atare ipoteză, dispozițiile art. 20 alin. (6) din O.G. nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare prevăd că atunci când persoana interesată va prezenta fapte pe baza cărora poate fi prezumată existența unei discriminări directe sau indirecte, persoanei împotriva căreia s-a formulat sesizarea îi revine sarcina de a dovedi că nu a avut loc o încălcare a principiului egalității de tratament, or se observă faptul că partea reclamantă nu a putut dovedi că ar fi fost respinse cereri similare ale unor persoane care nu aparțin etniei rome și nici nu a susținut cu argumente pertinente de ce a fost respins cererea de aprobare a planului urbanistic de detaliu pentru obținerea autorizației de construcție.

Or, în mod corect instanța de fond a reținut că petenții au prezentat fapte pe baza cărora poate fi prezumată discriminarea etnică (respingerea unei cereri față de care instanța de judecată s-a pronunțat în sensul obligației de a o aproba, respectiv Sentința 210/2015 pronunțată de Tribunalul Teleorman în dosarul nr. x/2013, anterior motivației rasistă), iar reclamantul de discriminare nu a reușit să dovedească, conform art. 20 alin. (6) din O.G. nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, că nu a avut loc o încălcare a principiului menționat și că tratamentul aplicat petenților este justificat de factori obiectivi și străini de orice discriminare pe un criteriu interzis.

Dincolo de aspectul potrivit căruia reclamantul nu justificat în mod obiectiv acest tratament diferențiat, nici nu a arătat că ar fi fost respinse cereri similare ale unor persoane care nu aparțin etniei rome.

Pentru aceste considerente, în temeiul dispozițiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ, raportat la dispozițiile art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de reclamantul Consiliul Local al Municipiului Roșiorii de Vede împotriva sentinței civile nr. 3875 din 23 octombrie 2017 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamantul Consiliul Local al Municipiului Roșiorii de Vede împotriva sentinței civile nr. 3875 din 23 octombrie 2017 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 22 septembrie 2020.