ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 17.09.2020

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4435/2020

HOTĂRÂRE
17.09.2020
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4435/2020 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2020)

Ședința publică din data de 17 septembrie 2020

Asupra recursului de față,

Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele:

Circumstanțele cauzei

Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a II a de contencios administrativ și fiscal, sub nr. x/2018, reclamantul A. a solicitat în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Sănătății anularea Adresei nr. x/02.02.2018 de soluționare a contestatiei, anularea Ordinului nr. R1565/29.12.2017, stabilirea corectă a drepturilor sale salariale începind cu data de 01.01.2018 și a vechimii în muncă, obligarea la plata diferentelor salariale dintre drepturile plătite și cele calculate corect începând cu data de 01.01.2018 până la plata efectivă.

Pârâtul a depus întâmpinare prin care a invocat exceptia necompetenței materiale, iar pe fond a solicitat respingerea cererii ca neîntemeiate.

La termenul de judecată din data de 13.06.2018 tribunalul a respins ca neîntemeiată exceptia necompetenței materiale.

Prin sentința civilă nr. 3960/13.06.2018 a Tribunalului București a fost respinsă cererea reclamantului ca neîntemeiată.

Prin decizia civilă nr. 485/01.02.2019 a Curții de Apel București a fost admis recursul formulat de recurentul-reclamant, casată sentința recurată și trimisă cauza spre rejudecare la aceeași instanță.

Prin sentința nr. 4556 din 18.06.2019, Tribunalul București, secția a II a de contencios administrativ și fiscal a admis excepția tardivității invocării excepției inadmisibilității, a decăzut pârâta din dreptul de a mai invoca excepția inadmisibilității, a respins cererea reclamantului A. în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Sănătății, ca neîntemeiată.

Împotriva sentinței nr. 4556 din 18.06.2019, pronunțate de Tribunalul București, secția a II a de contencios administrativ și fiscal a declarat recurs reclamantul A..

Hotărârea primei instanțe

Prin încheierea din data de 4 iunie 2020, Curtea de Apel București, secția a VIII a contencios administrativ și fiscal a dispus suspendarea judecării recursului formulat de reclamantul A. împotriva sentinței nr. 4556 din 18.06.2019, în temeiul dispozițiilor art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ.

Recursul exercitat în cauză

Împotriva încheierii din data de 4 iunie 2020 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a declarat recurs reclamantul A..

Considerentele Înaltei Curți asupra recursului

Examinând cu prioritate, în temeiul art. 248 alin. (1) raportat la art. 489 alin. (2) din C. proc. civ., excepția nulității recursului, invocată prin îmtâmpinare, Înalta Curte constată că este întemeiată.

Instanța de control judiciar constată că recursul nu îndeplinește cerințele de formă prevăzute de dispozițiile art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., potrivit cărora, " (1) Cererea de recurs va cuprinde următoarele mențiuni:

d) motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor sau, după caz, mențiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat".

Potrivit art. 483 alin. (3) din C. proc. civ., "Recursul urmărește să supună Înaltei Curți de Casație și Justiție examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile", legiuitorul înțelegând să încadreze calea de atac a recursului în rândul căilor extraordinare de atac, obiectul său fiind acela al verificării aspectelor de nelegalitate prevăzute în mod expres și limitativ de dispozițiile art. 488 din același Cod.

În conformitate cu prevederile art. 489 alin. (2) din C. proc. civ., recursul este nul în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488 din același cod.

Nelegalitatea hotărârii care se atacă trebuie să îmbrace obligatoriu una din formele prevăzute la pct. 1-8 ale art. 488 alin. (1) din C. proc. civ.

Textul de lege se interpretează în sensul formulării unei argumentări juridice a nelegalității invocate, prin indicarea dispozițiilor legale pretins încălcate ori greșit aplicate de instanță și prin precizarea eventualelor greșeli săvârșite de instanță în legătură cu aceste dispoziții legale, în lipsa acestor mențiuni neputându-se exercita controlul judiciar.

Motivele de recurs sunt instituite, așadar, prin dispoziții procedurale speciale, de strictă interpretare, ce nu pot fi extinse prin analogie la situații ce nu au fost avute în vedere la legiferare, și trebuie să vizeze numai nelegalitatea hotărârii atacate, spre deosebire de C. proc. civ. anterior în care motivele vizau și netemeinicia acesteia.

În cauza de față, recurentul-reclamant a depus o simplă declarație de recurs, partea nedezvoltând critici propriu-zise față de hotărârea atacată,

Temeiul legal al soluției adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 489 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va constata nulitatea recursului.

Constată nulitatea recursului formulat de A. împotriva încheierii din 4 iunie 2020 a Curții de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 17 septembrie 2020.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2019-01-22
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 231/2019
Asupra recursului de față, din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I Cererea de chemare în judecată 1. Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București la data de 19.10.2015, sub nr. x/2015, reclamantul A. a ch
ÎCCJ 2022-10-05
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4417/2022
Ședința publică din data de 5 octombrie 2022 Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Obiectul cererii de chemare în judecată 1.1. Prin cererea de chemare în judecată
ÎCCJ 2022-04-07
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2113/2022
Ședința publică din data de 7 aprilie 2022 Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Cererea de chemare în judecată. Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a II-a con
ÎCCJ 2022-10-25
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4869/2022
Ședința publică din data de 25 octombrie 2022 Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei I.1. Cererea de chemare în judecată Prin cererea de chemare în judecată înregistrat
ÎCCJ 2020-06-11
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2465/2020
Ședința publică din data de 11 iunie 2020 Asupra contestației în anulare de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Obiectul cererii de chemare în judecată Prin acțiunea înregistrată pe r
Sursă