ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4372/2020

Ședința publică din data de 16 septembrie 2020

Deliberând asupra prezentului recurs, din examinarea actelor dosarului, constată următoarele:

I. Procedura în fața primei instanțe

Prin contestația înregistrată pe rolul Curții de Apel Pitești, la data de 21 decembrie 2017, sub nr. x/2017, contestatoarea A., în contradictoriu cu pârâții: Centrul Regional pentru Finanțarea Investițiilor Rurale 3 Sud Muntenia, cu sediul în municipiul Târgoviște, județul Dâmbovița și Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR), cu sediul în București, a solicitat:

- anularea parțială a Notificării beneficiarului cu privire la confirmarea plății nr. 1097/29.06.2017 emisă de pârâtul Centrul Regional pentru Finanțarea Investițiilor Rurale 3 Sud Muntenia, în ceea ce privește refuzul de plată a sumei de 6.597,50 RON, reprezentând taxa de autorizare a executării construcțiilor, în valoare totală de 12.995 RON, precum și aplicarea sancțiunii de plată a sumei de 22.946,97 RON;

- admiterea contestației formulate împotriva Deciziei nr. C18090/24.07.2017 emisă de pârâta Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR), cu anularea acesteia, înlăturarea sancțiunii de plată a sumei de 22.946,97 RON, precum și obligarea pârâtelor la rambursarea sumei de 6.497,50 RON, reprezentând taxa de autorizare a executării construcțiilor.

Prin sentința nr. 51 din 2 aprilie 2018, Curtea de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A. împotriva pârâților Centrul Regional pentru Finanțarea Investițiilor Rurale 3 Sud Muntenia și Agenția Pentru Finanțarea Investițiilor Rurale ca neîntemeiată.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că reclamanta A. a încheiat Contractul de finanțare nr. x/21.01.2014 în scopul obținerii ajutorului financiar nerambursabil în condițiile Programului Național pentru Dezvoltare Rurală România, pentru realizarea proiectului "Construire pensiune turistică "A.", cu restaurant cu specific local".

După finalizarea proiectului, aceasta s-a adresat pârâtului Centrul Regional pentru Finanțarea Investițiilor Rurale 3 Sud Muntenia cu cererea de plată nr. x - 5 finală, însă beneficiarul a fost notificat cu privire la confirmarea plății nr. 1097/29.06.2017, în sensul că i s-a refuzat la plată suma de 6.497,50 RON, reprezentând jumătate din taxa de autorizare a executării construcțiilor, valoarea totală a acesteia fiind de 12.995 RON, aplicându-se în același timp și sancțiunea de plată a sumei de 22.946,97 RON, fiind reținute ca neeligibile și alte cheltuieli, refuzate la plată, dar necontestate de către reclamantă în prezenta cauză.

Prin Decizia nr. C18090/24.07.2017, pârâta A.F.I.R. București a respins contestația formulată de reclamantă împotriva notificării amintite anterior.

A constatat instanța de fond faptul că plata sumei de 6.497,50 RON a fost efectuată de către reclamantă în numerar, cu chitanțele nr. 0248 și nr. 0249/14.01.2015 (așa cum reiese din adeverința nr. x/31.01.2017 emisă de Primăria Comunei Mărăcineni), ceea ce contravine prevederilor cuprinse în Anexa V - Instrucțiuni de plată - la contractul de finanțare, prin care sunt interzise plățile în numerar.

Ulterior, reclamanta a achitat aceeași sumă, reprezentând jumătate din taxa de autorizare construcții, cu OP nr. x/2015, sumă restituită beneficiarului de către M.F.P. în data de 12.08.2015, pe motiv că s-a constatat o încasare dublă, aspect menționat în adeverința Primăriei Mărăcineni nr. 7458/30.06.2017 și care reiese și din extrasul de cont atașat DCP tranșa V, la pagina 121, prin producerea unui document bancar în luna iulie 2015 creându-se în mod artificial condițiile necesare obținerii finanțării nerambursabile aferente sumei de 6.497,50 RON.

Deoarece valoarea cheltuielilor neeligibile a depășit 10% din valoarea eligibilă în mod corect s-a aplicat o sancțiune egală cu valoarea cheltuielilor respinse, în sumă de 22.946,30 RON, conform prevederilor art. 63 din Regulamentul de punere în aplicare (U.E.) nr. 809/2014.

Împotriva acestei sentințe, a declarat recurs reclamanta A., pentru următoarele motive de casare:

-hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază (art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ.)

Instanța a reținut că neregula care atrage sancțiunea ce i-a fost aplicată recurentei ar consta în încălcarea prevederilor anexei V la Contractul de finanțare, care ar impune ca orice plată să fie efectuată numai prin virament bancar.

In realitate, pagina 1 a anexei V face referire la faptul că dosarul cererii de plată trebuie să conțină "copiile documentelor de plată (sau documente doveditoare cu valoare echivalentă)", fără a impune ca dovada plăților să se facă numai cu ordine de plată vizate de bancă. Potrivit anexei V, paginile 4-5 din contractul de finanțare, efectuarea plății prin ordin de plată bancar este necesară numai pentru decontarea TVA-ului.

Pe de altă parte, instanța nu a motivat în ce anume ar consta prejudiciul potențial care ar fi putut pune în pericol bugetul Uniunii Europene și/sau fondurile publice naționale aferente acestora printr-o sumă plătită necuvenit, raportat la obiectul plății, modalitatea de plată și destinatarul plății.

- art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. - Instanța a încălcat prevederile din Regulamentul CE nr. 809/2014 al Comisiei din 17 iulie 2014 de stabilire a normelor de aplicare a Regulamentului (UE) nr. 1306/2013 al Parlamentului European și al Consiliului, care sunt reproduse de art. 17, art. 16 alin. (1) par. 4 și art. 16 alin. (2) din Anexa 1 B - Prevederile financiare la Contractul de finanțare, precum și prevederile art. 1270 alin. (1) din C. civ. și a aplicat greșit art. 63 din Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 809/2014.

Instanța a încălcat art. 17, pe de o parte, prin aceea că a reținut existența unei "nereguli" în înțelesul contractului, deoarece ulterior efectuării plății în numerar, dar înainte de emiterea notificării, pretinsa neregularitate a fost remediată, prin aceea că s-a efectuat o a doua plată, prin virament bancar, cu ordinul de plată nr. x/31.07.2015. A dovedit efectuarea acestei plăți, atât cu ordinul de plată, cât și cu adeverința nr. x/30.06.2017 eliberată de Primăria comunei Mărăcineni.

Considerentul din sentință, potrivit căruia a doua plată, efectuată prin virament bancar, nu poate fi luată în considerare pentru că a fost restituită de beneficiar este lipsit de fundament legal, pentru că acesta nu a făcut nicio mențiune referitoare la plata care a fost restituită (prima, efectuată în numerar sau a doua, efectuată prin virament bancar). Această împrejurare rezultă și din mențiunile făcute în extrasele de cont din data de 31.07.2015 și 31.08.2015.

Pe de altă parte, deoarece taxa pe care a plătit-o în numerar are ca beneficiar o autoritate publică, iar aceasta a confirmat primirea ei și a eliberat autorizația de construire, nu se poate reține că este îndeplinită condiția prejudicierii bugetului Uniunii Europene și/sau a fondurilor publice naționale aferente acestora, neexistând dubiu referitor la realitatea și legalitatea plății.

În al doilea rând, declararea ca neeligibilă pentru rambursare a sumei de 6497,50 a atras depășirea pragului de 10% cheltuieli neeligibile, care poate determina aplicarea sancțiunii unei plăți egale cu cuantumul total al cheltuielilor neeligibile.

Aplicarea acestei sancțiuni nu se face însă automat, ci numai dacă plățile declarate neeligibile au fost efectuate cu vinovăție, așa cum rezultă din interpretarea coroborată a prevederilor art. 16 alin. 1 paragraful 4 și art. 16 alin. 2.

Astfel, potrivit art. 16 alin. 1 paragraful 4 "Totuși, nu se aplică nici un fel de sancțiune dacă beneficiarul poate demonstra, spre satisfacția autorității competente, că nu este responsabil pentru includerea sumei neeligibile sau dacă autoritatea competentă este convinsă, din alte motive, că beneficiarul în cauză nu este vinovat."

La rândul său, art. 16 alin. 2 dispune:

"în cazul în care Autoritatea Contractantă constată că un beneficiar a făcut în mod deliberat o declarație falsă, operațiunea în cauză se exclude de la acordarea sprijinului FEADR, iar orice sumă deja plătită pentru operațiunea respectivă se recuperează și beneficiarul este exclus de la acordarea ajutorului în conformitate cu aceeași măsură pe durata anului FEADR în cauză și a anului următor".

Or, în condițiile în care neregularitatea plății a fost remediată în termen util, nu se poate reține existența unei vinovății, cu atât mai mult cu cât, ca regulă generală, efectuarea de plăți în numerar către autoritățile publice nu sunt interzise de legea română.

II. Procedura în fața instanței de recurs

Intimata pârâtă AFIR a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca nefondat.

A reiterat constatările din Notificare, în sensul neeligibilității plății de 6497,50 RON, precum și temeinicia și legalitatea sancțiunii de 22946.30 RON aplicate recurentei reclamante ca urmare a depășirii pragului de 10% din valoarea eligibilă a contractului.

Recurenta reclamantă a depus răspuns la întâmpinare, iar ulterior și concluzii scrise, prin care a reiterat principalele susțineri din recurs și din acțiunea introductivă.

În faza procesuală a recursului nu au fost administrate probe noi.

III. Considerentele și soluția instanței de recurs

Examinând hotărârea atacată prin prisma motivelor de casare invocate, pe baza probelor administrate și a dispozițiilor legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul este fondat pentru argumentele ce vor fi prezentate în continuare.

Reclamanta a supus controlului de legalitate al instanței de contencios administrativ actele administrative reprezentate de Notificarea beneficiarului nr. 1097/29.06.2017 cu privire la confirmarea plății și Decizia nr. C18090/24.07.2017 de soluționare a contestației administrative.

Acțiunea sa a fost respinsă, prima instanță apreciind ca fiind temeinice și legale actele administrative contestate.

Hotărârea instanței de fond a fost recurată de reclamanta A..

III.1. Argumente de fapt și de drept relevante

Analizând criticile aduse sentinței recurate, Înalta Curte apreciază, referitor la invocarea motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., că acesta nu este incident în cauză, față de aspectele dezvoltate de recurentă.

Astfel, dispozițiile legale menționate, raportate la cele ale art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ., impun cerința ca hotărârea să cuprindă motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția și cele pentru care s-au admis și, respectiv, s-au înlăturat cererile părților.

Totodată, potrivit jurisprudenței constante a Curții Europene pentru Drepturile Omului, un proces civil finalizat prin hotărârea care dezleagă fondul, cu garanțiile date de art. 6.1 din Convenția Europeană privind Drepturile Omului include, printre altele, dreptul părților de a fi în mod real "ascultate" de către instanța sesizată. Aceasta implică mai ales în sarcina instanței obligația de a proceda la un examen efectiv, real și consistent al mijloacelor, argumentelor și elementelor de probă ale părților, cel puțin pentru a le aprecia pertinența în determinarea situației de fapt (hotărârea din 28.04.2005 din Cauza Albina împotriva României, hotărârea din 15.03.2007 din Cauza Gheorghe împotriva României).

Tot în jurisprudența sa privind încălcările aduse art. 6 par. 1 din Convenție, Curtea a statuat că, în general, instanțelor naționale nu le incumbă o obligație de a furniza în motivările hotărârilor lor răspunsuri detaliate pentru fiecare argument ridicat de către părțile implicate in litigii (hotărârea din Cauza Van de Hurk împotriva Țărilor de Jos, hotărârea din Cauza Perez împotriva Franței).

Or, Înalta Curte constată că sentința recurată cuprinde argumentele pe care s-a întemeiat soluția de respingere a cererii de chemare în judecată cu care a fost învestită curtea de apel, chiar dacă acestea sunt în parte similare cu susținerile părții adverse sau o nemulțumesc pe recurentă, nefiind identificate nici "motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei" pentru a se putea reține incidența motivului de casare invocat.

Astfel, nu constituie nemotivare a hotărârii faptul că instanța de fond s-a referit la neregula în discuție astfel cum a fost ea reținută prin actele administrative contestate, în fapt recurenta fiind nemulțumită de modul în care judecătorul a aplicat prevederile legale și contractuale la situația reținută prin actele intimaților pârâți.

De asemenea, prima instanță a motivat (corect în opinia instanței de recurs) că prejudiciul produs bugetului U.E. sau bugetelor naționale poate fi efectiv sau potențial, iar producerea unei nereguli și utilizarea necorespunzătoare a banilor acordați implică sancțiunea restituirii parțiale sau totale a acestora, această motivare fiind și în acord cu jurisprudența consolidată a Curții de Justiție a Uniunii Europene, care a statuat că inclusiv abaterile fără un impact financiar precis pot să afecteze grav interesele financiare ale Uniunii, încât un stat membru care a acordat asistență financiară din partea FEADR poate să revoce această asistență și să solicite beneficiarului în cauză rambursarea finanțării.

În acest context, Înalta Curte reține că judecătorul fondului a analizat cauza sub toate aspectele relevante.

Referitor la motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. ("hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material"), Înalta Curte reamintește, cu prioritate, că recursul este o cale extraordinară de atac, prin care se urmărește, așa cum se precizează în art. 483 alin. (3) din C. proc. civ., să se supună instanței competente examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

Recurenta a invocat motivul de casare menționat prin raportare la art. 17, art. 16 alin. (1) par. 4 și art. 16 alin. (2) din Anexa 1 Prevederi generale Cap. B - Prevederile financiare a Contractului de finanțare (care reproduc prevederi ale Regulamentului CE nr. 809/2014 al Comisiei din 17 iulie 2014 de stabilire a normelor de aplicare a Regulamentului (UE) nr. 1306/2013 al Parlamentului European și al Consiliului, la art. 63 din Regulamentul (UE) nr. 809/2014, precum și la art. 1270 alin. (1) din C. civ., care ar fi fost încălcate sau aplicate greșit de instanța de fond.

Înalta Curte reține că prin actele administrative contestate, s-a refuzat rambursarea sumei de 6.497,50 RON (reprezentând jumătate din taxa pentru eliberarea autorizației de construire, considerată neeligibilă din cauza modalității de plată) și s-a reținut în sarcina recurentei reclamante săvârșirea unei nereguli pentru care s-a stabilit restituirea sumei totale de 22.946,30 RON (echivalentă sumelor considerate neeligibile în cadrul proiectului).

Înalta Curte nu împărtășește considerentele instanței de fond în ceea ce privește neeligibilitatea sumei de 6.497,50 RON.

Într-adevăr, în Anexa V - Instrucțiuni de plată a Contractului de finanțare nr. x din 21.01.2014, s-a menționat, în privința documentelor specifice Măsurii 313, că acestea trebuie să îndeplinească printre altele și cerința ca documentul de plată să confirme că această plată nu s-a efectuat în numerar, cerință ce se coroborează cu clauzele cuprinse în art. 5 - Modalitatea de plată din Contractul de finanțare referitoare la fundamentarea cererilor de plată în conformitate cu Anexa V - Instrucțiuni de plată și la verificarea documentelor justificative prezentate de beneficiar.

Din probatoriul administrat în fața instanței de fond a rezultat că recurenta reclamantă a achitat inițial în numerar suma reprezentând taxa pentru eliberarea autorizației de construire, ceea ce nu era în acord cu cerințele impuse prin contract.

Ulterior, la 31.07.2015, recurenta reclamantă a achitat integral suma reprezentând taxă pentru eliberarea autorizației de construire, prin B., cu OP nr. x/2015 .

Contrar apărărilor intimatei - pârâte, în mod eronat judecătorul fondului a considerat decisivă împrejurarea că, la 12.08.2015, Ministerul Finanțelor Publice, prin Primăria Comunei Mărăcineni a restituit recurentei reclamante întreaga sumă pe motiv de "încasare dublă".

Față de rațiunea beneficiarului de a proceda la o a doua plată (aceea de a se conforma cerințelor contractuale), de prezumția de bună credință și în lipsa unor mențiuni exprese referitoare la care dintre plăți a fost restituită (nici din extrasul de cont, nici din adeverințele emise de Primărie, nerezultând o astfel de precizare), Înalta Curte constată rezonabil să se prezume că s-a restituit plata care nu era în conformitate cu instrucțiunile din Anexa V la contract.

În acest sens, reține că nu poate fi contestat faptul că s-a efectuat o plată valabilă prin virament bancar și cu titlul arătat (de taxă autorizație de construire, care a și fost eliberată de primărie), fiind înfățișat documentul justificativ la dosarul cererii de plată, patrimoniul recurentei reclamante fiind și în prezent diminuat cu suma respectivă în favoarea bugetului Primăriei Mărăcineni.

Prin urmare, pretinsa neregularitate a fost remediată prin efectuarea celei de-a doua plăți, înainte de analizarea cererii de rambursare, fiind lipsit de orice temei și contrar principiului bunei credințe instituit de C. civ. considerentul instanței de fond în sensul că, prin producerea unui document bancar în luna iulie 2015, s-ar fi creat în mod artificial condițiile necesare obținerii finanțării nerambursabile aferente sumei de 6.497,50 RON.

Astfel, nu pot fi ignorate prevederile art. 3 par. 4 din Regulamentul UE nr. 65/2011 ("Cererile de ajutor, cererile de plată și alte declarații pot fi adaptate în orice moment după depunerea acestora în cazuri evidente identificate de autoritatea competentă") și ale art. 4 din Regulamentul UE nr. 809/2014, conform cărora "Cererile de ajutor, cererile de sprijin, cererile de plată și oricare dintre documentele justificative furnizate de beneficiar pot fi corectate și ajustate în orice moment după depunerea lor, în cazul unor erori evidente recunoscute de autoritatea competentă pe baza unei evaluării de ansamblu a cazului respectiv, cu condiția ca beneficiarul să fi acționat cu bună credință".

Totodată, Înalta Curte constată că, deși a făcut referire expresă la prevederile regulamentare, legale și contractuale relevante pentru cauză, instanța de fond a făcut o greșită interpretare a acestora reținând neregula constând în depășirea pragului de 10% al cheltuielilor neeligibile.

Într-adevăr, potrivit art. 2 alin. (1) lit. a) din O.U.G. nr. 66/2011, este "neregulă" orice abatere de la legalitate, regularitate și conformitate, în raport cu dispozițiile naționale și/sau europene, precum și cu prevederile contractelor ori a altor angajamente legal încheiate în baza acestor dispoziții.

De asemenea, art. 2 pct. 7 din Regulamentul UE nr. 1083/2006 definește neregularitatea ca fiind orice încălcare a unei dispoziții a dreptului comunitar, iar dispozițiile art. 4 din Regulamentul nr. 2988/1995 prevăd faptul că orice abatere atrage după sine retragerea avantajului obținut nejustificat, prin obligația returnării sumelor primite nejustificat.

Având în vedere însă că, în condițiile recunoașterii caracterului eligibil al plății sumei de 6.497,50 RON, valoarea cheltuielilor neeligibile nu depășește 10% din valoarea eligibilă, Înalta Curte constată ca nelegală aplicarea de către autoritatea intimată și, respectiv, menținerea de către instanța de fond a sancțiunii egale cu valoarea cheltuielilor respinse, în sumă de 22.946,30 RON.

În concluzie, constatând că prima instanță a făcut o greșită aplicare a prevederilor legale și contractuale la situația de fapt ce rezulta din probatoriul administrat, Înalta Curte apreciază că se impune casarea sentinței recurate și, în rejudecare, admiterea acțiunii reclamantei, ca urmare a rejudecării Notificarea beneficiarului nr. 1097/29.06.2017 și decizia de soluționare a contestației administrative care au fost emise cu aplicarea eronată a legii, urmând a fi desființate, astfel:

- Decizia nr. C18090/24.07.2017, integral;

- Notificarea, în ceea ce privește caracterul neeligibil al sumei de 6497,50 RON (cu consecința obligării la rambursarea acestei sume către recurenta reclamantă, menținându-se caracterul neeligibil al sumelor necontestate) și în ceea ce privește aplicarea sancțiunii de 22.946,30 RON (întrucât nu mai este îndeplinită premisa depășirii cu 10% a valorii eligibile).

III.2. Soluția instanței de recurs

În baza dispozițiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 coroborate cu art. 496 alin. (1) raportat la art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul formulat de reclamanta A., va casa sentința atacată și, rejudecând, va admite acțiunea reclamantei, va anula Decizia nr. C18090/24.07.2017 și, în parte, Notificarea nr. x/29.06.2017, în ceea ce privește aplicarea sancțiunii de 22.946,30 RON, obligând totodată pârâții la rambursarea sumei de 6.497,50 RON.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul formulat de reclamanta A. împotriva sentinței nr. 51 din 2 aprilie 2018 a Curții de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința recurată.

Admite acțiunea formulată de reclamanta A..

Anulează Decizia nr. C18090/24.07.2017.

Anulează în parte Notificarea nr. x/29.06.2017 în ceea ce privește aplicarea sancțiunii de 22.946,30 RON și obligă pârâții și la rambursarea sumei de 6.497,50 RON.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 16 septembrie 2020.