ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4370/2020

Ședința publică din data de 16 septembrie 2020

Deliberând asupra prezentului recurs, din examinarea actelor dosarului, constată următoarele:

I. Procedura în fața primei instanțe

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, la data de 23.05.2017, sub dosar nr. x/2017, reclamanta societatea A. S.R.L. a chemat în judecată pe pârâtul Centrul Național de Dezvoltare a Învățământului Profesional și Tehnic-OIPOSDRU (în prezent, Ministerul Educației Naționale - Organismul Intermediar pentru Programul Operațional Capital Uman, potrivit H.G. nr. 518/2017), formulând contestație împotriva deciziei de recuperare a sumelor acordate nejustificat pentru proiectele finanțate în cadrul schemei de ajutor de stat sau de minimis încheiat la data de 31.03.2017 privind proiectul x, denumire "Calificarea/recalificarea a 40 de angajați proprii în meseria de agent comercial", codul SMIS 24363, cu consecința anulării acesteia.

La data de 16.08.2018, reclamanta a formulat cerere adițională, în sensul că înțelege să atace și decizia nr. 209/10.07.2017 de soluționare a contestației, arătând că motivele de nelegalitate și netemeinicie ale deciziei nr. 209/10.07.2017 sunt aceleași cu cele invocate în cererea introductivă de instanță.

Prin sentința nr. 4614 din 28 noiembrie 2017, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta societatea A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Educației Naționale - Organismul Intermediar pentru Programul operațional Capital uman (fost Centrul Național de Dezvoltare a Învățământului Profesional și Tehnic - OIPOSDRU), ca nefondată.

Reclamanta a declarat recurs împotriva sentinței pronunțate de instanța de fond, criticând-o pentru netemeinicie și nelegalitate, sens în care, invocând motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii atacate și, urmare a rejudecării procesului în fond, admiterea contestației așa cum a fost formulată.

În motivarea recursului s-a arătat, în esență, că instanța de fond a interpretat și aplicat greșit dispozițiile art. 25 din O.U.G. nr. 77/2014, potrivit cărora "(1) Monitorizarea ajutoarelor de stat sau de minimis acordate se realizează, pentru fiecare măsură în parte, de către furnizorul/administratorul măsurii, după caz. Aceștia pot să realizeze, cu respectarea prevederilor legale în vigoare, controale la fața locului și sunt obligați să verifice respectarea condițiilor de acordare a ajutoarelor și să dispună măsurile ce se impun în situația în care aceste condiții nu au fost respectate."

Atât prin Decizia atacată, cât si prin decizia de soluționare a contestației, a menționat recurenta, se invoca anumite aspecte nerelevante față de situația de fapt reținută, stabilindu-se că în buget au fost menținute cheltuieli ce nu se regăsesc în categoria cheltuielilor eligibile conform art. 39 alin. (4) din Regulamentul CE nr. 800/2008 și anume "Alte cheltuieli suplimentare" în suma de 35.681 RON. La finalul implementării proiectului suma validată la capitolul "alte cheltuieli suplimentare" a fost de 28.289,18 RON.

Consideră recurenta că, în mod greșit, s-a reținut că au fost încălcate dispozițiile art. 39 alin. (4) din Regulamentul CE nr. 800/2008, având în vedere că în Ghidul Solicitantului 2009, la secțiunea 13.2 lit. h) sunt trecute "alte cheltuieli suplimentare în valoare de maxim 5%" din costurile prevăzute la lit. a) și f) și care vor cuprinde următoarele categorii de cheltuieli în conformitate cu Ordinul comun MMFES-MEFnr. 3/185/2003.

Conform Actului adițional nr. x/02.08.2011, invocat în cuprinsul deciziei, nu s-a modificat bugetul contractului de finanțare cu privire la categoria prevăzuta la capitolul h) "alte cheltuieli suplimentare în valoare de maxim 5%", aceste cheltuieli fiind prevăzute încă de la depunerea cererii de finanțare.

În mod greșit instanța de fond a retinut că este lipsită de pertinență apărarea "cum că revine autorității publice pârâte culpa în situația creată prin aprobarea Ghidului solicitantului și acceptarea contractului de finanțare" raportat la faptul că art. 25 din O.U.G. nr. 22/2014 prevede recuperarea ajutorului de stat acordat nelegal, adică prin nerespectarea în primul rând a dreptului european relevant, precizează recurenta.

Există culpa autorității de implementare care a stabilit condiții prin Ghidul Solicitantului 2009 aprobat prin Ordinul Ministrului Fondurilor Europene, în sensul că nu a ținut cont de Regulamentul CE nr. 800/2008 care nu cuprindea astfel de cheltuieli eligibile.

Astfel, a conchis recurenta, nu poate fi sancționată pentru incorecta aplicare a Ghidului solicitantului de către autoritatea cu competență în gestionarea fondurilor europene, care nu a respectat Regulamentul CE nr. 800/2008, în condițiile în care nu a încălcat nicio regulă din Ghidul Solicitantului ori din contractul de finanțare încheiat.

Prin întâmpinarea depusă la dosarul cauzei, intimatul-pârât Ministerul Educației Naționale - Direcția Organismul Intermediar pentru Programul Operațional Capital Uman a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

În susținerea acestei poziții procesuale, intimatul a precizat că, în mod judicios instanța de fond a reținut incidența principiului aplicării prioritare a normelor unionale față de dreptul intern, în măsura în care apare o contrarietate de reglementare, precum și faptul că Tratatul privind Funcționarea Uniunii Europene nu privește favorabil ajutoarele de stat, ipotezele în care acestea corespund reglementărilor europene reieșind și din regulamente adoptate de Consiliul Uniunii Europene, în acest sens Regulamentul (CE) NR. 800/2008 prevăzând limitativ cazurile de ajutoare pentru formare compatibile cu piața comună.

În consecință, menționează intimatul, este lipsit de efect juridic faptul că prin Ghidul solicitantului adoptat la nivel intern s-a prevăzut posibilitatea ca, în cazul ajutoarelor de stat și de minimis în materie de formare, să fie rambursate beneficiarilor și alte cheltuieli decât cele indicate la art. 39 alin. (1) și (4) din Regulamentul nr. 800/2008, anume acelea identificate în Ghidul solicitantului-secțiunea 13.2 lit. h) Alte cheltuieli suplimentare în valoare de 5% din costurile prevăzute la lit. a)-f) aprobate în cadrul schemei de ajutor de stat pentru formare profesională generală.

Astfel, aplicabilitatea directă a regulamentului european în fiecare stat membru și principiul constituțional al priorității dreptului european înlătură de la aplicare orice normă internă contrară, după cum, în mod corect a reținut și judecătorul fondului.

De asemenea, precizează intimatul, instanța a reținut întemeiat faptul că este de esența ajutorului de stat culpa autorității statale, motiv față de care apărarea reclamantei prin care a invocat imputabilitatea conduitei autorității publice nu este relevantă.

În acest context, se menționează prin întâmpinare, nici principiul forței obligatorii a contractului nu este de natură a permite reclamantei păstrarea sumei respective, câtă vreme o normă imperativă de ordine publică, și anume art. 25 din O.U.G. nr. 77/2014, impune restituirea integrală a acesteia.

II. Procedura în fața instanței de recurs.

Recursul fiind de competența Înaltei Curți, a fost urmată procedura de filtrare prevăzută de dispozițiile art. 493 C. proc. civ. civilă.

Însă, prin rezoluția completului învestit cu soluționarea dosarului din data de 21 noiembrie 2018, a fost fixat termen de judecată pe fond a recursului la data de 13 mai 2020 și, ulterior, prin rezoluția din data de 15 mai 2020, la data de 16.09.2020, constatându-se că nu mai subzistă motivele care au determinat fixarea termenului de judecată pentru examinarea recursurilor prin prisma exigențelor dispozițiilor art. 493 alin. (5) - (7) din C. proc. civ., față de Hotărârea Colegiului de Conducere al Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 106 din 20 septembrie 2018, prin care s-a luat act de Hotărârea Plenului Judecătorilor secției de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție, adoptată la data de 13 septembrie 2018, în sensul că procedura de filtrare a recursurilor reglementată prin dispozițiile art. 493 din C. proc. civ. este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ și fiscal.

III. Analiza motivelor de casare invocate.

Analizând sentința atacată prin prisma cadrului legal incident speței dedusă judecății, precum și prin raportare la criticile formulate de recurentă, Înalta Curte constată că recursul declarat în cauză este nefondat, pentru considerentele ce succed:

Sunt de necontestat susținerile recurentei-reclamante referitoare la faptul că în cuprinsul Ghidului Solicitantului se regăsește enumerată, printre alte categorii de cheltuieli, și cea privind "alte cheltuieli suplimentare în valoare de 5% din costurile prevăzute la lit. a)-f)", în cuprinsul literei h) a secțiunii 13.2, anexa 2 și anexa 5 din Ordinul nr. 1652/30.11.2010 emis de MMFPS.

Cu toate acestea, atât intimatul-pârât, cât și instanța de fond, au reținut judicios faptul că baza legală a finanțării nerambursabile de care a beneficiat recurenta-reclamantă, precum și definirea conceptului "cheltuială eligibilă" în cadrul schemelor de ajutor de stat și de minimis, se regăsesc în cuprinsul literei A din contractul de finanțare aferent proiectului x, respectiv Regulamentul (CE) nr. 800/2008 de declarare a anumitor categorii de ajutoare compatibile cu piața comună, în aplicarea prevederilor fostelor art. 87 și 88 din TCE (în prezent art. 107 și 108 din TFUE), alături de care se regăsește și setul legislativ care reglementează cadrul normativ intern.

În acest context, Înalta Curte precizează că, în cuprinsul art. 1 alin. (2) din Contract, sunt reglementate condițiile acordării ajutorului de stat care se realizează cu respectarea prevederilor Regulamentului (CE) nr. 800/2008 al Comisiei, în aplicarea prevederilor art. 87 și 88 din Tratat, precum și a prevederilor OMMFPS nr. 309/2009 privind aprobarea schemei de ajutor de stat pentru formare profesională generală și specifică "Bani pentru formare profesională".

Conform art. 1 alin. (3), prin Contract s-a alocat un ajutor în condițiile art. 38 și 39 din Regulament, iar potrivit art. 4, cheltuielile angajate și efectuate pe perioada de implementare a Proiectului sunt eligibile în condițiile stabilite prin: Ghidul Solicitantului; Contract; instrucțiunile emise de către AMPOSDRU și comunicate beneficiarului de către OIPOSDRU delegat; legislația aplicabilă.

În economia dispozițiilor art. 39 alin. (4) din Regulament, costurile eligibile ale unui proiect de ajutor de formare sunt enumerate clar, concret, într-o manieră exhaustivă, fără a da posibilitatea de interpretare. Astfel, costurile eligibile sunt următoarele: a) costurile de personal ale formatorilor; b) costurile de deplasare ale formatorilor și participanților la formare, inclusiv pentru cazare; c) alte cheltuieli curente, precum cele pentru materiale și furnituri direct legate de proiect; d) amortizarea instrumentelor și echipamentelor, în măsura în care acestea sunt utilizate exclusiv pentru proiectul de formare; e) costul serviciilor de îndrumare și consiliere privind proiectul de formare; f) costurile de personal ale participanților la formare și costurile indirecte generale (costuri administrative, chirie, cheltuieli generale) până la valoarea totalului altor costuri eligibile menționate la lit. a)-e).

Așadar, Regulamentul nu conține prevederi, în privința costurilor considerate eligibile, de natura celor enumerate în cuprinsul secțiunii 13.2 lit. h) din Ghidul Solicitantului, adică, cheltuieli suplimentare în valoare de 5% din restul cheltuielilor considerate eligibile ale unui proiect de ajutor de formare.

Prin urmare, aparenta contradicție dintre termenii contractului, în privința costurilor considerate eligibile ale proiectului, precum și cea dintre dreptul Uniunii și cel intern, a fost judicios rezolvată de judecătorul fondului, prin aplicarea prioritară și directă a normei unionale, în condițiile art. 148 din Constituție, coroborat cu prevederile art. 288 TFUE.

Mai mult, Înalta Curte precizează că eligibilitatea costurilor este prevăzută însăși în cuprinsul Contractului de finanțare, potrivit celor anterior expuse, astfel că invocarea principiului forței obligatorii a acestuia, invocat de către recurenta-reclamantă, nu constituie o apărare pertinentă în sprijinul nelegalității Deciziei de recuperare a sumelor acordate nejustificat.

În fine, nici clamarea culpei autorității contractante rezultată din modul de redactare a prevederilor Ghidului solicitantului, în privința costurilor considerate eligibile, nu este de natură a atrage nulitatea deciziei contestate, prin raportare la dispozițiile art. 25 din O.U.G. nr. 77/2014, după cum în mod corect a reținut și instanța de fond.

IV. Soluția instanței de recurs și temeiul juridic al acesteia

Față de considerentele anterior expuse, constatând că sentința atacată se află la adăpost de criticile formulate, în temeiul art. 496 C. proc. civ., coroborat cu dispozițiile art. 20 din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte urmează a proceda la respingerea recursului, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de reclamanta S.C. A. S.R.L., prin administrator judiciar B. împotriva sentinței nr. 4614 din 28 noiembrie 2017 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 16 septembrie 2020.