Decizia nr. 1737/2021 — ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal — recurs împotriva sentinței nr. 3238/2018 a Curții de Apel București

Circumstanțele cauzei Prin cererea de chemare în judecată, înregistrată pe rolul Curții de Apel București la data de 04.10.2017 sub nr. x/2017, reclamanta A. S.A. a solicitat instanței ca, în contradictoriu cu Centrul Național de Dezvoltare a învățământului Profesional și Tehnic - Organism Intermediar POSDRU și Ministerul Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene: - să constate caracterul eligibil al cheltuielilor în cuantum de 169.042,14 RON, efectuate în cadrul proiectului x - JSES - "Incluziune pe piața muncii prin structura de economie socială"; - anularea deciziei de recuperare a sumelor acordate nejustificat pentru proiectele finanțate în cadrul schemei de ajutor de stat sau de minimis nr. CNDIPT_OI/1658/30.06.2017, precum și a oricăror acte subsecvente Deciziei. Prin răspunsul la întâmpinare depus la data de 9.02.2018, reclamanta a arătat că, dintr-o eroare materială, a indicat greșit numărul proiectului, în realitate fiind vorba despre proiectul nr. x - "Program de formare profesională continuă a angajaților societății prin cursuri de calificare/recalificare în scopul măririi șanselor de acces pe o piață a muncii dinamică și în continuă mișcare"

Soluția instanței de fond Prin sentința nr. 3238 din 06 iulie 2018 Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a respins, ca nefondate, excepțiile privind nulitatea, inadmisibilitatea și tardivitatea cererii, invocate de către pârâți și a respins cererea formulată de reclamanta A. S.A. în contradictoriu cu pârâții Ministerul Educației Naționale - Organismul Intermediar pentru Programul Operațional Capital Uman (continuator al proiectului pentru Centrul Național de Dezvoltare a Învățământului Profesional și Tehnic - Organismul Intermediar POSDRU) și Ministerul Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene, ca neîntemeiată.

Recursul exercitat în cauză Împotriva sentinței a reclamanta A. S.A., criticând-o pentru nelegalitate și, în temeiul dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., a solicitat casarea în parte a hotărârii, în ceea ce privește soluția de respingere a cererii de chemare în judecată, rejudecarea cauzei și admiterea acțiunii, în sensul constatării caracterului eligibil al cheltuielilor în cuantum de 169.042,14 RON, efectuate în cadrul proiectului nr. x și anularea deciziei nr. CNDIPT_OI/1658/30.06.2017. În motivarea recursului, s-a arătat că prima instanță a reținut, în mod greșit, faptul că o serie de cheltuieli efectuate conform contractului de finanțare și Ghidului solicitantului nu ar fi eligibile, deși chiar intimatele au admis că soluția de recuperare a cheltuielilor este contrară Ghidului solicitantului. De asemenea, prevederile art. 39 din Regulamentul nr. 800/2008 nu interzic finanțarea cheltuielilor din cadrul proiectului, ele reglementând doar obligația statelor membre de notificare a Comisiei Europene. În opinia recurentei, prin decizia contestată se concluzionează eronat că, deși cheltuielile efectuate în cadrul proiectului sunt conforme Ghidului solicitantului, acestea ar contraveni Regulamentului CE nr. 800/2008, fără a se indica raționamentul pentru care se consideră că prevederile din regulament intrerzic, într-adevăr, finanțarea acestor cheltuieli. Astfel, recurenta a arătat că sunt eligibile cheltuielile rambursate cu titlul de "alte cheltuieli suplimentare în valoare de maxim 5% din consturile prevăzute la lit. a)-e)", prevăzute la art. 13.2 din Ghidul solicitantului și sunt eligibile cheltuielile efectuate pe durata derulării proiectului cu respectarea condițiilor prevăzute de H.G. nr. 759/2007. Cum îndeplinirea acestor condiții rezultă din scrisorile standard de informare și din minutele întocmite cu ocazia vizitelor la fața locului, este fundamental greșită concluzia de apreciere ca neeligibile a unor cheltuieli efectuate în cadrul proiectului, conform contractului și Ghidului solicitantului. În mod eronat, prima instanță a reținut că reclamanta ar fi invocat neincidența în speță a Regulamentului nr. 800/2008, deși societatea pur și simplu a argumentat că prevederile art. 39 din actul normativ precizat nu instituie o interdicție și, ca atare, nu pot conduce la aplicarea unei sancțiuni financiare pentru beneficiar. Întrucât regulamentul nu definește costurile indirecte generale, indicând doar 3 subcategorii ale acestora (costuri administrative, chirie, cheltuieli generale), rezultă că revenea autorităților naționale să definească în mod clar costurile indirecte generale și, în special, subcomponentele . Cum precizările suplimentare din Ordinul nr. 1652/2010 corespund lit. a)-e) din art. 39 alin. (4) din Regulament, recurenta a apreciat că linia bugetară "h) alte cheltuieli suplimentare" nu conține cheltuieli noi și nu este altceva decât o subdiviziune a categoriei mai mari "costuri indirecte generale", fiind evident că Regulamentul nu stabilește o interdicție de finanțare a cheltuielilor stabilite prin decizia contestate ca fiind neeligibile. A mai arătat recurenta că acordarea unor finanțări suplimentare față de cele prevăzute la art. 39 alin. (4) nu este de plano interzisă, ci doar atrage obligația de notificare a Comisiei Europene, iar dacă s-ar admite, prin absurd, că Ghidul solicitantului a fost emis cu încălcarea Regulamentului nr. 800/2008, o astfel de acțiune a autorității contractante îmbracă forma unei nereguli cu caracter sistemic, astfel cum este definită de art. 2 alin. (1) lit. a) 1 din O.U.G. nr. 66/2011. De asemenea, s-a arătat că măsura contestată în prezeta cauză contravine principiului proporționalității și celorlalte scopuri exprimate de legiuitor în cuprinsul O.U.G. nr. 66/2011, iar obligația de a rambursa sumele primite nejustificat poate fi stabilită în sarcina beneficiarului numai în măsura în care încălcarea dispoziției de drept comunitar îi este imputabilă acestuia.

Apărările formulate de intimați Intimații-pârâți Ministerul Educației și Cercetării - OIPOSDRU și Ministerul Fondurilor Europene (în prezent Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene) au depus întâmpinaare, solicitând, în esență, respingerea recursului ca nefondat și menținerea ca legală a hotărârii instanței de fond.

Considerentele Înaltei Curți asupra recursului Examinând sentința atacată prin prisma criticilor formulate și a dispozițiilor legale incidente, Înalta Curte constată următoarele: Reclamanta A. S.A. a învestit instanța de contencios administrativ cu solicitarea de constatare a caracterului eligibil al cheltuielilor în cuantum de 169.042,14 RON, efectuate în cadrul proiectului nr. x și de verificare a legalității deciziei de recuperare a sumelor acordate nejustificat pentru proiectele finanțate în cadrul schemei de ajutor de stat sau de minimis nr. CNDIPT_OI/1658/30.06.2017, prin care au fost identificate cheltuieli neeligibile în sumă totală de 169.042,14 RON, reprezentând cheltuieli aferente liniei bugetare h-Alte cheltuieli suplimentare, cheltuieli care nu se încadrează în lista cheltuielilor eligibile așa cum prevede art. 39 alin. (4) lit. d) din regulamentul CE nr. 800/2008. Din suma declarată neeligibilă, suma în valoare de 101.425,27 RON face obiectul recuperării, iar la suma totală a cheltuielilor neeligibile descrise mai sus se adaugă dobânda aferentă valorii de recuperat în sumă de 12.277,21 RON. Prima instanță a respins acțiunea reclamantei și a subliniat faptul că reclamanta își concentrează argumentele pe aspecte ce țin de inaplicabilitatea O.U.G. nr. 77/2014 și a Regulamentului CE 800/2008. Fiind învestită cu soluționarea recursului promovat în cauză Înalta Curte constată că, la pronunțarea sentinței recurate, instanța de fond nu a procedat la o analiză efectivă a legalității actului administrativ și a constatărilor autorității emitente, prin prisma tuturor susținerilor și apărărilor invocate de părți. Astfel, din parcurgerea hotărârii, se poate observa că după analiza excepțiilor invocate, hotărârea cuprinde doar o redare a dispozițiilor art. 39 alin. (4) din Regulamentul nr. 80/2008, a obiectului și scopului contractului de finanțare, o constatare neargumentată în fapt și în drept a corectitudinii calculelor realizate de către pârâți și răspunsul la argumentul referitor la neretroactivitatea dispozițiilor O.U.G. nr. 77/2014, fără ca judecătorul fondului să analizeze decizia contestată și fără să prezinte propriul raționament juridic, raportat la situația de fapt dedusă judecății și la dispozițiile legale aplicabile. În aceste condiții, se constată că motivarea hotărârii atacate nu este de natură să furnizeze părților dovada că susținerile și mijloacele de apărare formulate au fost serios examinate, împrejurare ce denotă, în fapt, necercetarea fondului cauzei. Deși instanța de fond a pronunțat o soluție asupra obiectului cererii de chemare în judecată, motivele expuse în cuprinsul sentinței recurate nu permit urmărirea silogismului logic prin care instanța a ajuns la această soluție și, implicit realizarea controlului judiciar . În consecință, Înalta Curte apreciază că se impune casarea hotărârii instanței de fond prin prisma dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., întrucât nu a avut loc o cercetare efectivă a fondului cauzei, situație de natură a prejudicia dreptul la un proces echitabil al reclamantei, în considerarea principiului dublului grad de jurisdicție și asigurării tuturor garanțiilor procesuale pe care judecata în primă instanță le conferă părților, astfel cum impun și dispozițiile art. 6 par. 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și ale art. 21 alin. (3) din Constituția României. Pentru aceste considerente și în temeiul art. 20 din Legea contenciosului administrativ nr. 544/2004 și art. 496 C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul, va casa sentința recurată și va trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță. PENTRU ACESTE MOTIVE,