ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 422/2021

Ședința publică din data de 28 ianuarie 2021

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1.1. Prin cererea înregistrată, la data de 19.07.2018, pe rolul Curții de Apel Iași, secția de contencios administrativ și fiscal, revizuentul A. a solicitat, în temeiul art. 509 pct. 8 C. proc. civ., în contradictoriu cu intimatul Serviciul Român de Informații, revizuirea sentinței civile nr. 169 din 7 noiembrie 2005 pronunțată în Dosarul nr. x/2005 al Curții de Apel Iași, irevocabilă la data de 11.07.2007, în raport cu sentința civilă nr. 2216 din 24 octombrie 2017 a Tribunalului Neamț pronunțată în Dosarul nr. x/103.2017, definitivă la data de 18.06.2018 prin respingerea apelului de către Curtea de Apel Bacău.

1.2. Prin sentința civilă nr. 110 din 26 septembrie 2018, Curtea a admis excepția inadmisibilității și a respins, ca inadmisibilă, cererea de revizuire a sentinței civile nr. 169 din 7 noiembrie 2005 a Curții de Apel Iași.

Împotriva acestei hotărâri, revizuentul A. a formulat recurs, întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

A arătat recurentul-revizuent că toate hotărârile judecătorești sunt date în numele legii și au aceeași putere sau tărie, nefiind hotărâri dominante astfel cum reiese din sentința recurată.

Astfel, prin sentința recurată au fost aplicate greșit normele de drept material incidente în cauză, respectiv art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., nefiind analizată și aplicabilitatea art. 430 alin. (2) C. proc. civ., care consacră autoritatea de lucru judecat.

De asemenea, art. 431 alin. (2) C. proc. civ. reglementează prezumția legală de lucru judecat, care reprezintă manifestarea pozitivă a autorității de lucru judecat, fiind la îndemâna oricăreia dintre părțile unui litigiu, în sensul că fiecare dintre ele are posibilitatea de a opune lucrul anterior judecat, într-un alt litigiu, dacă are legătură cu soluționarea acestuia din urmă.

Sentința civilă nr. 169 din 7 noiembrie 2005 pronunțată de Curtea de Apel Iași este nelegală fiind dată la presiunea pârâtului Serviciul Român de Informații.

Examinând sentința recurată, prin prisma criticilor formulate, în raport de actele și lucrările dosarului și de dispozițiile legale incidente, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, neputându-se reține incidența motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

3.1. Revizuirea este o cale extraordinară de atac prin intermediul căreia se poate obține desființarea unei hotărâri judecătorești definitive și reînnoirea judecății în cazurile expres determinate de lege. Motivele prevăzute de art. 509 C. proc. civ., în temeiul cărora se poate formula cerere de revizuire, sunt limitativ determinate și de strictă interpretare neputând fi extinse prin analogie la alte situații similare.

Potrivit dispozițiilor art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. invocate de recurentul-revizuent,

"Art. 509 - (1) Revizuirea unei hotărâri pronunțate asupra fondului sau care evoca fondul poate fi cerută dacă: (...) 8. există hotarâri definitive potrivnice, date de instanțe de același grad sau de grade diferite, care încalcă autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri;".

3.2. Nu pot fi reținute alegațiile recurentului-revizuent, care interpretează trunchiat normele de procedură civilă.

Rațiunea reglementării acestui motiv de revizuire o constituie necesitatea de a se înlătura încălcarea autorității lucrului judecat, atunci când instanțele, ulterior pronunțării unei hotărâri, au dat soluții contrare acesteia în dosare diferite, dar care privesc aceeași pricină, având aceeași cauză, același obiect și aceleași părți.

Înalta Curte constată că recurentul-revizuent a solicitat revizuirea unei hotărâri definitive pronunțate în anul 2005 în raport cu o hotărâre pronunțată în cursul anului 2017.

Or, astfel, după cum corect a reținut prima instanță, obiect al revizuirii întemeiate pe art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. îl poate forma numai hotărârea ulterioară, care ar fi potrivnică primei hotărâri.

Contrar susținerilor recurentului, nu se poate vorbi despre "hotărâri dominante".

Ipoteza hotărârilor potrivnice prevăzută în art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. are ca scop protejarea autorității de lucru judecat ca efect al hotărârii judecătorești, nefiind admis ca o hotărâre definitivă să fie contrazisă de o altă hotărâre ulterioară, care să statueze între aceleași persoane și cu privire la aceeași pricină, cu încălcarea art. 431 C. proc. civ.

Condiția impusă de art. 509 pct. 8 C. proc. civ. are în vedere tocmai caracterul forței obligatorii a primei hotărâri judecătorești deja definitive, pe calea extraordinară a revizuirii putând fi schimbată o hotărâre judecătorească pronunțată și devenită definitivă ulterior, numai în condițiile și cazurile expres prevăzute de lege, în caz contrar aducându-se atingere principiului securității raporturilor juridice, ca o componentă a dreptului la un proces echitabil consacrat de art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

Prin urmare, dezlegarea dată litigiului cu care a fost învestită prima instanță reflectă analizarea, interpretarea și aplicarea corectă a prevederilor legale incidente.

3.3. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs

Pentru considerentele arătate, Înalta Curte, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ. și art. 20 din Legea nr. 554/2004, va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de A. împotriva sentinței nr. 110 din 26 septembrie 2018 a Curții de Apel Iași, secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 28 ianuarie 2021.