ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4186/2020

Ședința publică din data de 8 septembrie 2020

Asupra recursurilor de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată la data de 15 decembrie 2017 sub nr. x/2017 pe rolul Curții de Apel Suceava, secția de contencios administrativ și fiscal, reclamanta S.C. A. S.R.L. a solicitat, în contradictoriu cu pârâții Ministerul Finanțelor Publice București - Serviciul de Soluționare a Plângerilor Prealabile și a Contestațiilor București și Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Iași - Serviciul de Inspecție Economico - Financiară Regiunea Iași; Serviciul de Inspecție Economico - Financiară Nord - Est Iași, Birou Inspecție Economico - Financiară Bacău - Vaslui, Compartiment Inspecție Economico - Financiară Vaslui:

- anularea Deciziei nr. 99/P/08.12.2017, emisă de Ministerul Finanțelor Publice. Serviciul de Soluționare a Plângerilor Prealabile și a Contestațiilor, anularea actului administrativ reprezentat de Dispoziția obligatorie nr. 2964/11.08.2017, emisă de către Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice lași. Serviciul de Inspecție Economico - Financiară Regiunea Iași;

- anularea actului administrativ reprezentat de Raportul de inspecție economico-financiară nr. ISR_AIF 2963/11.08.2017, încheiat de către Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Iași. Serviciul de Inspecție Economico - Financiara Nord - Est Iași, Birou Inspecție Economico - Financiara Bacău - Vaslui. Compartiment Inspecție Económico - Financiara Vaslui

- obligarea pârâtelor la plata cheltuielilor de judecată.

Prin Sentința sentinței nr. 40 din data de 12 martie 2018, Curtea de Apel Suceava, secția de contencios administrativ și fiscal a admis în parte acțiunea formulată de reclamantă reclamanta S.C. A. S.R.L. Costișa, în contradictoriu cu pârâții Ministerul Finanțelor Publice București - Serviciul de Soluționare a Plângerilor Prealabile și a Contestațiilor și Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Iași - Serviciul de Inspecție Economico - Financiară Regiunea Iași - Serviciul de Inspecție Economico - Financiară Nord-Est Iași - Birou Inspecție Economico-Financiară Bacău-Vaslui - Compartiment Inspecție Economico-Financiară Vaslui, a anulat în parte decizia nr. 99/P/8.12.2017 a Ministerului Finanțelor Publice, Serviciul de soluționare a plângerilor prealabile și a contestațiilor, și dispoziția obligatorie nr. 2964/11.08.2017 a DGRFP Iași și actele aferente - Raportul de inspecție economico - financiară nr. ISR AIF 2963/11.08.2017), în ce privește măsurile 1 și 2 relative la restituirea sumei de 4.791.895 RON debit principal și accesorii, cu excepția sumei de 20.554 RON și a accesoriilor aferente acesteia - pentru care se mențin obligațiile instituite prin dispoziția obligatorie și a suspendat în parte executarea dispoziției obligatorii nr. 2964/11.08.2017 a DGRFP Iași, și a deciziei nr. 99/P/8.12.2017, cu excepția sumei de 20.554 RON și accesorii aferente acesteia, până la soluționarea definitivă a cauzei.

Împotriva sentinței nr. 40 din data de 12 martie 2018 a Curții de Apel Suceava, secția de contencios administrativ și fiscal a declarat recurs pârâtul Ministerul Finanțelor Publice prin Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Iași - Administrația Județeană a Finanțelor Publice Suceava și pârâta Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Iași - Administrația Județeană a Finanțelor Publice Suceava, care, invocând prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., au solicitat admiterea recursului, casarea sentinței și pe fond respingerea acțiunii ca netemeinică.

În ceea ce privește cererea de suspendare a executării, recurenta Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Iași - Administrația Județeană a Finanțelor Publice Suceava susține că argumentele aduse de reclamantă în motivația condiției cazului bine justificat implică analizarea situației de fapt și a dispozițiilor legale incidente în verificarea modalității de interpretare și aplicare a legii, examinare ce excede procedurii sumare de verificare a aparenței dreptului.

Deși prima instanță a motivat că verificarea și avizarea la decontare a cupoanelor echivalează cu o împrejurare cădită de nelegalitate, apreciază că cele două modalități de control au obiective diferite, în cadrul controlului ex-ante verificându-se numai fundamentarea dreptului la decontare.

În subsidiar, arată că nu este îndeplinită nici a doua condiție prevăzută de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, respectiv art. 15 din lege, cea a existenței unei pagube iminente, având în vedere că actele administrative prezintă o semnificativă dimensiune patrimonială care influențează în mod firesc situația destinatarilor săi, fără ca această împrejurare să constituie per se un motiv de natură a justifica suspendarea.

În consecință, solicită admiterea recursului, casarea sentinței și respingerea cererii de suspendare ca nefondată.

În drept, a invocat art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Recurenții au criticat sentința pentru următoarele considerente:

Instanța a făcut abstracție de faptul că Legea nr. 44/1994 conține dispoziții exprese ce incumbă obligații în sarcina Ministerului Finanțelor Publice sub aspectul decontării călătoriilor efectuate de veteranii de război pentru fiecare tip de călătorie, respectiv auto, cale ferată, fluvial.

Altfel spus, obiectul cauzei nu vizează verificarea limitării numărului de călătorii pe care veteranii de război le pot efectua, ci limita care i-a fost impusă de legiuitor Ministerului Finanțelor Publice în ceea ce privește decontarea acestor cheltuieli.

Din interpretarea textelor legale incidente în speță rezultă că veteranii de război au dreptul la efectuarea a 12 călătorii interne dus-întors pe mijloace de transport auto, însă achitarea (decontarea) de către Ministerul Finanțelor Publice a costurilor de călătorie pe această categorie de transport se face doar la nivelul căilor auto județene.

Organul de control nu a interpretat dispozițiile legale în sensul limitării traseului utilizat de veterani, ci au fost avute în vedere limitele decontării pe fiecare traseu în parte.

În acest sens, art. 23 alin. (2) din Legea nr. 44/1994 și art. 1 alin. (1) din H.G. nr. 580/1995 limitează expres decontarea călătoriilor efectuate pe căile auto exclusiv la cele județene, comparativ cu cele efectuate pe calea ferată, care pot fi decontate pe orice distanță în interiorul țării.

Apreciază că instanța de fond a realizat o interpretare deficitară a dispozițiilor Legii nr. 44/1994.

Pe de altă parte, consideră că prima instanță a concluzionat în mod nelegal că transportatorul este delegat de obligația de a mai dovedi realitatea și întinderea prestației din momentul în care instituția publică cu atribuțiuni de control și-a exercitat drepturile și obligațiile stabilite prin Ordinul nr. 266/2005 și a avizat documentația prezentată de transportator la decontare.

Apreciază că împrejurarea că înscrisurile respective au mai fost analizate de organele prevăzute de lege în cadrul verificărilor ex-ante nu exonerau reclamanta de obligația de a deține documentele justificative privind serviciile de transport efectuate pentru veteranii și văduvele de război în baza Legii nr. 44/1994 și de a le prezenta organelor de inspecție economico-financiară.

Conform dispozițiilor art. 7 alin. (1) lit. a) și c) din O.U.G. nr. 94/2011 și art. 20 din Ordinul nr. 266/312/22.02.2005, intimata avea atât obligația să dețină documentele justificative privind serviciile de transport efectuate pentru veteranii și văduvele de război în baza Legii nr. 44/1994, cât și obligația prezentării acestor documente justificative organelor de inspecție economico-financiară în vederea dovedirii realității și întinderii prestației.

Apreciază că în mod nelegal prima instanță a concluzionat că operatorului de transport nu i se poate reține nicio culpă în privința deficiențelor datelor înscrise în cupoanele statistice.

Documentul care atestă calitatea de veteran de război este legitimația de veteran de război, în care este prevăzut domiciliul persoanei în cauză, iar verificarea acesteia este obligatorie de către transportator.

Conform prevederilor art. 23 din Legea nr. 44/1994, ale Ordinului nr. 266/312/2005, transportatorii sunt obligați să verifice legitimațiile de călătorie, precum și modul de completare a cupoanelor.

În consecință, au solicitat admiterea recursului.

Intimata-reclamantă a depus întâmpinare plus un set de înscrisuri și, fără a invoca excepții, a solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea ca legală a soluției instanței de fond.

La data de 10 decembrie 2019 intimata-reclamantă a depus cerere de sesizare a Curții Constituționale a României cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 16 lit. a) alin. (1), (2) și (3) și ale art. 23 alin. (2) teza a doua din Legea nr. 44/1994. De asemenea, a solicitat și sesizarea Curții de Justiție a Uniunii Europene cu întrebările preliminare menționate în cuprinsul cererii, ce privesc acordarea ajutoarelor de stat.

Cererea de sesizare a Curții Constituționale a României cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 16 lit. a) alin. (1), (2) și (3) și ale art. 23 alin. (2) teza a doua din Legea nr. 44/1994 a fost înregistrată sub nr. x/2017, fiind format un dosar asociat.

II. Considerentele Înaltei Curți asupra cererii de sesizare Curții de Justiție a Uniunii Europene cu întrebările preliminare și a recursului.

Înalta Curte apreciază că recursurile sunt nefondate, pentru argumentele care vor fi arătate în continuare.

Instanța de fond a dispus anularea dispoziției obligatorii nr. 2964/11.08.2017, emisă de Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Iași, precum și a deciziei nr. 99/P/08.12.2017 emisă de Ministerul Finanțelor Publice în soluționarea contestației administrative îndreptate împotriva dispoziției obligatorii.

În ceea ce privește suma de 3.091.173 RON, prima instanță a reținut dispozițiile art. 16 lit. a) alin. (3) din Legea nr. 44/1994, potrivit cărora "Veteranii de război și văduvele de război care locuiesc în mediul rural au dreptul, în cursul unui an calendaristic, la 12 călătorii interne, dus-întors, gratuite, pe mijloacele de transport auto, dacă nu există posibilitatea să călătorească pe calea ferată, sau la 12 călătorii interne gratuite, dus-întors, pe căile fluviale, la alegere".

În opinia instanței de recurs, prima instanță a oferit o interpretare corectă textului legal, neregăsindu-se distincția făcută de organul fiscal, conform căreia, în cazul acelor localități rurale, lipsite de stații CFR, veteranii sunt îndreptățiți a folosi mijloacele de transport auto doar până la cea mai apropriată stație CFR. Această interpretare se regăsește și în cuprinsul adresei nr. x/21.06.2016 emisă de Ministerul Transporturilor, respectiv în adresa nr. x/22.07.2016 emisă de Ministerul Finanțelor Publice- Direcția Generală de Inspecție Economico-Financiară, prin care s-a precizat că "beneficiarii prevederilor Legii nr. 44/1994 au dreptul la călătorie cu mijloacele de transport auto între localitatea de domiciliu și cea de destinație și în regim interjudețean".

Recurenții-pârâți nu sunt de acord cu argumentul instanței dedus din interpretarea și aplicarea art. 16 lit. a) alin. (3) din Legea nr. 44/1994.

Recurenții susțin că aceste dispoziții trebuie coroborate cu cele ale art. 23 din aceeași lege și că, într-o interpretare corectă a acestor texte, transportul cu bilete gratuite pe mijloacele de transport auto al veteranilor și văduvelor de război, cu suportarea costurilor călătoriilor de la bugetul de stat poate avea loc numai pe căi de transport auto județene.

Potrivit art. 23 alin. (2) din aceeași lege, "Călătoria pe calea ferată se efectuează pe bază de legitimații de transport tip card puse la dispoziție de Ministerul Transporturilor și Infrastructurii, la cererea asociațiilor veteranilor de război legal constituite. Achitarea costurilor de călătorie pe calea ferată, căile fluviale și auto județene, pe baza legitimațiilor de transport tip card, se face de către Ministerul Finanțelor Publice direct Ministerului Transporturilor și Infrastructurii, iar costul biletelor pe mijloacele de călătorie în comun din municipii și orașe se suportă de către consiliile județene și locale."

Înalta Curte constată că textul de lege care are ca obiect de reglementare dreptul veteranilor și al văduvelor de război la un număr de călătorii gratuite este art. 16 lit. a). Prin cel de-al treilea alineat, este reglementat dreptul beneficiarilor legii, care locuiesc în mediul rural, la 12 călătorii interne dus-întors gratuite pe mijloacele de transport auto, dacă nu există posibilitatea să călătorească pe calea ferată.

Așa cum a reținut corect instanța de fond, articolul de lege care instituie dreptul nu cuprinde limitarea pe care o pretind autoritățile recurente-pârâte, potrivit căreia cele 12 călătorii pe căi auto ar putea avea loc numai în interiorul județului. Dimpotrivă, art. 16 alin. (3) lit. a) se referă la "călătorii interne", prin aceasta înțelegându-se călătorii în limitele granițelor statale, sintagma fiind utilizată în același sens și în alin. (2) al art. 16 lit. a).

Textul de lege din care se poate deduce o limitare în sensul pretins de recurenții-pârâți este art. 23 alin. (2), care se referă expres la călătoriile pe căi auto județene. Înalta Curte constată că o astfel de limitare nu poate fi luată în considerare câtă vreme obiectul de reglementare al art. 23 nu este dreptul propriu-zis al beneficiarilor legii de a călători gratuit, ci procedura de acoperire a cheltuielilor determinate de aplicarea acestei facilități. Drept urmare, necorelarea celor două dispoziții nu poate conduce la o interpretare restrictivă a prevederilor art. 16 lit. a) alin. (3) din Legea nr. 44/1994.

Subsecvent art. 23 din Legea nr. 44/1994 operează prevederile art. 1 din H.G. nr. 580/1995 și cele ale art. 1 și art. 4 din Instrucțiunile privind tipărirea și decontarea biletelor speciale de călătorie gratuită, emise în baza prevederilor Legii nr. 44/1994 privind veteranii de război, precum și unele drepturi ale invalizilor și văduvelor de război, aprobate prin Ordinul comun al ministrului Transporturilor și ministrului Finanțelor Publice nr. 266/312/2005.

Cum aceste prevederi situate la nivel infra legislativ au legătură cu punerea în aplicare a dispozițiilor art. 23 din Legea nr. 44/1994, ele nu pot fi avute în vedere ca argumente de ordin legal care să susțină o interpretare a art. 16 lit. a) alin. (3) în sensul pretins de către recurenții-pârâți.

Mai mult, prin adresa nr. x/24.02.2017 emisă de Ministerul Transporturilor s-a comunicat, în urma solicitării unui operator de transport auto, că Legea nr. 44/1994 este pusă în aplicare prin Ordinul nr. 266/312/2005 și prevede ca borderourile să se întocmească separat pentru fiecare asociație de veteran de război care a eliberat biletele autorizate și nu precizează sau nu restricționează distanțele sau județele din care au fost eliberate.

În consecință, nu se poate reține ca întemeiat argumentul conform căruia dispozițiile art. 1 alin. (1) din H.G. nr. 580/1995 prevăd posibilitatea decontării de la bugetul de stat doar a contravalorii cheltuielilor aferente transporturilor auto județene, întrucât dreptul veteranilor de război de a efectua călătorii interne cu mijloacele de transport rutier, prevăzut de art. 16 lit. a) din Legea nr. 44/1994 nu poate fi limitat de reglementări ale modului de obținere a acestui drept substantial, printr-un act cu forță juridică inferioară.

În ceea ce privește susținerile recurenților potrivit cărora instanța a concluzionat în mod nelegal că transportatorul este delegat de obligația de a mai dovedi realitatea și întinderea prestației din momentul în care D.G.R.F.P. Iași prin A.J.F.P. Suceava și-a exercitat drepturile și obligațiile stabilite prin Ordinul nr. 266/2005, instanța de recurs le apreciază ca neîntemeiate.

Reclamanta a pus la dispoziția reprezentanților pârâtei toate documentele justificative aferente prestării serviciilor de transport în favoarea persoanelor beneficiare ale Legii nr. 44/1994, respectiv cupoane statistice, borderouri și centralizatoarele borderourilor.

Aceste înscrisuri au fost verificate și avizate prin notele de constatare întocmite lunar, în care se atestă atât existența vizei prealabile a asociației județene a veteranilor de război, cât și concordanța datelor cuprinse în cupoanele statistice prezentate, cu cele consemnate în borderouri și centralizatoare, conținând mențiunea că au fost completate toate datele cerute de formular, conform legii și nu s-au constatat erori.

Respectivele note de constatare au fost însoțite de acordarea vizei de control financiar și aprobarea decontării de la bugetul de stat a contravalorii călătoriilor efectuate de beneficiarii Legii nr. 44/1994 în perioada verificată.

Prin aceste operațiuni de control și avizare exercitate de compartimentul abilitat s-au confirmat practic realitatea și întinderea serviciilor prestate de reclamantă, respectiv aspectele referitoare la numărul și valoarea totală a cupoanelor de călătorie, numărul persoanelor transportate și parcursul realizat.

Controlul ce s-a finalizat cu raportul de inspecție economico-financiară nr. 2963/11.08.2017 și cu dispoziția obligatorie nr. 2964/11.08.2017 au avut aceleași obiective ca și cele urmărite prin controlul anterior, respectiv controlul ulterior privind modul de utilizare a sumelor acordate de la bugetul general consolidat al statului, respectiv modul de înregistrare în evidența contabilă a veniturilor din prestări servicii transport pentru văduvele și veteranii de război.

Prin nota nr. x/14.01.2016 emisă de D.G.R.F.P. Iași s-a constatat că, urmare a inspecției economico-financiare efectuate la operatorul economic S.C. A. S.R.L., nu s-au constatat abateri de la prevederile legale care să conducă la dispunerea de măsuri.

În consecință, ambele controale efectuate constituie controale ex-post, potrivit prevederilor art. 7 alin. (1) lit. c) din O.U.G. nr. 94/2011.

De altfel, este corectă concluzia avansată de către prima instanță, care a reținut faptul că, împrejurarea că documentele justificative nu au fost păstrate, astfel cum impun dispozițiile art. 20 din Instrucțiunile privind tipărirea și decontarea biletelor speciale de călătorie emisă în baza Legii nr. 44/1994, aprobate prin Ordinul nr. 266/2005, poate să atragă o eventuală răspundere contravențională a intimatei-reclamante însă nu poate fi decăzută din dreptul de a încasa contravaloarea prestațiilor de transport efectuate, prestații ce au avut caracter real, fiind confirmate chiar de către D.G.F.P., care le-a avizat fără nicio obiecțiune.

Aceleași concluzii se mențin și în ceea ce privește lipsa culpei reclamantei-intimate în ceea ce privește deficiențele datelor înscrise în cupoanele statistice.

Atât timp cât intimata a depus lunar documentele respective la D.G.F.P., care le-a avizat corespunzător, este evident faptul că nu i se poate reproșa, ulterior, existența unor deficiențe ale datelor înscrise.

Potrivit prevederilor art. 17 din Instrucțiunile aprobate prin Ordinul nr. 266/2005, ceel 4 exemplare ale borderourilor și ale situației centralizatoare, însoțite de cupoanele statistice aferente, se vor prezenta de către agenții economici tranportatori filialelor județene ale asociațiilor veteranilor de război legal constituite, care, după verificare, le vor viza semnând și aplicând ștampila pe fiecare exemplar.

Acest aspect a fost reținut și de organele de inspecție economico-financiară, în sensul că responsabilitatea privind realitatea datelor înscrise pe cupoanele și borderourile prezentate la control revine A.N.V.R. - Filiala Suceava care a eliberat cupoanele, respectiv a avizat borderourile și situațiile centralizatoare prezentate de administratorul societății la D.G.F.P. -A.I.F. Suceava în vederea avizării.

Conform prevederilor art. 135 alin. (1) lit. c) din Normele Metodologice privind aplicarea prevederilor referitoare la organizarea și efectuarea transporturilor rutiere și a activităților conexe acestora, stabilite prin O.G. nr. 27/2011 privind transporturile rutiere, conducătorii auto angajați ai operatorilor de transport rutier, care efectuează operațiuni de trasnport, au obligația să permită urcarea în autovehicul numai a persoanelor posesoare de bilete/legitimații de călătorie sau a celor care beneficiază de facilități la transportul rutier, potrivit legii.

Operatorul de transport rutier, chiar și în situația respectării stricte a instrucțiunilor privind emiterea, verificarea și decontarea cupoanelor statistice, nu are posibilitatea de a verifica identitatea persoanelor care călătoresc în baza acestor tichete (pentru a verifica dacă beneficiarul biletului este cel care călătorește efectiv, dacă numele și prenumele acestuia este scris corect sau dacă acesta mai este sau nu în viață la data prezentării cuponului) și nici a numerelor legitimațiilor aparținând acestor persoane.

În acest sens, dispozițiile pct. 11 alin. (1) și (3) din Instrucțiunile aprobate prin Ordinul comun MTCT/MFP nr. 266/312/2005 prevăd că operatorul de transport nu poate și nici nu are dreptul să verifice identitatea persoanelor care intenționează să călătorească în baza biletelor speciale destinate veteranilor de război, posesorul unui astfel de bilet fiind obligat să prezinte casierului (conducătorului auto) doar cele trei părți ale unui astfel de bilet (cuponul statistic, cupoanele anexă 1 și 2 și biletul special propriu-zis), nu și vreun act de identitate (buletin/carte de identitate sau legitimație de veteran/văduvă de război).

Simpla verificare a concordanței dintre datele înscrise între cele trei părți ale biletului special de călătorie, în lipsa legitimării pasagerului, nu permite identificarea situațiilor în care biletul respectiv a fost completat cu un număr greșit de legitimație, cu un nume scris incorect sau dacă pasagerul în cauză utilizează un bilet propriu sau unul aparținând altei persoane. În măsura în care biletele în cauză au fost utilizate de către alte persoane decât cele îndreptățite sau au fost completate cu nume sau numere de legitimații greșite, răspunderea aparține călătorilor respectivi, potrivit pct. 9 din Instrucțiuni.

Tocmai din cauza imposibilității obiective a operatorului de transport rutier de a verifica identitatea pasagerilor utilizatori ai cupoanelor speciale de călătorie și corectitudinea datelor înscrise în acestea, legiuitorul a prevăzut ca, anterior verificării lunare efectuate de către organele de inspecție economico-financiară, documentele justificative utilizate pentru decontarea cupoanelor statistice să facă obiectul unei verificări din partea filialelor județene ale asociațiilor veteranilor de război legal constituite, conform pct. 17 alin. (1) și (2) din Instrucțiunile aprobate prin Ordinul comun MTCT/MFP nr. 266/312/2005.

În consecință, argumentele recurenților nu vor reținute ca întemeiate, prima instanță pronunțând o hotărâre cu respectarea normelor legale incidente în speță.

Intimata-reclamantă a formulat cerere de sesizare a CJUE prin care a solicitat adresarea următoarelor întrebări preliminare:

În susținerea acestei cererii de sesizare a CJUE, a arătat că întrebările propuse sunt în legătură cu apărările sale față de cererea de recurs, apărări prin care a invocat discriminarea care s-ar produce între operatorii economici din sfera transporturilor, în ipoteza interpretării dispozițiilor art. 16 lit. a) și art. 23 alin. (2) din Legea nr. 44/1994 conform susținerilor recurenților-pârâți.

În esență, a arătat că TFUE, prin art. 107 alin. (2), enumeră trei tipuri de ajutor considerate compatibile cu piața comună, printre care ajutoarele cu caracter social acordate consumatorilor individuali, cu condiția însă ca acestea să fie acordate fără discriminare în funcție de originea produselor.

Or, în interpretarea legii susținută de recurenți, spre deosebire de operatorii de transport feroviar (care sunt îndreptățiți să presteze servicii de transport pe întreg teritoriul țării în favoarea beneficiarilor Legii nr. 44/1994), operatorii de transport rutier ar avea dreptul să îi transporte pe acești beneficiari numai dacă locuiesc în mediul rural și numai între localități situate în același județ, doar în acest caz costul serviciului de transport urmând să fie decontat de la bugetul de stat.

Înalta Curte o va respinge, în considerarea argumentelor reținute anterior în analiza recursului, referitoare la corecta interpretare și aplicare a prevederilor art. 16 lit. a) alin. (3) din Legea nr. 44/1994.

Astfel, cererea de sesizare a CJUE a fost formulată de către intimata-reclamantă pornind de la interpretarea pe care recurenții-pârâți o dau prevederilor Legii nr. 44/1994, în sensul limitării dreptului beneficiarilor legii care locuiesc în mediul rural de a călători gratuit numai pe căi de transport auto județene. În acest context, intimata a apreciat că s-ar impune sesizarea CJUE pentru a stabili dacă practica națională care operează cu o astfel de limitare este conformă cu dispozițiile art. 107 alin. (2), art. 96 alin. (1) și art. 106 alin. (1) TFUE.

Cum Înalta Curte nu a îmbrățișat poziția recurenților-pârâți referitoare la interpretarea și aplicarea art. 16 lit. a) alin. (3) din Legea nr. 44/1994, nu se impune adresarea CJUE, pe temeiul a ceea ce intimata-reclamantă consideră o discriminare care ar opera în baza legii naționale, cu încălcarea prevederilor Tratatului.

Cât privește criticile din recurs referitoare la suspendarea executării dispoziției obligatorii până la soluționarea definitivă a litigiului, este evident faptul că, fiind constatat ca nelegal în parte actul administrativ contestat, este dovedit și cazul bine justificat, potrivit prevederilor art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004.

De asemenea, a fost dovedită și condiția pagubei iminente, întrucât executarea creanței poate crea un prejudiciu material previzibil societății intimate, o eventuală executare putând conduce la o funcționare defectuoasă a activității și chiar la intrarea în insolvență.

Mai mult, se constată că nici nu se mai impun a fi analizate criticile avansate de recurent, în contextul soluționării definitive a acțiunii în anulare, prin decizia de față, de la pronunțarea căreia încetează efectele suspendării dispuse de instanța de fond.

Față de toate considerentele expuse mai sus, se vor respinge recursurile declarate ca nefondate, în baza prevederilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ. și art. 20 din Legea nr. 554/2004.

Potrivit art. 453 C. proc. civ., fiind părți care au pierdut procesul, se vor obliga recurenții-pârâți la plata cheltuielilor de judecată în recurs, în cuantum de 4500 RON, către intimata-reclamantă S.C. A. S.R.L..

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge cererea de sesizare a Curții de Justiție a Uniunii Europene cu trei întrebări preliminarii, formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L..

Respinge recursurile declarate de pârâtul Ministerul Finanțelor Publice prin Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Iași - Administrația Județeană a Finanțelor Publice Suceava și pârâta Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Iași - Administrația Județeană a Finanțelor Publice Suceava împotriva sentinței nr. 40 din data de 12 martie 2018 a Curții de Apel Suceava, secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondate.

Obligă recurenții - pârâți la plata sumei de 4500 RON cheltuieli de judecată în recurs, către intimata-reclamantă S.C. A. S.R.L..

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 8 septembrie 2020.