ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 416/2021

Obiectul cererii de chemare în judecată Prin acțiunea înregistrată, la data de 14.06.2019, pe rolul Curții de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, reclamanții A. și B. au solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Brașov, anularea Deciziei nr. 33/27.03.2019 a Procurorului General al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Brașov, emiterea unei noi decizii cu recunoașterea vechimii în funcția de specialist IT în cadrul parchetului, obligarea pârâtului la plata diferențelor dintre venitul calculat conform solicitării și venitul efectiv plătit, actualizat cu indicele de inflație și dobânda legală, de la data scadenței fiecărui venit lunar și până la data plății efective.

Hotărârea primei instanțe Prin sentința nr. 644 din 22 octombrie 2019, Curtea a admis în parte acțiunea reclamanților, a anulat Hotărârea Colegiului de Conducere al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Brașov nr. 04/09.05.2019 și Decizia Procurorului General al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Brașov nr. 33/27.03.2019, numai în ceea ce privește drepturile salariale ale reclamanților. A obligat pârâtul să emită un nou act administrativ prin care să stabilească drepturile salariale ale reclamanților, începând cu 01.03.2019, prin luarea în considerare a vechimii în funcția de specialist IT în cadrul parchetului. A obligat pârâtul să achite reclamanților diferențele dintre sumele încasate cu titlu de drepturi salariale și sumele rezultate conform prezentei hotărâri, sume care vor fi actualizate cu indicele de inflație și dobânda legală de la data scadenței fiecărui venit lunar și până la data plății efective. A respins în rest acțiunea, ca nefondată.

Calea de atac exercitată în cauză Împotriva acestei sentințe, pârâtul Ministerul Public-Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Brașov a formulat recurs, întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând casarea hotărârii recurate și respingerea acțiunii. A susținut recurentul că salariile de bază ale reclamanților au fost stabilite prin raportare la salariul de bază al procurorului din cadrul parchetului de pe lângă judecătorie (vechime în funcție de 0-3 ani), diferențiat numai în raport cu vechimea în muncă. Nu s-a realizat o diferențiere a salariilor de bază în raport de vechimea în funcție, fiind luată în calcul o vechime în funcție de 0-3 ani. Din coroborarea art. 120 alin. (6) din Legea nr. 303/2004 și art. 22 din Anexa V, cap. VIII la Legea nr. 153/2017, se observă că salariile de bază ale specialiștilor din Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție se stabilesc numai în condițiile prevăzute în anexă la cap. I lit. B) nr. crt. 4 și că numai restul elementelor salariale (sporuri, compensații, prime etc.) sunt împrumutate de la categoria profesională din care fac parte, adică de la personalul auxiliar de specialitate din cadrul parchetelor. În consecință, faptul că salariile de bază ale personalului auxiliar de specialitate se diferențiază în raport cu vechime în funcția de personal auxiliar devine nerelevant, din moment ce salariile de bază ale specialiștilor se calculează după alte criterii, în baza unei dispoziții legale speciale, prin raportate la salariile de bază ale procurorilor din cadrul parchetelor cu grad de judecătorie. Salariile de bază ale procurorilor sunt diferențiate și în raport de vechimea în funcție, dar este vorba de vechimea în funcția de magistrat. Ca atare, pentru a beneficia de un salariu de bază mărit, specialiștii din PÎCCJ ar trebui să demonstreze că au și o anumită vechime în funcția de magistrat. Cum recurenții-reclamanți nu au o astfel de vechime, este evident că nu pot beneficia de salariile de bază superioare generate de vechimea în funcția de magistrat. Cu privire la actualizarea sumelor pretinse cu indicele de inflație și dobânda legală, a arătat recurentul-pârât că fondurile alocate Ministerului Public pentru plata drepturilor de personal sunt aprobate anual prin Legea bugetului de stat, lege care nu cuprinde un capitol distinct pentru acordarea ulterioară a unei sume de bani peste cea datorată, chiar reprezentând indicele de inflație. Astfel, în raport cu dispozițiile art. 14 alin. (2) din Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice, angajarea cheltuielilor din bugetul de stat se poate face numai în limita creditelor bugetare anuale aprobate. Ministerul Public nu are alte surse de finanțare în afara celor alocate prin lege, iar obligarea la plata acestor sume ar reprezenta stabilirea în sarcina sa a unei obligații imposibile. Referitor la dobândă, recurentul a apreciat că dobânda moratorie nu poate fi prezumată, ci este un sistem de reparație atașat răspunderii contractuale in obligatione. Având în vedere că între reclamanți și pârât nu este încheiată nicio convenție care să determine angajarea unei eventuale răspunderi civile contractuale, nu se pune problema analizei întrunirii condițiilor existenței acestui tip de răspundere.

Apărările formulate în cauză Intimații-reclamanți au formulat întâmpinare, prin care au solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

Soluția instanței de recurs Examinând sentința atacată, în raport cu actele și lucrările dosarului, precum și cu dispozițiile legale incidente pricinii, având în vedere și susținerile părților, Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare. 5.1. Prin actele administrative a căror anulare s-a solicitat în prezenta cauză s-au stabilit drepturile salariale cuvenite reclamanților prin raportare la grila de salarizare pentru funcția de procuror cu grad de parchet de pe lângă judecătorie, cu o vechime în funcție de 0-3 ani, fără a se lua în considerare vechimea în specialitate. Reține Înalta Curte că, potrivit dispozițiilor art. 120 alin. (6) din Legea nr. 304/2004 republicată, specialiștii IT din cadrul instanțelor și parchetelor, din cadrul aparatului propriu al Consiliului Superior al Magistraturii și al instituțiilor aflate în coordonarea acestuia, al Ministerului Justiției și al Inspecției Judiciare, beneficiază de aceleași drepturi salariale ca specialiștii din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, stabilite potrivit legislației privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice. Conform art. 22 alin. (1) din Secțiunea 6 Cap. VIII, Anexa V a Legii nr. 153/2017, salariile de bază pentru specialiștii din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, inclusiv al Direcției Naționale Anticorupție și al Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism și al celorlalte parchete, sunt prevăzute în prezenta anexă la Cap. I lit. B), nr. crt. 4. De asemenea, dispozițiile art. 17 din Secțiunea 4, Cap. VIII, Anexa V din Legea nr. 153/2017 prevăd că salariile de bază pentru personalul auxiliar de specialitate [...] se stabilesc pe grade sau trepte profesionale, în raport de funcția deținută, de nivelul studiilor, de vechimea în specialitate [...]. Așadar, prevederile legale sus-menționate stabilesc că salariile de bază pentru specialiștii IT sunt prevăzute în Anexa V, Cap. I, lit. B), nr. crt. 4, iar salariul de bază cuprinde și vechimea în specialitate. La Cap. I, lit. B), nr. crt. 4 din Anexa V la Legea nr. 153/2017 este prevăzut salariul de bază pentru un procuror cu grad de judecătorie, diferențiat în raport de vechimea în funcție de la 0-3 ani, până la peste 20 ani. Recurentul-pârât, după cum a precizat prin cererea de recurs, a înțeles să aplice grila prevăzută la lit. B), nr. crt. 4, însă nu au ținut seama de vechimea în specialitate, încadrând personalul format din specialiștii IT la vechime de "0-3 ani". Recurentul a considerat că prin "vechime în funcție" se înțelege vechimea în funcția de judecător, procuror, personal asimilat acestora, magistrat-asistent sau auditor de justiție și, întrucât specialiștii IT nu au vechime în funcția de magistrat, nu pot beneficia de această vechime în funcție. Interpretarea textelor legale incidente este greșită și conduce, în concret, la aplicarea acestora în contradicție cu scopul normei analizate. Astfel, salariul de bază al specialiștilor IT este compus, pe lângă alte elemente, și din vechimea în specialitate. Interpretând normele legale incidente în sensul inexistenței unei vechimi în funcția de procuror și limitarea încadrării acestora doar la nivelul "0-3 ani", se realizează o restrângere nepermisă a incidenței normei de trimitere existentă la art. 22 alin. (1), Cap. VIII, Anexa V din Legea nr. 153/2017. În privința specialiștilor, dispozițiile legale sus-menționate vorbesc de "vechime în specialitate", astfel că salariul de bază are în vedere întreg Cap. I, lit. B), nr. crt. 4, în funcție de acumularea vechimii. Înalta Curte consideră că interpretarea oferită de recurentul-pârât Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Brașov ar conduce la nevalorificarea vechimii în specialitate, deși spiritul Legii nr. 153/2017 este în sensul diferențierii salarizării și în funcție de vechime. De altfel, după cum a reținut și prima instanță, deși specialiștii IT nu pot accede în funcția de procuror, totuși recurentul-pârât i-a încadrat pe intimații-reclamanți la nivelul "0-3 ani", aceștia având numai vechime în specialitatea IT. 5.2. De asemenea, Înalta Curte constată a fi nefondate și criticile aduse de recurentul-pârât cu privire la admiterea cererii accesorii a reclamanților privind actualizarea sumelor cu indicele de inflație și dobânda legală. În ceea ce privește actualizarea cu indicele de inflație a drepturilor salariale, apreciază instanța de control judiciar că actualizarea cu indicele de inflație în mod corect a fost dispusă de prima instanță, aceasta având drept finalitate păstrarea drepturilor salariale la valoarea reală din momentul la care ar fi trebuit achitate. Referitor la actualizarea drepturilor salariale cu dobânda legală, Înalta Curte reține că, fiind vorba despre accesorii ale drepturilor salariale, daunele interese pentru întârzierea executării sunt reglementate și prin dispozițiile speciale ale art. 166 alin. (4) din Legea nr. 53/2003 privind Codul muncii în vigoare la data introducerii acțiunii, potrivit cu care "întârzierea nejustificată a plății salariului sau neplata acestuia poate determina obligarea angajatorului la plata de daune-interese pentru repararea prejudiciului produs angajatului." Nu în ultimul rând, instanța de control judiciar constată că aceste aspecte au fost analizate în cuprinsul Deciziei nr. 2 din 17 februarie 2014 referitoare la recursul în interesul legii privind interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 1082 și art. 1088 din C. civ. din 1864, respectiv art. 1531 alin. (1), alin. (2) teza I și art. 1535 alin. (1) din Legea nr. 287/2009 pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul competent să judece recursul în interesul legii, publicată în Monitorul Oficial nr. 411 din 3 iunie 2014. Astfel, instanța de control judiciar, fără a relua considerentele avute în vedere în cursul deciziei, reține că Înalta Curte - Completul competent să judece recursul în interesul legii a statuat în sensul că pot fi acordate daune-interese moratorii sub forma dobânzii legale pentru plata eșalonată a sumelor prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea unor drepturi salariale personalului din sectorul bugetar în condițiile art. 1 și 2 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 71/2009 privind plata unor sume prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar, aprobată cu modificări prin Legea nr. 230/2011. 5.3. Prin urmare, susținerile și criticile recurentului-pârât sunt neîntemeiate și nu pot fi primite, iar instanța de fond a pronunțat o hotărâre legală, motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. fiind nefondat. Pentru toate considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul, ca nefondat.